La Duminica Ortodoxiei pot fi alese mai multe teme.
Astazi- despre Duhul Ortodoxiei care este Duhul smereniei, duhul rugăciunii, duhul iubirii slujitoare.
II
Prin smerenie Ortodoxia s-a ferit şi şi-a ferit credincioşii de trufie, formându-le un suflet deschis şi capabil de încordări susţinute în vederea unei pregătiri şi împliniri continui.
Prin rugăciune, Ortodoxia rămâne şi-şi păstrează credincioşii în contact cu Dumnezeu, cu Iisus Hristos, contact care asigură o permanentă împrospătare şi sporire a puterilor spirituale.
Prin iubire, Ortodoxia interzice credincioşilor izolarea, îi trimite spre ceilalţi oameni şi-i obliga să valorifice în folosul acelora cunoştinţele, puterile, tot ce reprezintă ei ca energie creatoare.
III
Smerenia, rugăciunea şi iubirea slujitoare sunt trei însuşiri prin care Ortodoxia înălţă pe credincioşi şi-i face utili altora.
Datoria de a rămâne credincioşi Ortodoxiei.
Plan dezvoltat
Prima Duminică a Postului Mare se cheamă Duminică Ortodoxiei.
Denumirea I s-a dat în prima jumătate a secolului IX, în amintirea victoriei purtată de Ortodoxie asupra Iconoclasmului.
La asemenea sărbătoare s-ar putea vorbi despre: cinstirea Sfintelor icoane şi locul lor în cadrul cultului; purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru păstrarea şi răzbaterea în lume a învăţăturii Sale; înrâurirea Ortodoxiei asupra vieţii credincioşilor; Duhul Ortodoxiei.
În predica de faţă vom vorbi despre Duhul Ortodoxiei, care ni se înfăţişează ca un duh al smereniei, al rugăciunii şi al iubirii slujitoare.
II
Duhul smereniei constituie una din trăsăturile fundamentale ale Ortodoxiei.
Fapte care atestă smerenia Ortodoxiei: n-a exercitat presiuni asupra nimănui, a respectat libertatea ascultătorilor, n-a produs nimănui suferinţe, preferând să sufere ea însăşi.
Pe ce se întemeiază smerenia Ortodoxiei? Smerenia Ortodoxiei e smerenia Întemeietorului ei. E smerenia Sfinţilor Apostoli şi a tuturor sfinţilor. E smerenia credincioşilor conştienţi că între treapta pe care se afla şi asemănarea cu Dumnezeu la care sunt chemaţi rămâne mereu o distanţă tulburătoare (Filipeni 3, 13-14).
Smerenia bazată pe sentimentul distanţei dintre credincios şi Dumnezeu e îmbinata cu mândria de a fi în comuniune cu supremă desăvârşire care e El, Dumnezeu. Dacă sentimentul distanţei dintre noi şi Dumnezeu duce la inhibarea pornirii spre trufie, faptul comuniunii cu El ne dă mândria de a fi singura creatură capabilă să fie în dialog cu veşnicia dumnezeeirii.
Rugăciunea frecventa constituie o altă caracteristică a Duhului Ortodoxiei.
Rugăciunea trezeşte şi cultiva în credincioşi sentimentul contactului personal cu Dumnezeu. Rugăciunea nu e monolog. Ea nu e legătura dintre subiect şi ideea de Dumnezeu. Ideea nu e în afară, ci înăuntrul nostru. Rugăciunea e convorbirea dintre credincioşi şi Dumnezeul cel personal. E dialogul dintre spiritual limitat şi spiritual cel nelimitat.
Ortodoxia preţuieşte în gradul cel mai înalt rugăciunea. Aceasta se vede din: multitudinea slujbelor sfinte, din faptul că se face rugăciuni, nu numai pentru credincioşi, ci pentru toţi oamenii, pentru întreaga fire.
Ortodoxia este iubire slujitoare.
Prin iubire Ortodoxia desfiinţează principial individualismul egoist. Iubirea trimite către ceilalţi. Cere intrarea în comuniune cu ei, Cere slujirea lor devotată, dezinteresată, necondiţionată.
Iubirea desăvârşeşte ceea ce se realizează prin smerenie şi rugăciune. Deşi smerenia ne deschide calea către omul cel nou şi deşi rugăciunea ne aduce în contact cu izvorul suprem al energiei, ele, smerenia şi rugăciunea, ne pot menţine în izolare. Iubirea însă ne fereşte de această primejdie, trimiţându-ne să slujim oamenilor.
III
Prin smerenie Ortodoxia ne fereşte de îngâmfare, deschizându-ne sufletele spre progres continuu.
Prin rugăciune, Ortodoxia ne pune în contact cu Dumnezeu, de ale cărui inepuizabile puteri ne putem face părtaşi.
Prin iubire, Ortodoxia ne arată că sensul cel mai adânc al vieţii credincioşilor constă în asumarea misiunii de slujitori dezinteresaţi ai oamenilor, ai lumii.
Să preţuim smerenia, rugăciunea şi iubirea pe care Ortodoxia le-a sădit în fiinţa noastră. Prin ele Dumnezeu răzbate în viaţa noastră. Prin ele noi ne aducem aportul întru slujirea dezinteresată a lumii.