Dispunerea sub raport procedural, perchezitia poate fi domiciliară sau corporală



Yüklə 442 b.
tarix28.07.2018
ölçüsü442 b.
#61179


  • TACTICA EFECTUĂRII PERCHEZITIEI ; RIDICAREA DE OBIECTE SI ÎNSCRISURI


  • DISPUNEREA

  • Sub raport procedural, perchezitia poate fi domiciliară sau corporală.

  • Perchezitia domiciliară poate fi dispusa numai de judecator, prin incheiere motivata. Potrivit art.100 C.P.P., in cursul urmaririi penale, judecatorul dispune efectuarea perchezitiei domiciliare la cererea procurorului,

  • In baza incheierii, judecatorul emite de indata autorizatia de perchezitie. Aceasta poate fi folosita o singura data.

  • Perchezitia domiciliara nu poate fi dispusa inainte de inceperea urmaririi penale.

  • Perchezitia corporala poate fi dispusa dupa caz de organul de cercetare penala, de procuror sau judecator. Aceasta poate fi dispusa si efectuata si inainte de inceperea urmaririi penale.



  • EFECTUAREA PERCHEZITIEI

  • Perchezitia domiciliara dispusa in timpul urmaririi penale, se efectueaza de procuror sau de organul de cercetare penala

  • În cursul judecătii, instanta poate proceda la efectuarea perchezitiei numai cu ocazia unei cercetări locale, potrivit art.102 C.P.P.

  • Timpul de efectuare a perchezitiei domiciliare, precum si ridicarea de obiecte si înscrisuri de către organele de cercetare penală este între orele 06-20, iar celelalte ore numai în caz de infractiune flagranta, sau când perchezitia urmează a se efectua într-un local public. Perchezitia începută între orele 06-20 poate continua si în cursul noptii (art. 103 C.P.P.).



  • Persoanele si obiectele căutate prin perchezitie pot fi clasificate, indiferent de natura infractiunii, în câteva mari categorii:

  • - obiecte care provin din infractiune(bunurile sustrase, falsurile,banii si obiectele primite sau rezultate din infractiune,s.a.)

  • - mijloace sau instrumentele destinate săvârsirii infractiunii(arme, instrumente de spargere, materiale necesare falsificării de valori,etc.)

  • - obiecte care contin sau poartă urmele infractiunii (îmbrăcămintea pătată de sânge, scrisorile de amenintare, înscrisuri falsificate,etc.)

  • - obiectele sau înscrisurile care nu sunt detinute în mod legal sau a căror cantitate depăsesc limita admisă, ori cele interzise la detinere(arme, munitii, stupefiante,),

  • - persoanele care se sustrag de la urmărirea penală sau de la executarea pedepsei, precum si cadavrele unor persoane dispărute,

  • - oricare alte obiecte sau înscrisuri de natură să servească la stabilirea faptelor si împrejurărilor unor cauze, inclusiv la identificarea infractorului.



  • PREGĂTIREA PERCHEZITIEI

  • Stabilirea obiectivelor perchezitiei

  • Determinarea cu precizie a scopului perchezitiei se face în functie de infractiunea cercetată (omor,talharie,furt, înselăciune,trafic de droguri,etc.)ceea ce presupune ca organul judiciar să aibă o reprezentare suficient de clară asupra naturii obiectelor sau înscrisurilor căutate, a orice poate reprezenta produs al faptelor investigate, ori care să fi fost folosit la săvârsirea acesteia.

  • O perchezitie devine oportună numai în momentul în care există presupuneri întemeiate că, într-un anumit loc, sau asupra unei persoane, se vor găsi obiecte având legătură cu faptele sau împrejurările cauzei cercetare. Neglijarea acestui aspect are, deoseori, consecinte destul de grave :

  • - pe de o parte, o perchezitie efectuată la”noroc” poate pune în gardă pe cei implicati în săvârsirea infractiunii;

  • - pe de altă parte, o perchezitie nejustificată poate fi interpretată ca o încălcare a unor drepturi constitutionale, cum sunt înviolabilitatea persoanei si a domiciliului, deci o încălcare a libertătilor si a drepturilor omului.

  • În formarea imaginii despre obiectele căutate, organul judiciar este obligat să tină seama, pe cât este cu putintă, de caracteristicile lor generale (formă, dimensiune, strucura) de valoare si mai ales, de posibilitatea de ascundere, de distrugere rapidă, de fragmentare, etc.



  • Cunoasterea locului perchezitiei

  • În cazul locurilor închise, interesează adresa exactă (strada, nr., scara, etajul, apartamentul) particularitătile de constructie, dispunerea si destinatia încăperilor, a dependintelor, eventualele modificări sau amenajări făcute pe parcurs de locatari, amplasamentul usilor, ferestrelor, posibilitătile de intrare sau iesire (caile de acces), altele decât cele obisnuite, persoanele care domiciliază sau locuiesc temporar la adresa respectivă, vizitatorii frecventi, vecinii, nr. de telefon si altele. În cazul unei posibile perchezitii în magazii, pivnite, garaje, etc., se impune cu aceeasi necesitate cunoasterea lor amănuntită. Un fapt deosebit de important este cunoasterea spatiilor folosite in comun cu alte persoane, locuri unde trebuie sa se extinda perchezitiile.

  • În cazul locurilor deschise, interesează: dispunerea, suprafata, particularitătile topografice ale solului si vegetatiei, eventualele constructii aflate pe acest loc, destinatia si caracteristicile lor interioare, drumurile si căile de acces, modalitatea de delimitare (grad de scândură, sărmă, beton,etc.) locurile sau grădinile cu care se învecinează persoanele cărora le aparţin, folosesc sau îngrijesc locurile respective s.a.



  • Cunoasterea persoanelor perchezitionate

  • Cunoasterea persoanelor la care urmează să se efectueze perchezitia si în legătură cu care există indicii temeinice de participare la activitatea infractională este un alt aspect important ce trebuie avut în vedere în cadrul pregătirii perchezitiei. De regulă, cunoasterea se referă la personalitatea,la gradul de cultură, profesiunea si functia exercitată, viata de familie, raporturile cu vecinii, relatiile pe care le întretine cu diverse alte persoane,îndeosebi prietenii mai apropiati, pasiunile,muncile din gospodărie pe care se pricepe să le facă, alte activităti pe care le desfăsoară fără ca aceasta să fie interpretată drept o imixtiune în viata intimă a persoanei.

  • Trebuie cunoscute, de asemenea si persoanele care locuiesc cu cel care va fi perchezitionat, indiferent de faptul dacă acestea sunt membrii de familie sau chiriasi, precum si rudele cu care întretin relatii strânse si pe care le frecventează mai des. Acest lucru se impune cu atât mai mult în ipoteza existentei unor presupuneri întemeiate că obiectele căutate pot fi ascunse la rudele sau prietenii mai apropiati.



  • Stabilirea momentului efectuării perchezitiei

  • Prin specificul său, perchezitia este un act cu caracter inopinat ce trebuie efectuat, de regulă, cu maximă operativitate.

  • În consecintă, alegerea momentului propice perchezitiei, se face în functie de particularitătile fiecărui caz în parte, de necesitatea efectuării ei în mod inopinat, cât mai operativ si în conditii de natură să asigure descoperirea obiectelor sau mijloacelor materiale de probă pe care anchetatorul se asteaptă să le descopere.



  • Pregătirea mijloacelor tehnice necesare efectuării perchezitiei

  • Pentru efectuarea perchezitiei se apelează, de regulă, la aceleasi mijloace tehnico-stiintifice folosite în cercetarea la fata locului, majoritatea dintre ele găsindu-se în trusele criminalistice universale sau în dotarea laboratoarelor criminalistice mobile.

  • Sunt necesare surse de iluminare, truse de chei pentru deschiderea usilor, diverse unelte (ciocan,pantent,surubelniaă,leviere, lopată, târnăcop, etc.).

  • Pentru descoperirea obiectelor ascunse este nevoie de sonde metalice, stetoscoape, de sonde electromagnetice sau de magneti puternici, utilizati pentru scoaterea obiectelor metalice din fântâni, ape, curgătoare, bălti, latrine, etc.

  • Se apelează, totodată, la diferite tipuri de detectoare, cum sunt, de pildă, cele de metale, cadavre, detectoarele cu ultraviolete. La nevoie, se poate apela la aparate Roentgen portabile, utilizate în examinarea interiorului unor corpuri, la examinarea cu ajutorul radiatiilor gamma, dacă există indicii că obiectele au fost ascunse în elemente de constructii. Fireste, în cadrul mijloacelor tehnice, va fi inclusă şi aparatura de fotografiat, filmare si înregistrare videomagnetică.



  • Formarea echipei care va efectua perchezitia

  • Organul judiciar care efectuează si conduce perchezitia, în functie de gradul de dificultate al acesteia, de mărimea locurilor sau terenurilor perchezitionate, va trebui să formeze o echipă dintr-un număr suficient de persoane care să-l ajute la căutarea obiectelor sau înscrisurilor, precum si în asigurarea pazei locului perchezitionat.

  • După natura cauzei o impune, în echipă vor fi inclusi specialisti din diverse domenii (constructii, electricitate, mecanică, petrochimie, etc.)

  • În ipoteza căutării de obiecte sau înscrisuri considerate secrete de stat, precum si a perchezitionării unor locuri supuse unui regim special, trebuie să se aibă în vedere includerea în echipa de perchezitie, numai a persoanelor care au acces în astfel de locuri, la datele secrete,cu respectarea stricta a regulilor de confidentialitate.

  • Potrivit prevederilor art.104 C.p.p., perechezitia se efectuează în prezenta unor martori asistenti, care trebuie selectionati numai dintre persoanele care nu au nici o legătură cu cei implicati în săvârsirea infractiunii si nici un interes în cauză. Este contraindicat să se procedeze la alegerea martorilor asistenti dintre persoanele care se găsesc întâmplător la fata locului, mai ales că acestea pot fi chiar complici ai autorului infractiunii.

  • La perchezitie va fi adusă si persoana la care se efectuează perchezitia, chiar dacă este retinută sau arestată. Dacă acest lucru nu este posibil, perchezitia domiciliară, ca si ridicarea de obiecte sau înscrisuri se face în prezenta unui reprezentant ori a unui membru al familiei, iar în lipsa acestora, a unui vecin, având capacitatea de exercitiu(art.104 C.p.p.,alin.4). În prezent, la efectuarea perchezitiei poate participa si aparatorul ales de învinuit sau de inculpat. Este interzisa efectuarea in acelasi timp a unor acte de procedura cu inv./inc. retinut sau arestat in aceeasi cauza, care prin natura lor l-ar impiedica sa participe la perchezitie.



  • REGULI TACTICE DE EFECTUARE A PERCHEZITIEI

  • Fată de importanta perchezitiei pentru aflarea adevărului, este evidentă necesitatea urmăririi de către organul judiciar a unei conduite tactice, potrivit unor reguli generale, comune tuturor acestor acte procedurale:

  • a) Examinarea minutioasă si observarea permanentă

  • b) Mentinerea stabilitătii atentiei

  • c) Adaptarea rapidă la situatii concrete întâlnite la fata locului, dublate de mobilitatea gândirii în interpretarea datelor obtinute pe parcursul perchezitiei.

  • d) Perchezitia necesită multă perseverentă, calm si răbdare



  • Psihologia persoanei perchezitionate oferă elemente deosebit de semnificative pentru orientarea cercetării, elemente pe care organul judiciar trebuie să le aibă în permanentă în vedere, întrucât, dacă sunt valorificate cu pricepere, pot contribui direct la reusita perchezitiei.

  • Principalele manifestări somatice si viscerale determinate de stările de tensiune psihică, manifestări ce pot fi sesizate direct de către cel care face percheziţia sunt următoarele.

  • -Dereglarea respiratiei si a emisiei vocale, de răgusirea însotită de scăderea salivatiei, de miscarea neregulată a”mărului lui Adam”.

  • -Modificarea activitătii cardiovasculare, manifestată printre altele prin congestionare sau paloare, tipice emotiei

  • -Crisparea, schimbarea expresiei normale a fetei, efectuarea de miscări, de gesturi sau actiuni nefiresti.

  • -Modificarea timpului de reactie, individul răspunzând cu întârziere iar alteori precipitat la întrebările care au încărcătură afectogenă.

  • Asemenea manifestări diferă de la individ la individ, ceea ce justifică cu atat mai mult, cunoasterea sa încă înaintea perchezitiei.



  • Sunt persoane care afisează mult calm si indiferentă, până în momentul în care organul de urmărire penală se apropie de locul de ascundere a corpului delict, când încep să se agite, să vorbească inutil si să atragă atentia în altă parte. Alte persoane reactionează invers, fiind volubile si aparent destinse, până în momentul critic, când devin brusc tăcute.

  • Unii protestează sau sustin că perchezitia nu are rost, ei fiind niste oameni cinstiti, onorabili, sustinere ce se pot amplifica pe măsură ce anchetatorul se apropie de locul în care se găsesc obiectele sau înscrisurile căutate. Protestele fac referire frecventă la”încălcarea drepturilor omului” cunoscându-se sensibilitatea unor anchetatori la asemenea argument



  • Deplasarea si intrarea la locul perchezitiei

  • Deplasarea la locul perchezitiei trebuie pregătită cu multă atentie pentru a se asigura caracterul inopinat al actiunii, astfel încât persoana perchezitionată să fie abordată prin surprindere, fără a i se da timp să înlăture obiectele sau înscrisurile vizate de către organul judiciar, ori să dispară de la domiciliu.

  • Masina cu care se deplasează membrii echipei nu va fi oprită în dreptul intrării în imobilul în care se va face perchezitia, ci la o distantă mai mare.

  • La perchezitiile efectuate în blocurile cu multe etaje, liftul va fi oprit cu un etaj mai sus sau mai jos de palierul la care se află amplasat apartamentul, preferabil fiind ca o parte din membrii echipei să vină pe scară, desigur în măsura posibilitătilor si fără a forma un grup compact.

  • Este de la sine înţeles că, înainte de pătrundere, vor fi luate măsurile necesare de pază a intrărilor, de înlăturare a oricăror posibilităti de părăsire a locului perchezitiei.



  • Intrarea la locul perchezitiei se face potrivit particularitătilor fiecărui caz în parte.De regulă, se sună sau se bate la usă, membrii echipei asezându-se astfel încât prin vizor ori fereastră să nu fie observată decât o singură persoană.Dacă în casă sau apartament locuiesc mai multe familii, este indicat să se sune la familia la care nu se face perchezitie.

  • În împrejurările în care usa nu va fi deschisă, datorită refuzului persoanei sau faptul că nu este nimeni în casă, se procedează diversificat.

  • Dacă organul judiciat nu sesizează nici o miscare în locuintă, va trebui să se informeze la vecini dacă persoanele căutate sunt sau nu în casă si ce stiu despre ele. Asemenea situatii pot fi evitate, prin obtinerea de date bine verificate cu privire la programul de activitate al celor perchezitionati, asupra modului lor de viată.

  • În eventualitatea în care nu este nimeni în casă, se procedează la deschiderea usii în prezenta unui reprezentant al persoanei perchezitionate,a unui vecin având capacitatea de exercitiu, a responsabilului asociatiei de locatari sau a unui delegat al primăriei.



  • Dacă se constată că, totusi, este cineva în locuintă sau în încăpere, se va trece la fortarea usii, după ce în prealabil s-a atras atentia asupra acestei măsuri, precum si asupra calitătii organului care efectuează perchezitia.

  • Raportat la cerinta tactică a pătrunderii rapide la locul perchezitiei, organul de urmărire penală este nevoit să se adapteze la fiecare caz în parte.În situatiile deosebite, când din datele existente la dosar sau din materialul informativ obtinut în vederea pregătirii perchezitiei, rezultă că ne aflăm în fata unor indivizi periculosi, a unor recidivisti, etc. se va proceda la pătrunderea fortată, fără întârziere, la locul perchezitiei.

  • Întreaga operatie de pătrundere la locul perchezitiei se face în prezenta martorilor asistenti invitati să participe la efecturea perchezitiei.



  • Primele măsuri luate la locul perchezitiei

  • După intrarea la locul perchezitiei, cel care conduce echipa îsi va prezenta legitimatia si sa prezinte autorizatia dată de judecator (art.104 C.p.p.).

  • Înainte de începerea perchezitiei propriu-zise, se impune luarea unor măsuri cu caracter preliminar, cum sunt :

  • - inspectarea rapidă, a întregului loc de perchezitionat, îndeosebi a WC-urilor, sobelor, masinilor de gătit, tuburilor de aruncat gunoiul si, în general, a oricărei instalatii ce ar putea fi folosită în vederea distrugerii obiectelor sau înscrisurilor căutate,

  • - luarea măsurilor de contracarare a oricărei actiuni violente, încercări de sinucidere,

  • - strângerea tuturor persoanelor găsite la locul perchezitiei într-o singură încăpere sau într-un spatiu limitat, inclusiv a celor care dorm, în afara copiilor mici si a bolnavilor,



  • Persoanele întâlnite la locul supus perchezitiei domiciliare vor fi legitimate si întrebate în ce calitate sau scop se află în acel loc. Într-un mod asemănător se procedează si cu persoanele care vin după începerea perchezitiei.

  • În functie de natura faptei, ca si de particularitătile obiectelor căutate, se poate recurge la o perchezitie corporală a persoanelor găsite la locul perchezitiei.

  • - studierea atentă si familiarizarea cu locul ce va fi perchezitionat

  • - organizarea perchezitiei propriu-zise

  • În cadrul primelor măsuri luate după intrarea la fata locului, dacă este cazul, vor fi completate măsurile destinate blocării intrărilor si iesirilor. De asemenea, vor fi puse sub control alte posibilităti de comunicare cu exteriorul, cum ar fi, de pildă, telefonul, soneriile, interfoanele, eventualele statii radio.



  • Reguli tactice aplicate în efectuarea perchezitiei propriu-zise

  • Reguli de bază ale perchezitiei domiciliare :

  • - perchezitia se efectuează cu minutiozitate

  • - perchezitia se desfăsoară metodic, sistematic

  • - va fi observat în permanentă comportamentul persoanei perchezitionate

  • - perchezitia trebuie efectuată în strictă conformitate cu prevederile legii

  • Seful echipei de perchezitie va impune o atmosferă de calm, de obiectivitate, dirijând cu competentă activitatea membrilor echipei, pentru evitarea unor atitudini sau operatii abuzive, de genul intimidării persoanelor perchezitionate, al distrugerii si degradării unor obiecte, răvăsirii inutile a încăperii.

  • Ridicarea obiectelor descoperite cu ocazia perchezitiei, se face potrivit prevederilor art.105 C.p.p. si art.109 C.p.p.

  • O problemă importantă rămâne totusi, determinarea exactă a criteriilor după care se stabileste”legătura cu fapta”, astfel încât să nu fie întârziate cercetările. Fără a ne opri asupra obiectelor mijloc sau produs al infractiunii, referitor la care nu se poate face nici o discutie, considerăm că,în această categorie mai pot fi incluse (în anumite limite) si alte obiecte. Avem în vedere, îndeosebi, obiectele ce pot oferi indicii cu privire la circumstantele în care a fost pregătită si săvârsită infractiunea si la persoanele care au participat sau cunosc ceva despre faptă. De pildă, pot fi ridicate agende de telefon, fotografii, desene, însemnări, corespondentă s.a.



  • Fixarea rezultatelor perchezitiei

  • Potrivit prevederilor art.108 C.p.p.despre efectuarea perchezitiei, ca si despre ridicarea de obiecte sau de înscrisuri, se întocmeste un proces-verbal. Alături de procesul-verbal, ca mijloace tehnice auxiliare de fixare a rezultatelor perchezitiei, se mai foloseste fotografierea, înregistrarea video-magnetică, filmarea si, atunci când este necesar, se execută schite sau desene ale locului perchezitiei.

  • Procesul verbal este principalul mijloc de consemnare a rezultatelor unei perchezitii. El va trebui să cuprindă, în primul rând, mentiunile prev. de art.91 C.p.p. cum sunt: data si locul de încheiere, numele si calitatea celui care îl încheie, datele de identificare ale martorilor asistenti si ale persoanelor la care se referă procesul-verbal, descrierea celor constatate si a măsurilor luate,etc. De asemenea, procesul verbal va mai trebui să cuprindă în plus, mentiunea referitoare la locul, timpul si conditiile în care au fost descoperite si ridicate obiectele si înscrisurile, enumerarea si descrierea lor amănuntită, pentru a putea fi recunoscute. Totodată se vor face mentiuni despre obiectele care nu au fost ridicate, precum si despre acelea care au fost lăsate în păstrare (art.108 C.p.p., alin.2 si 3).



  • Cu privire la modul de redactare a procesului-verbal, dat fiind calitatea sa de mijloc de probă, atragem atentia asupra necesitătii consemnării cât mai exacte, clare si precise a celor constatate din momentul pătrunderii la locul perchezitiei si până la terminarea acesteia.

  • Descrierea obiectivelor si înscrisurilor descoperite, a ascunzătorilor sau locurilor în care au fost găsite, trebuie să se facă riguros exact, fără a se omite nici o caracteristică generală sau particulară (dimensiune,formă, culoare, marcă, serie, urme specifice de folosire, etc.). Necesitatea descrierii amănuntite a acestor caracteristici este dovedită în practică, unii învinuiti sau inculpati sustinând, ulterior că obiectivele au fost introduse la locul perchezitiei fără stirea lor. Astfel, cu ocazia unei perchezitii, a fost descoperit un plic cu droguri, ascuns în cutia de scrisori fixată la usa de la intrare în locuintă. În instantă, inculpatul a încercat să sustină că plicul a fost introdus de o persoană străină, ca să-l compromită.

  • Procesul- verbal de perchezitie se face în mai multe exemplare,o copie a acestuia lăsându-se persoanei la care s-a făcut perchezitia, ori reprezentantului acesteia, a unui membru al familiei, celor cu care locuieste sau unui vecin si, dacă este cazul, custodelui.



  • Fixarea prin fotografiere este un procedeu tehnic deosebit de valoros nu atât prin caracterul său ilustrativ, ci mai ales prin obiectivitatea si precizia cu care sunt redate caracteristicile obiectelor, precum si a ascunzătorilor în care au fost descoperite.

  • Înregistrarea pe bandă videomagnetică, ca si filmarea, sunt modalităti tehnice de fixare a rezultatelor perchezitiei (care se dovedesc superioare fotografierii) modalităti devenite, în prezent, aproape indispensabile suprinderii de secvente, de momente cheie ale unor perchezitii dificile, efectuate în cazuri deosebite, complexe.

  • Desenul-schită va cuprinde locul perchezitiei, în întregime, indicându-se punctele în care au fost descoperite obiectele sau înscrisurile, într-o manniere asemănătoare schitei efectuate cu ocazia cercetării la fata locului.



  • PERCHEZITIA CORPORALA

  • Perchezitia corporala, dupa cum se cunoaste, este destinata cautarii de obiecte si de inscrisuri aflate asupra unei persoane. Potrivit prevederilor art. 106. C pr.pen., ea se efectueaza de catre organul judiciar care a dispus-o, cu respectarea dispozitiilor art.104 C.pr.pen. alin.1 sau de persoana desemnata de acest organ. Perchezitia orporala se face numai de catre o persoana de acelasi sex cu persoana perchezitionata. Ea are un caracter distinct, efectuandu-se in multe imprejurari, separat de alte acte procedurale, insa este facuta frecvent si cu ocazia perchezitiei domiciliare sau a arestarii. Perchezitia corporala, in calitatea sa de act de urmarire penala, nu trebuie confundata cu acte cum ar fi, de exemplu, controlul vamal efectuat la punctele de trecere a frontierei de stat ori in locurile supuse unui regim special.



  • Datorita particularitatilor, ca si metodele de efectuare, din punct de vedere tactic criminalistic, perchezitia persoanei este impartita, conventional, in perchezitia imbracamintei si perchezitia corpului.

  • Perchezitia preliminara sumara este destinata preintampinarii unei actiuni violente a persoanei perchezitionate ceea ce presupune, in primul rand, dezarmarea acesteia, respectiv verificarea imprejurarii daca are sau nu asupra sa o arma alba sau de foc, precum si orice alte obiecte sau substante ce ar putea pune in pericol organul judiciar, permitand celui perchezitionat sa fuga.

  • Tactic, trebuie sa se procedeze astfel incat persoana sa fie pusa in imposibilitatea de a reactiona. Pentru aceasta, cel perchezitionat va fi asezat cu fata la perete, la o distanta de cel putin un metru, in functie de inaltimea sa. In continuare, i se cere sa ridice mainile deasupra capului, sa se sprijine de perete si sa desfaca picioarele.



  • Se cerceteaza, pe rand, partea dreapta si stanga a corpului, organul de urmarire penala, asezandu-se intr-o pozitie laterala si punand un picior in fata piciorului din partea corpului cercetata. Acest procedeu permite dezechilibrarea rapida a celui perchezitionat, in ipoteza unei incarcari de atac. In cazul infractorilor periculosi, cunoscuti sau banuiti ca pot reactiona violent, perchezitia se va face cu o singura mana, in mana cealalta fiind tinuta arma.

  • Perchezitia amanuntita se efectueaza de sus in jos, incepand cu obiectele de pe cap (palarie, caciula, sapca). In continuare, se cerceteaza spatele, portiunile de sub brate, mainile de la umar pana la degete, pieptul. Vor fi verificate picioarele prin interior si exterior, pana la glezna, precum si mansetele pantalonilor, ciorapii (in care deseori se introduc obiecte mici, bani, cutite etc.), iar la urma pantofii. Cercetarea se face si prin palpare ferma, prin strangerea portiunilor de imbracaminte mai groasa (umeri, revere, masete) intrucat, la o simpla pipaire, obiectele subtiri inclusiv metalice, pot trece deseori nesesizate. Deasemenea, vor fi golite toate buzunarele, verificandu-se daca imbracamintea nu are si buzunare secrete, organul de urmarire penala ridicand nu numai eventuale arme descoperite, ci si obiectele sau inscrisurile gasite, in acest mod, evitandu-se o posibila incercare de aruncare a lor.



  • Perchezitia obiectelor de imbracaminte presupune verificarea in parte a fiecarei piese din care este formata, a lenjeriei si a incaltamintei, la nevoie, acestea putand fi scoase de pe corpul persoanei. Dezbracarea este necesara atat pentru faptul ca permite o verificare minutioasa a imbracamintei cat si pentru posibilitatea perchezitionarii separate a corpului. Cu ocazia dezbracarii este posibila, totodata, descoperirea eventualelor obiecte atarnate sau infasurate in jurul corpului. La imbracaminte se verifica captuseala, cusaturile, buzunarele, gulerele, vatelina de la umeri, tesaturile interioare de la piept, de care pot fi lipite inscrisurile, valuta etc., greu de sesizat la o simpla pipaire. Daca se considera necesar, imbracamintea poate fi descusuta, atat cat sa permita verificarea interioara. La incaltaminte se verifica captuseala, braturile, talpa, tocurile ce pot fi transformate in ascunzatori de obiecte mici, in special bijuterii sau valuta. Aceeasi atentie va fi acordata obiectelor aflate curent asupra unei persoane: portomenee, curele de pantofi, ceasuri, brichete, tabachere, agende, tocuri de ochelari, diverse articole de papetarie, podoaba etc.



  • Servietele, posetele, geamantanele s.a., vor fi cercetate amanuntit, atat ele ca atare (interesand captuseala, manerele, eventuale funduri duble, ornamentele), cat si continutul lor care este deosebit de divers. Si in acest caz, posibilitatile de ascundere sunt nenumarate. De pilda, frecvent sunt utilizate ca ascunzatori tuburile de pasta de dinti sau ras, obiectele de cosmetica din trusele de machiaj, de barbierit, spary-urile, cutiile cu medicamente, instrumente muzicale, umbrele, bastoane etc.

  • Perchezitia corpului ca atare se efectueaza, dupa cum am mentionat, de catre o persoana de acelasi sex cu persoana perchezitionata, la nevoie, apelandu-se la sprijinul medicului. Principala modalitate de ascundere o reprezinta introducerea obiectelor in orificiile naturale, iar cateodata, chiar inghitirea obiectelor, mai ales daca pot fi eliminate cu usurinta . fata de aceste modalitati, se va cere medicului, sa verifice, in primul rand, orificiile naturale, iar dupa accea se va recurge la examenul radiologic.



  • Totdata, vor fi cercetate si protezele de maini, de picioare, inclusiv cele dentare, alte dispozitive sau aparate medicale, aflate asupra persoanei (corsete, centuri pentru hernie, aparate auditive etc.)

  • Precizam ca si animalele de apartament (caini, pisici) care insotesc persoanele perchezitionate trebuie sa li se faca un control, daca este cazul, indici ca ar putea fi folosite in scop criminal, intrucat acestea pot fi folosite pentru ascunderea de obiecte, recurgandu-se inclusiv la operatii de introducere sub piele a inscrisurilor sau obiectelor plate, de marime mica.

  • Consemnarea rezultatelor perchezitiei persoanei se face potrivit regulilor mai sus, atat prin procesul-verbal, cat si prin fixarea lor cu ajutorul fotografiei sau inregistrarii video. Ele vor fi insotite si de o declaratie luata imediat persoanei.



  • PERCHEZITIA ELECTRONICA

  • Activitatile de perchezitionare a sistemelor informatice si suporturilor de stocare a datelor informatice sunt efectuate de regula de specialisti din cadrul compartimentului de specialitate din Serviciul de Combatere a Criminalitatii Informatice de la nivelul D.G.C.C.O. la care pot apela si politistii de la celelalte formatiuni de politie judiciara. Pentru aceste activitati se mai poate apela si la specialisti de la S.R.I. sau D.G.I.P.I.

  • Aceasta activitate se realizeaza cu respectarea acelorasi reguli stabilite de Codul de Procedura Penala pentru perchezitia domiciliara, care se completeaza cu prevederile Legii nr.161/2003 privind prevenirea si combaterea criminalitatii informatice, titlul III,art.56.



  • Procedura ridicării sistemelor informatice este următoarea:

  • Etapa 1: închiderea sistemului. Dacă sistemul a fost găsit închis în momentul pătrunderii investigatorilor, nu trebuie sub nici un motiv pornit. Se va proceda în continuare trecând la celelalte etape. Dacă sistemul a fost găsit deschis, el trebuie închis pentru a se putea proceda la ridicarea lui. Pentru închiderea sistemului se pot folosi următoarele procedee:

  • deconectarea de la alimentarea cu energie electrică;

  • închiderea conform procedurii normale.



  • Prima alternativă este de preferat în cazul în care investigatorul nu are cunostinte de informatică. Unele calculatoare dispun de surse de alimentare neintreruptibile (UPS). În acest caz, pe lângă deconectarea de la sistemul de alimentare cu energie electrică, trebuie oprit si acest sistem. Deconectarea nu va produce, în cele mai multe cazuri, pierderea de date, dar poate provoca stergerea unor informatii relevante, cum ar fi fisierele temporare, care se pot pierde în cadrul procesului normal de închidere a calculatorului.

  • Cea de-a doua alternativă este de preferat atunci când calculatorul este conectat în retea sau atunci când investigatorul este asistat de o persoană ce are cunostinte asupra modului de functionare a sistemului respectiv, precum si asupra procedurilor ce sunt folosite pentru închiderea lui.



  • Etapa a 2-a: etichetarea componentelor. În cazul în care se impune dezasamblarea, fiecare componentă a sistemului trebuie etichetată înainte de modificarea configuratiei în vederea ridicării probelor. În cazul cablurilor, se etichetează atât cablul, cât si suporturile de unde a fost debransat. În cazul existentei unor suporturi care nu au conectate cabluri, este recomandabil ca să fie etichetate „neocupat”. Se poate realiza si o schită a componentelor, cu precizarea simbolurilor folosite pentru etichetare.



  • Etapa a 3-a: protejarea la modificare. Toate suporturile magnetice de stocare a datelor trebuie protejate împotriva modificării continutului lor. Unele tipuri de hard-diskuri au contacte speciale care realizează protejarea la scriere. În cazul dischetelor, protejarea se va face prin mutarea martorului de permitere a modificărilor în pozitia „închis”.

  • Etapa a 4-a: ridicarea propriu-zisă. Ridicarea probelor trebuie făcută cu multă grijă, evitându-se orice avariere a componentelor. Este recomandabilă împachetarea componentelor în ambalajul original, dacă acesta poate fi găsit, sau în ambalaj special ce asigură protectia electrostatică a acestora. De asemenea, toate suporturile magnetice de stocare a datelor vor fi ambalate si sigilate în asa fel încât accesul la ele să nu fie permis până la desfacerea în laborator.



  • În timpul perchezitiei, dacă suspectul este prezent, organul de urmărire penală trebuie să împiedice orice apropiere a acestuia de sistemul informatic mai ales dacă suspectul are pregătire superioară în domeniul informatic, acesta putand altera voit datele aflate pe calculatorul său, fără ca investigatorii să poată sesiza acest lucru. Calculatorul suspectului poate contine unele comenzi ce pot produce pierderea datelor, comenzi ce pot fi mascate sub numele unor comenzi uzuale ale sistemului de operare folosit.

  • Dacă suspectul insistă să ajute investigatorii în procesul de închidere a calculatorului sau în procesul de ridicare a componentelor sistemului, acestia pot cere suspectului să le descrie operatiunile pe care acesta doreste să le execute, si chiar să le scrie pe hârtie. Investigatorii nu vor urma indicatiile suspectului, ci le vor remite expertilor ce efectuează analiza probelor. Astfel, acestia vor putea fi avertizati de eventualele capcane introduse de suspect.



  • Transportarea probelor retinute trebuie făcută cu multă grijă, având în vedere fragilitatea lor. Este necesar să fie luate precautii legate de protejarea de socuri fizice, umiditate, căldură si, mai ales, de influenta undelor electromagnetice. În legătură cu acest din urmă aspect, trebuie evitată plasarea echipamentelor în apropierea surselor de radiatii electromagnetice, cum ar fi aparate de fax, copiatoare, statii radio, telefoane celulare. Este recomandabilă măsurarea cu instrumente speciale a câmpului electromagnetic în spatiile unde sunt depozitate echipamentele ridicate.



  • Reguli referitoare la modul de efectuare:

  • a. Se verifică autorizatia de perchezitie în sistem informatic, în ceea ce priveste autoritatea emitentă, perioada de valabilitate si sistemele informatice si /sau respectiv mediile de stocare a datelor la care se face referintă în cuprinsul acesteia;

  • b. Se verifică asigurarea prezentei martorilor asistenti si a persoanei de la care s-a ridicat sistemul informatic de perchezitionat. În situatia în care persoana în cauză nu este prezentă si nu este cercetată în stare de arest preventiv, se verifică existenta procesului-verbal de citare pentru prezentarea la data si locul de efectuare a perchezitiei în sistem informatic, iar în cazul în care persoana în cauză este în stare de arest preventiv sau detentie, este necesară asigurarea prezentei acesteia la locul de desfăsurare a perchezitiei în sistem informatic, cu escortă.



  • c. În situatia în care persoana în cauză este asistată de apărător, acestuia i se va aduce la cunostintă data si locul efectuării perchezitiei în sistem informatic, iar în măsura în care apărătorul va fi de acord, va fi prezent pe timpul perchezitiei în sistem informatic.

  • d. După verificarea îndeplinirii conditiilor de mai sus, se vor prezenta persoanelor de fată autorizatia de perchezitie în sistem informatic si sistemul informatic de perchezitionat, pentru verificarea integritătii sigiliului.

  • e. Persoana în cauză va fi întrebată dacă pe sistemul informatic ce urmează a fi perchezitionat există date sau infonnatii interzise la detinere conform legii sau care ar putea interesa dosarul, iar în cazul în care răspunsul este afirmativ, i se va solicita să indice verbal locatia în care aceste date există.



  • Asigurarea integritatii datelor informatice

  • Se verifică integritatea sigiliului aplicat sistemului informatic sau mediului de stocare a datelor ce unnează a fi perchezitionat, după care acesta se desigilează;

  • Perchezitia în sistem informatic se va efectua folosindu-se aplicatii informatice dedicate si asigurându-se protejarea la scriere a datelor de pe mediul ce urmează a fi perchezitionat, atât prin dispozitive speciale ("writeblockers") cât si în functie de caracteristicile mediului respectiv.

  • Mediile de stocare a datelor se vor manevra cu atentie, prevenindu-se expunerea acestora la câmpuri electromagnetice puternice, socuri, contactul cu lichide etc.

  • În situatia în care prin autorizatia de perchezitie se dispune efectuarea perchezitiei cu efectuarea de copii, copierea datelor de pe mediul de stocare în cauză se va efectua, de asemenea, folosindu-se aplicatii informatice dedicate pentru efectuarea de perchezitii în sistem informatic.



  • Rezultatele perchezitiei electronice vor fi consemnate intr-un proces verbal asemanator ca modalitate de intocmire cu cel de perchezitie domiciliara.



Yüklə 442 b.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin