PLANUL DIVIN
Iată pe scurt şi simplificat care este Planul Divin pentru noi planetarii:
Civilizaţia umană, de pe planeta noastră Terra, s-a îndreptat cu paşi repezi spre degradare morală şi spirituală, existând zone geografice unde este în pericol chiar şi existenta fizică a unor grupuri de indivizi. Planeta însăşi se află într-o mare suferinţă, datorită poluării fără precedent care a cuprins solul, apele, aerul, pe arii foarte întinse, efectele alarmante regăsindu-se în climă şi asupra vegetaţiei. Datorită emanaţiei energiei psihice negative a oamenilor, provenită din degradare morală şi nerespectarea Legilor Cereşti, la ora actuală planeta este învăluită într-un stat gros de culoare neagră de energie negativă. În această pătură, din fericire, sunt câteva pete persistente de culoare albă, situate deasupra unor centre puternice de spiritualitate, dintre care una deasupra României.
Aceasta energie neagră, negativă, creează o presiune fără precedent asupra scoarţei terestre (atenţie că ceea ce spune profesorul Vergil Hâncu nu sunt chiar poveşti!), având ca efect imediat supraîncălzirea atmosferei, cutremurele de pământ şi reactivarea vulcanilor. În mod normal oamenii nu văd această energie psihică negativă, în schimb o văd mulţi clarvăzători şi din păcate ea îşi face mereu efectul negativ distructiv.
În aceste condiţii Dumnezeu - Marele Creator, împreună cu Entoria Pământului aflată în spaţiu (...şi care este Centrul de Supraveghere al Pământului 24 de ore din 24, încă de la ,,facerea" lui în Sistemul nostru Solar...) au deliberat în faţa celor două alternative posibile: distrugerea planetei, datorită gravelor perturbări cosmice pe care le provoacă, împreună cu cele câteva miliarde de suflete de pe ea sau salvarea planetei cu cât mai multe suflete care respectă Divinitatea şi Legile Vieţii. S-a optat pentru a doua soluţie, iar Domnul Iisus Christos a cerut din nou de la Dumnezeu Tatăl Său permisiunea de coborâre pe Terra, pe care o consideră planeta sa natală, împreună cu Fratele Său. Pentru cei care doresc să ştie mai multe despre Entoria Pământului, recomandăm cartea cu acelaşi nume apărută la editura Sfânta Ortodoxie din Craiova.
Nimeni nu a ştiut ,,locul" şi ,,ora" când s-a petrecut revenirea pe Pământ a Judecătorului şi a Conducătorului, decât numai Tatăl Ceresc. Domnul Iisus Christos a demarat de îndată după venirea Sa acţiunea de trezire a tuturor aleşilor Săi, care deja se aflau pe Terra şi care trebuiau să-şi înceapă misiunea, iar Domnul Marinov şi-a adunat pe cei ai Lui din toate cele patru părţi ale lumii. Cum s-au realizat aceste lucruri este bine cunoscut, din seria de cărţi care începe cu Incognito pe Terra, scrise de Însuşi Domnul Iisus Christos împreună cu Fratele Său Domnul Zvezdomir Marinov şi din cărţile Adevăruri revelate şi Vremea dreptăţii, scrise de doamna Tanea Cuţov. Dânsa este ,,Înaintemergătorul", Mesagerul, Ambasadorul Fiilor de Dumnezeu şi are rolul pe care l-a avut acum 2 000 de ani Sfântul Ioan Botezătorul, de a aduce la cunoştinţa lumii aceste evenimente de maximă importanţă şi explicaţiile necesare.
Fii de Dumnezeu sunt însoţiţi de Spirite foarte înalte din Ierarhia Cerească, de Spirite gigant, de Serafimi şi Heruvimi, care de fapt sunt mari Savanţi Cereşti specializaţi în diferite Ştiinţe Cosmice. Mai sunt însoţiţi de Oştirile Cereşti care au misiuni de pază, apărare şi misiuni speciale şi sunt conduse de cei şapte Sfinţi Arhangheli: Mihail, Gavriil, Rafael, Salatiil, Evgudiil, Varahiil şi Uriil. A fost convocată de asemenea Confederaţia Galactică, care a hotărât să trimită mai multe nave cu specialişti în diferite domenii, entităţi din alte civilizaţii din Univers mult mai dezvoltate decât a noastră, şi care acum se află în apropierea Pământului, pentru a uşura derularea acţiunilor din spaţiu, precum şi a acţiunilor de pe Pământ.
Toată această activitate la rândul ei este ,,monitorizată" din Opal şi din Cetatea Eternă, unde este locul lui Dumnezeu Însuşi şi se fac intervenţii şi corecţii în caz de nevoie. Unele amănunte se găsesc în cartea Viaţa pe Geea, scrisa tocmai de aceşti mesageri şi colaboratori astrali şi în care sunt inclusiv hărţile cu bazele lor terestre.
Deoarece situaţia planetei este foarte gravă, deoarece devierea societăţii umane de la respectarea Legii şi degradarea morală sunt la fel de grave, deoarece numărul de suflete de pe planetă este cu mult mai mare decât acum 2 000 de ani, era necesară coborârea şi a Celui de Al Doilea Fiu de Dumnezeu, lucru de altfel prognozat şi anunţat prin Biblie. Pentru a se face distincţie între Dânşii, Al Doilea Fiu de Dumnezeu a fost numit: ,,TRIMISUL" ,,TRIMISUL PENTRU ACESTE VREMURI APOCALIPTICE" sau ,,FIUL OMULUI"
Domnul Iisus Christos s-a reîntors ,,în Duh", adică în corp energetic, cu toată slava, în acel corp de slavă în care se afla după Înviere, adică cu toată Puterea Sa Cerească.
Dânsul are capacitatea de a se materializa oriunde doreşte, sub orice formă doreşte şi se poate afla la cea mai înaltă reuniune a unor şefi de state sau în casa celui mai sărac om. Nimic nu poate rămâne ascuns, nici în plan fizic, nici în plan spiritual şi subtil. Mesajele doamnei Felicia Munteanu arată clar că există în lume în prezent 25 de persoane, dintre care 20 sunt bărbaţi şi 5 sunt femei şi dintre care mulţi la noi în ţara, prin care Domnul se manifestă ca om fizic, atunci când doreşte sau când este necesar pentru un timp. Acest lucru deşi derutează pe mulţi, este perfect adevărat.
Domnul Iisus Christos nu poate fi recunoscut decât atunci când Dânsul doreşte, de către acele persoane care Îl caută cu iubire. Recomandăm a se citi cartea Parabole contemporane a doamnei Tanea Cuţov pentru a se înţelege aceasta. Deci atenţie, putem trece pe stradă pe lângă Dânsul!
Al Doilea Fiu de Dumnezeu, trebuia să vină în corp fizic uman, pentru a putea lua legătura foarte uşor cu oamenii şi a fi înţeles de ei. Acesta este motivul pentru care a avut loc întruparea, în corpul unui miner bulgar care a decedat în urma unui accident. Corpul minerului a fost dus la morgă unde a reînviat după un timp, dar sufletul care îl ocupa era marele spirit al Fiului lui Dumnezeu. Numele minerului era Hadjiev Zvezdomir Marinov, deci numele de pământean al Celui de Al Doilea Fiu de Dumnezeu coborât în acel trup este acesta … Hadjiev Zvezdomir Marinov. Exista profeţii făcute cu mult timp în urmă, care spun că poporul bulgar va fi primul popor, care după cel român vor recunoaşte pe Trimisul lui Dumnezeu pe Pământ. Iată legătura.
În urma unui şir de evenimente Dânsul a părăsit Bulgaria şi s-a stabilit în România, fiind în prezent cetăţean român de origine bulgară. În acest fel se împlineşte legea şi profeţiile care spun că: acolo unde este ţara aleasă de Dumnezeu, acolo unde este poporul ales, acolo coboară sau vine TRIMISUL CERULUI - Mesia. Acest lucru s-a împlinit perfect în România.
De data aceasta nu s-a ales varianta ca Noul Mesia să se nască şi să parcurgă toate etapele vieţii, ca în cazul Domnului Iisus Christos acum 2 000 de ani, din raţiuni Divine, ci s-a ales varianta de întrupare într-un corp deja matur. Puterea şi rangul Domnului H. Zvezdomir Marinov sunt la fel de mari ca şi a Domnului Iisus Christos. Nerespectarea lui ca Om şi ca Dumnezeu atrage aceleaşi pedepse aspre şi grave, ca şi în cazul Domnului Iisus Christos acum 2 000 de ani. Dânsul este în România, poate fi văzut şi oricine doreşte poate sta de vorbă cu Dânsul. Noi recomandăm tuturor mai întâi să citească seria celor 8 cărţi scrise de Dânsul şi apoi să se convingă de Personalitatea Sa şi de apartenenţa Sa Divină.
Dumnezeu a încredinţat fiecăruia dintre Cei Doi Fii o misiune diferită. Domnul Iisus Christos este revenit în calitatea de Mare Judecător, iar Domnul Zvezdomir Marinov în calitatea de Mare Conducător al planetei Pământ. Personalitatea lor şi munca lor sunt strâns împletite şi se desfăşoară în deplină armonie şi concordanţă, împreună coordonând toată activitatea planetei, de pe pământ, din pământ, din ape, din văzduh şi din spaţiu.
În calitate de Mare Judecător, Domnul Iisus Christos a adus mari examene în faţa oamenilor în ultimii ani, studiind modul cum au răspuns aceştia la nenumăratele teste şi încercări care s-au dat. Se judecă neamuri şi popoare, dar şi fiecare individ în parte. Ne sunt evaluate toate defectele, dar şi toate calităţile, pe primul loc situându-se credinţa în Dumnezeu şi modul cum sunt respectate Legile Sale. Acest proces este spre terminare, cum ar veni ,,pe ultimii metri". Judecata neamurilor în mare s-a încheiat şi anumite evenimente nu mai pot fi oprite. Mai este loc însă pentru schimbarea atitudinii personale, lucru foarte explicit arătat în cartea Aproape de Cer, semnată de doamna Tanea Cuţov.
Transformările la nivelul planetei deja au început şi încet, încet îşi face loc o lume nouă şi o mentalitate nouă. Vibraţia Pământului a crescut foarte mult şi totul trebuie să se adapteze din mers la această stare accelerată şi de energii înalte. Se face o ,,curăţenie" masivă pe toate planurile. Sita care separă ,,grâul" de ,,neghină", toiagul care desparte ,,oile" de ,,capre", este o sită şi un toiag al vibraţiilor înalte. Pentru a face faţă acestor transformări este nevoie să respectăm cea mai înaltă poruncă: Să nu ai nimic mai presus de Dumnezeu! Şi cine nu crede acestea să citească şi să studieze Karma lui N. Lazarev.
Pentru a ne putea adapta acestor vibraţii din ce în ce mai înalte, trebuie îndeplinite trei condiţii mari şi late: să hrănim corpul numai cu hrană lacto-vegetariană, să alimentăm corpul energetic numai cu energii curate şi benefice trăind într-un mediu de viaţă curat şi să hrănim spiritul cu sentimente şi trăiri înalte. Acolo unde nu se respectă aceste cerinţe, totul se petrece cu chinuri şi cu convulsii, dar se petrece, deoarece schimbarea în bine a omenirii nu poate fi oprită.
Pentru schimbarea spirituală a omenirii, se procedează după legea de evoluţie: de la mic la mare şi de la simplu la complex. Se abordează această exprimare simplistă tocmai pentru a se uşura înţelegerea de către noi a proceselor care au loc.
În urma unei analize deosebit de amănunţite care a avut loc în Cer, în Împărăţia Luminii, Bunul nostru Tată Ceresc a hotărât să aleagă o ţară şi un popor pe care să-l ridice din punct de vedere spiritual. Poporul român păstrător al credinţei în Dumnezeu, care nu a cucerit alte teritorii şi popoare, bun, ospitalier şi îndelung răbdător, a ieşit cu bine la acest examen, acordându-i-se Graţia Divină.
În consecinţă, pentru România a început să se deruleze deja de câţiva ani un program vast pe toate planurile vieţii sociale, economice, politice şi mai ales spirituale, de schimbare, de curăţire şi de redresare. Totul va trebui să fie după Lege şi nimic din ceea ce nu este în concordanţă cu aceasta nu va rezista. Ţara fiind condusă după Legi Cereşti se va numi ,,Ţara Sfântă Ortodoxă România" şi orice tip de agresiune împotriva ei va fi va fi sever sancţionată. Religia viitorului va fi religia ortodoxă, care este cea mai aproape de adevăr ca şi cunoaştere, după ce i se vor face corecţiile necesare şi completările necesare, urmând ca celelalte religii să adere la aceasta în mod liber, în scurt timp. Prin exemplul poporului român, se vor ridica pe un nou plan de evoluţie toate popoarele lumii.
Schimbarea este în plină derulare şi a început de la aspectele simple ale vieţii, mergând spre cele complexe. În acest mod se urmăreşte ca toată lumea să înţeleagă aceste schimbări şi noile cerinţe şi să le poată aplica uşor, indiferent că este un om simplu sau un mare savant. De aceea, în toate apelurile Divine, ni se arată că fiecare trebuie să începem ,,curăţenia“ cu noi înşine şi după ce ne purificăm, învăţăm şi experimentăm chiar noi, îi putem învăţa şi ajuta şi pe alţii.
Deoarece un număr foarte mare de persoane aflate pe întreaga planetă trebuiau ,,trezite” spiritual, Duhul Sfânt - a Treia Persoană Supremă din Univers, S-a întrupat ca Om.
România a avut cinstea să găzduiască Duhul Sfânt întrupat, în persoana Doamnei Desanka Nicolai. S-a hotărât venirea Dânsei în România, deoarece acest popor trebuia pregătit pentru misiunea sa. S-a constatat că datorită ateismului şi efectelor radiaţiilor de la Cernobâl, exista un număr foarte mare de români bolnavi de cancer şi de alte boli foarte grele. Aceştia trebuiau vindecaţi, trebuia eliminat ateismul din concepţiile şi viaţa multora, şi mai ales trebuiau întărite credinţa şi cunoaşterea. Acesta este motivul pentru care s-a construit Templul Luminii din Arad, unde s-au făcut şi se fac vindecări ca acum 2 000 de ani cu Putere Dumnezeiască, unde s-au înviat morţi, s-au scos demoni şi unde s-a dat multă Lumină şi Cunoaştere.
Toate informaţiile despre viaţa şi activitatea Doamnei Desanka se regăsesc într-o serie mai lungă de cărţi şi reviste dintre care reamintim cartea Între două lumi. La vremea sorocită, Dânsa a părăsit planul fizic (septembrie 2000), dar Duhul Sfânt acţionează şi în continuare din planurile subtile, vindecând şi inspirând în masă, atât pe români cât şi pe ceilalţi oameni ai planetei. Din fericire Divinitatea Dânsei a fost recunoscută de câteva milioane de români şi străini care au trecut prin Templul Luminii din Arad, dar din nefericire Divinitatea şi Lucrarea lui Dumnezeu nu a fost recunoscută oficial nici de Biserică, nici de Statul Român.
Duhul Sfânt S-a dezvăluit pe Sine Însuşi, arătându-ne cum trebuie să-L înţelegem, cum lucrează, cum se manifestă şi în planul fizic al vieţii, dar şi în planurile subtile şi în acest sens cartea Duhul Sfânt în România, scrisă de domnul Constantin Dogaru şi tipărită la Editura Vulturul Z.M. din Deva, este o carte de mare valoare ştiinţifică şi teologică.
Mulţumim Bunului Dumnezeu în Sfânta Sa Treime, că ne-a făcut nouă românilor acest mare Dar Ceresc, de a se manifesta pe Sine Însuşi în planul fizic în România, în cele Trei Ipostaze diferite ale Sale, Tată, Fii şi Sfântul Duh.
Doamne, fă-ne pe noi românii vrednici de aceste lucruri minunate!
Planul lui Dumnezeu este mult mai vast şi mai complex, având şi multe părţi ale lui secrete, dar noi mulţumim Duhului Sfânt şi Personalităţilor Cereşti pentru această variantă simplificată care ne-a fost oferită, pentru a înţelege cât mai uşor lucrările cereşti. Sunt persoane iniţiate care deţin informaţii de mare valoare şi care completează în mod fericit acest tablou. În acest sens menţionăm în mod expres cartea Misiunea România a doamnei Melfior Ra şi cartea domnului Cornel Roman Rotaru România Ţara Făgăduinţei.
Acest Plan se va îndeplini fără greşeală, căci Dumnezeu a pus în mişcare pentru aceasta milioane de Entităţi Înalte ale Cerului, fiecare cu responsabilităţi precise, în domenii precise şi înţelept este acel om care nu se va pune de-a curmezişul acestui Plan Sfânt, ci va participa cu toată iubirea şi cu tot sufletul la realizarea lui.
Totul converge spre aceiaşi direcţie şi acelaşi scop hotărât de Creator pentru această planetă a noastră: Să fie Lumină! Există două cărţi cu acest titlu Să fie Lumină! – vol. I şi II scrise tot de doamna Tanea Cuţov, în care Domnul ne arată care este soluţia pentru a răzbi prin aceste vremuri şi care este soluţia şi rezolvarea pentru ca pe această planetă să curgă din nou din plin Lumina.
Cum va arăta această ţară în viitor şi cum va decurge viaţa aici, ne este arătat de către marele profet indian, ales al Domnului Sundar Sing, ale cărui profeţii au fost făcute publice prin mai multe cărţi dintre care: Misiunea România şi La picioarele Maestrului. De asemenea aceste aspecte de viitor sunt prezentate şi în cartea Ţara Sfântă Ortodoxă România, inspirată pe cale Divină domnului Dogaru Constantin.
Să ne ajute Dumnezeu să trăim cât mai curând aceste vremuri minunate profeţite!
DOMNUL IISUS CHRISTOS
ŞI... ,,NORII CERULUI”!
După cum am mai arătat şi mai sus, s-a înrădăcinat ideea că Domnul Iisus Christos va veni pe ,,norii cerului”, în cadrul unui spectacol grandios, care va fi văzut concomitent de întreaga planetă şi aceasta numai după ce va arde Pământul împreună cu cei răi. Întrebarea care se pune pentru cei care susţin aceste viziuni: dacă Pământul va arde cu oameni cu tot, pentru cine va mai veni Domnul, căci planeta va fi goală? Bineînţeles că fiecare crede că el singur este cel bun care va rămâne, pe care Domnul îl va felicita şi că ceilalţi sunt cu toţii cei răi care se vor duce de-a berbeleacu. Acesta este un clişeu nociv, care din păcate circulă destul de mult în ultimul timp, care în mintea oamenilor simplii este foarte puternic, dar care trebuie de urgenţă corectat şi înlocuit cu adevărul. Neînţelegerea corectă a unor versete din Biblie, precum şi necorelarea lor cu evenimentele contemporane, au dus la mentalizarea acestor imagini de neînţeles şi greşite. Deci trebuie să fim atenţi cum citim Biblia, să înţelegem corect mesajul ei care uneori este simbolic sau metaforic şi mai ales Apocalipsa, ale cărei evenimente în prezent sunt în plină derulare.
Iată ce ne învaţă Bunul Dumnezeu, despre aceasta:
,,Dacă ar trebui să scrieţi o scrisoare, pentru cineva care va trăi în anul 4 000, prevenindu-l de anumite întâmplări benefice sau nefaste, care vor avea loc în viaţa lui şi care îl vor afecta, cum i-aţi scrie? Trebuie să ţineţi cont că societatea va fi alta, obiceiurile altele, tehnologia alta, etc. Nu veţi scrie oare folosind simboluri pe care respectivul să le poată înţelege şi interpreta la data respectivă, folosind anumite cuvinte care îşi vor păstra sensul? Nu veţi căuta să scrieţi apelând la ceva asemănător şi nu veţi folosi anumite pilde, metafore şi asocieri de imagini, cuvinte şi idei care să facă de înţeles ideea pe care vreţi să o transmiteţi?”
De fapt aceasta este Apocalipsa, o profeţie de viitor, scrisă în limbajul de acum 2 000 de ani, pentru vremurile de acum şi pentru cele care vor urma. Dar hai să vedem cum a fost scrisă?
Nu putem vedea însă corect, decât numai dacă Bunul Dumnezeu ne dă ,,ochii de văzut”... Ochelarii din zilele noastre sau lupa sunt... ,,ochi de văzut”! Nu întâmplător Doamna Desanca purta ochelari, adică ,,ochi de văzut” şi abia acum înţelegem de ce, căci ei erau simbolul necesar şi legătura pe care noi trebuia să o descoperim. Apoi mai trebuie să învăţăm să vedem cu ochii minţii, adică cu clar înţelegerea, dar aceasta nu se poate fără ajutorul lui Dumnezeu.
Iată ce scrie în Apocalipsă, cap. 5 verset 1:
Am văzut apoi, în mâna dreaptă a Celui ce şade pe tron, o carte scrisă înăuntru şi pe dos, pecetluită cu şapte peceţi.
Un As în şarade, ar înţelege şi ar traduce în limbajul nostru actual acest text cam aşa:
Există o carte scrisă, foarte importantă, dată de la Dumnezeu - Cel ce şade pe tron, pe care Dânsul o preţuieşte foarte mult şi este dreaptă şi adevărată - căci Dânsul o ţine în mâna dreaptă, şi care conţine în interiorul ei un mesaj, din care o parte este la vedere, pentru toată lumea, iar o parte este ascuns, pe din dos, dosit - înăuntru şi pe dos, care text arată evenimente importante. În acelaşi timp ea ascunde şi şapte chei de decodificare a înţelesurilor - pecetluită cu şapte peceţi.
Înainte vreme, scrisorile când se închideau, se pecetluiau cu sigilii de ceară. Aici pecetluirea are sensul de a închide, de a nu permite accesul oricui. Cei ce lucrează pe calculator ştiu că poţi pune un cod asupra unui fişier de date şi cine nu cunoaşte codul nu poate deschide respectivul fişier astfel protejat. Deci l-ai pecetluit. Iată deci că aici avem un cuvânt vechi, aplicat la vremuri noi. Deci nu oricine are acces la aceste şapte informaţii pecetluite.
Dar rămâne o întrebare: Care este această carte importantă, ale cărei peceţi se vor deschide şi care va dezvălui cele 7 taine ascunse? Sperăm că la vremea potrivită Dumnezeu ne va învrednici şi ajuta să înţelegem aceasta.
Prin acest exemplu, Bunul Dumnezeu şi Îngerii noştri iubiţi ne arată cum trebuie să citim Apocalipsa, raportându-ne mereu la vremurile de acum şi căutând mereu înţelesurile corecte ale cuvintelor de atunci. Cam aşa ar trebui înţelese toate profeţiile şi trimiterile la viitor şi din celelalte Evanghelii.
În Evanghelia după Matei, la capitolul 24, Domnul Iisus Christos Însuşi descrie toate semnele vremurilor care vor fi înaintea venirii Sale pe Pământ şi a Fiului Omului şi care vor marca sfârşitul veacului, precum şi modul în care va veni. Aceste semne sunt cuprinse în versetele 27-31. Vom analiza o parte din ele sub îndrumarea ,,Îngereilor” noştri iubiţi.
Atrage atenţia în mod special versetul 27:
Căci precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului.
Bunii noştri Îngeri păzitori ne-au atras atenţia asupra acestui verset, printr-o întrebare extrem de simplă, care ne-a surprins şi ne-a făcut să gândim: Cine a mai văzut vreodată fulger orizontal, de la est la vest? Întrebare ,,trăsnet”! Abia atunci ne-am luminat şi am început să vedem corect mesajul acestui verset. Întotdeauna fulgerele cad vertical, de sus în jos, ori ce ne spune Matei aici este... ,,pe dos”, dosit!... adică ascuns! Deci aici avem un mesaj codificat în simboluri şi pe care acelaşi Maestru al şaradelor l-ar analiza cam aşa:
Căci precum fulgerul - Luminozitatea, Puterea, Viteza, forţa şi Slava Spiritului Fiului lui Dumnezeu, este uriaşă şi este asemenea unui Fulger; lumina care se va vedea pe Pământ la coborârea Sa şi viteza cu care se va propaga vestea venirii Sale va fi ca fulgerul.
...iese - Semnifică faptul că Dânsul ,,Fulgerul”, iese între oameni, cu care comunică, stă de vorbă şi îi cercetează.
...de la răsărit - Adică Fiul Omului coborât pe Pământ în Bulgaria în Europa de Răsărit şi se face cunoscut lumii - soseşte în România, de unde vor începe Zorii - Răsăritul unei Noi Ere spirituale.
...şi se arată - Prezenţa Fiului Omului pe Pământ se arată lumii de către mesagerii şi înaintemergătorii care au acest rol, iar Personalitatea Sa se dezvăluie prin cărţi, articole şi emisiuni în mas-media, adică se artă şi celorlalţi spre ştire.
...până la apus - Are semnificaţia că ştirea venirii Sale se va propaga până la Apus, adică în Europa de Vest, în Occident.
Deci textul pe limbajul nostru actual ar suna astfel:
Domnul Iisus Christos şi Fiul Omului, vor veni pe Pământ cu toată Puterea, Forţa şi Slava, luminoşi aidoma unui fulger. Ei se vor arăta şi întrupa în Europa de răsărit, vor ieşi între oameni pentru a fi cunoscuţi. Ei vor fi arătaţi de către mesageri lumii. Această veste se va propaga spre Europa de vest.
Unele dintre evenimentele acestei profeţii deja s-au derulat, căci Domnul Iisus Christos este revenit şi Fiul Omului Cel întrupat - Domnul Zvezdomir Marinov, se află de câţiva ani deja în România, iar alte evenimente sunt în plină derulare.
Un argument în plus că interpretarea de mai sus este corectă sunt desenul şi mesajul primite de doamna Vasula Ryden, în data de 24 octombrie 1994, de la Dumnezeu, cu privire la unitatea Bisericilor, unde se spune foarte clar:
Slavă va străluci din Est. De aceea îi spun casei din Vest: întoarceţi-vă ochii spre Est; să nu intraţi în panică, căci mâine veţi bea şi veţi mânca împreună cu mlădiţa Mea de pe malul de Est. Duhul Meu vă va Uni.
Deci iată încă o profeţie care confirmă că în Est, adică în România va veni noul Mesia - Fiul Omului şi că aici se vor produce evenimente mari care vor duce spre unirea Bisericilor sub călăuzirea Sfântului Duh, care tot aici S-a întrupat.
Mlădiţa din acest desen are două crenguţe, care fac trimitere la Cei Doi Fii de Dumnezeu. Toate acestea se găsesc în cartea Îngerul meu Daniel scrisă de doamna Vasula Ryden.
Revenind la Evanghelia după Matei, iată ce se spune în versetul următor 28 al aceluiaşi capitol:
Că unde va fi stârvul acolo se vor aduna vulturii.
Toate previziunile din Biblie indică faptul că va fi o luptă definitivă dintre bine şi rău, dintre lumină şi întuneric.
Această ,,beznă” sau ,,bestie” care îndeamnă lumea la rău, cu care se luptă Fii Luminii la ora actuală, este ca un stârv rău mirositor. În astral emanaţiile psihice negative miros urât, lucru care poate fi confirmat de multe persoane extrasenzitive. În schimb în cazul trăirilor frumoase, înalte, superioare, se emană parfumuri extrem de plăcute şi benefice şi toate Entităţile înalte din Lumină sunt însoţite întotdeauna de efluvii şi parfumuri minunate sau de mirosuri de mir şi tămâie.
Dostları ilə paylaş: |