DOUA SPIRITUALITATI ALE SEC. AL XIV-lea: SF. GRIGORIE PALAMA si SF. NICOLAE CABASILA
Sfantul Grigorie Palama este cel mai de seamă reprezentant al mişcării isihaste, cel care a dat o fundamentare teologică experienţei isihaste a intalnirii cu Hristos in lumină divină necreată, prin rugăciunea inimii.
Sfantul Grigorie Palama este cel mai de seamă reprezentant al mişcării isihaste, cel care a dat o fundamentare teologică experienţei isihaste a intalnirii cu Hristos in lumină divină necreată, prin rugăciunea inimii.
Primii ani in casa părintească
Sfantul Grigorie Palama s-a născut in anul 1296, la Constantinopol, din părinţii Constantin (membru in Senat şi consilier intim al impăratului Andronic II Paleologul) si Kale.
Primii săi indrumători in viata cea plăcuta lui Dumnezeu au fost părinţii, tatăl sfantului murind cand acesta implinise numai 7 ani.
Incă din adolescentă a intrat in legătură cu monahii, ducand o viată de asceză.
Spre Muntele cel Sfant
Cel mai bun indrumător al sfantului Grigorie a fost Teolipt, ajuns mai apoi mitropolit al Filadelfiei, cel care l-a introdus in disciplina trezviei şi rugăciunii mintii.
In anul 1318 tanarul Grigorie pleacă cu doi fraţi ai săi la Muntele Athos, devenind ucenic al bătranului monah, pe nume Nicodim, de la Manastirea Vatoped.
In 1321 Grigorie s-a mutat la Lavra Sf. Antonie, deoarece monahul Nicodim murise.
Mănăstirea Vatoped
Mănăstirea Vatoped
Părăseşte Muntele Athos, dar nu pentru mult timp…
1324 - se retrage la Glosia
1326 - se mută cu 12 ucenici la Tesalonic, datorită deselor incursiuni ale turcilor
este hirotonit preot
se retrage la un schit langă Veria
1331, datorită incursiunilor sarbilor revine la Athos la schitul Sfantului Sava de langă Marea Lavră
Disputa isihastă sau Palama si adversarii săi
Prima fază - Varlaam din Calabria cunoscut uneori si ca Varlaam din Seminara- renumit pentru calitătile sale oratorice,
A II-a fază - Grigore Akyndinos al cărui nume inseamnă "cel care nu face rău” dar prin scrierile sale eretice a cauzat mult rău,
A III-a fază - Nichifor Gregoras sau Nicephorus Gregoras (cca 1295-1360) - istoric bizantin, filosof si polemist.
Cine este Varlaam de Calabria
Un italo-grec, născut in Calabria, este un occidental, după cum il numeste Vryonis
calugăr de rit grec din sudul Italiei, spune Hussey,
“devotamentul său fata de Biserica Rasariteana este incontestabil”, după cum remarca Papadakis
Ostrogorski il caracterizează ca “om de o educatie deosebită, dar dogmatic si certăret care imbina orgoliul occidental cu o autentică aplecare grecească spre dispută”
Basileios Stefanides il descrie simplu: “un calugăr invătat din Calabria”
prof. Constantine Tsirpanlis observa in mod corect că viziunea lui Varlaam era dominată de “maniheismul” sau dualismul rational occidental (aristotelic).
Prima fază a disputei isihaste
Sub numele de “isihasti” erau cunoscuti incă din vremuri vechi monahii care petreceau ca pustnici in asceză riguroasă si viată mistico-contemplativă, in tăcere (έν χεσικία)
Varlaam de Calabria scrie cateva tratate contra latinilor, 23 la număr, pentru a castiga (mai bine spus a recastiga!!) increderea grecilor (pierdută in urma controversei cu Nicefor Gregoras),
1335 - Sf. Grigore Palama scrie două tratate despre purcederea Sfantului Duh, respingand relativismul lui Varlaam (metoda dialectică)
1336-1337 scrie două scrisori către Akindinos şi către Varlaam in aceeaşi problemă.
Varlaam atacă
1337 Varlaam scrie trei tratate impotriva isihaştilor şi anume:
a) Despre ştiinţă sau despre dobandirea inţelepciunii;
b) Despre rugăciune sau despre desăvarşirea omenească;
c) Despre lumină.
In aceste tratate Varlaam defaimă pe monahii isihaşti, numindu-i cu apelativul de “omfalopsihi”, in acelaşi timp, declarand eretici pe cei ce l-au initiat “in rugaciune şi veghere mintală”.
Răspunsul Sfantului Grigorie Palama
Palama răspunde cu trei tratate corespunzătoare cu următoarele titluri:
1. “Primul tratat, dintre cele intai,pentru cei ce vieţuiesc cu sfinţenie in isihie, in ce măsură şi pină la ce grad este folositoare indeletnicirea cu ştiinţele.” Arată aici că ştiinţa nu-L poate descoperi pe Dumnezeu ci ea este o treaptă către credinţă, de aceea filozofia elenă este inferioară Revelaţiei.
2. “Al doilea tratat,pentru cei ce voiesc să concentreze asupra lor in isihie, nu e fără folos să incerce a-şi ţine mintea inlăuntru trupului.” Sfătuieşte ca in timpul rugăciunii, mintea să fie inchisă in organul conducător, in locaşul harului, in locul cel mai dinlăuntru trupului, adică in inimă, cea care carmuieşte tot organismul, pentru ca rugăciunea şi unirea cu Dumnezeu să fie totală.
3. “Al treilea tratat, despre lumină şi luminarea dumnezeiască, despre sfanta fericire despre desăvarşirea cea intru Hristos.” Respinge afirmaţia că această lumină este fiinţă dumnezeiască in sine. Ea este o energie necreată ce izvorăşte din Dumnezeu şi, deşi se află in unirea absolută cu El, se impărtăşeşte omului numai după măsura lui de a percepe, fără de esenţă să se impărtăşească in intregime. Ele nu trebuie amestecate nici despărţite.
Noi atacuri ale lui Varlaam si răspunsurile Sf. Grigorie
Varlaam a eliminat apelativul de “omfalopsihi” adresat isihaştilor şi a redactat cele trei tratate ale sale intr-o nouă formă.
1339 - Palama răspunde cu alte trei tratate pe care le intitulează “Cele din urmă”, socotind că este ultima fază a atacurilor varlaamitului
Varlaam alcătuieşte alt rand de trei tratate contra isihaştilor, intitulate de astă dată Contra masalienilor* (bogomililor), dintre care unii se strecuraseră printre isihaşti, repetand continuu rugăciunea Tatăl nostru şi pretinzand că văd esenţa dumnezeiască
*(Mesalienii - evchiti sau eucitai - erau membrii unei secte din secolul IV care negau eficienta botezului in purificarea inzestrarilor spirituale ale fiintei omenesti si sustineau ca prin asceza si rugaciune constanta, credinciosul poate dobandi o viziune “fizica” a lui Dumnezeu. Mesalienii au fost condamnati la Sinodul III Ecumenic din Efes in anul 431)
oct. 1340 - Sinod la Constantinopol pentru condamnarea isihaştilor
oct. 1340 - Sinod la Constantinopol pentru condamnarea isihaştilor
Palama merge la Athos cu Isidor şi alcătuieşte Tomul aghioritic care va fi semnat de căpeteniile monahismului athonit
1341- episcopul Iacob de Ierisos aprobă Tomul aghioritic,
1341 - Palama răspunde noilor acuzaţii ale lui Varlaam, cu alte trei tratate intitulate:
1. Respingerea absurdităţilor ce rezultă din scrierile filozofului Varlaam, despre indumnezeire.
2. Lista absurdităţilor ce rezultă din premisele filozofului Varlaam.
3. Lista absurdităţilor ce rezultă din concluziile filozofului Varlaam.
Urmează o dispută aprinsă in jurul Luminii necreate, Lumina taborică, lumină ce poate fi văzută de rugător in conditii exceptionale.
Polemica intre cei doi protagonisti ai disputei culminase in deosebirea intre fiinta si lucrările lui Dumnezeu
Constantinopol, Iulie 1341 - primul sinod palamit! (pană la anul 1369 vor fi tinute 8 sinoade )
Problema principală a sinodului din iulie 1341 de la Constantinopol a fost aceea a raportului dintre fiinţa necreată şi neimpărtăşibilă a lui Dumnezeu şi lucrările sau energiile divine necreate, prin care omul poate stabili un raport personal cu Sfanta Treime.
Palama arată deosebirea intre fiinţă şi lucrare, fără a le despărţi una de alta, folosind frecvent mărturii din Sfintii Părinti Vasile cel Mare, Dionisie Areopagitul, Maxim Mărturisitorul…
Cele trei mari teme ale disputei au fost:
- valoarea ştiinţei pentru mantuire - contestată de Palama;
- valoarea rugăciunii şi a rugăciunii mintale - nesocotite de Varlaam;
- caracterul luminii – considerată de Varlaam ca viziune diavolească, ceva creat, iar de către Sf. Grigorie - dumnezeiască, necreată şi eternă.
Sinodul a dat castig de cauză Sf. Grigorie Palama si adeptilor săi!
A doua fază a disputei palamite
protagonist - Grigore Akindinos, ucenicul lui Varlaam.
Un nou sinod - octombrie 1341 - Akindinos acuză pe Palama şi pe cei impreună cu el că sunt susţinătorii lui Ioan VI Cantacuzino (demis de impărăteasa văduvă Ana de Savoia), rezultatul: Palama si sase adepti ai săi sunt intemnitati in perioada 1343-1347;
Isidor devine patriarh ecumenic, iar acesta il hirotoniseşte pe Grigorie Palama ca arhiepiscop al Tesalonicului.
A treia fază a disputei palamite
A treia etapă inregistrează disputa lui Palama cu filozoful Nichifor Gregoras, fire slabă şi ezitantă, care incerca să impiedice o confruntare directă
In sala palatului Vlaherne, la 27 mai 1351, pornesc lucrările unui nou sinod,
Au avut loc patru şedinţe.
In august 1351 a fost redactat Tomosul sinodal, iar lui Gregoras i s-a prezis domiciliu forţat la mănăstirea Hora.
in 1356 Gregoras este eliberat de Ioan V Paleologul şi se redeschid discuţiile. Palama este nevoit să mai scrie la Tesalonic 4 tratate şi o ultimă mărturisire de credinţă ca testament al său, apoi incă două tratate despre Purcederea Sfantului Duh, impotriva doctrinei catolice, motiv pentru care, pană nu demult, Sfantul Grigorie Palama a fost una din figurile cele mai denigrate de istoricii catolici.
Sfarşitul Sfantului şi canonizarea. Importanta invătăturii pentru teologia ortodoxă
Palama a murit la 13 noiembrie 1359.
Biserica Ortodoxă l-a canonizat la sinodul de la Constantinopol in 1368, sinod convocat de patriarhul Filotei Kokkinos, ucenic şi biograf al său.
Sfantul Grigorie Palama a fundamentat teologic mişcarea isihastă
a fost considerat de Biserica Ortodoxă ca apărător al invătăturii ortodoxe, care, in opozitie cu intelectualismul scolastic, fundamentează experienta intilnirii cu Dumnezeu a credinciosului rugător in lumina divina necreata. Această lumină (Lumina de pe Tabor) este o emanaţie veşnică a divinităţii, care face legătura intre lumea imanentă şi divinitatea transcendentă, intre veşnicie şi vremelnicie nu este o prăpastie, ci o comunicare prin aceste lucrări ale dumnezeirii.
Palama face distincţie intre fiinţa sau esenţa lui Dumnezeu care este inaccesibilă oricărei creaturi, ingeri sau oameni, şi lucrările sau energiile devine necreate, prin care Dumnezeu comunică permanent cu lumea, lucrări pe care oamenii le pot cunoaşte
Palama - una din cele mai hulite figuri răsăritene din parte istoricilor catolici
Cauza este că doctrina lui a fost respinsă totdeauna de teologia catolică, fie pentru că aceasta (invătătura catolică) era influentată de rationalismul scolastic simplificator, fie pentru că opozitia fată de doctrina palamită, inaugurată de Varlaam poate cu prea putină reflexiune, a intărit teologia catolică in atitudinea ei scolastică intelectualistă fată de Palama. Din aceasta cauză adversarii ulteriori ai lui Palama dintre greci au fost mai totdeauna fie catolicizanti fie catolicizati, pentru că teologia catolică ii incuraja la această opozitie (de ex. călugărul akindinist Prohor Kidones, traducătorul in greceşte al lui Toma d’Aquino, a fost condamnat la sinodul din 1368, sinodul canonizării Sf. Grigorie Palama).
Spiritualitatea Palamită
“Cand mintea se ridică din potopul senzaţiilor, din tumultul grijilor şi priveşte la omul lăuntric, văzand mai intai masca hidoasă produsă de rătăcirea in cele de jos, se grăbeşte să se cureţe de aceasta prin plangere, apoi, după ce infăşoară ca şi cu un acoperămant această uraciune şi sufletul nu mai e scindat in chip hidos prin legăturile lui cele de tot felul, intră atunci, netulburată, cu adevarat, inlăuntrul cămărilor ei şi se roagă in ascuns Tatălui”. (Sfantul Grigorie Palama, Cuvant către monahia Xeni, despre patimi, virtuţi şi roadele liniştirii cu mintea)
Spiritualitatea Palamită
Sf. Grigorie Palama demonstrează că ştiinţa nu-L poate descoperi pe Dumnezeu ci ea este numai o treaptă către credinţă, de aceea filozofia elenă este inferioară Revelaţiei. Accentul căzand pe rugăciune, si anume, Rugăciunea neincetată, spiritualitatea palamită rămane centrată permanent pe Rugăciunea lui Iisus sau Rugăciunea inimii sau Rugăciune mintii in inima: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine păcătosul”.
Drumul către indumnezeire este marcat de impărtăşirea continuă, prin rugăciunea neintreruptă, de harul dumnezeiesc
Spiritualitatea Palamită
"Isihastul incepător, spune Sf. Grigorie Palama, trebuie să se abţină de la lecturi lungi şi să persiste in rugăciunea monologică pană ce posesia rugăciunii neintrerupte devine o stare proprie a intelectului, chiar dacă trupul se indeletniceşte cu altceva. Mulţi părinţi ne indeamnă la aşa ceva”
pentru isihastul care are o anumită experienţă, iluminarea minţii şi a intregii fiinţe este un proces natural, care deschide poarta inţelesurilor mai presus de fire. Spune Sfantul Grigorie Palama: "Cand sfinţii contemplă această lumină dumnezeiască in ei inşişi - şi o văd cand obţin impărtăşirea cea indumnezeitoare a Duhului, prin venirea cea de negrăit a iluminărilor celor desăvarşite - văd veşmantul propriei lor indumnezeiri, mintea fiindu-le intru slavă şi umplută de o frumuseţe mai presus de frumuseţe prin harul Cuvantului, după cum pe munte dumnezeirea Cuvantului a preaslăvit, printr-o lumină dumnezeiască, trupul cel unit cu El".
Spiritualitatea Palamită
Sfantul Grigorie Palama spune in Triade: "Dumnezeu Se descoperă numai celor ce caută opinia cea adevărată. Noi insă credem că opinia cea adevărată nu este cunoaşterea pe care o aflăm prin cuvinte şi silogisme, ci cea care se arată din fapte şi din viaţă; aceasta singură nu este numai adevărată ci şi sigură şi de nezdruncinat.
Si mai scrie: ”Incetarea oricărei activităţi intelectuale şi unirea cu lumina cea de sus, care urmează acestei incetări, este ceva ce ţine de experienţă, şi are ca scop indumnezeirea; este ceva care aparţine doar celor care şi-au curăţit inima şi au primit harul".
Vederea luminii necreate, ca experienţă care presupune participare la preaplinul vieţii dumnezeieşti, presupune curăţire de patimi, minte trează, şi depăşire a celor ale firii, fără insă a le anula, şi golindu-se atat de inţelesurile pătimaşe ale lumii, cat şi de noimele bune ale creaţiei, intră in adancul unui prea-plin care nu este golire, ci impărtăşire negrăită de har.
SF. NICOLAE CABASILA (cca. 1319 -1371)
s-a născut in Tesalonic, intr-o familie bogată şi influentă, in jurul anului 1319
Studiile sale au fost avansate, cuprinzand retorică, gramatică, teologie, drept, filosofie, dar şi astronomie
un umanist in adevăratul sens al cuvantului
consilierul apropiat al impăratului Ioan VI Cantacuzino
nepot după soră al viitorului mitropolit al Tesalonicului - Nil Cabasila
in 1354 figura printre candidaţii la scaunul patriarhal din Constantinopol, chiar dacă nu făcea parte din cler
Retragerea din viaţa politică
La anul 1354, Sfantul Nicolae Cabasila a decis că este momentul să se retragă din viaţa politică din două motive
1. retragerea din funcţie a impăratului Ioan VI Cantacuzino,
2. instalarea in funcţia de prim-ministru a prietenului său Dimitrie Kydones (unionist), numit de noul impărat Ioan V Paleologul
Astfel, Cabasila a decis să nu intre intr-un conflict inutil care ar fi dăunat tuturor!
De unde această aplecare a tanărului intelectual Cabasila către isihasm?
Cabasila se regăseşte din tinereţe in centrul renaşterii intelectuale şi spirituale care a avut loc in secolul al XIV-lea
in 1325 vor veni la Tesalonic (puternic centru cultural) şi Grigorie Sinaitul şi Grigorie Palama, avand ca ucenici pe Isidor Buchir şi Calist Xanthopoulos
Mama lui Nicolae Cabasila a stat sub influenţa unui faimos isihast, ucenic al Sfantului Grigorie Sinaitul: Isidor Buchir (1300-1350), care a fondat la tesalonic un fel de cerc isihast
Sub auspiciile acestui "isihasm deschis », la care participau atat palamiţi convinşi, cat şi latinofoni (precum Manuel Calecas) s-a format Cabasila, devenind tot mai apropiat de fraţii Xanthopoulos, Ignatie şi Calist
Cabasila alege pe unul din ucenicii lui Palama drept părinte duhovnicesc şi anume Dorotei Vlates, viitorul intemeietor al Mănăstirii Vlatadon
Este Sf. Nicolae Cabasila un isihast in adevăratul sens al cuvantului?
Ca teolog mistic si ucenic al marilor isihasti ai vremii, totuşi Cabasila nu se identifică intru totul cu isihasmul, ci are in cadrul vremii lui o pozitie aparte şi unică, propunand calea misticii liturgice, culturale sau sacramentale, care urmareşte unirea cu Dumnezeu prin mijlocirea formelor sensibile ale cultului divin, la indemana tuturor, in timp ce isihastii puneau accentul pe rugaciunea neincetata si contemplatie care tinde la unirea spirituala cu Dumnezeu prin meditatie si contemplatie, adica la vederea si unirea nemijlocita de forme materiale si sensibilie (Cabasila este constient de faptul ca aceasta cale este o cale exceptionala de traire si experienta duhovniceasca, la indemana celor putini!).
Opera Sfantului
Opera Sfantului Nicolae Cabasila este vastă, incluzand scrieri mistice, sociale, exegetice, omilii, poezii, etc
Viața liturgică este subiectul central in jurul căruia se țese aproape intreaga operă scriitoricească a lui Nicolae Cabasila. Asupra acestuia se focalizează gandirea sa duhovnicească, cuvantul și creația sa, pană la un punct chiar și corespondența. Viața liturgică este cea care ii inspiră opera in toată amploarea ei.
Talcuirea Dumnezeieștii Liturghii este prima scriere duhovnicească
Urmand etapă cu etapă Liturghia Sfantului Hrisostom, cu puține referiri și la Liturghia Sfantului Vasilie cel Mare, realizează o talcuire a Dumnezeieștii Liturghii in 52 de capitole.
Pentru Cabasila, ca de altfel pentru intreaga Ortodoxie, Liturghia inseamnă jertfa trupului lui Hristos, iar Hristos este deopotrivă jertfitor, jertfă și primitor al jertfei. De aici pornește pentru a sublinia că Dumnezeiasca Liturghie este calea fundamentală de transfigurare duhovnicească a lumii. Painea liturghiei ii preface pe credincioși și ii asimilează, aceștia devin la randul lor paini și, pentru că Paine este Hristos, și ei devin hristoși.
Opera a fost scrisă intr-o perioadă de maturitate duhovnicească, cu siguranță după 1363, și se pare că a cunoscut două rescrieri de către autorul insuși și o a treia de către altcineva.
Despre viaţa in Hristos
Lucrare in 7 cărţi, este cea mai preţioasă lucrare de mistică liturgică sau sacramentală ortodoxă, tratand despre viata harică sau spirituală care ni se impărtăşeşte prin Sfintele Taine şi ne uneşte progresiv cu Hristos.
Tema fundamentală a lucrării, in sens paulin şi ioaneic al cuvantului “viaţă” (ζωή), este ideea eresului platonic-areopagitic, care făcea pe Dumnezeu şi om să se caute reciproc. Viata cea nouă in om se reactivează prin inlăturarea distanţei dintre noi şi Dumnezeu şi pe crearea capacităţii de a primi darul dumnezeiesc. Prima condiţie o implineşte Dumnezeu prin harul Sfintelor Taine, a doua - noi, oamenii, prin intoarcerea voii către Dumnezeu şi prin faptele noastre bune.
Astfel Despre viața in Hristos oferă o anatomie a vieții duhovnicești, pe care o plasează in coordonatele Intrupării, continuată și actualizată in cele trei Taine fundamentale ale Bisericii: Botezul - Spălarea, Mirungerea - Intărirea şi Dumnezeiasca Euharistie - Masa.
Sfintele Taine de iniţiere creştină
Cabasila tratează trei Taine: Botezul, Mirungerea şi Sfanta Euharistie, dar nu intră in descrierea sistematică a Tainelor, cum va face şi teologia scolastică, ci se ocupă de latura practic-bisericească a problemei.
Botezul este inceputul existentei, descoperirea chipului divin sădit in noi şi reaprinderea dorului după Dumnezeu; un fel de repetare actului creaţiei. Roada sa principală este cunoaşterea directă ce duce la reactivarea dragostei şi a dorului după Dumnezeu.
Mirungerea este un simbol al arătării lui Hristos in lume, prin care creştem şi ne intărim in virtuţi.
Sfanta Euharistie este culmea vieţii in Hristos. Insistă asupra transformării care se operează in om prin incorporarea lui Hristos in noi şi a noastră in El. Afinitatea care se stabileşte este cvasi-fizică, iar noi devenim mădulare ale Trupului mistic şi copii iubiţi ai lui Dumnezeu. Viata noastră se mişcă după bătăile inimii lui Hristos. Sufletul a ajuns acum la unirea deplină cu Hristos. Urmările acestui realism euharistic sunt: sfinţirea omului şi repunerea lui in starea lui primordială.
Sfantul Nicolae Cabasila sau un alt fel de mistică!
“Se intamplă , iată, ceva ciudat: consideri că nu poti fi cu nimeni mai apropiat decat cu tine insuti? Dar unirea mistică cu Hristos este o relatie superioră fiindcă sufletele oamenilor sfinti, atunci cand răman cu desăvarsire singure, numai cu ele insele, devin mai aproape de Hristos decat de propria lor esentă.” (Despre viaţa in Hristos)
In lucrarea sa “Despre viata in Hristos”, unică in felul ei in toată literatura crestină, autorul ne prezintă viata harică ce ni se impărtăseste nouă prin Botez, Mirungere si Euharistie, Tainele initierii crestine, prin care ne nastem, ne intărim si ne unim cu Hristos…
Sfantul Nicolae Cabasila adept al “isihasmului laic”!
După cum precizează părintele Ioan Ică jr., fiind un “isihast laic” şi ilustrand acest “isihasm in lume”, Nicolae Cabasila a dorit să demonstreze, atat practic cat şi teoretic, printr-o spiritualitate centrată liturgic şi sacramental, că “viaţa in Hristos” poate fi trăită şi de creştini in lume, nu doar de monahi. Este vorba de un isihasm in sens larg, inţeles ca o căutare a liniştii şi păcii interioare prin fixarea in meditaţie a minţii, inimii şi voinţei in Iisus Domnul, prezent sacramental in fiecare creştin iniţiat şi incorporat in Biserică prin Sfintele Taine” (Maica Domnului in teologia secolului XX şi in spiritualitatea isihastă a secolului XIV, p. 240).
Sfantul Nicolae Cabasila - adeptul misticii liturgice-sacramentale
Spre deosebire de isihasti, care cultivau directia misticii pure, spune Arhid. Prof. dr. Constantin Voicu, constient de greutatea si dificultatea acestei căi, Nicolae Cabasila va cultiva directia misticii (bizantine) bazată pe viata liturgică, culturală sau sacramentală, care urmareste unirea cu Dumnezeu sau desăvarsirea prin mijlocirea formelor sensibile ale cultului divin.
Calea desăvarsirii crestine, deschisă tuturor, este deci calea harismatică a Sfintelor Taine, iar principalele trepte ale scării care suie spre cerul unirii cu Hristos sunt Sfintele Taine de initiere crestină: Botezul, Mirungerea si Euharistia, corespunzand celor trei trepte sau faze clasice ale vietii ascetice: purificarea, iluminarea si unirea deplină.
Concluzii
Secolul al XIV-lea a fost unul marcat de puternice reconsiderări intelectuale şi spirituale. Sfantul Grigorie Palama şi Sfantul Nicolae Cabasila, deşi uneori pe poziţii diferite, ne-au lăsat ca moştenire două perspective interesante asupra omului şi a lumii: optimismul duhovnicesc şi optimismul umanist, doi versanti ai aceluiasi munte, rezultatul fiind acelasi!
Marie Hélène Congourdeau, cercetător al perioadei secolului al XIV-lea, afirmă in studiul “Nicolas Cabasilas et le palamisme”: “Omiliile reprezintă gandirea cea mai personală a lui Palama, eclipsată insă de polemica in jurul esenţei şi energiilor. De aceea suntem convinşi că Nicolae Cabasila şi Palama ar fi fost mult mai aproape unul de altul dacă necesităţile polemice nu l-ar fi impins pe cel din urmă să forţeze anumite trăsături ale gandirii sale intr-o direcţie in care Cabasila nu-l urmează”.