Dragă frate musulman… …vreau să-ţi spun de ce am crezut Cuprins

13. Despre restaurarea Israelului

Evreii şi arabii

Am crescut sub guvernarea israeliană, dar programa şcolară era întocmită de către Iordania. Istoria, ştiinţele  politice şi studiile sociale n-au cuprins niciodată pe evrei: o greşeală majoră a guvernului israelian în sistemul  şcolar.

În ciuda afirmaţiilor palestiniene care acuzau Israelul de incorectitudine faţă de arabi, libertatea de a studia  religia şi istoria noastră era ceva garantat de lege. Toată istoria învăţată se referea doar la naţiunile islamice,  arabe şi europene. Atrocităţile mogulilor şi a cruciaţilor în Ierusalim nu aminteau deloc pe evrei, ci doar pe  musulmani. Studiul istoriei antice în şcolile arabe nu menţionează pe evrei că ar fi locuit în ţară. Accentul  principal era pe canaaniţi, din care pretind palestinienii că se trag. Trăind în Palestina, toţi cunoscuţii mei îşi  puteau urmări linia genealogică şi locul de unde veniseră străbunicii lor. Toţi ştiau că originea lor nu este din  canaaniţi, dar în mod ironic aşa ceva ni se preda referitor la Orientul Mijlociu.

Scriitorii istoriei noastre în Orientul Mijlociu i-au omis intenţionat pe evrei. N-am cunoscut deloc istoria evreilor  până când n-am început să citesc Biblia. O singură privire asupra programei şcolare în ţările arabe ar fi suficientă  pentru a dovedi că autorii manualelor de istorie arabe nu sunt cinstiţi şi integri. Rămâi uimit să vezi modul în care  distorsionează şi deformează istoria pentru a creşte ura faţă de evrei, o tendinţă comună astăzi multor ţări  răsăritene şi europene.

De exemplu, holocaustul este negat, în ciuda tonelor de dovezi existente în Muzeul memorial al holocaustului,  Yad Vashem din Ierusalim. Anumiţi politicieni fac încercări similare de a discredita orice pretenţie a evreilor  la ţara lui Israel. Într-un interviu luat de Zola Levit lui Mr. Husseni, mâna dreaptă a lui Yasser Arafat,  într-un program TV al lui Zola Levit, Mr. Husseni a pretins fără scrupule că palestinienii şi-au avut originea în  Iebusiţi înainte ca Avraam să se fi mutat în Israel, schimbând clar – în faţa unei audienţe de americani care nu  ştiu prea multe despre Istoria Răsăritului – faptul istoric că palestinienii de azi sunt imigranţi din naţiunile  înconjurătoare. Am crescut ştiind bine istoria palestinienilor şi faptul că originile lor sunt în Yemen, Arabia  Saudită, Maroc, creştini din Grecia, musulmani sherkas din Rusia, musulmani din Bosnia şi iordanieni din ţara  vecină. Binecunoscutele războaie civile şi tribale între Yemeniţi (din Yemen) şi Kessiţi (din Banu Kais în Arabia  Saudită) au fost ignorate de Mr. Husseni, un om foarte renumit între palestinieni.

Bunicul meu, care a fost demnitar în Betleem, era să-şi piardă viaţa sub Abdul Qader Al-Husseni, liderul revoluţiei  palestiniene, după ce a fost acuzat că a vândut pământ evreilor. El ne povestea că satul său Beit Sahur  (Câmpul păstorilor) din zona Betleemului a fost un loc viran înainte ca tatăl lui împreună cu alte şase familii să se  stabilească în zonă. Acum localitatea a ajuns la 30000 de locuitori.

Musulmanii şi arabii deopotrivă nu înţeleg istoria evreilor. Un simplu studiu fără prejudecăţi al Istoriei evreilor ar  reduce tensiunea dintre musulmani, arabi şi poporul evreu. Naţiunea ebraică, ca entitate politică, a luat fiinţă la  exodul Israelului din Egipt în jurul anului 1500 î.Cr. Ţara lui Israel a fost pământul promis de Dumnezeu. Chiar şi  Coranul admite acest fapt: “Şi după el [adică după Moise], am spus copiilor lui Israel, Locuiţi în ţara promisă, şi  când vine timpul promis al zilelor din urmă vă voi scoate din mijlocul multor popoare” (Al-Isra[17]:104).

Sub conducerea lui David (Daud) şi a fiului său Solomon (Sulaiman), naţiunea ebraică a căpătat o importanţă  mondială. Împăratul Solomon a construit Templul magnific de la Ierusalim. Evreii au fost primul popor care s-au  închinat Dumnezeului unic şi adevărat, urmând tatălui lor Avraam (Ibrahim). Pe măsura creşterii poporului Israel,  naţiunile păgâne din nord au prins şi ele putere, şi-au mărit capacităţile militare, în timp ce evreii s-au relaxat  după succesul lor.

Profetul Ieremia i-a avertizat despre invazia care urma să vină, invazia babilonienilor lui Nebucadneţar  (Nabukhath Nassar) şi a haldeilor (Al-Caldanieen). În loc să asculte avertismentul lui Dumnezeu, evreii l-au  arestat pe profet şi i-au închis gura.

Daniel, un alt profet care a studiat profeţiile lui Ieremia despre invazia şi exilul în Babilon (Babel), a profeţit  reîntoarcerea lui Israel şi cea dintâi venire a lui Mesia (Al-Maseeh), inclusiv data exactă a venirii Lui, a profeţit  despre marile naţiuni ale lumii, despre distrugerea lor şi stabilirea Împărăţiei lui Dumnezeu sub conducerea lui  Mesia (Al-Maseeh).

După captivitatea în Babilon (Babel), evreii au fost eliberaţi de către Cir (Darius), aşa cum a profeţit Isaia şi  Ieremia, după care au reconstruit Ierusalimul şi Templul în anul 516 î.Cr. Ei au coexistat cu Persia, Grecia şi Roma  şi au rezistat mai multor invazii.

Romanii pe timpul lui Cristos a pus biruri grele asupra evreilor din Israel, care mereu puneau la cale răscoale, dar  fără succes. Respingând pe Mesia lor şi bazându-se pe propriile puteri, ei au pus la cale o răscoală în anul 66  d.Cr. Aceasta s-a transformat într-un război dezastruos pentru evrei, care au suferit pierderi de peste un milion  de oameni în doar cinci luni.

Mesia (Al-Maseeh) prezisese distrugerea Templului, lucru care avea să se împlinească cuvânt cu cuvânt, “Nu va  rămânea piatră pe piatră.” În anul 130 d.Cr. pe vremea împăratului Hadrian, acesta i-a provocat pe evrei să se  răscoale, construind un templu păgân pe Muntele Templului, după care evreii au fost împrăştiaţi în întreaga lume  (Diaspora). Această situaţie a durat până în anul 1948. De atunci evreii au devenit duşmani ai aproape tuturor  ţărilor din lume. Această situaţie va dura până la bătălia numită de Biblie “Bătălia de la Armaghedon,” când vor fi  atacaţi de o armată din toate ţările.

Nimeni n-a fost în stare să-i anihileze în totalitate pe evrei, ei având o promisiune biblică în acest sens; cu toate  acestea au fost măcelăriţi ca animalele în timpul Inchiziţiei spaniole, mulţimi fără număr dintre ei au fost  înfometaţi şi ucişi în convertiri forţate în întreaga Europă. Prigoana i-a urmărit până la capetele lumii. O mare  parte din succesul şi prosperitatea islamului se datorează evreilor răsăriteni. Evreii asupriţi din Persia i-au ajutat  pe musulmani să ocupe şi să cucerească Persia.  Relaţiile dintre evrei şi musulmani s-au schimbat mereu. În timpul lui Al-Mutawakil, la începutul secolului al  optulea, atât evreii cât şi creştinii au dus-o greu, fiind prigoniţi şi unii şi alţii. Califul musulman Al-Mamun  (813-832) şi alţi lideri musulmani au văzut că pot învăţa multe de la evreii din mijlocul lor. Doctorii, profesorii şi  comercianţii evrei erau foarte căutaţi. Flote de vase comerciale comandate de căpitani evrei navigau pe  Mediterana. La începutul secolului al nouălea evreii numiţi Gaonim au dat mulţi savanţi şi şcoli renumite, Biblia a  fost tradusă pentru prima dată în arabă de către un evreu numit Saadia ben Joseph (892-942).

Rabinul Menachim ben Saruk a compilat şi completat primul dicţionar biblic. Şcolile Gaonim au înflorit până la 997  d.Cr. Hai a fost ultimul dintre aceşti Gaonim; când califul a început să fie gelos pe prosperitatea Gaonim-ilor el a  adus nişte acuzaţii false, l-a arestat pe Hai şi pe tatăl său şi le-a confiscat averea. Hai a scăpat din închisoare,  şi nu după multă vreme un anume Ezechia a încercat fără succes să constituie ultima şcoală Gaonim. Ultimul  Gaonim a fost executat în 1036 din ordinul califului. Toate şcolile evreieşti au fost închise şi învăţaţii evrei au  fost împrăştiaţi. Palestina şi întregul Imperiu Bizantin au fost părăsite de evrei.

În Spania califii au fost foarte interesaţi de învăţaţii evrei; în timpul domniei sale, califul Abderahman III a avut  un ministru evreu, Hasdai ben Issac, pe care l-a preţuit mult. Întreaga naţiune ebraică a fost judecată istoric  după specimene izolate, ceea ce în acest caz a condus la influenţarea califului în sens pozitiv în întreaga sa  politică în relaţia cu evreii. Hanoch ben Moses, un alt evreu care a avut putere mare şi privilegii, a purtat numele  de Nagid, sau prinţ al comunităţii evreieşti din Spania. Ca şi Daniel în Babilon şi Iosif în Egipt, Dumnezeu a numit  câte un evreu care să protejeze pe poporul Său ales. Un alt evreu, Samuel Ha-Levi ibin-Nagrela, or Samuel  Ha-Nagid, cum era numit, a fost un teolog de prima categorie, un poet şi slujitor al califului. Mai târziu evreii au  fost acuzaţi în mod fals de convertirea vecinilor lor, 1500 de familii au fost persecutate şi a trebuit să plece din  Granada (1066) în alte părţi. În timpul dinastiei Almohade (Al-Mahdeyeen), care era o dinastie a războinicilor  fanatici, Abdel-Mumen le-a dat evreilor şi creştinilor posibilitatea să aleagă una din două alternative: islamul sau  exilul. Mulţi evrei şi creştini au preferat exilul convertirii la islam.  Mulţi alţi bărbaţi evrei de seamă şi-au adus contribuţia în lumea islamică. Solomon Ibn Gabirol (1021-1070) în  poezie şi filozofie, Maimonaides (1135-1204) şi mulţi alţii.

Mulţi din prietenii mei creştini m-au avertizat să nu menţionez Israelul în această carte, dar eu trebuie să-i  avertizez pe preaiubiţii mei fraţi musulmani, pentru care mă rog întotdeauna. Nu pot să stau şi să privesc cum  poporul meu piere din lipsă de cunoştinţă. Cunoştinţa biblică vine de la Dumnezeu, şi eu trebuie s-o împărtăşesc  după porunca Sa, nădăjduind în El, ca El să înmoaie inimile şi minţile oamenilor.

Biblia este cea mai exactă sursă în ceea ce priveşte Istoria Orientului Mijlociu, arheologia şi studiul dezvoltării  viitoare a lumii noastre. Ea este busola pentru cunoaşterea lucrurilor care vor veni, şi până acum a avut o  precizie de 100%. Ea nu se găseşte în programa şcolară în Răsărit şi a fost scoasă din şcoli în Apus.  Cititorule, te provoc să o pui la încercare şi te implor să faci acest lucru pentru binele tău etern.

14. Israel: o profeţie în Coran

Coranul spune referitor la restaurarea lui Israel: “Şi după el [adică după Moise], am spus  copiilor lui Israel, Locuiţi în ţara promisă, şi când vine timpul promis al zilelor din urmă vă voi  scoate din mijlocul multor popoare” (Al-Isra[17]:104).

Unii musulmani, de exemplu Mustafa Mahmud în cartea lui “Coranul: O înţelegere modernă” explică un verset coranic referitor la Israel: “Şi noi am dat un avertisment (clar) copiilor lui  Israel în Carte, că de două ori vor greşi în ţară încurajaţi de o mare aroganţă (şi de două ori   vor fi pedepsiţi)!” (Al-Isra[17]:4).

Dl. Mahmud comentează această profeţie din Coran astfel: “Şi iată că vedem astăzi pe evrei  câştigând putere şi forţă şi făcând fărădelegi în ţară pentru a doua oară.” Ce ignoră dl. Mahmud este un fapt  istoric şi biblic foarte important şi anume că Israelul a trecut prin două situaţii în care au făcut fărădelegea,  ambele fiind înregistrate în istorie, şi în ambele situaţii Dumnezeu i-a făcut să plătească permiţând distrugerea  Israelului.

Prima situaţie: Distrugerea Babiloniană (Nebucadneţar, în 586 î.Hr), israeliţii au fost duşi în captivitate. Au fost  pedepsiţi pentru că s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu şi n-au ascultat poruncile Lui. Aceasta a fost prima  distrugere a Templului din Ierusalim.

A doua situaţie: Distrugerea Romană (Titus, în anul 70 d.Hr). Din nou n-au ascultat şi Templul a fost distrus,  evreii au fost dispersaţi în toată lumea (Diaspora). Aceasta a fost a doua distrugere a Templului din Ierusalim. De  două ori au fost neascultători şi de două ori au fost distruşi. În mod clar ce scrie în Coran n-a fost o profeţie, ci  o repetare a ceea ce ne-a spus deja Biblia. Învăţatul musulman Abdullah Yusuf Ali interpretează corect aceste  versete ale Coranului, în acord cu faptele istorice şi în acord total cu adevărul (vezi pag.674, Înţelesul Coranului  sfânt).

15. A terminat-o Dumnezeu cu evreii?

Islamul învaţă o formă de teologie a înlocuirii cum n-a mai văzut Apusul. Unii cred că Biserica este Israelul despre  care vorbeşte Biblia. Ei înlocuiesc toate promisiunile pe care Dumnezeu le-a făcut Israelului şi le dau Bisericii.  Pentru cei ce ţin teologia înlocuirii, nu mai este nevoie de acum înainte de Israel.

Această idee a fost totuşi spulberată la stabilirea statului Israel, exact cum fusese profeţit în Biblie. Fanaticii  musulmani învaţă însă că Israelul trebuie anihilat. Evreii Bibliei sunt indestructibili. Acest popor ce nu s-a lăsat  asimilat a trecut prin suferinţe de durată, intense şi grozave. Pentru Palestina, pământul dat de Dumnezeu  evreilor, s-au bătut mulţi, mai mult ca pentru orice loc din lume. Încă de la distrugerea Ierusalimului în anul 70  d.Cr. acest loc a fost martorul multor orori şi vărsări de sânge. Evreii au fost obiectul exterminării în toate ţările  la rând, şi de multe ori au atins limita anihilării. Câteva încercări de a-i distruge total în cursul istoriei s-au  terminat cu eşec absolut, fiindcă Dumnezeu le-a promis că-i va păstra: aceasta a fost înţelegerea  necondiţionată între Dumnezeu şi Avraam.

Egiptenii au încercat să-i termine făcându-i robi şi ucigând pruncii de parte bărbătească. După asta au urmat  Asirienii, apoi Nebucadneţar în anul 588 î.Cr. În 170 î.Cr. Antiochus Epiphanes a căutat să-i distrugă, dar nici el  n-a reuşit. Titus a distrus Templul în anul 70 d.Cr., a ucis peste un milion de evrei şi a dus 97.000 în captivitate  la Roma.

Cristos a făcut profeţia cutezătoare, “Adevărat vă spun că nu va rămăne aici piatră pe piatră, care să nu fie  dărâmată” (Matei 24:2), care – spre uimirea urmaşilor Săi – s-a împlinit literal. Sângele iudeilor a curs pe treptele  Templului ca apa. Mii şi mii de evrei au pierit şi crucile înghesuite pe munţii dimprejur se întindeau cât putea  cuprinde ochiul. Timp de secole evreii au fost numiţi “ucigaşi ai lui Cristos,” arşi pe rug sau condamnaţi să fie robi  după porunca dictatorilor şi tiranilor.

Nimeni nu poate nega cu onestitate holocaustul înfricoşător care a avut loc pe vremea lui Hitler. Chiar şi Regele  Ferdinand şi Regina Isabella, care au fost idolatrizaţi în istorie prin faptul că l-au echipat pe Columb pentru  călătoria lui, şi ei au lăsat fără adăpost 500.000 de evrei.

Uniunea Sovietică a condus câteva pogromuri de chin şi umilire a evreilor. Provocarea este a găsi o singură  naţiune sau un popor care a suferit în decursul istoriei măcar o parte din ceea ce au suferit evreii. Ironia este că  toate acestea s-au făcut în numele lui Dumnezeu şi al dreptăţii. În nici un loc din Biblie această ură împotriva  evreilor n-a fost justificată. Şi totuşi din toate rămăşiţele scăpate în urma tentativelor de exerminare, populaţia  evreiască de astăzi a crescut la câteva milioane, ca împlinire a promisiunii lui Dumnezeu din Biblie: “A lepădat  Dumnezeu pe poporul Său? Nicidecum! … Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său, pe care l-a cunoscut mai  dinainte” (Romani 11:1-2). Şi acest lucru rămâne în picioare. Pentru a se asigura de asta, Dumnezeu a declarat  în Biblie: “Aşa vorbeşte Domnul, care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rânduit luna şi stelele să lumineze  noaptea, care întărâtă marea şi face valurile ei să urle, El, al cărui Nume este Domnul oştirilor: Dacă vor înceta  aceste legi dinaintea Mea, zice Domnul, şi neamul lui Israel va înceta pe vecie să mai fie un neam înaintea Mea!”  “Aşa vorbeşte Domnul: “Dacă cerurile sus pot fi măsurate, şi dacă temeliile pământului jos pot fi cercetate,  atunci voi lepăda şi Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut, zice Domnul” (Ieremia 31:35-37).

Multe civilizaţii în istorie s-au născut, au prosperat şi au trecut: Babilonul, Grecia, Roma şi altele. Cu toate  acestea, naţiunea lui Israel a continuat să rămână, în ciuda tuturor. Deşi naţiunile arabe deţin o suprafaţă de  cinci sute de ori mai mare, totuşi au persistat în încercarea de a ocupa Israelul. În ciuda tuturor lucrurilor mica  naţiune a evreilor a supravieţuit. De ce?

Prin secole, oamenii au criticat Biblia cu multele ei profeţii despre restaurarea lui Israel. Cum ar putea sărmanii  evrei să-şi refacă ţara şi să se adune din nou? În final însă au trebuit să recunoască faptul că – fără nici o  umbră de îndoială – Biblia este aur curat, nu doar în urma sutelor de profeţii vechi care s-au împlinit, dar şi din  cauza unui cuvânt rostit de Dumnezeu, cuvânt care a existat, este şi va rămâne de pe vremea lui Iacov până  astăzi: cuvântul “Israel.”

Existenţa Israelului astăzi şi strângerea din nou a evreilor din toate părţile lumii sunt dovezi de netăgăduit că  sfânta Biblie este adevăratul cuvânt al lui Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu i-a împrăştiat în toată lumea şi El îi  strânge din nou din TOATE naţiunile înapoi în ţara lor de origine ca împlinire a promisiunilor Sale din trecut până  astăzi. Israel este singura naţiune din lume care a încetat să existe şi apoi din nou a ajuns să joace un rol aşa  de important în istoria lumii.  Nimeni din lumea noastră nu poate ignora uimitorul Israel, deşi multe promisiuni despre restaurare au fost făcute  în Vechiul Testament, când Dumnezeu a zis: “Vă voi strânge din toate neamurile şi din toate locurile în care  v-am izgonit, zice Domnul, şi vă voi aduce înapoi în locul de unde v-am dus în robie” (Ieremia 29:14). Dacă  cineva în 1943 ar fi întrebat pe un creştin, “Cum ar putea să fie adevărate aceste profeţii când evreii mor cu  miile în lagărele de concentrare de la Auschwitz şi Treblinka?” au fost necesari doar câţiva ani pentru ca cineva  să rămână cu gura căscată în faţa surprizei divine, când Dumnezeu şi-a împlinit promisiunile.

Nici o persoană serioasă n-ar trebui să pună la îndoială Biblia Dumnezeului etern şi neschimbător, a Dumnezeului  viu şi comunicativ care n-a încetat să vorbească lumii întregi. El este acelaşi Dumnezeu care a despărţit Marea  Roşie, care a distrus zidurile Ierihonului şi a adunat pe evreii împrăştiaţi prin lume.

Este o bătaie de joc când omul prin mândria lui nebunească încearcă să-i dicteze lui Dumnezeu, Creatorul său,  cum să acţioneze în lume. Este El cel care hotărăşte modul în care vrea să fie onorat. Următoarele profeţii sunt  atât de simple încât n-au nevoie de nici o interpretare pentru un martor al evenimentelor recente în viaţa  poporului Israel: “Aşa vorbeşte Domnul despre toţi vecinii mei cei răi, care se ating de moştenirea pe care am  dat-o poporului Meu Israel: Iată, îi voi smulge din ţara lor, şi voi smulge casa lui Iuda din mijlocul lor. Dar după  ce-i voi smulge, voi avea iarăşi milă de ei, şi-i voi aduce înapoi pe fiecare în moştenirea lui, şi pe fiecare în ţara  lui (Ieremia 12:14-15). “De aceea iată, vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice: “Viu este Domnul, care a  scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel!” Ci se va zice: “Viu este Domnul care a scos pe copiii lui Israel din ţara  de la miază-noapte şi din toate ţările unde-i izgonise!” Căci îi aduce înapoi în ţara lor, pe care le-o dădusem  părinţilor lor.” (Ieremia 16:14-15).

Marele exod din Egipt în vremea lui Moise este nimic comparat cu strângerea din nou a evreilor din toată lumea.  Măreţul Dumnezeu al lui Israel încă îi aduce din toate ţările şi din ţara de la miază-noapte (fosta Uniune  Siovietică). Ieremia mai are încă o referinţă la ţara de la miază-noapte: “Iată, îi aduc înapoi din ţara de la  miază-noapte, îi adun de la marginile pământului: între ei este şi orbul şi şchiopul, femeia însărcinată şi cea în  durerile naşterii; o mare mulţime se întoarce înapoi aici!” (Ieremia 31:8). Marea revărsare, adunarea evreilor din  Rusia (nordul extrem al Israelului) în ţara promisă este unul din cele mai tulburătoare evenimente efectuate de Dumnezeu în folosul poporului Său.

Rusia a persecutat pe evrei încă din timpul ţarilor până la recenta dezmembrare a Imperiului Sovietic. Miracolele  împlinite de Dumnezeu pentru a le reda identitatea, limba şi ţara, în ciuda tuturor piedicilor, sunt parte a planului  Său. Cele 40% populaţie musulmană din Rusia, aparţinând triburilor turco-mongole care caută o mai mare  autonomie, sunt destinate distrugerii alături de celelalte naţiuni islamice, după cum este prezis în Ezechiel 38.  Acurateţea profeţiilor Bibliei este o avertizare pentru naţiunile musulmane că Dumnezeu va împlini şi restul  promisiunilor Sale referitoare la duşmanii lui Israel. Nu este de glumit când vorbeşte Dumnezeul cel Măreţ; El  trimite omului un mesaj care trebuie ascultat.

Dumnezeu n-a fost specific doar în legătură cu strângerea din nou, ci şi în legătură cu numele pe care-l va purta  ţara care timp de peste o mie de ani a fost numită Palestina. El a declarat: “De aceea, să le spui: Aşa vorbeşte  Domnul Dumnezeu: “Vă voi strânge din mijlocul popoarelor, vă voi aduna iarăşi din ţările în care sunteţi risipiţi, şi  vă voi da ţara lui Israel” (Ezechiel 11:17). Trebuie ştiut că dacă Dumnezeu a pus numele acelei ţări, oricine îi  schimbă numele sau face rău poporului Său va plăti un preţ mare, căci El a zis referitor la Israel: “Căci aşa  vorbeşte Domnul oştirilor: “După slavă m-a trimis El la neamurile care v-au jefuit; căci cel ce se atinge de voi, se  atinge de lumina ochilor Lui” (Zaharia 2:8). Este într-adevăr o avertizare pentru toţi cei ce fac rău evreilor.

Remarcaţi şi faptul că Domnul (Dumnezeu) se adresează lui Dumnezeu când spune, “M-a trimis El.” Cum putea  Dumnezeu să-L trimită pe Dumnezeu altfel decât ca Dumnezeu Tatăl să-L trimită pe Dumnezeu Fiul? Şi El  continuă în versetul 10: “Strigă de veselie şi bucură-te, fiica Sionului! Căci iată, Eu vin, şi voi locui în mijlocul  tău, zice Domnul” (Zaharia 2:10). Aceasta este o venire literală a Domnului (Dumnezeu întrupat) ca să locuiască  în Ierusalim. A fost profeţit acest lucru prin profetul Zaharia cu mult înainte de venirea lui Cristos.

Cum pot fi acuzaţi evreii care azi nu cred în Cristos de denaturarea Cuvântului său? Cu toate acestea, ei au  păstrat aceste versete în ciuda respingerii creştinismului. Chiar şi numele cetăţii pe care El a promis că le-o va  da era inclus în înţelegere: “Îi voi aduce înapoi, şi vor locui în mijlocul Ierusalimului; ei vor fi poporul Meu, şi Eu  voi fi Dumnezeul lor cu adevăr şi dreptate” (Zaharia 8:8).

Până şi limba vorbită de Israel cu mii de ani în urmă este astăzi limba principală în Israel, după ce a fost moartă  în toată această perioadă. Nu există în istorie nici o altă naţiune care să-şi fi pierdut limba şi mai târziu s-o fi  recăpătat, decât naţiunea lui Israel. A fost o afirmaţie mare, dar profetul Zaharia a spus exact acest lucru:  “Atunci voi da popoarelor buze curate [o limbă pură], ca toţi să cheme Numele Domnului, ca să-I slujească  într-un gând” (Ţefania 3:9). La urmă, când Cristos va veni a doua oară, ei vor chema pe Dumnezeu.

Este profeţită şi abundenţa de fructe existentă azi în Israel, ceea ce a făcut posibil exportul a 90% din necesarul  de citrice al Europei. Dumnezeu a spus prin profetul Isaia: “În vremurile viitoare, Iacov va prinde rădăcină, Israel  va înflori şi va odrăsli, şi va umplea lumea cu roadele lui” (Isaia 27:6). Chiar şi deşertul înfloreşte în Israel  datorită înmulţirii ploilor din ultima perioadă, o creştere de 10% în fiecare decadă de ani. S-au plantat milioane de  pomi şi Dumnezeu a transformat întregul mediu înconjurător al ţării despre care se spune: “Şi voi, copii ai  Sionului, bucuraţi-vă şi veseliţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite  ploaie timpurie şi târzie, ca odinioară” (Ioel 2:23).

Dacă am studia Legea probabilităţii referitor la aceste profeţii şi la multe altele am avea o dovadă dincolo de  orice îndoială că Dumnezeu există şi că numele Lui este Iehova, răscumpărătorul lui Israel, după cum El Însuşi a  zis. A-L supăra pe Dumnezeu este totuna cu a-ţi atrage mânia Lui, după cum declară profetul Ioel: “Căci iată că  în zilele acelea şi în vremurile acelea, când voi aduce înapoi pe prinşii de război ai lui Iuda şi ai Ierusalimului, voi  strânge pe toate neamurile, şi le voi coborî în valea lui Iosafat. Acolo, Mă voi judeca cu ele, pentru poporul Meu,  pentru Israel, moştenirea Mea, pe care l-au risipit printre neamuri, împărţind între ele ţara Mea” (Ioel 3:1-2).  Biblia ne spune despre restaurarea lui Israel după care urmează judecata lumii. De ce?

Presiunea lumii asupra lui Israel pentru împărţirea ţării într-un stat palestinian şi unul evreiesc este temporară,  dar nu este fără repercusiuni, întrucât Îl mânie pe Dumnezeu. Musulmanii refuză să înţeleagă această judecată  logică şi nu-i văd consecinţele atunci când Cristos va reveni. Acesta este un avertisment de la Dumnezeu către  naţiunile lumii, şi totuşi lumea doarme când aude avertismentele Sale.  Cu câteva versete mai înainte se spune: “Voi face să se vadă semne în ceruri şi pe pământ: sânge, foc, şi stâlpi  de fum; soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi  înfricoşată” (Ioel 2:30-31).

Şi această profeţie este similară profeţiilor împrumutate ale lui Mohamed (vezi secţiunea Marile semne profetice  ale lui Mohamed), care reprezintă doar o fracţie infinitezimală când sunt comparate cu profeţiile Bibliei. Şi noi aici  acoperim doar câteva din acestea: Zaharia 8:8, Ieremia 29:14, Ieremia 30:3, Ieremia 30:16 şi 30:24, Ieremia  31:8-10, Ieremia 31:31-33, Ieremia 32:37-38, Ezechiel 34, Ezechiel 37, Ezechiel 39:25-27. Isaia 11:11-12, Isaia  46:13, Isaia 49:3, şi Ţefania 3:9-10.  — Despre exodul recent, în curs de desfăşurare, al evreilor din Rusia către Israel  Citiţi Ieremia 16:14-15, Ieremia 31:8, and Zaharia 2:6.