Dragă frate musulman… …vreau să-ţi spun de ce am crezut Cuprins

38. Denaturarea Bibliei vs. Denaturarea Coranului

Cine denaturează?

Niciunde în Coran nu se spune că Biblia ar fi denaturată textual. Versetele din Coran pe care le folosesc  musulmanii pentru a acuza Biblia că ar fi textual denaturată sunt doar încercări ale unor musulmani de a apăra  islamul. Chiar dacă Coranul ar acuza Biblia de denaturare, ar fi foarte dificil să dovedească acest lucru în  contextul manuscriselor şi dovezilor arheologice existente astăzi. În ciuda acuzaţiilor pe care le fac unii, în  acuzaţia că Coranul sau Biblia ar fi deformate fiecare din ele trebuie luată separat. Ca să fie dovedită divină,  cartea Coranului trebuie pusă sub lumina cercetării şi examinată dacă este vrednică de încredere din punct de  vedere istoric, arheologic, profetic, ştiinţific şi textual. La acelaşi test trebuie supusă şi Biblia.

Totuşi, la aceste acuzaţii se poate răspunde simplu prin examinarea câtorva versete: “Puteţi voi (o, voi, oameni  ai credinţei) să păstraţi nădejdea că ei vor crede în voi?Văzând că unii din ei au auzit cuvântul lui Allah şi l-au  pervertit cu bună ştiinţă după ce l-au înţeles.” (Al Baqarah[2]:75). “Dintre evrei sunt cei care scot cuvintele din  locul lor (bun), şi spun: ‘Auzim şi nu ascultăm’ şi ‘Auziţi ca să nu auziţi’; şi-l învârt cu limba şi defăimează  credinţa…” (Al Nisa[4]:46a).

Este ceva obişnuit când discuţi cu musulmani despre denaturare ca ei să caute cuvântul “denaturare,” să facă o  afirmaţie şi apoi să ignore restul contextului. Este un fapt cunoscut azi că mulţi oameni care aud Coranul sau  Biblia iau cuvintele spuse, le sucesc pe limbă, dar de fapt aceştia nu schimbă deloc textul. Mulţi abuzează de  interpretări, dar textul rămâne protejat. Schimbările textuale în Biblie pot uşor detectate, din moment ce există  originalele. În cazul versetelor de mai sus, ele se referă la o ceartă între Mohamed şi evreii din Medina. Coranul  afirmă că evreii au încercat să ascundă în Biblie profeţiile lui Mohamed, şi au pervertit o după ce au auzit o (au  înţeles o).

Între musulmani este o convenţie, că schimbările textuale în Coran (Al Tahreef Al Lafthi), prin adăugări, ştergeri  şi substituirea de cuvinte sunt imposibile. Totuşi, a face schimbări verbale, omisiuni şi contorsionări ale vresetelor  în timpul citirii şi recitării sunt posibile. Nimeni nu poate găsi în Coran versete referitoare la schimbarea sau  denaturarea textului biblic. Dacă ar fi aşa, învăţaţii musulmani le ar fi prezentat de mult. Putem întreba: De ce nu  există în Coran astfel de referinţe? Există câteva motive:

(1) Mohamed a crezut că el este menţionat în Biblie. Cum ar fi putut să spună că o carte pervertită vorbeşte  despre el?

(2) Mohamed încerca să-i convertească pe evrei şi anumite secte creştine. Ar fi fost imposibil să facă acest  lucru acuzând Biblia lor că este modificată.

(3) Ar fi fost periculos să spui că cuvântul lui Dumnezeu poate fi stricat, din moment ce Coranul mărturiseşte că  cuvintele lui Dumnezeu sunt protejate de Dumnezeu. Din acest motiv, integritatea şi puritatea Bibliei ar trebui să  fie evidentă pentru oricine citeşte Coranul arab. Poate întrebaţi: De ce doar Arab? Pentru că traducătorii Coranului în engleză şi în alte limbi au avut intenţia clară de a exporta credinţa lor în Apus, şi pentru a face ca oamenii din Apus să adopte islamul trebuia să-i determine  să lase Biblia, aceasta fiind denaurată faţă de original (conform musulmanilor). Deci contorsionarea cuvintelor şi  coruperea textuală a traducerii Coranului era singura cale. Poate spui: O astfel de acuzaţie are nevoie de dovezi!  Pentru că se cer dovezi, iată le:

Să luăm ca exemplu Surah Al Ahqaf[46] versetul 30, în traducerile majore făcute de musulmani. Să luăm  traducerea lui Abdullah Yusuf Ali. Ea spune: “Ei au spus, “O, popor al nostru, noi am auzit o carte descoperită  după Moise, confirmând ceea ce este înainte de el; ea conduce (oamenii) la adevăr şi pe cărarea cea dreaptă.”  Priviţi la cuvintele subliniate mai sus, care spun înainte de el. În limba arabă cuvintele nu sunt “înainte de el.”  Haideţi să traducem cuvânt cu cuvânt, şi las cititorului arab posibilitatea să fie sincer cu sine însuşi când citeşte  această traducere cuvânt cu cuvânt:

Arabă: kaloo ya kawmana Inna sami’ina kitaban unzila ba’d Musa

Engleză: Ei au  spusO, popor al  nostrumnoiam auzito cartedescoperitădupăMoise

 Arabă: Musadekan Lima Bayna Yadayehe

Engleză: confirmândce esteîntremâinile lui

Arabă: Yahdeeelaal-hakwa-ela tareekin  mustakeemEngleză: ea conduce la

Adevăr şi pe cărarea cea  dreaptă

Priviţi la cuvintele îngroşate, “între mâinile lui.” Aceste cuvinte au fost înlocuite cu „înainte de el.” Aceasta s-a  făcut pentru a călca peste cuvintele originale “bayna yadayehe” (între mâinile lui). Dacă cuvintele ar fi fost  traduse corect, cititorul ar trage concluzia că Biblia existentă pe timpul lui Mohamed (între mâinile lui) este  corectă şi poate fi folosită ca pentru călăuzire pe cărarea adevărului, lucru pe care musulmanii încearcă să-l  acopere, ştiind că Biblia din mâinile lui Mohamed este aceeaşi cu Biblia pe care o avem astăzi, însă mândria  islamică îi face să ignore adevărul. Cuvintele „între mâinile sale” se găsesc peste tot în Coran şi au fost  schimbate în toată traducerea engleză cu “înainte de el,” aşezând astfel Biblia la un timp incert înainte de Coran.

Iată încă un exemplu din Abdullah Yusuf Ali: “Cel ce ţi a trimis cu adevărat Cartea, confirmă ce este înainte de  el; şi el a trimis Legea (lui Moise) şi Evanghelia (lui Isus).” (Al Imran[3]:3). Şi acum traducerea cuvânt cu  cuvânt:

Arabă: nazzalaalaykaalkitabubel-hakkeemusaddekanlimabaynayadayehe

Engleză: El a trimisţiecarteacu adevăratconfirmăce  este întremâinile lui

 Arabă: wa-anzalaal-tawratahwal-enjeel

Engleză: Şi El a trimisTorahşi Evanghelia

În modul de traducere al versetului, el schimbă “între mâinile lui” cu “înainte de el,” iar adăugarea parantezei (lui  Isus) după cuvântul Evanghelie insinuează o foarte cunoscută pretenţie musulmană modernă, şi anume că  Evanghelia lui Isus a fost numele original al Evangheliei care s-a pierdut, de aceea a pus paranteza (lui Isus)  după cuvântul Evanghelie. Musulmanii pretind că Evanghelia după Matei, Luca… sunt amintiri ale oamenilor şi  întreabă: Ce s-a întâmplat cu Evanghelia lui Isus? (Pentru detalii, vezi Fatir:31, Yunus:37, Yusuf:111, şi Al  Maida:51).

Trebuie să răspundem acestei întrebări referitoare la Evanghelia lui Isus. E simplu: Dacă tatăl tău dintr o ţară  depărtată îţi scrie scrisori timp de mai mulţi ani, mesaj după mesaj care ţi spun că va veni la tine curând, când  într o zi vine şi bate la uşa ta ar trebui să aibă încă o scrisoare cu el? Nu, el este scrisoarea! Şi după ce vine şi  te vizitează şi pleacă din nou în ţara aceea depărtată îţi poate scrie iar scrisori în care să ţi spună despre întâia  lui vizită şi despre a doua lui vizită în viitor.

La Evangheliile după Luca, Ioan, Marcu se referă Coranul când spune de Biblia din timpul lui Mohamed, pe care o  atestează şi o respectă. Am putea întreba: Ce a vrut să spună Coranul când s-a referit la Biblie în următoarele  versete: “Oh Yahya (Ioan Botezătorul) se ţine de Carte cu toată puterea şi Noi i-am dat înţelepciune ca unui  copil” (Mary:12). “Şi el (Dumnezeu) îl va învăţa cartea şi înţelepciunea şi Tora şi Evanghelia” (Al Imran[3]:48).  “şi Maria a crezut în cuvintele Domnului ei şi în carţile Lui” (Al Tahrim[66]:12). Zeci de alte versete din Coran  vorbesc cu respect de Biblia cea sfântă, şi nici unul din ele nu o acuză de deformare sau schimbare.

39. Cristos şi istoria

A cincisprezecea ediţie a Enciclopediei Britanice are listate la persoana lui Isus Cristos 20.000 de cuvinte. Şi ştiţi  ceva? Nici unul din ele nu dă vreo sugestie că El n a existat. Există în Enciclopedia Britanică mai multe cuvinte şi  noţiuni legate de Isus Cristos decât de orice altă personalitate istorică.

40. Este Apusul în favoarea creştinismului?

Credeţi că mijloacele media din Apus scriu cu bucurie despre Isus? De ce credeţi că toţi istoricii care au trăit în  prima sută de ani după Cristos şi au scris despre această perioadă, fie ei budişti, hinduşi, sceptici sau agnostici,  n-au avut altă variantă decât să-L includă pe Isus Cristos în lucrările lor. De ce? Răspuns: Pentru că Isus Cristos  a fost şi încă este cea mai fascinantă personalitate a istoriei. Luaţi revista Newsweek în Apus. Ce vedeţi?  Mergeţi la universităţi în Apus. Ce vedeţi? Profesorul Avrumm Stroll de la Universitatea Colombia declară astfel:  “Isus probabil că a existat. S-au ţesut însă atâtea legende în jurul lui încât învăţaţilor le este imposibil să afle  ceva despre omul real. Evanghelia lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan sunt scrise la mult timp după răstignirea lui Isus  şi nu dau informaţii istorice demne de încredere despre el. Este aproape imposibil să deduci adevăruri istorice din  legendele şi descrierile minunilor făcute de Isus.” Oameni ca Ahmad Deedat şi alţii înţeleg puţin sau deloc din  ceea ce s-a afirmat mai sus, dar primesc cu bucurie totul, din moment ce susţine pretenţia lor că “Biblia este  denaturată, coruptă.” Musulmanii nu sunt singurii care acuză Biblia de schimbare. În Apus ei au un mare sprijin în  a promova această imagine a unei Biblii neveridice. Asta este cumva pentru că Apusul este musulman? Sau  pentru că toţi necreştinii sunt de fapt anti creştini? Este exact ce spuneam eu: “Toţi împotriva creştinismului şi  creştinismul împotriva tuturor.” Această frază se va repeta în toată această carte, şi ea este o dovadă solidă  despre Cristos în faţa unei lumi sceptice.

Savanţii, cât şi cele mai multe religii ale lumii, nu neagă faptul că Isus a trăit cu adevărat şi a învăţat pe oameni.  Problema pe care o au ei este în legătură cu intervalul de 200 de ani scurs între perioada lui Isus şi perioada  manuscriselor. Ei spun: Transmiterea “orală” de la început a fost bună, dar cu trecerea timpului istoria “orală” a  fost denaturată. Unii n-au auzit o corect, alţii au adăugat ceva de la ei sau au scos ceva şi au transmis o astfel  mai departe. Ei au fost sinceri, dar cu toată sinceritatea au transmis mai departe ceva care nu s-a petrecut  deloc în realitate. Drept urmare, nu se poate garanta că ceea ce s-a scris este adevăr sau este mit, legendă,  istorii scornite. Aşa spun savanţii moderni, şi fireşte că dacă ar fi aşa am fi în pericol. Oare aşa s-a întâmplat? În  Evanghelia după Luca, el spune: “Fiindcă mulţi s-au apucat [au pus mâna, în ediţia engleză KJV – n.tr.] să  alcătuiască o istorisire amănunţită despre lucrurile care s-au petrecut printre noi, după cum ni le au încredinţat  cei ce le au văzut cu ochii lor de la început…” (Luca 1:1-2).

Traducere: “Fiindcă mulţi au scris cu mâna, în formă scrisă evenimentele la care am fost martori şi pe care le  credem toţi.”

Interpretare: Luca declară că mulţi au scris relatări istorice. Cu alte cuvinte, pe când s-a apucat el de scris  existau deja în circulaţie rapoarte scrise despre Isus. Cum spun atunci criticii că totul s-a transmis pe cale orală  timp de 200 de ani?

Luca, a scris pe lângă “Evanghelia după Luca” şi cea de a doua carte, “Faptele Apostolilor.” El spune în Fapte  capitolul 1 şi Luca capitolul 1: “Teofile, în cea dintâi carte a mea am vorbit despre tot ce a început Isus să facă  şi să înveţe pe oameni, de la început până în ziua în care S-a înălţat la cer… după cum ni le au încredinţat cei  ce le au văzut cu ochii lor de la început, şi au ajuns slujitori ai Cuvântului.”

Interpretare: “Teofile, am scris cartea întâia, Evanghelia după Luca, pentru a ţi povesti lucrurile din viaţa lui  Isus care sunt crezute între noi, şi de care suntem absolut siguri că s-au petrecut.” În filmul “Ultima Ispită a lui  Cristos” este o scenă în care ucenicii stau în jurul focului şi gătesc mâncarea pentru cei 5000 de oameni. Scena  a fost pusă ca să arate că aşa zisele minuni ale lui Isus sunt false. Fără să verifice ce spun Scripturile sfinte,  acceptând aproape orice imaginaţie de la Hollywood, musulmanii se aliniază şi ei celei mai mari înşelătorii pe care  a văzut o lumea. Adică, rescrierea celei mai adevărate istorii trăită vreodată: istoria Mântuitorului lumii.

Pe tot globul poţi citi şi vedea minciuni despre istoria vieţii lui Cristos. De ce? Istoria spune că era un lucru foarte  periculos să pretinzi că eşti Mesia. Din nefericire, în ziua de azi oricine poate pretinde că el este Mesia şi să  înşele pe mulţi, şi nici măcar nu ajunge la închisoare. Una din evidenţele majore scoase la lumină în secolul 20  este The Ryland’s Papyri (Papirusurile Ryland) în care sunt incluse aproape opt versete din Evanghelia după Ioan.  Datarea cu Carbon a arătat că ele sunt din anul 110 d.Cr. Această descoperire i-a zdruncinat serios pe savanţii  liberali şi musulmani, care pentru sute de ani au pretins că Cartea lui Ioan a fost scrisă în anul 200 d.Cr. Cum de  a fost atunci copiată în 110 d.Cr.? Toate cărţile şi materialele care criticau Biblia în legătură cu data scrierii  Noului Testament sunt scoase din rafturi. De ce?

John Robinson, scriitorul liberal al cărţii Honest to God (Cinstit cu Dumnezeu) a fost provocat de colegii săi să  cerceteze data scrierii cărţilor Noului Testament. El a răspuns în cartea Re dating The New Testament (Re  datarea Noului Testament). În acea carte el face afirmaţia uluitoare că Marcu a fost scrisă în jurul anului 40  d.Cr. şi toate celelalte cărţi ale Noului Testament au fost scrise înainte de anul 70 d.Cr. Tot mai mulţi savanţi de  azi nu au altă alternativă decât să recunoască adevărul. De ce? Amintiţi vă că Isus a murit în jurul anului 33.

William Ramsay, un arheolog renumit în lume şi un savant care a călătorit mult căutând să demonstreze  falsitatea Bibliei, a fost copleşit de evidenţe şi a ajuns să devină creştin, la fel ca mine. Cărţile lui sunt  considerate clasice în ce priveşte istoria Noului Testament.

A. N. Sherwin White, un alt istoric clasic de la Universitatea Oxford a studiat comparativ evidenţele vaste cu  acurateţea istorică a cărţii Faptele Apostolilor. El scrie: “Pentru Cartea Faptelor, confirmarea istoricităţii este  copleşitoare… orice încercare de respingere a istoricităţii ei de bază, chiar şi în chestiuni de detaliu apare acum  ca absurdă.”

William F. Albright, cel mai faimos arheolog mondial al Bibliei, a spus: “Fiecare carte pe care o aveţi în Noul  Testament a fost scrisă între anii 50 şi 80 d.Cr. de către evrei botezaţi.”

Otto Betz, unul din cei mai respectaţi savanţi mondiali, în cartea sa “What do we know about Jesus?“ (Ce  cunoaştem sigur despre Isus?) a spus aşa: “Nici un savant serios nu s-a aventurat să postuleze non istoricitatea  lui Isus.”

F. F. Bruce, autorul cărţii “New Testament Documents: Are They Reliable” (Documentele Noului Testament:  Sunt ele vrednice de încredere) este de acord: “Pentru un istoric fără prejudecăţi istoricitatea lui Cristos este la  fel de axiomatică ca istoricitatea lui Iuliu Cezar.”

De asemenea, vă rog să remarcaţi că arheologia Orientului Mijlociu nu a fost înfiinţată de oameni care iubeau pe  Dumnezeu, ci de oameni a căror singură dorinţă era să discrediteze Biblia. Cu toate acestea “nici măcar o  relatare a Bibliei nu a fost dovedită a fi falsă.” De ce? Cu toate acestea unele universităţi şi unii savanţi  musulmani învaţă aceste lucruri, ignorând istoria. De ce?

41.Evidenţe istorice

În decursul istoriei mulţi învăţaţi au atacat Biblia, dar ea totuşi a rămas şi încă stă în picioare ca fiind cea mai  precisă carte scrisă vreodată. Biblia a fost confirmată de mulţi istorici, prieteni şi duşmani ai Israelului. Să luăm  ca exemplu pe samaritenii care-i urau pe evrei şi care au fost trimişi în Israel de către asirieni în jurul anului 700  î.Cr. Ei au folosit cele cinci cărţi ale Torei şi le au acceptat ca fiind autentice, le au păzit şi le au păstrat cu  gelozie timp de mii de ani, în ciuda urii lor faţă de evrei.

42. Iată câţiva istorici mari care au confirmat relatările Bibliei:

Strabo, 54 î.Cr., un istoric şi geograf păgân care a confirmat istoria poporului evreu. El a documentat fuga  evreilor din Egipt sub comanda lui Moise. El a spus: “Între multele lucruri în legătură cu templul şi locuitorii  Ierusalimului, faptul cel mai acceptat este că egiptenii sunt străbuni ai evreilor de astăzi. Un preot egiptean  numit Moise, care a posedat o parte din ţară numită Egiptul de jos, fiind nemulţumit cu instituţiile de acolo a  plecat şi a a venit în Iudea cu o mare mulţime de oameni care se închinau divinităţii” (Starbo, Geography, lib.  xvi.,c.2).

Diorous Siculus, 80 î.Cr., un istoric grec, a scris în cartea sa: “În timpuri îndepărtate asupra Egiptului a venit o  mare plagă, şi mulţi au atribuit cauza acesteia lui Dumnezeu, care a fost mâniat împotriva lor fiindcă în ţară  existau mulţi străini care foloseau rituri şi ceremonii străine în închinarea la divinitate. Egiptenii au înţeles deci că,  dacă nu vor izgoni din ţară pe toţi străinii, nu vor fi niciodată liberi de nenorocire. Atunci, după cum ne spun  mulţi scriitori, cei mai mulţi duşmani şi cei mai curajoşi din aceşti străini care erau în Egipt au fost obligaţi să  părăsească ţara… ei s-au retras în provincia numită acum Iudea, nu departe de Egipt, şi care era în acele  timpuri nelocuită. Aceşti emigranţi erau conduşi de Moise, care era mai înţelept şi mai brav decât toţi. El le a dat  legi şi le a ordonat să nu aibă imagini ale zeilor, fiindcă este un singur Dumnezeu care cuprinde toate lucrurile şi  este Domn la toate” (Diodrous Siculus, Library of History, lib. 1., ap Phot.).

43. Istorie creştină

Flavius Josephus (Yusefus), în anul 37 d.Cr. scrie în cea mai semnificativă carte de   istorie scrisă vreodată, The Antiquities of the Jews (Antichităţile evreilor) despre un om  pe nume Teuda, care pretindea că este Mesia lui Dumnezeu şi ştia că trebuia să facă o  minune pentru a şi dovedi afirmaţia. Istoria ne arată că el a fost “ucis cu pietre” după ce   s-a coborât la râul Iordan însoţit de o mare mulţime şi s-a rugat timp de câteva ceasuri:   “Despărţiţi vă, ape ale Iordanului!” Josephus a fost martor la evenimentele care au dus la   războiul teribil care s-a terminat cu distrugerea Ierusalimului şi a Templului. Aceste    relatări au necesitat multă atenţie şi precizie, fiind o chestiune de viaţă şi de moarte. În    legătură cu Isus, Josephus a scris astfel: “Pe vremea aceea a venit Isus, un om înţelept,   dacă ne este îngăduit să-l numim om, care făcea lucruri minunate, învăţător al celor care   primesc adevărul cu plăcere. A atras de partea Lui mulţi dintre evrei, dar şi mulţi dintre  neamuri. El era Cristosul, şi când Pilat, la sugestia celor mai de seamă dintre noi, l-a condamnat la moarte pe  cruce, acei ce l-au iubit de la început nu l-au uitat, căci li s-a arătat viu din nou în a treia zi, după cum au  prezis profeţii cei sfinţi acest lucru şi încă alte zeci de mii de alte lucruri minunate în legătură cu El; şi sămânţa  creştinilor, numiţi aşa după el, nu s-a stins până astăzi” (Cartea 18, 3:3). Josephus a descris în detaliu şi  moartea lui Iacov şi a lui Ioan Botezătorul.

Thallus (52 d.Cr.), un scriitor palestinian, a înregistrat în istoria sa întunericul miraculos de pe faţa pământului.  Julius Africanus spune: “Thallus, în a treia carte a istoriilor sale, încearcă să explice întunericul [din ziua în care a  murit Cristos] ca fiind o eclipsă a soarelui, lucru nejustificat, după cât mi se pare mie.” Întrebăm: De ce  “nejustificat”? Fiindcă o eclipsă de soare nu poate avea loc la lună plină. Cristos a murit în perioada lunii pline de  la Paşte. Acum, dacă ne luăm după musulmani, Cristos n-a fost răstignit niciodată, ci Iuda Iscariotenul (un om  ticălos) a murit în locul lui. Atunci, de ce Dumnezeul care are sub control natura să fi transformat ziua în noapte  pentru un om ticălos? Această înregistrare istorică confirmă Evanghelia care spune că “La ceasul al şaselea, s-a  făcut întuneric peste toată ţara, până la ceasul al nouălea” (Marcu 15:33).

Există şi alte referinţe istorice vechi la întunericul supranatural de la moartea lui Cristos. Chiar şi astronomii  confirmă concluzia lui Africanus că o eclipsă normală ar fi fost imposibilă din punct de vedere astronomic în timpul  lunii pline, aşa cum era cazul la Paşte. Poziţia lunii a fost calculată în cele mai mici detalii pentru perioada zilelor  de sărbătoare respective. A trebuit să fie un eveniment măreţ şi uimitor ca Dumnezeu să acopere soarele încât  să nu lumineze lumea!

Tertullian, şi scrierile din perioada creştinismului timpuriu arată evidenţe fascinante. Ele   îl menţionează pe Tiberiu care a trăit în timpul lui Isus şi a cunoscut despre viaţa Lui.  Tertulian, care a fost judecător şi teolog la sfârşitul secolului al doilea, a scris câteva  cărţi în apărarea credinţei creştine. El scrie: “În consecinţă Tiberiu, în acele zile în care  numele de creştin şi a făcut intrarea în lume, şi fiindcă el însuşi primise ştiri despre   adevărul divinităţii lui Cristos, a adus acest subiect în faţa senatului, prezentân  hotărârea sa în favoarea lui Cristos. Senatul a respins propunerea, nedând aprobarea.   Cezar şi a menţinut părerea, ameninţând cu mânie pe toţi acuzatorii creştinilor”  (Apology 5:2). Tertulian a permis oamenilor să aibă acces la înregistrări guvernamentale  oficiale şi risca, în caz de minciună dovedită, să fie omorât, dar el ştia că scrie adevărul.

Iustin Martirul (148 d.Cr.), un mare scriitor creştin, îl confirmă pe Tertulian în Apologia sa (1:35), când scrie  împăratului Antoninus Pius, în încercarea de a-l convinge să adopte credinţa creştină. El îl îndeamnă pe împărat  să caute şi să cerceteze dovezile existente în arhivele guvernamentale imperiale din Roma, care conţineau toate  rapoartele procuratorilor şi guvernatorilor provinciilor. Conform Legii Romane, fiecare guvernator trebuia să dea  un raport anual asupra tuturor evenimentelor excepţionale de sub jurisdicţia lor. Acest raport trebuia să aibă  explicaţii detaliate asupra acţiunilor intreprinse pentru pace şi conducere înţeleaptă. Iustin Martirul îl trimite pe  împărat să caute în mod specific documentul “Faptele lui Pilat din Pont” din anul morţii lui Cristos. Iustin Martirul  scrie: “Mi au străpuns mâinile şi picioarele – este o descriere a cuielor bătute în mâinile şi picioarele lui Isus pe  cruce; după ce-L au răstignit, cei ce L-au răstignit au dat cu zarurile pentru hainele Lui pe care le au împărţit  între ei, şi poţi afla că aceste lucruri s-au întâmplat astfel din “Faptele” scrise de Pilat din Pont.”  În alt pasaj din scrisoarea sa el scrie: “El a făcut aceste minuni şi tu te poţi încredinţa uşor de asta din “Faptele”  lui Pilat din Pont.”  Din nou spunem: să trimită împăratului Romei o scrisoare cu născociri ar fi însemnat pentru Iustin Martirul  moartea.

Tacitus (112 d.Cr.), un istoric roman cu acces la arhivele guvernului roman, spune despre Isus: “Cristos,  întemeietorul numelui de creştin, a fost dat la moarte de către Pilat din Pont, procuratorul Iudeii în timpul domniei  lui Tiberiu, dar această superstiţie distructivă, reprimată pentru un timp, a ieşit iar la iveală, nu doar în Iudea,  unde şi a avut originea răul, ci până şi în cetatea Romei.” Tacitus a fost duşman al creştinătăţii, totuşi a  înregistrat cu grijă istoria lui Isus. Exista pedeapsa cu moartea pentru cei ce ar fi trucat arhivele  guvernamentale, în consecinţă aceşti istorici erau corecţi până la ultima literă în ce priveşte evenimentele  istorice. Din cele de mai sus, întrebăm: Cum pot musulmanii să pretindă ca Cristos n-a murit pe cruce?

Pliney, guvernator al provinciei romane Bitinia, 112 d.Cr., într o scrisoare către împărat cere instrucţiuni  amănunţite despre felul în care ar trebui să-i interogheze pe creştinii prigoniţi. În Epistolele sale (X:96) el afirmă  că aceşti credincioşi nu se vor închina lui Traian şi nu pot fi determinaţi prin tortură să-L blesteme pe Cristos.  Mai mult, el spune că aceşti creştini “aveau obiceiul de a se aduna în anumite zile stabilite înainte de a se lumina  de ziuă, unde cântau în versuri felurite un imn lui Cristos ca unui Dumnezeu, şi făceau legământ solemn nu să  facă fapte rele, ci să nu comită niciodată vreo înşelătorie, furt, adulter, să nu şi calce niciodată cuvântul şi să  nu nege adevărul pe care au fost chemaţi să-l proclame.” Atunci, cum pretind musulmanii că primii creştini,  consideraţi de ei ca fiind adevăraţii creştini, nu s-au închinat lui Cristos, când în toată istoria ei sunt văzuţi  închinându se lui Cristos, aşa cum credeau, că El a venit în trup?