Drept comercial


DREPT CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL



Yüklə 0,52 Mb.
səhifə16/32
tarix15.09.2018
ölçüsü0,52 Mb.
#82343
1   ...   12   13   14   15   16   17   18   19   ...   32

DREPT CONTENCIOS ADMINISTRATIV

ŞI FISCAL


1. Contencios administrativ. Excepţia inadmisibilităţii acţiunii raportată la tardivitatea formulării reclamaţiei administrative.


Prin cererea înregistrată sub nr. 617/CA/2003 la Tribunalul Constanţa, reclamantul C.G. a solicitat în contradictoriu cu A.N.C – G.F. – C.G. Bucureşti anularea deciziei nr.55/2001.

Reclamantul şi-a motivat cererea în sensul că decizia contestată contravine Regulamentului G.F. fiind discriminatorie, absurdă şi evazivă.

În drept s-au indicat dispoziţiile art.51, 78 din Constituţie, Legea nr. 29/1990.

Pârâta a invocat în apărare – excepţia inadmisibilităţii acţiunii raportată la tardivitatea formulării reclamaţiei administrative.

Tribunalul Constanţa prin sentinţa civilă nr. 152/2004 a admis excepţiile tardivităţii formulării reclamaţiei administrative şi a inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea ca inadmisibilă.

Pentru a dispune astfel a reţinut prima instanţă că reclamantul nu a demonstrat probatoriu data comunicării deciziei contestate.

Totodată, a reţinut prima instanţă că a avut cunoştinţă de această decizie şi a înţeles să recunoască efectele actului administrativ prin efectuarea testului medical.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs reclamantul criticând-o sub aspectele:

- decizia contestată i-a fost comunicată la 30.10.2003, în timpul soluţionării dosarului nr.189/CA/2003 şi a formulat contestaţie în contencios administrativ;

- a efectuat textul psihologic în urma deciziei nr.123/2003 ce îi ordona acest lucru şi nu ca urmare a deciziei nr.55/2001;

- instanţa a soluţionat greşit excepţia fără a lua în considerare probele administrate.

Verificând hotărârea recurată în raport de criticile aduse, Curtea a reţinut următoarele:

Reclamantul a investit Tribunalul Constanţa cu o acţiune în anularea deciziei nr.55 emisă la 19.11.2001 de către M.F.P. – G.F.C. – acţiune întemeiată pe dispoziţiile legii contenciosului administrativ şi pe cele ale Constituţiei României.

Conform dispoziţiilor art.1 din Legea nr.29/1990 „orice persoană fizică dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ .....” se poate adresa instanţei judecătoreşti competente pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate.

Potrivit art. 5 din aceeaşi lege, înainte de a cere tribunalului anularea actului, reclamantul ce se consideră vătămat, se va adresa în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ autorităţii emitente ce este obligată să rezolve reclamaţia în termen de 30 de zile de la aceasta.

Alin. 4 al aceluiaşi articol arată că sesizarea tribunalului se va putea face şi în cazul în care autoritatea administrativă emitentă sau cea ierarhic superioară, nu rezolvă reclamaţia în termenul prevăzut de alin.1.

În cauză, reclamantul a primit decizia antedatată la 30.10.2003, iar pârâta deşi a susţinut contrariul nu a făcut dovada comunicării acestei decizii şi nici a datei acestei comunicări.

Împotriva acestei decizii, conform art.1 şi 5 din Legea nr. 29/1990 s-a adresat reclamantul cu reclamaţie la pârâtă, la data de 4.11.2003.

La reclamaţia formulată pârâta a formulat răspunsul nr. 219170/14.XI.2003.

Nu se poate reţine că efectuarea testelor psihologice la 21.05.2003 şi 29.05.2003 înseamnă că reclamantul a cunoscut de conţinutul deciziei atacate, cu atât mai mult cu cât prin decizia nr.123/14.05.2003 i se solicita efectuarea aceluiaşi test psihologic.

În consecinţă, reţine Curtea că pârâta nu a făcut dovada comunicării deciziei contestate la o altă dată decât cea susţinută de reclamant, că acesta a respectat dispoziţiile legale privind formularea şi depunerea reclamaţiei şi nemulţumit fiind de soluţia dată a investit tribunalul cu o acţiune în contencios administrativ.

În raport de cele arătate, reţinând ca fondate criticile aduse în recurs de către reclamant, apreciază Curtea că prima instanţă a soluţionat greşit excepţia şi pe cale de consecinţă cauza, fără a intra pe fondul pricinii, situaţie în care devin incidente dispoziţiile art.312 alin.2 Cod procedură civilă.



Decizia civilă nr. 101/CA/06.09.2004

2. Contencios administrativ. Anulare decizie emisă de Primar.


Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea la 30.07.2003 reclamanta Prefectura Judeţului Tulcea a solicitat pe calea contenciosului administrativ, să se anuleze decizia nr.933/23.06.2003 emisă de Primarul oraşului B.

Şi-a motivat reclamanta cererea arătând că prin decizia contestată a fost eliberat din funcţia publică de consilier juridic debutant C.S.D. începând cu 23.06.2003 ca urmare a obţinerii calificativului „ necorespunzător” cu ocazia evaluării perioadei de stagiu.

A invocat reclamanta că s-au încălcat prevederile legale referitoare la perioada de stagiu în sensul că evaluarea activităţii funcţionarului public debutant nu s-a făcut în termen de 5 zile de la terminarea perioadei de stagiu, precum şi a dispoziţiilor referitoare la îndrumătorul legal.

S-a susţinut, totodată, că nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 161/2003 în ceea ce priveşte încadrarea.

Pârâta şi-a precizat poziţia procesuală în sensul respingerii contestaţiei ca nefondată.

În şedinţa publică din 14.08.2003 instanţa de fond a dispus introducerea în cauză a lui C.L.D. care la 16.X.2003 şi-a însuşit acţiunea formulată de către reclamanta Prefectura Judeţului Tulcea.

Deşi instanţa a luat act de însuşirea acţiunii formulate de Prefectura Tulcea de către C.L.D., prin hotărârea pronunţată la 16.10.2003 s-a admis acţiunea formulată de Prefectura Tulcea în contradictoriu cu pârâţii Primarul oraşului B. şi G.N.

A fost anulată dispoziţia nr.633/2003, ca nelegală.

Pentru a dispune astfel a reţinut prima instanţă că decizia emisă este nelegală atât sub aspectul formei cât şi al fondului.

A reţinut prima instanţă că, evaluarea s-a făcut peste termenul limită şi de o persoană care nu corespundea legal în funcţie, superioară celei pentru care se impunea evaluarea persoanei în cauză.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal , a declarat recurs Primăria oraşului B. criticând-o sub aspectele:

- după finalizarea perioadei de stagiu în cadrul instituţiei nu există nici o persoană care să întrunească condiţiile cerute de lege pentru a putea fi numit – evaluator al consilierului juridic;

- deşi pârâta s-a adresat Prefecturii Tulcea, Consiliului Judeţean Tulcea şi Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici în vederea desemnării unei persoane calificate să întocmească raportul de evaluare al perioadei de stagiu, răspunsul a fost nefavorabil;

- calificativul „necorespunzător” a fost atribuit de primar pentru activitatea desfăşurată în perioada evaluată, motivat de rezultatele obţinute de consilier şi de comportamentul neadecvat ocupării unei funcţii publice.

Prefectura Judeţului Tulcea a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Curtea, având în vedere probatoriul administrat, reţine următoarele:

Conform disp.art.129 alin. 2 Cod procedură civilă, judecătorul are îndatorirea să facă respectate şi să respecte principiile contradictorialităţii şi celelalte principii ale procesului civil.

În toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii şi în raport de părţile implicate în conflictul judiciar.

În speţă, deşi instanţa a încuviinţat introducerea în cauză în calitate de reclamant a lui C.S.D., luând act de însuşirea de către acesta a acţiunii formulate de Prefectura Judeţului Tulcea, totuşi a soluţionat cauza în raport de reclamanta iniţială şi Primarul oraşului B., încălcând principiul disponibilităţii părţilor.

În această situaţie devin incidente disp.art.312 alin.5 Cod procedură civilă – conform cu care în cazul în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetrarea fondului, instanţa de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată.

Faţă de cele arătate, apreciază instanţa de recurs că prima instanţă a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului cererii formulate de către C.S.D., astfel că în baza disp.art. 312 alin.1 şi 5 Cod procedură civilă, s-a admis recursul şi s-a casat hotărârea recurată, cauza urmând a fi judecată de prima instanţă în raport de obiectul cu care a fost investită şi faţă de părţile din proces, dar şi de criticile invocate prin motivele de recurs de către Primaria oraşului B., conform art. 315 alin. 4 Cod procedură civilă.

Decizia civilă nr. 103/CA/06.09.2004


Yüklə 0,52 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   12   13   14   15   16   17   18   19   ...   32




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin