Drept comercial

9. Contencios administrativ. Anulare act. Recunoaştere drepturi prevăzute de HG nr. 794/2002 – facilităţi la impozitele şi taxele la bugetul local.

Reclamanta S.C. F. S.A. Tulcea a chemat în judecată la data de 2.06.2003 pe pârâtul Consiliul Local Tulcea, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea adresei nr. 10861/5.05.2003 şi recunoaşterea drepturilor prevăzute de H.G. nr. 794/2002 – facilităţi la impozitele şi taxele la bugetul local.

În motivarea cererii a arătat că a adresat Consiliului Local Tulcea solicitarea de scutire de penalităţi de întârziere datorate bugetului local, cu menţiunea că îndeplineşte condiţiile prevăzute de H.G. nr. 794/2002, dar prin adresa contestată i s-a comunicat că cererea nu a primit aviz favorabil.

Prin sentinţa civilă nr. 1556/20 noiembrie 2003 Tribunalul Tulcea a respins, ca nefondată, cererea reclamantei S.C. F. S.A. Tulcea împotriva pârâtului Consiliul Local Tulcea.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, din cuprinsul H.G. nr. 794/2002 rezultă că legiuitorul nu a instituit o obligaţie pentru autoritatea locală, ci doar o facultate de a admite cererea de acordare de facilităţi, de asemenea, nu s-a prevăzut nici obligaţia motivării hotărârii de respingere.

Cum, potrivit art.2 alin. 3 din H.G. nr. 794/2002, consiliul local va adopta o hotărâre de aprobare sau de respingere care se va comunica solicitantului, iar reclamanta a solicitat acordarea de facilităţi, acţiunea a fost respinsă, nefiind făcută dovada unui drept recunoscut de lege.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. F. S.A. Tulcea, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.

În motivarea recursului se arată că greşit instanţa a respins acţiunea formulată împotriva Consiliului Local Tulcea, deoarece nelegal i s-a comunicat că cererea i-a fost soluţionată nefavorabil, fără însă a i se înainta o hotărâre în acest sens, deşi avea dreptul de a beneficia de facilităţi, autoritatea locală având obligaţia şi nu facultatea de a i le acorda, astfel cum a precizat şi în acţiune.

Recursul este fondat.

În cauză, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta recurentă S.C. F. S.A. Tulcea a arătat că solicită anularea adresei Consiliului Local Tulcea nr. 10861/5.05.2003, prin care i s-a comunicat răspunsul nefavorabil la cererea sa de acordare a facilităţilor.

În cuprinsul acţiunii s-a făcut şi precizarea conform căreia la cererea sa de acordare a facilităţilor, pârâtul Consiliul Local Tulcea nu a înaintat o hotărâre în acest sens.

Cum autoritatea administrativă competentă nu a emis hotărârea, pe care avea obligaţia a o elabora, răspunsul la solicitare fiind comunicat printr-o adresă a cărei anulare s-a cerut în cauză, greşit prima instanţă a respins acţiunea, principiile disponibilităţii şi cel al rolului activ al judecătorului, conform art. 129 alin. 4 şi 5 Cod procedură civilă, în speţă demonstrând că, dimpotrivă, actul atacat a fost acesta: comunicarea printr-o adresă a refuzului.

Normele metodologice privind procedura şi competenţele de acordare a înlesnirilor la plata impozitelor, taxelor şi a altor venituri ale bugetelor locale, aprobate prin H.G.R. nr. 794/25.07.2002 prevăd în art. 2: „Competenţa de acordare a înlesnirilor la plata impozitelor, taxelor şi a altor venituri ale bugetelor locale le au consiliile locale…”, iar potrivit art. 3 din Norme, „Consiliul Local … va adopta hotărâri de aprobare, de respingere sau de modificare şi de completare, după caz, a cererii de acordare a înlesnirilor la plata respectivului impozit, a taxei sau a altui venit al bugetului local”.

Cum legiuitorul a prevăzut expres obligaţia autorităţii administrative locale de a adopta o hotărâre, în toate situaţiile când are de soluţionat o cerere de acordare a înlesnirii la plată, adresa de comunicare nr. 10861/5.03.2003 este nelegală, ceea ce conduce la anularea acesteia şi obligarea pârâtului a intra în legalitate, urmând a fi obligat la adoptarea hotărârii privind cererea reclamantei recurente S.C. F. S.A. Tulcea de înlesnire la plata datoriilor bugetare solicitate de aceasta, cu consecinţa respectării şi a dispoziţiilor art. 4 din acelaşi act normativ, referitor la înştiinţarea în scris în termen de 5 zile de la data adoptării hotărârii.

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul a fost admis de Curte şi s-a modificat în tot hotărârea atacată, admiţându-se acţiunea.

Decizia civilă nr. 151/CA/27.09.2004

10. Pensii. Antrenarea răspunderii prevăzute de art. 187 din Legea nr. 19/2000 urmare unei erori ce a generat o plată nedatorată. Obligaţia de restituire.

Prin cererea înregistrată sub nr.503/CA/2003 la Tribunalul Constanţa, reclamantul S.S. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. 177724/12.09.2003 prin care s-a stabilit că datorează suma de 16.224.128 lei, din care 4.892.592 lei reprezintă pensie încasată necuvenit în perioada 01.02.1995 – 01.10.1997 şi 11.267.413 lei foloase necuvenite.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că decizia de revizuire emisă cu motivaţia că data naşterii înscrisă în carnetul de muncă nu este reală, este nelegală şi abuzivă, fiind emisă după un interval de 8 ani.

Prin sentinţa civilă nr. 176/CA/16.03.2004, Tribunalul Constanţa a admis cererea reclamantului şi a anulat Decizia nr.177724/12.09.2003 cu consecinţa exonerării reclamantului de plata debitului în sumă de 16.224.128 lei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin Decizia nr.177724/05.09.2003, Casa Judeţeană de Pensii Constanţa a corectat cuantumul pensiei pentru muncă depusă şi limită de vârstă stabilit prin decizia cu acelaşi număr din 23.05.1995 stabilind în sarcina reclamantului un debit de 16.224.128 lei, reprezentând pensie necuvenită în perioada 01.02.1995 – 01.10.1997, foloase necuvenite (dobândă) şi taxe poştale.

Procedând la emiterea deciziei de revizuire, pârâta a reţinut că reclamantul a indus în eroare salariaţii săi cu privire la anul naşterii eliberând drepturile de pensie mai devreme decât s-ar fi cuvenit.

Decizia de revizuire este nelegală.

Potrivit art.188 din Legea nr.19/2000 „sumele încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări, ca urmare a unei infracţiuni săvârşite de beneficiar, se recuperează de la acesta, de la data primei plăţi a sumelor necuvenite, plus dobânzile aferente, până la recuperarea integrală a prejudiciului”.

În speţă, pârâta nu a făcut dovada conform art. 1169 Cod civil, „a îndeplinirii condiţiei existenţei unei infracţiuni săvârşite de beneficiar” pentru a fi incidente dispoziţiile art.188 din Legea nr. 19/2000.

Aşa cum rezultă din documentaţia anexată de pârâtă, reclamantul a formulat cerere de deschidere a drepturilor de pensie în luna ianuarie 1995, motivând pe proprie răspundere că are vârsta de 60 de ani.

Neconcordanţa dintre data naşterii reclamantului înscrisă în fişa de pensionare întocmită de angajator, putea fi sesizată de pârâtă, cu atât mai mult cu cât data reală este menţionată şi în adeverinţa emisă de Centrul Militar Judeţean Tulcea, ce a constituit unul din înscrisurile ce compun documentaţia pentru emiterea deciziei de pensie.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen pârâta, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, motivat de faptul că, deşi s-a demonstrat că reclamantul nu îndeplinea condiţiile de vârstă la data deschiderii dreptului de pensie, iar împrejurarea că, în cauză, nu s-a formulat plângere penală, nu este de natură a-l exonera pe reclamant de obligaţia restituirii sumelor încasate necuvenit.

Recursul este fondat.

Prin Decizia nr.177724/12.09.2003, Casa Judeţeană de Pensii Constanţa a revizuit Decizia nr.177724/23.05.1995 emisă în favoarea reclamantului, sub aspectul corectării cuantumului şi data deschiderii dreptului la pensie.

Totodată s-a înfiinţat un debit în sumă de 16.224.128 lei reprezentând: 4.892.592 lei pensie încasată necuvenit în perioada 01.02.1995 – 01.10.1997; 11.267.413 lei foloase necuvenite şi 64.123 lei taxe poştale.

Această revizuire a avut loc urmare constatării faptului că anul de naştere al reclamantului era trecut în carnetul de muncă ca fiind 1931, când în realitate în actele de stare civilă este trecut 1935, ceea ce influienţa momentul ieşirii la pensie.

În conformitate cu dispoziţiile art. 187 din Legea nr. 19/2000, sumele încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul de prescripţie de 3 ani, termen ce se calculează în raport cu momentul luării la cunoştinţă de existenţa faptului ce a generat o plată necuvenită, dar raportat la fiecare plată efectuată către reclamant.

În speţă, în mod eronat, instanţa de fond a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 188 din Legea nr. 19/2000, cât timp nu există o plângere penală şi respectiv o hotărâre penală definitivă de condamnare a persoanei care a încasat pensia urmare săvârşirii unei infracţiuni.

Antrenarea răspunderii prevăzută de art. 187 din Legea nr. 19/2000 nu se întemeiază pe o faptă penală, ci pe o eroare ce a generat o plată nedatorată, beneficiarul având obligaţia să o restituie, reţine instanţa de control.

Cum însă plata a fost făcută în perioada 01.02.1995 – 01.10.1997, iar constatarea faptului că reclamantul nu îndeplinea la data de 01.02.1995 condiţiile pentru pensionare, a avut loc la 14.08.2003, moment la care dreptul la acţiune pentru restituirea sumei încasate necuvenit de reclamant, era prescris.

Faţă de această situaţie, cât şi de împrejurarea că recalcularea pensiei trebuia făcută în raport de noua situaţie generată de ieşirea la pensie mai devreme cu 4 ani, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, a admis recursul, cu consecinţa modificării în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii reclamantului în parte, şi anulării în parte a Deciziei nr.177724/12.09.2003 cu referire la restituirea sumelor încasate necuvenit şi menţinerii deciziei pentru cuantumul pensiei cuvenită reclamantului.

Decizia civilă nr. 155/CA/28.09.2004