Drept international privat (dip) cursul 1 Raporturile juridice de drept intl privat

Normele conflictuale aplicabile în dreptul muncii

Dreptul muncii este o ramura complexa de drept, ce include aspecte de ordine publica si aspecte de ordin privat.

Numai anumite instituţii ale dreptului muncii sunt susceptibile de conflicte de legi (de ex. contractul de muncă), deoarece numai aici părţile se află pe picior de egalitate juridică.
Legea aplicabila contractului de muncă
Art. 101 şi 102 din legea 105/1992 precizează: „contractul de muncă este supus, în primul rând, legii convenite de părţi” (lex voluntatis)

Autonomia de voinţă este afectată de o limitare specifică, prevăzutăde art. 101: „legea convenită de părţi spre a cârmui contractul de muncă este aplicabilă doar în măsura în care nu aduce restrângeri ocrotirii pe care dispoziţiile imperative ale legii aplicabile le asigură salariatului, în lipsa unei atare alegeri”. Rezultă deci expresia aplicării excepţiei de ordine publică în dreptul internaţional privat român (intenţia a fost de a înlătura legea aleasă de părţi, dacă ea restrânge ocrotirea asigurată salariatului prin dispoziţiile imperative ale legii care rezultă din localizarea obiectivă a contractului de muncă). Localizarea obiectivă a contractului de muncă se face când părţile nu au exprimat o lex voluntatis sau când, deşi au exprimat-o, trebuie verificată această limitare.

In cazul lipsei unei legi alese art. 102 prevede că contractul de munca va fi supus legii statului pe al carui teritoriu:

1. 
   salariatul isi indeplineste in mod obisnuit munca în temeiul contractului (lex loci laboris), chiar daca este detasat temporar in alt stat, sau
   
2. 
   se afla sediul intreprinderii care l-a angajat (lex societatis), dacă salariatul îşi îndeplineşte munca, prin natura funcţiei sale, în mai multe state. Ca excepţie, prin localizare obiectivă, art. 102 lit. b, teza a –II-a prevede că: „dacă există totuşi legături mai puternice ale contractului de muncă cu un alt stat decât cu cel al sediului angajatorului, devine aplicabilă legea acestuia”.
   

Domeniul legii contractului de muncă (contract individual de muncă – CIM) se referă la:

Este vorba numai de contracte individuale de muncă, pentru a distinge faţă de contractele colective de muncă.

1. 
   efectele contr individual de muncă (drepturile si obligaţiile partilor)
   

2. 
   felul muncii si modalitatile sale de realizare
   

3. 
   cuantumul si modalitatile de plată a salariului
   

4. 
   alte obligaţii ale salariatului (fidelitate, neconcurenţă)
   

5. 
   obligaţiile angajatorului
   

6. 
   durata contractului individual de muncă
   

7. 
   executarea contractului individual de muncă
   

8. 
   suspendarea, modificarea CIM
   

9. 
   raspunderea materiala a salariatului
   

10. 
    răspunderea patrimonială a angajatorului faţă de salariat
    

11. 
    incetarea CIM
    

12. 
    nulitatea CIM
    

Procesul civil internaţional

(normele de procedură în materia dreptului internaţional privat)

Procesul civil international (normele de procedură în materia dreptului internaţional privat) implica 3 aspecte:

1. 
   normele de competenţă în dreptul internaţional ptivat (competenţa jurisdicţională)
   
2. 
   legea aplicabilă procedurii în procesele cu elemente de extraneitate
   
3. 
   condiţia străinului ca parte în proces
   
4. 
   efectele hotărârilor judecătoreşti străine în România şi efectele hotărârilor arbitrale străine în România
   

1. 
   Competenţa jurisdicţională în dreptul internaţioanl privat
   

Art. 148 – 157 din legea 105/1992 reglementează competenţa jurisdicţională

Pentru relaţiile cu statele membre UE se aplică Regulamentul nr. 44/2001, privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială.

Art. 148 precizează că „instanţele judecătoreşti române sunt competente să soluţioneze procesele dintre o parte română şi una străină sau numai dintre străini, persoane fizice sau juridice”. Rexultă de aici:

1. 
   competenţa alternativă a instanţelor române cu cele străine
   
2. 
   competenţa exclusivă a instanţelor române
   

1.Competenţa alternativă

Art. 149 spune că „instantele judecătoreşti române sunt competente (rationae personae sau rationae loci), dacă:

1. 
   pârâtul sau unul dintre ei are domiciliul/reşedinţa sau fondul de comerţ în România. Dacă pârâtul din străinătate nu are un domiciliu cunoscut, cererea se introduce la instanţa din ţara unde se află domiciliul/reşedinţa reclamantului;
   
2. 
   sediul pârâtului – persoană juridică se află în România. O persoană juridică străină se socoteşte că are sediul în România şi atunci când are pe teritoriul ţării o filială, sucursală, agenţie sau reprezentanţă;
   
3. 
   reclamantul din cererea de pensie de întreţinere are domiciliul în România;
   
4. 
   locul unde s-a născut / trebuie executată, fie chiar şi parţial, o obligaţie izvorâtă dintr-un contract se află în România;
   
5. 
   locul unde a intervenit un fapt juridic din care decurg obligaţii extracontractuale sau efectele sale se află în România (loci delicti commissi sau loci lesionis se sflă în România);
   
6. 
   locul de încărcare/descărcare a pasagerilor sau a mărfii transportate se află în România;
   
7. 
   bunul asigurat sau locul unde s-a produs riscul se află în România (contractele de asigurare);
   
8. 
   ultimul domiciliu al defunctului sau bunurile rămase de la acesta se aflkă în România;
   
9. 
   imobilul la care se referă cererea se află în România (acţiuni personale imobiliare)”.
   

Art. 150 vorbeşte de competenţa rationae materiae a instanţelor române: „instanţele române sunt, de asemenea, competente să judece:

1. 
   procesele dintre persoanele cu domiciliul în străinătate, referitor la acte/fapte de stare civilă înregistrate în România, dacă cel puţin una dintre părţi este cetăţean român;
   
2. 
   procesele referitoare la ocrotirea minorilor / interzisă cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate;
   
3. 
   procesele referitoare la ocrotirea în străinătate a proprietăţii intelectuale a unei persoane cu domiciliul în România, dacă prin convenţia părţilor nu s-a stabilit o altă competenţă;
   
4. 
   falimentul sau altă procedură judiciară privind încetarea plăţilor, în cazul unei societăţi comerciale străine ce are un sediu secundar în România. Dacă totuşi litigiul este soluţionat de o instanţă străină, acea hotărâre ve fi recunoscută şi în România”.
   

Observatie : Aceste cazuri de competenta NU sunt exclusive astfel incat in aceste tipuri de litigii e posibil sa fie competente si alte instante straine in situatii in care in conformitate cu propriile reguli de procedura, ele sunt declarate ca fiind competente.

Exista si situatii cand competenta instantelor romane e considerata exclusiva. In caz de competenta exclusiva daca se pronunta o hotarare straina (de catre o instanta straina), acea hotarare nu va fi recunoscuta in Romania.

2.Competenţa exclusivă a instanţelor române

Art. 151 prevede că „instanţele române sunt exclusiv competente să judece procesele privind raporturile de drept internaţional privat referitoare la:

1. 
   actele de stare civilă întocmite în România, referitoare la persoanele domiciliate în România;
   
2. 
   înncuviinţarea adopţiei, dacă cel adoptat are domiciliul în România şi este cetăţean român sau apatrid;
   
3. 
   tutela/curatele unei persoane cu domiciliul în România;
   
4. 
   punerea sub interdicţie a unei persoane cu domiciliul în România;
   
5. 
   desfacerea, nulitatea căsătoriei şi alte litigii dintre soţi, cu excepţia celor referitoare la imobile situate în străinătate, dacă la data cererii ambii soţi au domiciliul în România;
   
6. 
   moştenirea lăsată de o persoană cu ultimul domiciliu în România (acţiunea reală);
   
7. 
   acţiunile reale referitoare la imobile situate în România;
   
8. 
   executarea silită a unui titlu executoriu pe teritoriul României”.
   

Art. 153 prevede că „ dacă o jurisdicţie străină se declară necompetentă să soluţioneze o acţiune formulată de un cetăţean român, aceasta poate fi introdusă în România la instanţa cu care procesul are legăturile cele mai stânse” (pentru ca un cetăţean român să nu rămână fără jurisdicţie – aplicarea legii proprii, the proper law)

Art. 154 reglementează forum convenias, care permite părţilor să-şi aleagă jurisdicţia, prin voinţa lor: „dacă părţile au supus, prin convenţie, litigiul dintre ele competenţei unei anumite instanţe, această instanţă va fi competentă, cu excepţia competenţei exclusive a unei instanţe străine sau, dacă problema se pune în faţa instanţei străine, cu excepţia când competenţa exclusivă aparţine instanţei române”.
Art. 155 prevede că „dacă instanţele române sunt competente, dar nu se poate stabili care anume dintre ele e îndreptăţită să soluţioneze procesul, cererea va fi trimisă la Judecătoria sectorului 1 / Tribunalului Bucureşti, portivit regulilor de competenţă materială”.
Art. 156 interzice litispendenţa internaţională: „competenţa instanţelor române, stabilită conform art. 148 – 152, nu este înlăturată prin faptul că acelaşi proces sau unul conex a fost adus în faţa unei instanţe străine”. Rezultă deci că nu există nici litispendenţă şi nici conexitate internaţională. Chiar dacă instanţa română a fost ulterior sesizată, ea nu-şi va refuza competenţa.
Art. 157 prevede că „instanţa sesizată este obligată să-şi verifice din oficiu competenţa şi dacă constată că este competentă o instanţă străină va respinge cererea ca nefiind de competenţa instanţelor române”. Deci, acţiunea este respinsă ca inadmisibilă, de unde rezultă că instanţa română nu declină competenţa în favoarea altei instanţe.

Regulamentul 44/2001 (în relaţiile României cu statele membre UE)
Domeniul de aplicare – se aplică în materie civilă şi comercială ( nu se aplică în meterie fiscală, vamală, administrativă, nici în materia falimentului şi nici în materia arbitrajului).
Nu se aplică în relaţiile cu Danemarca (această ţară are un acord special, din 2005).
Regulile de competenţă:

• 
  dispoziţii generale de competenţă
  
• 
  dispoziţii speciale de competenţă în: - materie de asigurări;
  

- contractele încheiate cu consumatorii;

- contractele individuale de muncă.

Dispoziţii generale de competenţă
Art. 2 din Regulamentul 44/2001 prevede că:

„Persoanele cu domiciliul pe teritoriul unui stat membru sunt acţionate în justiţie, indiferent de cetăţenia lor, la instanţele unde îşi au domiciliul.

Persoanele domiciliate în UE pot fi acţionate în justiţie în instanţele unui alt stat membru doar în cazurile de competenţă specială, de competenţă exclusivă sau de prorogare de competenţă, prevăzute de Regulament”.
Competenţele speciale au o reglementare generală şi reglementări speciale pentru cele trei situaţii speciale, prevăzute în Regulament astfel:

Reglementarea generală - Art. 5: „o persoană cu domiciliul într-un stat membru poate fi acţionată în justiţie în alt stat membru în următoarele situaţii:

1. 
   în materie contractuală, la instanţele de la locul de executare a obligaţiei,
   
2. 
   în materie de obligaţii de întreţinere, la locul unce creditorul îşi are domiciliul/reşedinţa,
   
3. 
   în materie delictuală, la locul producerii prejudiciului;
   
4. 
   litigiile referitoare la sucursale, agenţii, la locul unde se află unitatea în cauză”.
   

Pentru cele trei situaţii speciale – NU ne ocupăm de ele

Competenţa exclusivă este reglementată de art. 22 din Regulament, care prevede că „următoarele instanţe au competenţă exclusivă:

1. 
   pentru acţiunile în materie de drepturi reale asupra imobilelor sau de închiriere a acestora, instanţele unde sunt situate;
   
2. 
   pentru acţiunile ce au ca obiect validitatea constituirii, nulitatea sau dizolvarea unei societăţi, instanţele de la sediul societăţii;
   
3. 
   pentru acţiunile ce au ca obiect înregistrări publice, instanţele de la sediul registrului;
   
4. 
   pentru acţiunile referitoare la brevete, mărci, desene, modele, instanţele de la locul înregistrării acelui drept de proprietate intelectuală;
   
5. 
   pentru acţiunile referitoare la executarea unei hotărâri judecătoreşti, instanţa unde se cere executarea”.
   

Prorogarea de competenţă este reglementată de art. 23 din Regulament, care prevede că „dacă părţile au convenit ca o instanţă dintr-un stat membru să aibă competenţă în soluţionarea unui litigiu, instanţa aceea va fi competentă”. Convenţia părţilor trebuie să fie încheiată în formă scrisă.

Litispendenţă şi conexitate
Art. 27 din Regulament: „dacă se introduc acţiuni ce privesc aceeaşi cauză şi au aceleaşi părţi la instanţe din state membre diferite, instanţa ce a fost ultima sesizată suspendă din oficiu acţiunea, până când instanţa mai întâi sesizată îşi stabileşte competenţa. Dacă acea instanţă îşi stabileşte competenţa, ultima instanţă sesizată îşi declină competenţa”.
Art. 28 din Regulament: „dacă există acţiuni conexe pe rolul unor instanţe din state membre diferite, ultima instanţă sesizată îşi poate suspenda acţiunea până când prima instanţă sesizată îşi clarifică competenţa”.

Rezultă că instanţa ulterior sesizată poate să îşi decline competenţa.

----- // -----

Nu mai era în cursul scris:


EFECTELE HOTARARILOR JUDECATORESTI STRAINE IN ROMANIA
3 aspecte: 1. autoritatea de lucru judecat

2. forta executorie a hotararilor judecatoresti straine

3. forta probanta a hotararilor judecatoresti straine

Pt ca o hotarare judecatoreasca straina sa aiba autoritate de lucru judecat pe teritoriul Romaniei e necesar ca acea hotarare sa fie recunoscuta in Romania=> recunoasterea unei hotarari judecatoresti straine echivaleaza cu efectul autoritatii de lucru judecat. Astfel, daca o hotarare judecatoreasca straina e recunoscuta in Romania, nici una dintre parti nu va mai putea porni un alt proces avand aceleasi parti cu aceeasi calitate juridica, avand acelasi obiect si izvorand din aceeasi cauza.

Recunoastere :

de drept- daca hotararea judecatoreasca se refera la statutul civil al cetateanului statului unde ea a fost pronunta

conditionata- 2 categorii de conditii : --pozitive //// negative

Conditii pozitive:
1. hotararea sa fie definitiva potrivit L statului unde a fost pronuntata

2. instanta care a pronuntat hotararea a avut potrivit L statului unde a fost pronuntata, competenta sa judece cauza

3. exista reciprocitate in ceea ce priveste efectele hotararilor straine intre Romania si statul pe teritoriul caruia s-a pronuntat hotararea.

4. daca hotararea a fost pronuntata in lipsa partii care a pierdut procesul, pt ca ea sa fie recunoscuta in Romania mai trebuie indeplinite urmatoarele conditii: Partea interesata sa faca dovada ca partea lipsa la proces: -- a primit citatia in timp util pt termenul necesar

--a primit actul de sesizate a instantei

--a avut posibilitatea de a se apara

--a avut posibilitatea de a exercita calea de atac impotriva hotararii
Conditii negative:
Recunoasterea hotararilor straine poate fi refuzata in urmatoarele cazuri:

1. hotararea e rezultatul unei fraude comise in procesul din strainatate

2. hotararea straina incalca ordinea de DIP. Prof: exista incalcare a ordinii de DIP si cand s-a incalcat competenta exclusiva a instantelor romane.

3. procesul a fost solutionat intre aceleasi parti printr-o hotarare definitiva a instantelor romane sau litigiul se afla in curs de judecata in fata instantelor romane.

Instantele romane, atunci cand verifica hotararea straina in vederea recunoasterii ei, trebuie sa se limiteze strict la verificarea conditiilor prezentate mai inainte. Instantele romane nu pot sa procedeze la reexaminarea pe fond a cauzei si nici nu pot modifica hotararea straina.
PROCEDURA RECUNOASTERII HOTARARILOR STRAINE
Cererea de recunoastere, atunci cand recunoasterea se cere pe cale principala, e de competenta Tribunalului in circumscriptia caruia isi are domiciliul sau sediul paratul (cel care refuza executarea hotararii).
Cererea poate fi facuta si pe cale incidentala de catre instanta sesizata cu un alt proces, daca in cadrul acelui litigiu se ridica exceptia autoritatii de lucru judecat a unei hotarari straine.
Cererea de recunoastere trebuie sa indeplineasca toate conditiile unei cereri de chemare in judecata dar acestei cereri ii trebuie anexate anumite acte specifice:

--1. o copie a hotararii straine

--2. dovada caracterului definitiv al hotararii

--3. copia dovezii de inmanare a citatiei si a actului de sesizare a instantei catre partea care a fost lipsa la proces

--4. orice act din care sa rezulte ca sunt indeplinite conditiile mentionate mai sus

Cererea se solutioneaza: - print-o hotarare daca e formulata pe cale principala

• 
  prin incheiere interlocutorie daca e formulata pe cale incidentala
  

Solutionarea cererii se face cu citarea partilor dar e posibil sa se faca si fara citare in cazul in care din hotararea straina rezulta ca paratul a fost de acord cu admiterea actiunii.

FORTA EXECUTORIE (FE)
Pt ca o hotarare straina sa aiba FE pe teritoriul Romaniei trebuie ca ea sa indeplineasca conditiile: 1. toate conditiile de la recunoastere

2. hotararea straina sa fie executorie potrivit L instantei care a pronuntat-o

3. dr de a cere executarea silita sa nu fie prescris potrivit L romane
Termenul de prescriptie: cel de 3 ani din L romana.
PROCEDURA EXECUTARII
In cazul in care se cere executarea hotararii judecatoresti straine, competenta revine de asemenea Tribunalului in circumscriptia caruia urmeaza a se efectua executarea in tara. Hotararile straine prin care s-au luat masuri asiguratorii sau sunt date cu executare provizorie, nu pot fi executate pe teritoriul Romaniei.

Cererea de executare trebuie sa indeplineasca toate conditiile de la recunoastere inclusiv actele care i se ataseaza. In plus, trebuie prezentat un act din care sa rezulte caracterul executoriu al hotararii straine.

Incuviintarea cererii se solutioneaza intotdeauna cu citarea partilor. Pe baza hot straine se obtine titlul executoriu in conditiile L romane.

Pe hotararea romana prin care s-a incuviintat executarea (hotararea de exequatur) se aplica incheierea de investire cu titlu executoriu si, in acest mod, hotararea devine executorie in Romania.

Forta probanta- art 178 L 105

Hotararea straina data de o instanta competenta are o forta probanta in fata instantelor romane cu privire la situatiile de fapt pe care le constata.

RECUNOASTEREA SI EXECUTAREA IN ROMANIA A HOTARARILOR ARBITRALE STRAINE

In cazul in care hotararea straina a fost pronuntata in temeiul unei conventii de arbitraj, instantele romane vor recunoaste aceasta hotarare in urmatoarele conditii:

1. conv arbitrala e valabila in temeiul L care este aplicabila

2. tribunalul arbitral sa fi fost constituit in conformitate cu conv de arbitraj

Daca 1 si 2 sunt intrunite=> o hotarare arbitrala va fi recunoscuta in Romania si executorie in aceleasi conditii ca o hotarare judecatoreasca straina.