Drept penal

PARTEA GENERALĂ

ACTIUNEA PENALĂ
1.- Achitare. Fapta nu există.

Fapta inculpatului de a solicita daune pentru stingerea acţiunii penale, având ca obiect infracţiune de calomnie – fără exercitarea unor acţiuni de violenţă sau de ameninţări, nu constituie infracţiunea de şantaj.

Judecătoria Constanţa, prin sentinţa penală nr.1280 din 28 mai 2003 pronunţată în dosarul penal nr.1837/2003, în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.a cod pr.penală, a achitat pe inculpatul L.N. pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.194 alin.1 cod penal.

Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, împotriva sus menţionatei sentinţe penale, a fost respins ca nefondat de Tribunalul Constanţa prin decizia penală nr.143/23.02.2004 pronunţată în dosarul penal nr.1837/2003.

Împotriva ambelor hotărâri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, motivat şi în termen, a declarat recurs. Se solicită casarea ambelor hotărâri şi condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, deoarece fapta întruneşte toate cele trei elemente constitutive : subiect, obiect şi intenţie.

Inculpatul, a anunţat-o pe partea vătămată să-i dea suma de 10 milioane lei, reprezentând daune morale, ca urmare a unui prejudiciu ce i-a fost cauzat, în caz contrar, concubina acesteia va putea suferi necazuri, pricinuite de neprimirea la disciplina pe care o preda la şcoală.

Din examinarea proceselor verbale de constatare, a denunţului formulat de B.F.V, de marcare a bancnotelor de 500.000 lei, procesul verbal de ridicare a unor înscrisuri, declaraţiile martorilor şi ale inculpatului, rezultă:

Între inculpat şi numitul B.F.V. erau raporturi tensionate, ca urmare a faptului că acesta din urmă l-a calomniat în faţa directorului şcolii şi a elevilor, făcând referiri directe cu privire la pregătirea profesională, ceea ce a condus şi la chemarea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie.

Părţile au ajuns în cele din urmă la o înţelegere, B.F.V. luându-şi obligaţia să-l despăgubească pe inculpat pentru daunele morale pricinuite prin ştirbirea autorităţii profesionale.

Conflictul a fost mediat de martorul P.C., coleg cu inculpatul.

Nu se poate stabili prin ce procese psihice a trecut numitul B.F.V., întrucât înainte de a-i da banii s-a adresa poliţiei, susţinând că este nevoit să-i dea suma de bani promisă, pentru că este în joc situaţia şcolară a concubinei sale, eleva inculpatului.

Organele de poliţie fără a efectua cercetări prealabile, a trecut direct la pregătirea unui flagrant.

Instanţa de fond şi apel, au apreciat că nu sunt realizate elementele constitutive a infracţiunii de şantaj.

Analizând trăsăturile constitutive ale acestei infracţiuni, rezultă că infracţiunea de şantaj se realizează sub aspectul elementului material printr-o acţiune de violenţă sau de ameninţare prin care autorul constrânge o persoană să dea, să facă sau să nu facă, sau să sufere ceva.

Ori, solicitarea inculpatului, de a i se acorda daunele solicitate pentru stingerea acţiunii penale care are ca obiect – o infracţiune de calomnie, nu se regăseşte printre cerinţele textului de lege amintit.

Mai mult, nu s-a dovedit că s-au exercitat asupra părţii vătămate ameninţări sau violenţe.

Apoi,o condiţie importantă pentru existenţa laturii subiective a infracţiunii este scopul urmărit de inculpat şi anume, să vizeze dobîndirea unui folos ilicit.

Cum, din întregul material probator administrat în cauză, rezultă fără nici un dubiu că acţiunea inculpatului de a pretinde despăgubiri morale nu a avut drept scop şantajarea părţii vătămate.

Decizia penală nr.342/P/14.05.2004


2.- Achitare. Fapta nu este prevăzută de legea penală.

Fapta inculpatului de a fi condus autoturismul cu o îmbibaţie alcoolică în sânge de sub 1 gr.%o., în situatia în care procesul verbal de recoltare a probelor biologice este nul, deoarece s-a întocmit cu încălcarea prevederilor din pct.7 al „Instrucţiunilor” emise de I.M.L. „Mina Minovici”, nu este prevăzută de legea penală.

Prin sentinţa penală nr.668 din 17.03.2003 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul nr.2283/2002, în baza art.37 alin.1 Decret nr.328/1966 cu aplic.art.13 cod penal, a fost condamnat inculpatul D.I. la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare.

In baza art.81 cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilindu-se termen de încercare de 3 ani şi 2 luni, conform art.82 cod penal.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

In seara zilei de 3.10.2002, inculpatul se deplasa cu autoturismul nr.CT-03­BR T, pe drumurile publice din Constanţa şi fiind oprit de un echipaj de poliţie, întrucât depăşise limita de viteză (68 km./h) a fost testat şi cu aparatul alcooltest, ce a indicat o valoare de 0,85 mg.ll. Inculpatul a fost condus la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa, unde i s-au recoltat probe biologice la interval de o oră: prima probă a ,indicat o îmbibaţie alcoolică în sânge de 2 gr . %0, iar cea de-a doua probă - 1,60 gr.%o. ­

Impotriva acestei sentinţe penale, în termen a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru ne legalitate şi netemeinicie, solicitând achitarea.

Tribunalul Constanţa, prin decizia penală nr.508/10.06.2003 pronunţată în dosarul penal nr.794/2003, în baza art.379 pct2 litb cod pr.penaIă, a admis apelul inculpatului, a desfiinţat sentinţa penală apelată şi a dispus rejudecarea de către aceeaşi instanţă, căreia i s-a trimis dosarul pentru rezolvarea fondului.

Judecătoria Constanţa, prin sentinţa penală nr.1865/15.09.2003, pronunţată în dosarul penal nr.R.1277/2003, în baza art.ll pct2 lita cod pr.penală rap.1a art.lO litb cod pr.penaIă, a achita tpe inculpatul D.I., pentru infracţiunea prev.de art.37 alin.l din Decretul nr.328/1966 republicat, cu aplicarea art.13 cod penal.ln baza art.192 alin.3 cod pr.penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Impotriva acestei sentinţe penale, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, iar Tribunalul Constanta, prin decizia penală nr.953/11.l2.2003, pronunţată în dosarul penal nr.2008/2003, în baza art.379 pct.2 lit.a cod pr.penală a admis ca fondat apelul parchetului, a desfiinţat sentinţa penală apelată nr.1865/15.09.2003 a Judecătoriei Constanţa şi rejudecând, a dispus:

In baza- art.37 alin.1 din decretul nr.328/1966 cu aplic.art.13 cod penal a condamnat pe inculpatul D.I. la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare.

In baza art.81 cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilindu-se un termen de încercare de 3 ani şi 2 luni.

S-a atras atenţia inculpatului asupra disp.art.83 cod penal.

In baza art.1,8 din legea nr.543/2002, modificată prin O.G.nr.18/2003, s-a constatat pedeapsa - graţiată în întregime.

Impotriva deciziei penale fir. 953 din 11 decembrie 2003 a Tribunalului Constanţa a declarat recurs inculpatul D.I.

In motivele de recurs, se soIicită casarea deciziei penale recurate, solicitând achitarea pentru săvârşirea infracţiunii p'.rev.de art.37 alin. 1 din Decretul nr.328/1966.

Verificând legalitatea şi temeinicia deciziei penale, prin prisma criticilor aduse din probele dosarului, se constată unnătoarele: .

Inculpatul Duma Ion, a fost trimis în judecată' pentru săvârşirea infractiunii prev.de art.37 alin.1 din Decretul nr.328/1966, refinându-secă, în seara zilei de 3.10.2002, orele 20,00, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală Dacia 1310 cu nr. CT - 03 - BRF a fost oprit de un echipaj de poliţie şi în urma testului cu aparatul alcooltest, s-a constatat că avea în sânge o îmbibaţie alcoolică de 0,85 gr.%O. Fiind condus la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa, la o oră de la depistare după recoltarea probelor biologi ce, s-a constatat că avea la ora 20,30 o alcoolemie de 1,60 gr.%O, iar la ora 21,30, oalcoolemie de 1,60 gr.%o.

Intrucât în cauză, la data depistării de către echipajul de poliţie, inculpatul avea în sânge o îmbibaţie alcoolică sub 1 gr. %0, iar procesul verbal de recoltare a probelor biologice nu s-a făcut confonn Instrucţiunilor privind recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii intoxica ţi ei etilice pct.15, emise de I.M.L."Mina Minovici" şi anume, în procesul verbal de recoltare nu este trecut numele medicului în prezenţa căruia s-a făcut recoltarea, iar recoltarea nu s-a făcut în prezenţa a doi martori asistenţi, aşa cum se prevede în pct.7 din Instrucţiuni, acesta este nul, iar în baza art.38515 pct2 lita cod pr.penală se va admite recursul, se va casa în totalitate decizia penală re curată şi se va menţine sentinţa penală nr.1865/2003 a Judecătoriei Constanţa.

Decizia penală nr.79/P/10.02.3004


3.- Achitare. Fapta nu a fost săvârşită de inculpat.

Atâta timp cât declaraţia părţii vătămate nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză, dubiul cu privire la săvârşirea infracţiunii de către inculpat profită acestuia, motiv pentru care nu se poate dispune condamnarea sa.

Judecătoria Medgidia, prin sentinţa penală nr.1212 din 20.05.2003, în baza art.I82 a1.1 Cod penal rap.la art.74 cod penal cu aplicarea art.76 lit.d Cod penal a condamnat pe inculpatul: R.S., fără antecedente penale, la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă (parte vătămată L.P.).

In baza art.71 Cod penal s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64

cod pena1.

Pentru a se pronunţa astfel, s-a retinut următoarea situaţie de fapt:

In seara zilei de 25.12.2001, în jurul orelor 19,00, partea vătămată L.P. a fost trimisă de către sotul acesteia la buticul din centrul satului pentru a cumpăra o sticlă cu bere. La un moment dat, pe traseu, aceasta s-a întâlnit cu inculpatul R.C. care, se afla sub influenta băuturilor alcoolice, şi care, rară nici un motiv, s-a legat de aceasta, trântind-o efectiv la sol şi lovind-o la nivelul mâinii drepte.

Partea vătămată a încercat să opună rezistenţă însă, la un moment dat, a simţit o durere puternică la nivelul bratului şi mai ales, la nivelul încheieturii mâinii drepte.

In continuare, partea vătămată a reuşit să scape de agresiunea inculpatului, renunţând a mai merge la butic, s-a întors la locuinta sa şi apoi, a mers la martora M.P., o adevărată infirmieră în sat, pentru a-i arăta rana suferită la nivelul mâinii şi căreia de altfel, i-a şi explicat împrejurările în care a fost agresionată de către inculpatul R. C., de faţă fiind şi martora A. M.

In urma examinării medico-Iegale, s-a constatat, conform certificatului medico-Iegal nr.2582/T/03.01.2002, emis de S.M.L. Constanţa, partea vătămată a suferit fractură epifiză distală radis şi stiloidă cubidală dr. procedându-se la imobilizare cu atelă gipsată în regim de urgenţă, leziune ce a necesitat într-o primă fază 50 -55 zile îngrijiri medicale.

Impotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul R.C. Tribunalul Constanţa, prin decizia penală nr.726 din 18 septembrie 2003, a admis ca fondat apelul declarat de inculpatul R.C. împotriva sentintei penale nr.1212/2003 a Judecătoriei Medgidia.

A desfiinţat sentinţa penală şi rejudecând, a dispus:

In baza art.11 pct2 lita cod pr.penală rap.1a art.1 O lit.c cod pr.penală a achitat, pe inculpatul R.C. pentru săvârşirea infractiunii prevăzută de art.182 aLI cod penal.

Impotriva acestor sentinte, în termen legal s-a declarat recurs de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanta, prin care critică ca fiind nelegală şi netemeinică decizia Tribunalului Constanta.

Critica vizează nelegalitatea deciziei, în sensul că în mod greşit s-a dispus achitarea inculpatului, cât timp din probele administrate în cauză, respectiv plângerea părtii vătămate, actul medico-legal care atestă violentele suferite de aceasta şi declaratiile martorilor M.P. şi A.M., confirma împrejurarea că cel care a agresat-o pe partea vătămată este inculpatul.

In concluzie, se solicită condamnarea inculpatului R.C., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.182 aLI cod penal, deoarece în cauză, există probe de vinovăţie.

Examinând legalitatea şi temeinicia deciziei pronunţate şi recurate,în raport de critica formulată cât şi din oficiu, curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat

Din probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi a cercetării judecătoresti, rezultă că,fapta a fost săvîrşită aşa cum a declarat partea vătămată, în jurul orelor 19,30, înainte ca inculpatul să intre în locuinta martorului N.I.

Aşa cum au declarat martorele M. P. şi A. M., rezultă că, partea vătămată s-a prezentat la locuinta martorei M.P., în jurul orelor 20,00 în seara de 25. 12.2001. Partea vătămată avea mâna dreaptă umflată, situaţie în care au sfătuit-o să se adreseze unui medic specialist Din discuţiile cu partea vătămată, martorele au aflat că inculpatul R. C. a fost cel "care a bătut-o"

Cu privire la partea vătămată, cele două martore au declarat că "era plină de zăpadă, nu avea hainele rupte şi făcuse pe ea".

Declaratia părtii vătămate, în sensul că a suferit leziuni la antebratul mâinii drepte, este confirmat de actul medico-legal din 1 martie 2002 şi respectiv 19 februarie 2002, din care rezultă că partea vătămată, L.P. prezintă o leziune traumatică ce a putut fi produsă prin lovire de corp dur pentru care necesită 70-75 zile de îngrijiri medicale de la data producerii.

Inculpatul în nici o fază a procesului penal, nu a recunoscut împrejurarea că s-ar fi purtat violent cu partea vătămată.

Mai mult, inculpatul precizează că, în jurul orelor 19,00 s-a dus la locuinta numitului N.I. şi împreună cu acesta s-a deplasat în satul Conacu pentru a-şi vizita sotia şi fiul.

Inculpatul sustine că în seara de 25.12.2001, orele 19,30 - 20,00 nu a fost pe stradă şi nu s-a întâlnit în nici un moment cu partea vătămată.

Declaratia inculpatului este susţinută de declaratiile martorilor S. S., N. I., A.L., N.I., care confirtnă împrejurările sustinute de inculpat, în sensul că, acesta a intrat în locuinta lui N.I. înainte de orele 19,15, deci înainte de ora indicată de partea vătămată, când ar fi avut loc incidentul.

Mai mult martorii au sustinut că l-au însotit pe inculpat în satul Conacu în seara de 25.12.2001, fără ca ei să se întâlnească cu partea vătămată.

Cât timp plângerea părtii vătămate este sustinută doar de un act medical, fără alte probe care să demonstreze că inculpatul este autorul agresării sale, nu se poate dispune condamnarea inculpatului.

Declaratia părtii vătămate necoroborându-se cu nici o altă probă din cele administrate, în mod corect Tribunalul Constanta a apreciat că orice dubiu profită inculpatului şi solutia de achitare dispusă în cauză este legală şi temeinică.

Urmează ca în baza art.385/15 pctllit.b cod pr.penală a respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanta.

Decizia penală nr.21/P/13.01.2004

Judecătoria Mangalia, judeţul Constanţa, prin sentinţa penală nr.464 din 26 decembrie 2002 pronunţată în dosarul penal nr.R.216/2002, în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.c cod pr.penală, a achitat pe inculpatul D.N. pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.182 alin.1 cod penal.

În baza art.11 pct.2 lit.b rap.la art.10 lit.h cod pr.penală s-a încetat procesul penal pornit la plângerea părţii vătămate D.M. împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.210 cod penal.

Tribunalul Constanţa, prin decizia penală nr.908 din 20 noiembrie 2003 pronunţată în dosarul penal nr.169/2993, a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia.

Împotriva ambelor hotărâri, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, susţinând că, instanţele au făcut o greşită apreciere a probelor, pronunţând greşit achitarea inculpatului, care se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, prev.de art.182 cod penal.

Verificând din oficiu motivele de recurs, constată:

Inculpatul a fost trimis în judecată reţinându-se că la data de 23 ianuarie 2001, a lovit-o pe mama sa D.M., ocazia cu care i-a produs vătămări corporale ce au necesitat 30 zile de îngrijiri medicale şi infirmitatea permanentă a ochiului stâng.

Din examinarea plângerii penale formulate de partea vătămată, rezultă că aceasta se plânge mai mult de furtul unei butelii de aragaz, decât de lovire.

Audiată în instanţă, partea vătămată revine la plângerea făcută, arătând că din răzbunare a susţinut că a fost lovită. Mai mult, audiaţi martorii B.Z şi G.M., arată că în ziua incidentului partea vătămată a băut „zdravăn” alcool, lăsând-o în stare de ebrietate.

Acest aspect este confirmat şi de fiica părţii vătămate, care arată că, după ce partea vătămată consuma alcool, devenea foarte violentă, facea scandal şi se autoflagela.

În sprijinul celor afirmate mai sus vine şi avizul Institutului de Medicină Legală„Mina Minovici”al raportului de expertiză medico-legală nr.252 din 11.06.2001 al Serviciului de Medicină-Legală Constanţa, care în concluziile sale nu exclude căderea părţii vătămate şi lovirea de un corp dur cu aceleaşi caracteristici.

În atare situaţie, probele administrate în ambele faze ale procesului penal, nu confirmă că inculpatul este autorul faptei de vătămare corporală gravă, astfel că, corect ambele instanţe au pronunţat achitarea inculpatului.

Aşa fiind, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Decizia penală nr.223/P/30.03.2004

Numai pe baza declaraţiilor inculpatului de recunoaştere a faptelor necoroborate cu alte probe, în condiţiile în care şi reconstituirea s-a realizat necorespunzător, nu se poate reţine vinovăţia inculpatului pentru a fi condamnat.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta, nr.3277/P/2003, inculpatul T.F.G. a fost trimis în judecată pentru comiterea infractiunii prev. de art.208 alin.l- art.209 alin.l lit."e,g,i" cu aplicarea art. 41 alin.2 din codul penal prin aceea că în perioada ianuarie 1999- aprilie 2001, pe timp de noapte sau zi, prin efracţie a sustras mai multe bunuri din magazine, locuinţe.

Astfel, în noaptea de 23.01.1999, inculpatul a forţat cu o bară metalică lacătul de la uşa magazinului alimentar al S.C."A"SRL, a pătruns în interior şi a sustras: 1 radiocasetofon "SIT AKI", cafea, bere, dulciuri, l pereche de bocanci de damă.

În ziua de 20.03.1999, profitând de ncatenţia vânzătoarei, inculpatul a sustras suma de 1.500.000 lei din chioşcul "T'.

În ziua de 10.05.1999, prin escaladare, inculpatul a pătruns în apartamentul părţii vătămate D.C. şi a sustras 1 radiocasetofon cu CD "S".

În ziua de 15.12.1999, tot prin escaladare, inculpatul a intrat in imobilul de pe strada LS. din mun.Constanţa şi a sustras 2.500 & U.S.

În noaptea de 22.01.2000, prin efracţie, inculpatul a sustras ţigări, băuturi alcoolice, cafea, produse cosmetice din magazinul SC "C" SRL Constanta.

În noaptea de 01.02.2000, prin escaladarea ferestrei, inculpatul a pătruns în chioşcul nr.l0 al SC "R" SA şi a luat 1 aparat radio, cartele pentru telefon mobil şi produse cosmetice.

Ulterior, în noaptea de 07.06.2000, prin efracţie, inculpatul a sustras cafea, detergent, produse cosmetice, gumă de mestecat şi rechizite din chioşcul nr.9 al aceleiaşi societăţi.

La data de 04.08.2000, după lăsarea întunericului, prin forţarea uşii, inculpatul a luat 1 casetofon "G", produse cosmetice, produse alimentare, ţigări, băuturi răcoritoare din magazinul SC "T" SNC.

În noaptea de 10.08.2000, prin acelaşi "modus operandi", inculpatul a sustras produse alimentare, cafea, băuturi alcoolice şi răcoritoare, ţigări, produse cosmetice din chioşcul de servire al SC "E.S." SRL.

În ziua de 01.02.2001, din camera nr.54 a Căminului de nefamilişti al RA TC, inculpatul a luat 1 casetofon "P" şi 200.000 lei aparţinând părţii vătămate C.N.

În noaptea de 04.03.2001, prin efracţie, inculpatul a luat 1 combină muzicală cu 2 boxe audio, băuturi alcoolice" ciocolată şi cafea din barul SC "U.P.B" SRL.

La data de 20.03.2001, acelaşi inculpat a intrat, prin folosirea unei chei potrivite, în apartamentul părţii vătămate M.C. şi a luat 1 haină din piele, bijuterii de aur, 700.000 lei.

Apoi, la data de 24.04.2001, după lăsarea întunericului, inculpatul T.F.G.a sărit pe geam în incinta barului SC "M.M." SRL şi a sustras 1 combină muzicală "S", cafea, gumă de mestecat, sticle cu votcă, ţigări şi 772.000 lei.

Reţinând, că din ansamblul probatoriu administrat nu rezultă că inculpatul este autorul celor 13 acte materiale, prin sentinţa penală nr.2174 pronunţată la data de 22 octombrie 2003, JUDECĂTORIA CONSTANŢA l-a achitat, în temeiul art.11 pct.2 lit."a"-art.10 lit."c" cod procedură penală, pe inculpatul T.F.G., arestat în altă cauză, pentru infracţiunea prev. de art.208 alin.1-art.209 alin. 1 lit."e,g,i" cod penal cu aplicarea artA41 alin.2 cod penal.

Prin- decizia penală nr.967 din 16.12.2003, dosar nr.2059/2003, TRBUNALUL CONSTANŢA a admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, a desfiinţat sentinţa şi l-a condamnat pe inculpatul -T.F.G., la pedeapsa de 3 ani 10 luni închisoare pentru infracţiunea de furt calificat prev. de art.208 alin.1-art.209 alin.l lit."e,g,i" cu aplic. Art41 alin.2 cod penal, obligându-l la plata despăgubirilor civile.

Instanţa de apel a apreciat că probele dosarului, procesele-verbale de cercetare la faţa locului, cele de reconstituire şi declaraţiile inculpatului de recunoaştere, autodenunţurile, demonstrează vinovăţia inculpatului.

Împotriva deciziei, în termenul legal, inculpatul a declarat recurs motivând că nu este autorul celor 13 sustrageri .

Criticile sunt întemeiate.

În cauză, conform art.64 cod procedură penală, mijloacele de probă administrate sunt: declaraţiile inculpatului, declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile martorilor asistenţi, procesele-verbale de cercetare la faţa locului şi reconstituire.

Potrivit dispoziţiilor art.69 cod procedură penală, declaraţiile inculpatului pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor.

Din această perspectivă, declaraţiile inculpatului de recunoaştere a faptelor nu sunt coroborate cu fapte sau împrejurări rezultate din ansamblul probelor.

Astfel, declaraţiile părţilor vătămate şi procesele-verbale de cercetare la faţa locului au dovedit producerea sustragerii bunurilor, însă nu evidenţiază elemente privind identificarea autorului.

In ceea ce priveşte "reconstituirile", în temeiul art.130 cod procedură penală, se pot face pentru verificarea şi precizarea unor date. Reconstituirile efectuate, în speţă, redau împrejurări generale ale faptelor imputate inculpatului.Mai mult, martorul asistent S.V.a declarat că întreaga activitate de "reconstituire" s-a desfăşurat într-un timp scurt şi şi-a adus aminte că "...am fost într-o: zi pentru a efectua reconstituiri, însă chioşcurile din care s-ar fi sustras nu au fost identificate, motiv pentru care am mers şi a doua zi. Menţionez că nu mai erau găsite chioşcurile întrucât lucrătorii de poliţie nu mai ştiau exact locurile unde s-au comis furturile. În aceste condiţii, faţă de modul necorespunzător de realizare a "reconstituirilor", fără a răspunde exigenţelor dispoziţiilor legale, proba nu poate fi luată în considerarea acuzării.

Prin urmare, fiind dubii că inculpatul este autorul infracţiunii de furt calificat şi -neexistând probe care să le înlăture, nu se poate proceda la tragerea sa la răspundere penală aşa cum a stabilit şi prima instanţă, apelul fiind admis în mod greşit.

Autodenunţurile nu sunt mijloace de probă, motiv pentru care nu mai sunt analizate.

În concluzie, recursul este fondat şi, în baza art.385/15 pct.2 lit."a" c.proc.pen., va fi admis, casând decizia instanţei de apel şi menţinând hotărârea primei instanţe.

Decizia penală nr.58/P/3.02.2004


In lipsa unor probe certe, nu se poate reţine vinovăţia inculpatului pentru a fi condamnat.

Prin sentinţa penală nr.2147 din 14 noiembrie 2001 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul penal nr.201/2001, în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.c cod penal, a fost achitat inculpatul S.T., pentru infracţiunile prev.de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.”a,g” cod penal şi art.192 alin.2 cod penal, întrucât faptele nu au fost săvârşite de inculpat.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele :

In seara zilei de 15.11.2000, inculpatul Ş.T. s-a întâlnit cu S.D., G.C. şi I,.M. la locuinţa acestuia din urmă, în comuna Mihai Viteazu, jud.Constanţa, hotărând să meargă împreună în satul Gura Dobrogei, pentru a fura porci de la săteni. In acest scop s-au deplasat au autoturismul lui G.G., condus de acesta, în satul Gura Dobrogei, parcând autoturismul la marginea satului.Apoi, au mers la locuinţa părţii vătămate S.C., au pătruns în curte pe poarta neasigurată, de unde au sustras doi porci, pounându-i în autoturism.

In continuare, inculpatul împreună cu ceilalţi, s-au deplasat cu autoturismul în satul Nuntaşi la locuinţa numitului O.P., căruia i-au oferit spre vânzare cei doi porci, primind suma de 1 milion lei, diferenţa până la 2.300.000 lei urmând a o primi ulterior.

Pe timpul cercetărilor porcii au fost găsiţi porcii şi au fost restituiţi părţii vătămate, astfel că prejudiciul în valoare de 5.600.000 lei a fost recuperat.

Impotriva sus menţionatei sentinţe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, iar Tribunalul Constanţa,cu majoritate de voturi, prin decizia penală nr. 905 din 20.11.2003 pronunţată în dosarul penal nr.925/2003, a respins ca nefondat apelul declarat de parchet, menţinând hotărârea primei instanţe, ca legală şi temeinică. La sus menţionata decizie penală s-a formulat opinie separată de către un membru al completului de judecată,opinând pentru admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.

Impotriva deciziei penale nr.905/2003 a Tribunalului Constanţa şi a sentinţei penale nr.516/2003 a Judecătoriei Constanţa, privind pe inculpatul S.T., a declarat recurs, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanta, criticându-le ca nelegale şi netemeinice.

In motivele de recurs, se solicită casarea ambelor hotărâri penale şi condamnarea inculpatului Ş.T., pentru săvârşirea infracţiunilor prev.de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.”a,g” cod penal şi art.192 alin.2 cod penal, ambele cu aplic.art.37 lit.a şi art.75 lit.c cod penal, întrucât din primele declaraţii date la urmărirea penală, coinculpaţii Ionescu marian, G.C. şi S.L. coroborate şi cu declaraţiile martorului OP., rezultă vinovăţia acestuia.

Verificând legalitatea şi temeinicia hotărârilor penale recurate, prin prisma criticilor aduse, din probele dosarului, se constată următoarele :

In fapt, prin rechizitoriu, s-a reţinut că, în seara zilei de 15.09.2000, inculpatul Şoşu Tudorel, împreună cu coinculpaţii S.LO., G.C.,şi I.M. au pătruns în curtea părţii vătămate S.C., pe poarta care nu era asigurată şi ulterior, i-au vândut martorului G.C.G. din satul Gura Dobrogei.

Inculpatul ST, atât în cursul urmăririi penale, cât şi cu ocazia judecării dosarului în fond, în primă instanţă, a negat că a participat la sustragerea celor doi porci de la partea vătămată, pe care ulterior i-ar fi vândut martorului G.C.G., motivând că în seara zilei respective a stat la domiciliul său, împreună cu soţia şi copilul lor. Această afirmaţie este menţinută şi de martorul I.M.

In primele declaraţii, coinculpaţii I.M., G.C. şi S.L., au declarat că, la furt a participat şi inculpatul Ş.T., dar ulterior, pe tot cursul urmăririi penale, inclusiv la prezentarea materiarului de urmărire penală, aceştia în declaraţiile lor, în confruntările cu inculpatul Ş.T., au revenit şi declarat că, inculpatul Ş.T. nu a participat la furt. Aceste declaraţii sunt menţinute şi în timpul cercetării judecătoreşti, în sensul că, inculpatul Ş.T. nu a participat la furt. Mai mult, în procesul verbal de reconstituire a faptei, întocmit în timpul urmăririi penale, în prezenţa martorului asistent T.I. şi inculpaţii I.M., G.C. şi S.L. nu fac nici o menţiune că la furt a participat şi inculpatul Ş.T.

Martorul O.P., în declaraţia de la fila 13 dosar urmărire penală, a precizat că nu l-a văzut pe inculpatul Ş.T. în momentul în care a cumpărat porcii de la ceilalţi inculpaţi, poziţie menţinută şi în cursul cercetării judecătoreşti.

In raport de aceste probatorii, rezultă indubitabil că, inculpatul Ş.T. nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, fapt pentru care, se constată că, hotărârile penale recurate, sunt legale şi temeinice.

Pentru aceste considerente, în baza art.385¹⁵ pct.1 lit.b cod pr.penală, se va respinge ca nefondat recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Decizia penală nr.179/P/5.03.3004

Judecătoria Constanţa, judeţul Constanţa, prin sentinţa penală nr. 491 din 2o februarie 2003 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul penal nr.S.1908/2000, în baza art.11 pct.2 lit.a – art.10 lit.c cod pr.penală, a fost achitată inculpata C.F., pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.178 din legea nr.141/1997, întrucât fapta nu a fost săvârşită de inculpată.

Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a fost respins ca nefondat de către Tribunalul Constanţa, prin decizia penală nr.45/19 ianuarie 2004.

Împotriva ambelor hotărâri declară recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, care susţine că inculpata se face vinovată de săvârşirea infracţiunii de contrabandă, precum şi parţile civile M.C. şi S.C.”Ada Taşimacilik ve Ticaret Limited Sirketi” Turcia prin mandatar C.M.

Părţile civile nu s-au prezentat în instanţă pentru a susţine recursul declarat şi nici nu au depus motive scrise, fapt pentru care recursul acestora, va fi respins ca nefondat.

Prin recursul parchetului, se arată că, din coroborarea tuturor probelor administrate în faza de urmărire penală, rezultă că inculpata este cea care a cerut numitului S.D., ca în declaraţia de import să treacă la rubrica “responsabil financiar de achitarea taxelor vamale” S.C. PETRADASTEL S.A. Constanţa, cauzând astfel un prejudiciu Direcţiei Regionale Vamale în sumă de 59.231.550 lei.

Pentru aceste considerente s-a solicitat casarea ambelor hotărâri şi condamnarea inculpatei.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă :

Inculpata C.F., care a prezentat la autorităţile vamale o factură comercială falsificată, cu scopul de a diminua taxele vamale, s-a constatat de către organele de urmărire penală că, fapta sa întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev.de art.176 din Legea nr.141/1997, motiv pentru care a fost trimisă în judecată.

Instanţa de fond şi apel, au constatat în urma probelor administrate că, inculpata nu se face vinovată de săvîrşirea infracţiunii de contrabandă, deoarece s-a făcut dovada cu expertizele grafice efectuate de Serviciul de Criminalistică al I.P.J.Constanţa, că semnătura depusă pe cele două exemplare ale declaraţiei vamale nu aparţin inculpatei, cât şi de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, care concluzionează că semnăturile nu au fost executate de inculpată.

Inculpata nu a recunoscut fapta, susţinând constat că, fiind administrator al S.C. ŞTEFAN MAR S.R.L., în luna iulie 1999, a primit un telefon prin care i se aducea la cunoştinţă că a primit o maşină cu marfă din Turcia. Neştiind nimic despre acest lucru, deoarece nu a făcut nici o comandă sau încheiat vreo înţelegere în acest sens. Ulterior, a aflat că marfa venea din partea unei nepoate căsătorită în Turcia, care a şi venit la Constanţa.

Toate formele de vămuire au fost efectuate de numita C.S., nu s-a deplasat nici un moment în Portul Constanţa.

Cele afirmate de inculpată sunt susţinute de martorii S.D. care a precizat că nu inculpata a fost persoana care i-a solicitat întocmirea actelor de vamă; de martora C.Z., confirmă faptul că aceasta nici un moment nu a fost de acord să primească marfa adusă de nepoata acesteia. Martorul T.D., arată că vămuirea mărfii a fost făcută de către o altă persoană, decât inculpata.
Din întregul material probator administrat în cauză, este cert că în numele inculpatei C.F., s-a prezentat că administrator al S.C. S.M. S.R.L. Constanţa, o altă persoană şi aceasta nu poate fi decât cea care a expediat marfa.

Că inculpata, nu a fost de acord de la început cu acţiunea întreprinsă de C.S., a rezultat şi din poziţia celei dintâi, care a făcut o reclamaţie la poliţie, finalizându-se de fapt cu declanşarea urmăririi penale, dar şi ruperea raporturilor cu C.S. şi C.M., care s-au constituit şi părţi civile cu suma de 12.000 dolari SUA, reprezentând contravaloarea mărfii.

Între infracţiunile prevăzute de Legea nr.141/1997, este şi aceea care se referă la fapta – folosirea de acte nereale (falsificate) în faţa autorităţilor vamale.

Ori, din probele administrate în faza de urmărire penală şi cercetare judecătorească, probe ştiinţifice şi testimoniale cu martori, rezultă fără nici un dubiu că actele nu au fost semnate de inculpată, mai mult, că nici nu era ea persoana fizică ce le-a prezentat organelor vamale.

Cum nu s-a făcut dovada că inculpata a semnat în fals actele vamale şi nici nu le-a folosit faţă de aceste autorităţi, corect instanţele s-au pronunţat că inculpata nu este participant, în calitate de autor sau complice la săvârşirea infracţiunii prev.de art.78 din legea nr.141/1997.

Cum din oficiu nu se constată motive de recurs, de natură a conduce la casarea hotărârilor pronunţate în cauză, urmează a respinge recursul de faţă, ca nefondat.

Decizia penală nr.375/P/25.06.2004

Judecătoria Constanţa, prin sentinţa penală nr.1733 din 6 august 2004 pronunţată în dosarul penal nr.436/2003, a dispus, în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.a cod pr.penală, achitarea inculpatului C.V, pentru infracţiunea prev.de art.215 alin.1 şi2 cu aplicarea art.37 lit.a cod penal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele :

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa cu nr.938/P/10.03.2003, inculpatul C.V. a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de înşelăciune prev.de art.215 alin.1 cod penal cu aplic.art.27 lit.a cod penal.

Din analiza întregului material probator administrat în cauză – înscrisuri, declaraţii de martori, declaraţiile inculpatului, instanţa a reţinut ca situaţie de fapt :

Defunctul P.C. a fost angajat ca paznic la S.C.”C” S.A. Cogealac, iar pentru a se deplasa zilnic la locul de muncă a primit de la administratorul societăţii, partea vătămată G.L. o iapă pe care o înhăma la căruţa proprietatea sa, împreună cu un mânz.

Imediat după decesul acestuia o persoană de sex masculin s-a prezentat la soţia defunctului P.M., cerându-i cei doi cai, cu motivaţia că urmează să lucreze în locul defunctului.

P.M. nu şi-a mai amintit exact cine i-a cerut animalele, deşi locuia cu inculpatul în aceeaşi localitate.Declaraţiile acesteia, ale părţii vătămate G.L. – au fost contradictorii.

Faţă de aceste declaraţii şi de celelalte probe – instanţa a reţinut că nu s-a făcut dovada certă că persoana care a solicitat animalele este inculpatul.

Instanţa a reţinut că, fapta de înşelăciune în forma prev.de art.215 alin.1 şi 2 cod penal, nu există, împrejurare în care inculpatul a fost achitat în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.a cod pr.penală şi în baza art.350 cod pr.penală, a fost pus în libertate. În baza art.346 alin.3 cod pr.penală au fost resspinse pretenţiile civile formulate de P.I., P.M. si G.L.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria – apel ce priveşte atât modalitatea de soluţionare a acţiunii penale, cât şi cea de soluţionare a acţiunii civile.

Tribunalul Constanţa, procedând la soluţionarea apelului, prin decizia penală nr.163/2.03.2004, a dispus admiterea acestuia, a desfiinţat sentinţa penală apelată şi rejudecând cauza a dispus, în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.11 lit.c cod pr.penală, a achitat pe inculpatul C.V. pentru săvârşirea infracţunii prev.de art.215 alin.1 şi 2 cod penal cu aplic.art.37 lit.a cod penal.

S-a înlăturat din sentinţa penală apelată dispoziţia privind achitarea inculpatului în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 alin.1 lit.a cod pr.penală.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Instanţa de apel a reţinut că, fapta de înşelăciune există, dar nu a fost comisă de inculpatul C.V.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a declarat recurs împotriva acestei decizii şi a sentinţei, iar în criticile formulate, se susţine că, în mod greşit instanţele au dispus achitarea inculpatului C.V. Se arată că, declaraţiile părţilor vătămate P.M. si V. se coroborează cu eclaraţia martorului C.V. - fiul inculpatului şi a martorei C.A.

Verificând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma motivelor de recurs şi din oficiu, instanţa constată că recursul este nefondat.

Instanţele au stabilit corect situaţia de fapt. Din probe rezultă că, martorul C.V. a cumpărat contra sumei de 3 milioane lei – un cal şi o căruţă, care au aparţinut defunctului P.C.

Nu sunt însă dovezi convingătoare că aceste bunuri au fost luate prin înşelăciune de inculpat.

Chiar martora P.M., cea care a dat bunurile nu a putut să-l recunoască pe inculpat, deşi erau consăteni.Acesta a dat declaraţii contradictorii, confuze ceea ce conduce la concluzia că, nici ea nu este convinsă că dat bunurile inculpatului.

În contextul celor mai sus arătate, instanţa constată că decizia Tribunalului Constanţa este temeinică şi legală şi pe cale de consecinţă, în baza art.385¹⁵ pct.1 lit.b cod pr.penală, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Decizia penală nr.454/P/25.06.2004