Dăruită cu părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor

Măsura darului de sus

„Cine nu se leapădă de sine, nu poate să vină după Mine” (Luca 9,23). Cine nu poate să întrebe şi nu se poate pleca sfatului unui părinte duhovnicesc, sau nici măcar  nu-1 caută, nu-L găseşte pe Iisus.

Dacă totuşi vrea să se ţină de urma lui Dumnezeu, fiind însă cu inima şi mintea întinate de mândrie şi părere de sine, dă de înşelăciuni. De aceea-s rânduiţi duhovnicii, să cumpănească duhurile ce străbat prin oameni, să cunoască măsurile fiecărui ins, şi încotro îi înclină cumpăna.

Încă de mult mărturisea Proorocul Iordanului că: „Nu poate un om să ia nimic, dacă nu i s-a dat lui din Cer” (Ioan 3,27). Dar tot aşa zic şi cei înşelaţi. Cum să prindem înşelăciunea de gât? Foarte uşor de prins. Cei ce cu adevărat au darul de la Dumnezeu, vin la duhovnic să întrebe, pe când cei înşelaţi nu vor să vină ci se ţin pe sine mai presus de orice. Ei nu mai ştiu că fără de smerenie nu dai de Dumnezeu, ci de înşelătorul; fără întrebare, nu intri pe poartă ci sari pe aiurea şi cu tâlharii te  socoteşti. Râvna fără întrebare şi părerea (de sine) sar măsura.

„În puterea darului ce mi s-a dat, spun oricui, care este între voi, să nu năzuiască mai sus decât i se cuvine să năzuiască, ci să cugete cumpănit, fiecare precum Dumnezeu i-a împărţit măsura credinţei” (Romani 12,3).

Asta ne-o spune Sfântul Pavel, care deşi a văzut lumina puternică din Cer şi a auzit glasul adevă­ratului Iisus Hristos, Care i-a descoperit rostul sfin­tei Sale nevăzute arătări, totuşi, spre asigurarea şi învăţarea smereniei, 1-a trimis orb la sluga Sa în Damasc (Fapte 9, 6-7). Acesta, vestit şi el de Mân­tuitorul (Fapte 9, 10-18), 1-a primit, 1-a lămurit şi 1-a înnoit cu Botezul. Acelaşi Pavel, după altă multă învăţătură, trudă şi propovăduire, după alte vedenii, semne şi răpire în Rai, totuşi s-a dus la Ierusalim să se întâlnească cu ceilalţi Apostoli şi să le spună şi lor Evanghelia pe care o vestea el, ca nu cumva să fie înşelare şi toată truda lui zadarnică (Galateni 2, 1-8). Aşa îl povăţuia nu îndoiala ci, smerenia.

În flecare ins a închis Dumnezeu chemarea că­tre tot rostul şi lucrul, pe care - la vreme - le va avea între oameni. Astfel:

Efeseni, cap. 4:

11. El a dat pe unii ca să fie Apostoli, pe alţii Prooroci, pe alţii binevestitori, pe alţii păstori şi învăţători.

12. Spre desăvârşirea sfinţilor, la lucrul slujbei, spre zidirea trupului lui Hristos.

13. Până când toţi vor fi ajuns la unitatea credin­ţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura plinirii vârstei lui Hristos.

14. Ca să nu mai fim copiii şi jucăria valurilor, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt de învăţătură, prin înşelăciunea oamenilor, prin vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii.

15. Ci fiind credincioşi adevărului, prin iubire să creştem întru toate pentru El, care este capul - Hristos.

El uneşte cele învrăjbite, El ne măsoară darul, El ne cheamă la lucrul în vie, El pe fiecare în parte ne ajută - dacă nu uităm să-L chemăm - iar spre desă­vârşirea obştii El luminează slujitorii.

Sunt, între cei trimişi de Dumnezeu, şi oameni ce au darul să vadă dincolo de zare, să audă graiuri şi cuvinte mai presus de fire. Dar aceştia la vreme de mare însemnătate pentru ei, când li se deschide ochiul vederii şi urechile auzirii celor de dincolo, să nu întârzie a căuta povăţuirea unui duhovnic, ce are să le ferească inima şi mintea de bucurie străină, şi care îi va ocroti cu dulama smereniei.

Că dacă nu fac aşa, cu tot darul de sus, pot cădea pradă înşelăciunii. Iată cum: Darurile lui Dumnezeu ascunse întru noi, noi nu le ştim dar satana le vede, şi, ca un tâlhar viclean, pândeşte vremea darului de sus să se deschidă în viaţa noastră, şi de   nu-l va afla acoperit de smerenie şi dreaptă socoteală, varsă el, ca pe un jgheab, pustiirile lui pe făgaşul lui Dumnezeu.

Deci, de ţi-a dat Dumnezeu un dar, asigură-1 cu întrebarea şi ocroteşte-1 cu smerenia, şi cu atât mai vârtos nu ieşi din sfatul unuia dintre nebăgaţii în seamă slujitori ai lui Dumnezeu. „Cu cât eşti mai mare, mai mult te smereşte, şi înaintea Domnului vei afla Har”, zice înţeleptul (Sirah 3,18) Căci de n-ai îndemânarea aceasta, atunci darului vederii tale i se va arăta un hristos mincinos şi urechilor tale le va grăi satana, care se va da pe sine „Hristos” şi te va amăgi desăvârşit.

,,… Se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă şi pe cei aleşi” (Matei 24,24).

Hristoşii şi proorocii mincinoşi, de care ne previne Mântuitorul din vreme, sunt viclenii de din­colo de zare, care fac silă mare şi mult meşteşugită ca să fie primiţi ca atare de oameni şi care, răcnind, caută pe cineva să-i vadă şi să-i asculte. Nu cumva le e vremea aproape, că tare-şi mai fac de cap?

Mântuire este şi pentru cei înşelaţi, când îşi vor cunoaşte înşelarea şi se vor pocăi de ea. Iuda, însă, n-a mai avut vreme…

Iată pe scurt pricinile pentru care Predania Bise­ricii răsăritene se fereşte de vedenii şi-şi fereşte şi fiii, întrucât acestea nu sunt neapărat trebuitoare mântuirii, şi, desăvârşirea la care suntem chemaţi, lasă în urmă orice vedenie.