Dăruită cu părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor

ROSTUL ÎNCERCĂRILOR

Darurile cu care înzestrează Dumnezeu omul, pe creştin, la Sfântul Botez, sunt:

- Lumina cunoştinţei de Dumnezeu.

- Lumina înţelegerii lucrurilor.

- Lumina dumnezeiască în cei desăvârşiţi.

Darurile sădite în om aşteaptă vreme cu prilej, aşteaptă împrejurări de tot felul, ca să se arate cele ascunse în firea omului, fie bune, fie rele, precum şi lupta dintre ele.

Toate întâmplările şi împrejurările prin care trecem într-o viaţă, multe de nu mai seamănă o zi cu alta, printre alte rosturi îl au şi pe acesta: să vădească, să scoată la iveală cele sădite în ascunsul omului.

Şi fiindcă în om sunt două înclinări: una către Dumnezeu şi alta către sine - adică împotriva lui Dumnezeu - încercările şi ispitele pun omul fie într-o valoare, fie într-o negaţie.

Expresia: „Ca să se arate gândurile as­cunse ale inimii” se află în Noul Testa­ment, spusă prima dată de Dreptul Simeon Preasfintei Fecioare când a adus pe Iisus prima dată în templu. „Iată Acesta este pus spre căderea şi ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri, iar prin sufletul tău va trece sabie ca să se descopere gândurile din multe inimii” (Luca 2, 34-35).

Iată pe Iisus între oameni şi Sfânta lui Cruce dimpreună cu Crucea Maicii Sale puse: „ca să se dea pe faţă gândurile a multor inimi”.

Mai departe Scriptura lămureşte că unora ispitele le sunt spre mântuire şi al­tora spre pierzare (II Tesaloniceni 2, 11-12). Dumnezeu le trimitea amăgiri puternice ca să dea crezământ minciunii şi să cadă sub osândă toţi cei care n-au crezut adevărul, ci au îndrăgit nedreptatea.

Cei înclinaţi spre Dumnezeu, în încercă­rile care au rostul lămuririi, uneori ca prin foc, se purifică „Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a sufe­rit Crucea, n-a ţinut seama de ocara ei,şi a şezut de-a dreapta tronului Iui Dumnezeu. Luaţi bine seama, dar, la Cel ce a răbdat de la păcătoşi, asupra Sa, o atât de mare împotrivire, ca să nu vă lăsaţi osteniţi, slăbind în sufletele voastre. În lupta voas­tră cu păcatul nu v-aţi împotrivit încă până la sânge. Şi aţi uitat îndemnul care vă gră­ieşte ca unor fii: «Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului, nici nu te descuraja când eşti certat de EL Căci pe cine îl iu­beşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care-1 primeşte. Răbdaţi spre înţelepţire. Dumnezeu vă ia ca pe nişte fii. Şi care este fiul pe care tatăl său nu îl pedepseşte?»” (Evrei 12, 2-7).

Iar unde sunt aceste daruri, prin focul ispitelor ca aurul se fac. Cam acestea sunt de prevăzut înapoia poruncii: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând ei faptele voastre cele bune să preamărească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16).

A înţelege necazurile vieţii în rostul lor nevăzut…, e o lumină în sufletul minţii.