Dăruită cu părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor

Trebuie să acceptăm cu mintea şi cu inima netulburată pe oricine căruia, neputându-ne desface de dragostea lui Iisus Hristos, nu-i rămâne altceva de făcut decât să ne omoare pur şi simplu.

Căci între aceste două tabere, Creştinism şi Ateism, nu poate fi pace decât numai dacă trece una la alta. Prima tabără întotdeauna este paşnică şi senină şi cu inima atât de largă, încât iartă totul şi vrea ca toată lumea să se mântuiască. Cea de-a doua însă e plină de răutate şi-i desăvârşeşte în bine pe cei din prima, trecându-i prin cuptorul suferinţe­lor. Nouă ne-ar fi pagubă supremă dacă am trăda creştinismul de frica lor sau de frica durerilor.

Nu trebuie să ne facem de vrajbă cu ei, în­trucât sunt stăpânirea pe care ne-a dat-o Dumnezeu, pentru păcatele noastre. Deci îi acceptăm nu de frică, nici din diplomaţie, nici urmărind vreun câştig sau vreo cinste deşartă, ci din convingere că aşa ne punem de acord cu Providenţa, care ni i-a adus cu rosturi voite de Dumnezeu, „pentru ca să-i adune laolaltă pe fiii lui Dumnezeu cei risipiţi” (Ioan 11,52), pentru ca toţi să fie „o turmă şi un Păstor” (Ioan 10,16 ).

Mântuitorul nu ne-a învăţat de vreo formă de stat care mântuieşte oamenii, sau de vreo formă monetară sau agrară care ne duce la Împărăţia lui Dumnezeu. Ba chiar a zis că lipirea inimii de bogăţii duce la osândă. Aşa că, să nu ne prindă mirarea când vedem că unor bogaţi din aceştia pământeşti le vine vremea osândei încă de pe aici, pentru că pe bună dreptate vine, fiindcă n-au avut grijă de ,,lazării” de la poartă.