Dăruită cu părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor

4. Smerenia, văpaie le este.

5. Pomenirea Preasfântului nume al lui Iisus: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dum­nezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul! „Armă în cer şi pe pământ, mai tare ca Sfân­tul nume al lui Iisus, nu este” (Sfântul loan Scăraru).

Aceeaşi putere o are şi pomenirea Sfântu­lui nume al Maicii Domnului.

6. Îngerul păzitor îi alungă (dar numai la rugăciunile noastre).

SMINTELILE, FOCUL ŞI SAREA

,,Dar dormind oamenii a venit vrăjmaşul lor şi a semănat zâzanii (neghină) în ţarina cu grâu şi s-a dus” (Matei 13, 25) .

În ţarina lumii va fi sminteală când fap­tele noastre nu corespund poruncii. „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând ei faptele voastre cele bune să preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri” (Matei 5, 16). Dar sminteala cea mai mare va fi când se propovăduieşte inexistenţa lui Dumnezeu.

Iisus zice că: „Cine va sminti pe vreunul din aceştia mai mici care cred în Mine mai de folos i-ar fi lui dacă i s-ar lega de gât o pia­tră de moară  să-l înece în adâncul mării”(Matei 18, 6).

Impunerea ateismului e un păcat mai greu ca sinuciderea căci: dacă mâna ta (fap­tele), dacă piciorul tău (căile), dacă ochiul tău (punctul de vedere) te smintesc, taie-le, scoate afară „ochiul de la tine”.

*

În judecata faptelor altuia se întâmplă iarăşi o mulţime de sminteli.

Sunt mulţi ochi de scos care decât să vadă rău(unde nu e) mai bine le-ar fi să fie orbi.De aceea le-a zis Dumnezeu:„a  Mea este judecata, iar voi nu judecaţi”(Matei 7,1).

De pildă, o mulţime de fapte dumneze­ieşti şi cuvinte ale lui Iisus au fost sminteală în Israel.

Sminteala e o judecată superficială pen­tru că ignoră principiile. Dacă ai ştii principi­ile ai fi curat şi nu te-ai sminti. Sminteala din ale sale grăieşte. De fapt cel ce se sminteşte, fără de voie se mărturiseşte.

*

Focul e al Duhului Sfânt, care sărează, păstrează firea nestricată. Această păstrare e însă şi o asceză voluntară, o jertfă de sine a firii. Sare e şi nevoinţa şi pocăinţa. Înţelep­ciunea e încă numită sare.