| Sandalele
Sandalele sunt încălţămintea uşoarei alergări în luptă, căci mult trebuie să alergi până plineşti gătirea Evangheliei păcii. Până la pacea nepătimirii e mult de alergat şi totuşi trebuie ajuns la pacea evanghelică (pentru care avem Evanghelia) în termen. Termenul dobândirii biruinţei asupra patimilor e „până este ziuă”, adică mai înainte de seara vieţii sau chiar a nopţii. Ca să ştim cum să ne împărţim vremea sau stadiul vieţii acesteia, aducem la mijloc cuvântul Sfântului Ioan Scărarul: „Celor începători ştirea că sunt după Dumnezeu le-o dă paşii lor care sunt roadele smereniei. Celor din stadiul de mijloc, dispariţia luptelor, iar celor desăvârşiţi, manifestarea şi prisosinţa luminii dumnezeieşti” .
Mantia
Mantia se vede în zugrăvirile sfinţilor mucenici, aparţinând şi ea îmbrăcăminţii ostaşilor. De la dobândirea nepătimirii firea omenească se bucură de harul luminii dumnezeieşti, ca şi îngerii. De vrei să te faci călugăr, fă-te ca focul. Mantia, deşi e neagră, nu înseamnă gândul morţii, deşi cuvioşii adormiţi se înfăşoară în mantie. Mantia e o îmbrăcăminte plisată, ceea ce aminteşte o îmbrăcăminte de raze a unei lumini necreate, ţâşnind ca fulgerele din fiinţa lui Dumnezeu, aşa cum s-au învrednicit s-o vadă pe Muntele Tabor Petru, Iacov şi Ioan, şi aceasta numai cât îi este cu putinţă firii omeneşti. Aceasta este îmbrăcămintea nestricăciunii şi sfinţeniei, lumina dumnezeiască în care au strălucit mulţi, „oameni după fire şi dumnezei după har” (Sfântul Simeon Noul Teolog).
Dostları ilə paylaş: |
