Dăruită cu părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor

CANANEANCA
- 8 -

… O femeie zdrobită de durerea ei: avea o fiică îndrăcită. O minte zdrobită de un singur gând: al durerii sale.

Durerea nu e obiect sănătos de meditaţie. De durere trebuie să scapi, să o depăşeşti, să fii deasupra ei. Dar trebuie să vie cineva să te scoată din cercul tău chinuitor de îngust. Căci durerea ta te ia în vârtejul ei şi te închide dinspre toată lumea şi dinspre orice lume.

E, parcă, o prelungire a iadului după tine.

Cu cât orizontul tău e mai îngust, sau mai îngustat de durerea ta, cu atât neliniştea ta e mai mare,  şi poate să fie mai mare ca a toată lumea.

Asta era starea sufletească a Cananeencii.

Dar iată trece Iisus pe lângă tragedia aceasta: toate tragediile ţipă la Dumnezeu, ori rugându-L, ori hulindu-L. Iisus se face că nu aude. ,,Nu i-a răspuns ei nici un cuvânt.” Dar L-au rugat şi ucenicii Lui s-o audă: „Că strigă în urma noastră”.

Iisus s-a făcut că nu-i ascultă. Dar în nevăzut atrăgea sufletul deznădăjduit la Sine, şi „ea venind, I s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mi !”

În afară, în cuvinte, Iisus de asemenea s-a făcut că n-o ascultă. I-a spus şi Iisus o îngustime, tot aşa de strâmtă, ca a ei: „Nu sunt trimis fără numai către oile cele pierdute ale casei lui Israil” şi că: „Nu se cade a lua pâinea fiilor şi a o da câinilor”.

Cu alte cuvinte Iisus îi punea în faţă păcatul ei, peste care o îmbia să treacă.

Şi iată femeia aceasta a ieşit din îngustimea sa şi nu s-a smintit că-i asemănată cu câinii.

Atunci când ochiul ei a văzut mai mult, când s-a mutat din îngustimea durerii sale în bunătatea fără margini a lui Dumnezeu: s-a izbăvit în clipa aceea.

Aşa a condus Dumnezeu minunea aceasta, că a tămăduit mama şi prin tămăduirea ei s-a însănătoşit şi fiica ei de acasă.

Şi s-a mirat Iisus zicându-i: „O femeie, mare este credinţa ta, fie ţie precum voieşti !” - şi adaugă Evanghelia: „Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela”.

Cu un cuvânt au ieşit toţi din cercurile lor înguste, la orizontul cel mai larg, care este liniştea dumnezeiască şi care tămăduieşte orice boală şi linişteşte orice vifor din suflet.

Dumnezeu s-a biruit de rugăciunea omului - şi încă a unei femei neputincioase - şi i-a adus firea în liniştea Sa, mai presus de sminteală şi durere.

Să ne fie Iisus şi nouă, asemenea !

Prislop,

6.II.949