Dăruită cu părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor

OMUL… DUMNEZEUL FĂRĂ VREME…

- 41-

Nimic mai greu şi mai periculos decât să te lupţi cu îngustimea, cu prejudecăţile şi cu formalismul.

Nimic mai primejdios decât a combate răutatea, care crede că are dreptate, că apără adevărul şi că slujeşte lui Dumnezeu.

Reaua voinţă, sub formele acestea, a înfrânt până şi pe Iisus.

Deşi Dumnezeu n-a revelat o Scriptură împotriva Sa, formalismul iudaic a întors-o împotriva Sa, lui Dumnezeu.

Nu „după Scriptură” L-au răstignit ei pe Iisus ?

Iată ce poate răutatea: să stea împotriva evidenţei, împotriva adevărului în numele adevărului, să stea împotriva iubirii lui Dumnezeu de oameni, în numele iubirii de Dumnezeu.

Împotriva acestei situaţii nici Iisus n-a putut nimic.

De aceea răutatea, fiindcă nu se poate nicidecum schimba în bunătate, ea nu are iertare; - ea e împotriva iertării şi a oricărei tămăduiri, - de aceea nu are decât judecată.

Răutatea a înfrânt pe Dumnezeul iubirii, dar se va înfrânge de Dumnezeul judecăţii.

*

- De unde oare atâta perversiune în fiii lui Dumnezeu ?

- De la acea făgăduinţă demonică, şoptită omului: „Tu vei fi (ca) Dumnezeu !” Şi pe care omul a crezut-o, nebăgând de seamă cine i-o spune.

Un dumnezeu neizbutit; scos afară, înainte de vreme, din divina devenire.

Un dumnezeu creat, dumnezeu după dar, avea omul menirea să fie, dar a ieşit un dumnezeu satanizat, chip neisprăvit, desfigurat, care nu se mai înţelege cu Dumnezeul Adevărului. De aci se năzăreşte omului, în cursul creaţiei sale - istoria - că el e, pe rând: măsura tuturor lucrurilor, că el e criteriul adevărului, că lumea există în funcţie de el, că el e creatorul lumii, că Dumnezeu ajunge la conştiinţa de sine abia în om, ca de aci un altul sa spună că „Nu Dumnezeu a făcut pe om, ci omul a făcut pe Dumnezeu” (Feuerbach).

Iisus îi aduce iarăşi nimbul divinei deveniri, printr-o coroană de spini…

Prislop, Sâmbătă XXI

14.X.949    Luca 6,1-10