Dăruită cu părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor

VÂRSTELE LIBERTĂŢII

- 47 -

­

Sunt epoci în care constatăm revărsări neobişnuite de har. Prima a fost contemporană cu Iisus. Revelaţia Adevărului şi a Puterilor era în toi. Mulţi erau atraşi către Adevăr. Pentru un astfel de interval istoric Iisus ne-a spus cuvintele: „Cel ce nu-i împotriva noastră, acela e cu noi”. Revelaţia s-a încheiat. Rămânea la libertatea oamenilor - libertate pe care, primul, creştinismul a pus-o, şi a atârnat de ea toată veşnicia , ca să se vadă ce curs au să aibă lucrurile, şi, după cursul libertăţii să vină şi răspunsurile Cerului.

Au urmat şi vremi de uscăciune spirituală ca urmare a folosirii libertăţii în sens rău. Pentru aceste vremi Iisus a atras ucenicilor aminte: Băgaţi de seamă „Cine nu-i cu noi e împotriva noastră. Cine nu adună cu Mine, risipeşte” (Matei 12,30). E tocmai vremea, descoperită şi lui Pavel, a lepădării de credinţă, a lepădării libertăţii spiritului, vremea pierderii libertăţii, noaptea întunecării spiritului. E cufundarea veacului în noaptea lucrurilor din afără. - Iar El va veni a doua oară la miezul acestei nopţi.

Aşa vedea Iisus: prin lumina aceea, mai înainte de întemeierea soarelui, cu care arcuia veşnicia, ca să vină cu aceeaşi lumină în miezul nopţii omeneşti, care a pierdut sensul veşniciei. Dacă Iisus ştia cele ale veacului prin cele ale veşniciei - ca un Dumnezeu - sigur că ştia şi cele ale veşniciei prin veac, prin care avea să treacă personal, ca om.  „Apropiindu-se zilele luării Lui din lume, s-a hotărât să meargă la Ierusalim” şi a trimis înaintea Sa vestitori. Aceştia s-au oprit într-un sat samarinean, care a refuzat să-L primească (odată le făcuse mare bucurie venirea lui Iisus, două zile printre ei «Ioan 4,40»). Ucenicii n-au înţeles - şi, omeneşte era imposibil de înţeles - acest refuz. Evanghelia însă descoperă motivul: „pentru că mergea la Ierusalim”.

Viaţa lui Iisus pe pământ n-a fost înţeleasă decât de El. Dovada: ucenicii cereau blagoslovenie să se roage ca Ilie, să-i trăznească Dumnezeu pe samarineni, şi după ei, poate că pe toţi „samarinenii” vremilor. Dar Cel ce vedea peste veacuri i-a oprit, afirmând că până la sfârşitul veacurilor, până la sfârşitul istoriei, misiunea Sa e să mântuiască, nu să piardă suflete.

Când se va încheia perioada veacurilor, când şi cei mai de pe urmă ucenici ai lui Iisus vor fi trecut, ca El, prin Ierusalim,  fiindcă alt loc nu-i va primi decât o Golgotă, atunci vom înţelege că mersul libertăţii ce ne-a adus-o Iisus avea, pentru noi, Sensul Noului Ierusalim !

Prilop Joi XXII

19.X.949    Luca 9,949-56