VICTORII FĂRĂ VICTORIE
- 55 -
Sunt draci pe care-i poate Dumnezeu scoate din oameni şi sunt oameni din care nu poate Dumnezeu scoate dracii. Mare tragedie!
Iată de pildă un fel de oameni care suspectează cea mai curată facere de bine. E o mare tristeţe în a nu vedea binele în bine. Parcă e un blestem: ies dracii dintr-unii şi se întăresc “legheoane” într-alţii. Unii dintre aceste victime sunt şi toţi cei ce nu admit dumnezeirea lui Iisus. Fiindcă Iisus e o realitate; persoana care se impune până şi măsurării timpului, şi se impune ca un Stăpân liniştit a toate; îndrăciţii la minte proiectează boala lor mintală asupra Celui mai sănătos om, numindu-L pe El conspirator cu Beelzebul.
Acest viciu de minte, acest tip de alienaţie mintală îl demască Iisus, spărgându-1 în elementele sale contradictorii şi ireductibile: absurzii aceştia trebuie să-şi recunoască absurditatea: „O împărăţie, dezbinată întru sine, mai dăinuieşte sau nu mai dăinuieşte ?”
A spune că o împărăţie dezbinată dăinuieşte, e o imposibilitate în termeni; iar a recunoaşte că nu dăinuieşte, însemna recunoaşterea Împărăţiei lui Dumnezeu, care venise. Reducerea lor la absurd, demonstrarea absurdului, ca poziţie a minţii lor, sigur că nu i-o puteau ierta lui Iisus. Aceasta e categoria de oameni în care nu încape Adevărul: li se pare că-i înnebuneşte.
Despre ei, şi despre vremea pecetluită cu structura lor, zice Iisus: „Cine nu-i cu Mine, acela-i împotriva Mea, şi cine nu adună cu Mine, risipeşte” (Matei 12,30).
Să fie cuvintele acestea mărturisirea unei înfrângeri, sau e cuvântul judecăţii, care desparte oile de capre, încă de aici ?…
Prislop, Joi XXIII
26.X.949 Luca 11,14-23
Dostları ilə paylaş: |
