Dăruită cu părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor

RĂZBOIUL NEVĂZUT

- 56 ­-

„Omul, în întregimea lui, are a doua însemnătate, după Dumnezeu; un singur suflet e mai de preţ decât toată materia lumii. Omul nu e o făptură închisă în lumea de aici. El nu se mulţumeşte numai să creadă în existenţa unei lumi nevăzute, sau să deducă existenţa ei din cea văzută, ci urmăreşte să se afle într-o legătură cu ea. Dar chiar dacă n-ar urmări, el suferă o înrâurire necontenită de la acea lume, chiar când nu are cunoştinţă actuală a acestui fapt. Destinul omului nu se desfăşoară influenţat numai de factori materiali şi biologici, sau cârmuit numai de voinţa proprie, ori a celorlalţi oameni, ci asupra lui stau aplecate în fiecare clipă puterile Cerului, cât şi ale iadului, încercând să-1 înrâurească în sensul urmărit de ele.

Omul nu e o fărâmă uitată în spaţiul lumii, ci tot ce există îi poartă un palpitant interes. Însemnătatea omului se arată nu numai prin faptul că a fost creat după chipul lui Dumnezeu, ci şi în aceea că pentru fiecare şi în jurul fiecărui ins, se dă o neîntreruptă luptă nevăzută. În jurul fiecărui om e concentrată întreaga existenţă creată şi necreată, văzută şi nevăzută.” (D. Stăniloae, „Elemente de antropologie ortodoxă”).

Sunt deosebit de semnificative, în Evanghelia de astă seară, cuvintele lui Iisus că: „duhul rău caută odihnă”, pe care n-o găseşte prin pustii, ci numai în inima omului.

Şi iarăşi semnificative sunt şi cuvintele din rugăciunea Liturghiei, din timpul Heruvicului: „Că Sfânt eşti Dumnezeul nostru şi întru sfinţi Te odihneşti”.

Mintea şi inima, iubirea şi cunoaşterea sunt „locul” lui Dumnezeu în om. Dar şi „urâciunea pustiirii” poate să cuprindă „locul cel sfânt”, - cum zice proorocul Daniil. Deci după texte, inima şi mintea omului pot să fie: sau „odihnă” duhurilor rele şi chinuire lui Dumnezeu, sau „odihna” lui Dumnezeu şi chinuirea duhurilor rele.Avem două conştiinţe paralele: e fapt important acesta şi aproape necunoscut. Subliniem: „conştiinţa religioasă” şi „conştiinţa eului”.,,Adesea «conştiinţa religioasă» apare ca întunecată, pentru că duşmana sa, «conştiinţa eului», cu o forţă extremă, o ţine în nemişcare. Ea continuă totuşi chiar aşa să dea mărturie. O inversare a situaţiei - mântuirea - nu poate avea loc decât sub acţiunea conştiinţei religioase, normative, revelată în Iisus Hristos. În «conştiinta eului» omul se înţelege ca centru al lumii şi reduce la el toate elementele existenţei, de care se ştie conştient. În sfera «conştiinţei religioase», dimpotrivă, se descoperă în întregime dependent de o Putere care-1 depăşeşte, îl pătrunde şi-1 atrage spre Ea”. Iată la ce adâncimi se dă războiul nevăzut. Pe «conştiinţa eului» se grefează trufia, căpetenia răutăţilor. Pe «conştiinţa religioasă» se altoieşte smerenia, mama tuturor virtuţilor. Şi una şi alta au expresia lor exterioară, văzută: una, dragostea ascultării desăvârşite (Filipeni 2,8) şi alta îndărătnicia şi toată răzvrătirea. Văpaia acestui război n-o stinge decât „smerenia - dulama lui Dumnezeu”.

- Şi e mai bine a fi smerit decât a şti ce este smerenia.

Prişlop, Vineri XXIII

27.X.949    Luca 11,22-26