SFINŢENIE
- 84 -
Lui Iisus toate lucrurile, întâmplările, oamenii de tot felul, până şi copiii, îi prilejuiau motive de revelaţie.
De la toate lucrurile lumii Iisus ridică pe oameni la raţiunile mai presus de fire ale Providenţei.
Pe copii de pildă, Iisus i-a găsit modelul sufletului deschis spre Dumnezeu. Ei deşi nu înţeleg nimic şi nu schiţează nici o împotrivire dialectică, cred totul şi pun întrebări uimitoare din credinţă. Pentru ei existenţa lui Dumnezeu şi prezenţa divină e un lucru de la sine înţeles. Nu în zadar s-au alăturat aceste două cuvinte: copilărie şi sfinţenie.
De fapt omul începe viaţa cu sfinţenia; apoi o pierde: devine păcătos; devine: „întrebătorul cumplit al veacului acestuia”. Acum întreabă din necredinţă. Urmează o viaţă zdrobită de toate urmările necredinţei. Acestea scot din om sau un umilit şi înţelepţit sau un răzvrătit cu desăvârşire.
Iată de ce marile concluzii - ca de pildă a lui Solomon: a deşertăciunii lucrurilor de sub soare (Ecclesiast 1,2), sau a lui Socrate: a cărui singură ştiinţă sigură a fost că sigur nu ştie nimic, şi a altor mărturisiri sincere de neputinţă şi tragedie a omului, îi apropie iarăşi, ca pe nişte copii, de Dumnezeu.
Mare preţ are prima nevinovăţie a vieţii. Dar născuţi din nou sunt şi oamenii lămuriţi prin „cuptorul smereniei”.
…Parcă se întrevede explicaţia de ce toţi întelepţii iubesc copiii: sunt din aceeaşi familie spirituală.
Prislop, Miercuri XXVII
22.XI.949 Luca 18,15-17; 26-30
Dostları ilə paylaş: | 
