Dăruită cu părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor

DILEMA DIN TEMPLU

- 91 -

(Dilema e un raţionament compus dintr-o întrebare cu două răspunsuri posibile, care amândouă constrâng să recunoşti tocmai ceea ce nu vrei să recunoşti.)

Odată Templul ocupat de forţa spirituală a sfinţeniei lui Iisus, căpeteniile Templului nu mai aveau ce mai face pe calea forţei. De aceea ei o iau pe calea vicleană a curselor.

Deci, cu vicleanul în inimă, s-au apropiat de Iisus să-I pună întrebări.

… Ce taine mai are Providenţa ! … Îl recunosc copiii, Îl recunosc negustorii de vite şi zarafii şi-I fug din cale, mustraţi de conştiinţă, dar inimile îndrăcite ale oficialităţii nu vor să-L cunoască. Drept aceea Îl legitimează cu viclenie: „Cu ce putere faci acestea şi cine ţi-a dat-o ?”

Dacă Iisus, va răspunde că de la Tatăl fiind face acestea, ei vor zice că huleşte, cum       I-au mai zis odată. De aceea Iisus a ales să nu le dea răspuns. Drept aceea Iisus le zădărniceşte întrebarea, întinzându-le o cursă şi mai puternică, dilema: „Botezul lui Ioan a fost din Cer sau de la oameni ?”

Viclenii şi-au dat seama de cleştele dilemei şi chibzuiau întru dânşii: De vom zice că a fost din Cer, ne va întreba de ce n-am crezut în el ? De vom zice că a fost de la oameni, ne temem de popor că ne vor omorî cu pietre, fiindcă oamenii erau încredinţaţi că Ioan a fost prooroc.

Din chibzuiala lor rezultă limpede că ei nu credeau în misiunea lui Ioan. Conducătorii aceştia, care nu mai credeau în nimic, au fost cea mai grea osândă pe capul lui Israel. De altfel răspunsul lor „Nu ştim”, pe care 1-au dat mai marii Templului, nu e de fapt un răspuns al neştiinţei, ci un răspuns al necredinţei.

Răspunsul pe care 1-au dat lui Iisus era sentinţa pe care singuri şi-au dat-o: demisia din conducerea spirituală a lui Israel.

De acum înainte Templul nu mai avea rost decât pentru ultimele cuvântări ale lui Iisus în Ierusalim.

Prislop, Miercuri XXVIII

29.XI.949  Luca 20,1-8