Dăruită cu părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor

PIATRA UNGHIULARĂ

- 92 ­-

Avem câteva cuvântări ţinute de Iisus în ultimele zile ale Templului din Ierusalim. Dintre acestea e şi pilda lucrătorilor ucigaşi, care arată acoperit istoria trecută şi viitoare a lui Israel.

Firea omenească avea rostul să crească şi în dimensiunea ei spirituală, a cunoaşterii şi a iubirii lui Dumnezeu. Acesta era destinul ei pe pământ. Dar via lui Israel se sălbăticea, cât Însuşi Dumnezeu S-a mirat. „Doar viţă de soi bun am sădit, cum acum s-a sălbătăcit şi strugurii ei sunt acri ?”

Pentru ca destinele superioare ale neamurilor pământului să nu sufere vreo zădărnicire, pentru ca roadele duhovniceşti ale lui Israel să fie totuşi în sensul Providenţei, Dumnezeu a trimis neamului acestuia rând pe rând Legea şi proorocii. Dar Israel a făcut din Lege o caricatură, iar pe prooroci i-a scos afară din vie şi i-a omorât, trimiţându-i înapoi fără roada care trebuiau să o aducă.

Mai rămânea să vie Fiul Stăpânului lumii.

A venit. Vorbea cu ei. „Dar lucrătorii au zis: acesta este moştenitorul: hai să-1 omorâm şi moştenirea lui să ne rămână nouă. Şi scoţându-1 afară din vie 1-au omorât.”

Aşa au făcut.

De atunci aleargă în toată lumea să cuprindă moştenirea Fiului lui Dumnezeu, silindu-se pe toate căile închipuite să descreştineze lumea; să scoată „definitiv” din natura omenească preocuparea spirituală de Dumnezeu. Numai cât această muncă de Sisif, de a nivela la orizontala vieţii orice preocupare a minţii omeneşti de Cer, se loveşte permanent de Piatra unghiulară aruncată pe pământ care, cu cât e izbită mai tare, cu atât ridică în unghi drept spre Cer orice încercare de-a o clinti din rostul ei divin.

Totuşi iluzia biruinţei vor avea-o.

Numai cât atunci strugurii viei pământului vor fi tare sălbateci şi cu desăvârşire acri. Revelaţia spune că Providenţa divină va trimite pe rând: secera pentru secerişul pământului şi cosorul pentru via lui. Strugurii îi va grămădi „afară din cetate” (cum au scos şi ei pe Iisus afară din cetate) dar în loc de must a ieşit sânge până la zăbalele cailor, în depărtări de 1600 de stadii (Apocalipsă 14, 17-20).

Până atunci lucrătorii s-au lovit şi s-au împiedecat ei de Piatra de hotar, Hristos, atunci însă va cădea Piatra peste ei: A Doua Venire a lui Iisus, în slavă şi putere mare şi va spulbera definitiv pe lucrătorii nelegiuirii.

Iată o cuvântare profetică în Templul din Ierusalim, o cuvântare unghiulară.

Cele ascunse în ceaţa viitorului fiind greu de desluşit, ba şi cu multe riscuri, ne îndreptăm la tâlcuirea strict duhovnicească a acestei Pietre unghiulare.

Aceasta e o Piatră spirituală cu efecte spirituale. Unul din Psalmi ne spune: „Fiica Babilonului, dornică de pustiire, ferice de cel ce-ţi va plăti ţie după fapta ce ne-ai făcut tu nouă; ferice de cel ce va lua şi va lovi de Piatră pruncii tăi” (Psalmul 136,8).

,,Babilonul” se tâlcuieşte de sfmţii Părinţi: confuzia patimilor, confuzia minţii, iad. Textul se poate citi: „Satană, Satană, dornică de pustiire…” Iar pruncii vaviloneşti sunt gândurile păcatului, momelele…

Ferice de cel ce se luptă duhovniceşte cu gândurile, lovindu-le de Piatra unghiulară a fiinţei omeneşti: Hristos. Acesta nu e nicidecum numai războiul pustnicilor, al smeritei rugăciuni şi atenţiei, ci este al fiecărui creştin. Ca atare nu reacţionezi după fire la întâmplările vieţii, ci trăieşti fiecare clipă după Iisus; adevărata noastră fire, icoana, chipul nostru cel adevărat. Întâmplările ce vin, într-o clipită a lor, să nu ne găsească, să nu ne prindă trăind în neatenţie de valoarea clipei, valoarea Veşnicului în clipă, că altfel în clipa aceea ne trezim expropriaţi de icoana noastră de oameni după chipul şi asemănarea lui Iisus. Nu e aceasta echivalentă cu rugăciunea neîncetată ?

Modul acesta de-a medita, cu timpul, - cu toate clipele lui, venite prin surprindere -, structurează fiinţa noastră pe Piatra unghiulară divinei prezenţe. Aşa se pacifică lăuntric omul, cu pacea pe care numai Iisus o poate aduce.

Mica greutate e că, pentru a câştiga pe Iisus, pe toate celelalte trebuie să le socoteşti „gunoaie” (Filipeni 3,8).

Prislop, Joi XXVIII

30.XI.949  Luca 20,9-18