Dăruită cu părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor

SMINTELELE, FOCUL ŞI SAREA
- 114 -

„Un om rău” a semănat peste noapte - pe când paznicii dormeau - neghină, zâzanii, smintele în ţarină. Iar ţarina este lumea.

Va fi sminteală, când faptele voastre nu corespund poruncii: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând ei faptele voastre cele bune să preamărească pe Dumnezeu” dar sminteala cea mai mare va fi când se va propovedui şi impune neexis-tenţa lui Dumnezeu. Iisus zice că mai uşor le-ar fi smintitorilor de şi-ar lega de gât o piatră de moară şi s-ar arunca în mare.

Impunerea ateismului e un păcat mai greu ca sinuciderea.

Dacă mâna ta (faptele), dacă piciorul tău (căile), dacă ochiul tău (punctul tău de vedere, principiul ) te smintesc, taie-le, scoate atare ochi de la tine.

În judecarea faptelor altuia se întâmplă iarăşi o mulţime de smintele.

Sunt mulţi ochi de scos. Ca decât să vadă rău unde poate nu e, mai bine le-ar fi să fie orbi. De aceea a zis Domnul: „A Mea e judecata !” iar voi „Nu judecaţi !” De pildă o mulţime de fapte dumnezeieşti şi cuvinte ale lui Iisus au fost sminteală peste sminteală în Israel.

Smintelele sunt judecăţi superficiale, prejudecăţi. Acestea ignoră principiile. Căci dacă ai şti, ai trăi principiile divine, ai fi curat şi nu te-ai sminti. Sminteala din ale sale grăieşte. De fapt cel ce se sminteşte fără de voie se mărturiseşte.

*

Focul e al Duhului Sfânt, care sărează, păstrează firea nestricată. Această păstrare e şi o asceză voluntară, o jertfă de sine a firii.

Sarea e şi nevoinţă şi suferinţă şi pocăinţă. Înţelepciunea încă e numită sare. Sare sunt şi slujitorii lui Dumnezeu între oameni, ca să nu se strice natura omenească. Deci dacă slujitorii nu mai au rolul de sare (fiind cu risc acest fel de a fi), iată vor fi călcaţi în picioare. Cinstea lor va fi terfelită. Şi de multe ori, pentru relele peste care au dat oamenii, se aude răsturnarea răspunderii în seama slujitorilor lui Dumnezeu.

Vinovăţia însă e pe din două:

,,Pentru înmulţirea neascultării a luat Dumnezeu sfatul de pe pâmânt”

Cuvântul a ajuns „predică în pustiu”.

Cât foc şi sare trebuie să ai, ca să înflorească „pustia” ca şi crinul !

Prislop, Luni XXXI

19.XII.949   Marcu 9,42-50; 10,1.