I. CREAŢIA LUMII din iubire şi după definiţia: „Eu sunt începutul şi sfârşitul” (Apocalipsă 1,8). Deşi a preştiut totul, dar văzând cât s-a înmulţit răutatea oamenilor, „i-a părut rău şi s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ” (Facere 6,6) şi a zis: „Sosit-a înaintea feţei Mele sfârşitul a tot omul” (Facere 6,13) Aşa „s-au deschis toate izvoarele adâncului şi cataractele cerului” (Facere 7,11) şi a fost:
II. POTOPUL. Dumnezeu şi-a dezlănţuit „căinţa”.
Din nou faţa lui Dumnezeu este iubire: „Aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât şi pe singurul Său Fiu L-a dat, ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3,16). E mai mare iubirea aceasta decât iubirea care a creat lumea. De data aceasta stăvilarele dragostei se ridică şi aceasta se naşte pe pământ, în persoana lui Iisus, pârjol de Cer în inimile oamenilor:
Dostları ilə paylaş: |
