Dăruită cu părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor

CREDINŢA ORBILOR

- 123­ -

Condamnat la întunerec pe viaţă ! Asta e viaţa orbilor.

Când a înţeles orbul din Ierihon că trece Iisus pe acolo îşi striga nădejdea: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă !” Oamenii cei ce mergeau înaintea lui Iisus „îl certau să tacă”.

E greu de priceput cum se poate ca mergând cu Iisus, să cerţi totuşi un orb ! Dar multe nepricepute face priceputul de om. Orbul însă mai tare striga pe Iisus. Iar Iisus a poruncit să-1 aducă la Sine şi 1-a întrebat: „Ce voieşti să-ţi fac ?” Iar orbul a răspuns simplu: „Doamne, să văd !”

Întrebarea lui Iisus nu-i fără rost. Deşi era de la sine înţeles ce doreşte un orb, dar Iisus aducea pe toţi oamenii care-L rugau ceva, să-şi precizeze dorinţa, să-şi concentreze sufletul asupra lucrului pe care-1 cer de la Iisus. Această precizare, această centrare sufletească, e tocmai factorul credinţă pe care-1 trezea Iisus şi mai viu în cei ce-I cereau ajutorul. Dovadă că e aşa, sunt cuvintele simpte din răspunsul lui Iisus: „Vezi!” „Credinţa ta te-a mântuit.” Şi îndată a văzut orbul şi a urmat pe Iisus, slăvind pe Dumnezeu. Şi a făcut aşa şi tot poporul.

Oare de ce suntem mai credincioşi lui Dumnezeu numai când păţim câte una ? De ce numai atunci ne rugăm mai din adâncul fiinţei ? Grea e orbia orbilor, dar nu-s uşoare deloc nici celelalte orbii, care ne ţin legaţi pe fundul mării necunoştinţei. Ca să ne împăcăm prestigiul rănit îi zicem „marea misterului”, „marele mister” al existenţei, „ignoramus et ignorabimus”. Dar care din orbii aceştia ai raţiunii a rupt-o cu colegii lui, oamenii, şi să cheme „misterul” pe numele lui adevărat: Dumnezeu, şi de la El să ceară lumina raţiunii ?

Nu vedem până nu cerem lui Dumnezeu să vedem. Am pierdut simplitatea copiilor, deşi mulţi înţelepţi mărturisesc că au înţeles mai adânc lucrurile, când s-au constituit copii.

Dar când vedem, ne luăm după Iisus ( dacă mai întâi am strigat după El şi am înfruntat opreliştile oamenilor). Când ni s-au deschis, în sfârşit ochii, ne facem ucenicii Luminii.

Iisus a aprins şi luminile stinse ale cunoaşterii.

Prilop, Dumineca XXXI

28.XII.949    Luca 18,35-43