Dăruită cu părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor

Părintele Serafim Bădilă

Mănăstirea Căşiel

Am în mână fotografia Părintelui Arsenie, aşa cum 1-am cunoscut şi pot să zic că din câţi oameni ai lui Dumnezeu am cunoscut, unul mai plin de Duh Sfânt nu am întâlnit.

Când am fost la Drăgănescu, unde picta Părintele, dânsul a stat de vorbă cu fiecare, deci, a stat de vorbă şi cu mine. L-am întrebat: „Părinte, pe ce să pun accent? Pe Psaltire, pe acatiste, pe «Doamne Iisuse…», pe cărţi sfinte…? Cam asta e rânduiala mea de rugăciune”. Părintele a zis: „Mă, dar cine  ţi-a spus să faci asta? Zi rugăciunea minţii şi «Tatăl nostru» la care te poţi gândi toată ziua”. După această discuţie şi altele am plecat de la biserică - unde era foarte multă lume care dorea să vorbească cu sfinţia sa, în auzul tuturor - să ajungem în Bucureşti ca să venim înapoi. Mama mea a zis că Părintele s-a urcat în trenul în care suntem noi. Am mers din vagon în vagon şi am ajuns să-1 găsesc pe Părintele şi eram bucuros că acum pot să stau de vorbă cu dânsul. Dar n-am putut! Părintele era urmărit de Securitate; ei erau îmbrăcaţi civil şi eu nu puteam să ştiu cine sunt. O putere mă ţinea şi nu puteam să vorbesc un cuvânt. Văzând că timpul trece şi eu nu pot vorbi cu Părintele, m-am gândit să pun în practică ceea ce mi-a zis şi să zic şi eu „Tatăl nostru”. Când am tenninat „Tatăl nostru”, Părintele a întors privirea la mine şi a înclinat din cap, ca şi cum a aprobat această rugăciune. Acest lucru m-a făcut pe mine să-mi dau seama că Părintele are darul clarviziunii, e înaintevăzător.

M-am convins şi mai mult pentru că un oarecare cetăţean şi-a pus haina lui, pardesiul la agăţătoarea de la geam, unde stătea Părintele, dar nu a vorbit nimic. Dar, la un moment dat, înainte de a se încetini mersul trenului, pentru că urma o gară unde acel cetăţean trebuia să coboare, Părintele i-a pus mâna de sus până jos pe pardesiu şi omul radia de bucurie. Imediat, apoi, trenul a încetinit, omul a coborât, fericit că i-a fost binecuvântată haina de Părintele.

Deci, aşa a zis Părintele: „Rugăciunea minţii şi «Tatăl nostru» care este rugăciunea cea mai puternică adusă de Domnul Hristos, care cuprinde toate trebuinţele noastre”.

Părintele Arsenie stătea de vorbă cu oamenii şi zicea: „Mă, mă duc să vorbesc cu sfinţii”. Iată cine a fost Părintele Arsenie: un om care a vorbit nu numai pentru un om, ci pentru toată omenirea, că a vorbit tot de la Dumnezeu, pe care-L avea în inimă şi care-i stăpânea mintea şi viaţa.

La una din primele întâlniri ale mele cu Părintele Arsenie, dânsul mi-a zis păcatele în faţă, dar nu m-am supărat pentru că mi-am dat seama că este un sfânt şi nu zice ca să te batjocorească. Faţa îi strălucea de nu te puteai uita la dânsul, aşa radia faţa de lumină. Era îndumnezeit.

Pentru ce zic eu că avea darul clarviziunii? Am fost învăţător la clasele I-IV 20 de ani: Mi-a spus: „Tu trebuie să pleci de acolo! Să te duci să faci teologia!”. La aceasta, eu i-am răspuns Părintelui cu gândul, pentru că nu îndrăzneam cu vorba. În gândul meu am zis: „Nu mi-am strâns bani şi trebuie bani să faci o şcoală”.

Părintele mi-a spus: „Mă, iţi pui problema că n-ai bani? Are mama ta!”. Fără să-i spun eu că tatăl meu a fost miner şi a trecut la cele veşnice şi mama mea a avut pensie, deci mă putea întreţine, pentru că fratele meu era căsătorit şi surorile mele erau la mănăstire. Deci, mama, din pensie mă putea ţine. La acest cuvânt al Părintelui că mă poate ajuta mama mea, m-am opus a doua oară, spunând că nu sunt în stare să învăţ limbi străine. Părintele îmi răspunde şi la această împotrivire a mea: „Ce, acum îţi pui problema că tu nu poţi învăţa limbi străine? Iaca înveţi!”. Eu m-am împotrivit şi a treia oară spunând că nu sunt aşa deştept… Părintele strigă la mine: „Mă, tu n-auzi că trebuie să pleci de acolo?”.

Realitatea a fost că surorile mele au plecat la Oradea, iar eu am mai rămas o lună acolo şi am fost conştient că, dacă şi mama şi surorile au plecat, întâmpinam nişte greutăţi şi nu puteam face faţă singur acolo. Deci, s-a împlinit cuvântul că am plecat de acolo. Nu s-a terminat cu asta şi la Afteia am rămas până a venit de hram Înaltul Andrei - Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena - şi a zis: „Frate Nicolae, aş vrea să te sfinţesc diacon la hram”. Cu îngăduinţa lui Dumnezeu am primit diaconia şi la câteva luni preoţia şi am facut Teologia, cum a zis Părintele.

Nu prea l-am ascultat eu pe Părintele. Mergeam pe la dânsul şi de fiecare dată îmi zicea: „Mă, de ce vii la mine dacă tu nu asculţi? Să te duci la mănăstire”. „Mă, acum te duci la Părintele Cleopa şi spui: «Părintele Arsenie Boca m-a trimis la Sfinţia ta să mă primiţi la mănăstire»”. Astfel, am fost sprijinit de rugăciunile Părintelui Arsenie. În primul rând de harul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului, de ocrotirea îngerilor şi a sfinţilor, dar povăţuit şi de Părintele Arsenie.

În 28 noiembrie 2007 a fost al 18-lea parastas al Părintelui şi am văzut aşa mulţime de oameni la parastasul Părintelui încât cred că Părintele este un sfânt canonizat de Dumnezeu şi de popor, pentru că pe măsură ce trece timpul simt ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciunile Părintelui Arsenie. Eu îl consider unul din cei mai mari sfinţi pe care i-a dat România.

Mi-aduc aminte de un cuvânt al Părintelui care este o îmbărbătare pentru omul aflat în ispite şi în păcate, în necazuri şi în scârbe: „Dumnezeu iubeşte pe cel mai mare păcătos cu mult mai mult decât iubeşte cel mai mare sfânt pe Dumnezeu”. Deci, multă nădejde a dat oamenilor Părintele Arsenie şi în viaţă şi prin cărţile care au rămas şi prin îndrăzneala pe care o are înaintea lui Dumnezeu să se roage lui Dumnezeu pentru noi. Printre alţi mulţi sfinti ştiuţi şi neştiuţi, canonizaţi şi necanonizaţi de Sinod, dar canonizaţi de Dumnezeu şi de popor, este printre cei de frunte şi Părintele Arsenie.

Îţi mulţumim, Părinte Arsenie, şi avem nevoie şi în continuare de rugăciunile Sfinţiei tale! Roagă-te pentru ţara aceasta, pentru poporul acesta ortodox ca să păstrăm credinţa ortodoxă, să nu fim prinşi de erezii, tineretul să priceapă că evoluţionismul care li se predă este o otravă şi să ne izbăvim de mass-media care este - cum zicea Părintele Rafail Noica -„împotriva Bisericii Ortodoxe” şi care transformă poporul acesta creştin - de la Sfântul Andrei şi până acum, de 2.000 de ani - într-o Sodomă şi Gomoră. Sunt mari ispitele în slujba lui Antihrist care sunt concentrate asupra mântuirii sufletului creştinesc din vremurile în care am ajuns noi şi avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului şi al tuturor sfinţilor.