Dăruită cu părintească iubire tuturor cititorilor şi ostenitorilor

Maria Şandru (Arpaşul de jos):

… Bărbatul meu a fost la mănăstire la Părintele Arsenie şi i-a spus Părintelui că o să meargă pe front, dar să ştie că o să vină acasă rănit. Şi aşa a fost. Un neamţ a ieşit de după un copac şi 1-a împuşcat la cap ca să-1 omoare, dar nu a reuşit decât să-i rupă gura. În cele din urmă 1-au găsit, 1-au pus pe o targă şi 1-au pus în tren. Când era în tren a fost bombardamentul şi el nu a putut coborî, dar Dumnezeu 1-a păzit. Dar a suferit foarte mult prin clinici şi spitale…

Zicea Părintele: „Mă, eu dacă mă duc dincolo, sunt viu şi acolo. Strigă la mine că te aud şi te scot din orice boală şi necaz”. Sau: „Mă, aici nu am timp de voi şi nu am odihnă, căci veniţi toţi aici de nu ştiu ce să mă mai fac cu voi. Dar când voi muri, de acolo de sus o să am răgaz şi vă văd pe toţi şi vă ajut”. Se ducea lumea la Părintele cu fel şi fel de necazuri, iar dânsul le spunea că nu s-au rugat destul, de aceea păţesc atâtea.

Nu cred că Părintele a intrat în casa cuiva fără să-l ajute. Nu 1-am ştiut preţui; dacă ştiam să-1 preţuim poate că mai trăia.

Când a fost la închisoare, părintele era păzit noaptea ca să vadă ce face. Dânsul se ruga. Ziua era dus, împreună cu alţi preoţi, la Dunăre (la canal) ca să muncească. În Dunăre era o stâncă mare de piatră, iar comuniştii le-au spus că dacă nu sfarâmă şi nu scot afară acea stâncă din apă vor fi împuşcaţi. Părintelui i-au spus că el va fi primul. Părintele le-a spus ca să-i dea un timp de 3 zile şi 3 nopţi şi apoi vor vedea. În acest timp, Părintele cu preoţii care erau acolo, au făcut rugăciuni către Dumnezeu. După ce au terminat, în dimineaţa următoare, au venit toţi pentru a merge la Dunăre să vadă ce s-a întâmplat cu piatra. Când au ajuns au văzut că nu mai era piatră în Dunăre nici măcar cât pumnul. Toată piatra a sfărâmat-o Dumnezeu.

Acolo (în închisoare) a fost cu părintele din sat; Părintele Arsenie i-a spus pe cine va lua de soţie (Livia) şi câţi copii va avea (de care se va bucura mult de tot)… şi aşa a fost.

Părintele zicea despre cei din zona Făgăraşului: „Mă, voi sunteţi apăraţi aici ca într-o grădină închisă cu gard şi mult vă apără Dumnezeu”. Dacă Părintele se ruga pentru ploaie, venea ploaia. Cum a sfărâmat piatra din Dunăre, aducea şi ploaia.

Zicea părintele: „Mă, mie mi-a dat Dumnezeu un dar pe care voi nu-l aveţi; eu sunt văzător sufleteşte, voi sunteţi văzători numai cu ochii, dar sufletul vostru e încărcat de toate relele”. Şi: „A fi credincios înseamnă mai mult decât apartenenţa la doctrină, la creştinism. A crede în Iisus înseamnă a te strămuta din tine în El, înseamnă a-L face pe El viaţa ta. Înseamnă şi să ai un moment în care să-L întâlneşti real pe Iisus”.

M-am dus bolnavă la mormântul dumnealui şi m-am rugat în genunchi şi am venit sănătoasă. Nu găsim pe cineva ca Părintele Arsenie dacă am umbla în toată România.

*

Un vecin avea un copil handicapat şi s-a gândit să meargă la părintele Arsenie, care era atunci la Bucureşti, la Drăgănescu. Părintele le-a spus: „Ce vreţi, mă, de la mine să vă spun?” I-au spus părintelui că au copilul bolnav; s-au dus şi cu băiatul. Le-a dat Dumnezeu palma asta pentru că ginerele a trăit cu soacră-sa. Părintele le-a zis să se ducă acasă şi să mai aibă un copil pentru ca să fie cine să-1 îngrijească pe „amărâtul” acela; altfel va fi vai de capul lui. Au mai avut o fată, iar pe copilul bolnav îl ţin acasă. Părintele le-a spus tot, pe faţă, ce au făcut. (Dobrin Rozalia)

Spunea că degeaba posteşti, dacă cleveteşti.