De vorbă cu necuvântătoarele
-
În anul 1999 am mers la Prislop. Acolo, un om foarte serios mi-a povestit că odată 1-a dus cu căruţa pe Părintele Arsenie, de la Lovnic la Făgăraş. Pe drum, au trecut printr-o pădure şi Părintele i-a zis să oprească lângă o tufă. Omul opreşte caii şi Părintele zice: „Scoală, mă, leneşule, nu ţi-e ruşine să te culci în drum?”. Căruţaşul a crezut că vorbeşte cu vreun beţiv adormit după tufă. Când colo, numai ce vede că de după tufă iese o namilă de lup, care se întinde cât era de mare! Părintele Arsenie i-a mai zis lupului: „Poţi speria vreun trecător; nu ţi-e ruşine să te culci până dă soarele pe tine?”. După aceea lupul a plecat prin pădure.
Mergând mai departe prin pădure, omul a observat că deasupra căruţei se adunase un stol de păsărele care ciripeau vesele. Aşa 1-au petrecut pe Părintele până au ieşit departe de pădure. Atunci Părintele le-a zis: „Duceţi-vă înapoi la locul vostru” şi păsărelele s-au întors în pădure. Căruţaşul s-a gândit că Părintele Arsenie Boca este cu adevărat omul lui Dumnezeu.
Când Părintele lucra la chilia din munte, avea 12 oameni care îl ajutau. Unul din ei mi-a spus că odată, când urcau pe potecă, un urs le-a apărut în faţă, chiar pe potecă. N-au mai îndrăznit nici să urce, nici să coboare, deşi aveau şi securi la ei, şi 1-au aşteptat pe Părintele Arsenie, care rămăsese puţin în urmă. Când a ajuns, Părintele Arsenie le-a zis: „Ce faceţi măi, fricoşilor?”, apoi s-a dus la urs cu măinile goale, şi spre uimirea lor, 1-a luat de o ureche şi i-a zis: „Du-te mă pe aici la vale. Tu nu vezi că la ăştia le e frică de tine?”. Şi ursul a plecat la vale! (Biliboacă Matei, Săvăstreni)
-
A venit un credincios la mănăstire şi 1-a muşcat câinele mănăstirii. Atunci s-a dus la Părintele Arsenie şi i-a spus: „Bine Părinte, să venim la mănăstire şi să ne muşte câinele mănăstirii!”. Părintele Arsenie 1-a întrebat: „Cunoşti câinele?”. „Cunosc”. „Hai şi mi-l arată!” şi i 1-a arătat. Atunci, Părintele Arsenie i-a zis câinelui: „Să pleci şi să nu te mai prind pe aici!”. Câinele a pus capul în pământ, a plecat şi nu 1-a mai văzut nimeni de atunci. (Morar Gheorghe, Ucea de Sus)
-
N-a trecut mult timp după ce plecase Părintele Arsenie în veşnicie, când, mergând eu iar la monnântul lui la Prislop, mă opresc nişte maici: „Frate - îmi zic monahiile - ştii tu cine străjuieşte noaptea la mormântul Părintelui?”. „Nu, de unde să ştiu?“ - le-am zis. „Două căprioare!!!”. „Cum?”. „Uite-aşa: vin în fiecare noapte, se-aşează şi dorm încovrigate, cu boturile una în alta, pe mormântul Părintelui. De parcă ar vrea să-1 încălzească!… Şi când ne apropiem, pleacă, da’ încet, fără frică, şi pe urmă vin iar! În toată iarna lui ‘89-’90, căprioarele au străjuit noapte de noapte la mormântul Părintelui, ca doi îngeri tăcuţi, credincioşi şi cuminţi…”. (Valentin Iacob, în „Buletinul parohiei Sfânta Cruce” - USA, vol. XIII, nr. 9/ 2004)
Dostları ilə paylaş: |
