Drum infundat

Dacă întraga experienţă este deconcertantă apoi acum am pus punct.Sunt perplexă.Mă aşteptam ca piramidele să nuu fie morminte,ca templele să fie clădiri administrative,ca Valea Regilor să fie cartier rezidenţial ascuns de soarele arzător dar la Cartea Morţilor să fie jurnal de bord era prea de tot.

-Dar textele conţin formule rituale,sacre...

-Sacre.Aşa zici. –sare Toth.

-Da.Eu aşa ştiu şi nu numai eu.

-Ai văzut vreodată originalul ?

-Oooo.Nu.Eu nu ştiu egipteana veche. Şi nici nu-s cercetător .Sunt un om de rând care ştie nişte lucruri şi care am ajuns aici din nu ştiu ce cauze.

-Bine,Acum hai să intrăm la răcoare sun sfinx.

Uşa dintre labele dinainte ale impunătorului leu se deschide şi parcurgem un coridor bine luminat cu becuri electrice.de o parte şi de alta ,pereţii sunt placaţi cu faianţă albă care amplifică şi mai tare lumina.Din spate aud vocea lui Horus :

-Mai încap douăzeci de persoane,nu vă înghesiuţi.

-De cănd am ajuns aici mă tot întreb în sinea mea cum de mă înţeleg eu cu aceşti oameni.În ce limbă ? Şi nu găsesc răspuns.Cu toate acestea ei continuă să-mi vorbească şi eu le răspund.Totul pare să aibă coerenţă şi sens.Sau poate,ei le înţeleg pe toate spontan.Gândul fuge la diferite sisteme de comunicare şi-mi dau seama că eu pot vorbi cu ei cam ca în vis.Adică,sunt menşinută într-o stare de transş superficială suficientă pentru a prelua mesaje mental fără treceri prin cuvânt.la fel formulez răspunsurile.Deci folosesc matrici de gândire ale programului universal de comunicare.Buza ămi cade bosumflată când îmi dau seama că nu voi putea spune celor de acasă ceste lucruri.

Am mers câteva secunde prin coridor şi întrăm sub o boltă intr-o încăpere asemănătoare unei camere de consiliu.Arată ca un forum roman.E răcoare şi aer curat.Fiecare ăşi caută o poziţie convenabilă.Mă simt blocată.

-Ei acum să-ţi povestim.

-Eu întrebasem despre numele voastre.

-Numele.La momentul acela nu existau nume proprii pe Pământ.Cât despre cosmos,aici nu funcţionează numele.Ceea ce zici tu că sunt nume ,sunt atribute,exprimă abilităţi sau funcţii.Toate ni le-au atribuit oamenii după plecarea noastră.De fapt, noi am vorbit direct cu foarte puţini oameni.

-Bun,Şi problema Universului ?

-Zi tu Osiris,asta-i problema ta.

-Universul material şi energetic coexistă de foarte multă vreme.Materia şi energia sunt într-un schimb permanent.Dincolo de ele există o structură informaţională.O matrice.

-Tu înţelegi ce spune omul ăsta ? –mă întreabă Horus cu grija vădită de a nu pleca la drum cu stângul.

-Înţeleg şi să ştiţi că pe pământ se discută mult pe tema asta.

Osiris contiună hotărât să nu lase problema nerezolvată :

-De câte ori structurile materiale eliberează prea multă energie,ele intră în distrucţie.Energia liberă reconfigurează materia şi tot aşa.Trecerile dintre stări apar ca nişte vârtejuri.

-Pâclă şi vânt.

-Exact.Pâclă şi vânt în care pâcla este materia iar vântul energia.Liniile de forţă ale câmpului energetic organizează protomateria în structuri atomice.

-Dar spaţiile dintre ele sunt mari -zic.

-Da,dar identitatea elementară a atomului se conservă.

-Deci totul este rarefiat şi relaţionat concomitent.

-Da.Există forţe de menţinere a memoriei structurii atomilor,dacă putem exprima aşa empiric acest fapt.

-Holograme intenţionale.

-Ei,dar văd că aţi evoluat tare,oameni buni,nu vă mai duce nimeni cu poveşti –se miră şi se bucură Osiris în acelaşşi timp.

-Fără supărare -zic - nu aţi nimerit omul potrivit.Vouă vă trebuia un om de ştiinţă şi v-aţi procopsit cu un profan autentic dar cu memorie şi imeginaţie,

-Ei lasă, lasă . Aşa au apărut programele OM,STEA,PLANETĂ etc.

-Dar şi VEGETAL,MINERAL.CUNOAŞTERE.Vezi tu ? Povestea ta e pur materialistă.Oamenii cred în Creaţie,ei au zei cu care comunică,se simt supuşi destinului.Nu-i poţi dezamăgi,nu le poţi tulbura mintea şi sufletul

-Puterea gândului este infrnală,Danada.Tu ne-ai adus înapoi în materie prin ea.Tu eşti acum pe Pământ şi dormi într-o grotă dar mintea ta transcende spaţiul şi timpul.Tu eşti doar o fărâmă din colosala forţă creatoare a Universului.Ce spun eu nu atinge Creaţia care este de nepătruns începând cu prima idee şi primul proton.Discutăm doar nişte concepte.Nu vreau să te întristei din cauza noastră.

Se opreşte,e puţin trist.Mileniile de cercetare au cizelat ideile sale la nivele greu de suportat.Îşi trece mâna dreaptă peste creştetul capului.

-Cum mă vezi tu ?

Asta mă aruncă într-o încurcătură mare.Cum îl văd eu ?Ce să-i spun ? Ca pe un om ? Ca pe un zeu ?Ca pe un zeu care se preface a fi om ?Tac.Nu pot răspunde.

-Nu-ţi pot răspunde.Mai bine spune-mi mai departe ideile tale.

-Oricum ţi le spun.E vremea vorbelor.Ele trebuie rostite cu vorbe omaneşti.Voiam să te fac să te gândeşti la asemănarea dintre neuron şi Arborele Sephirot.

-Extraordinar ! Dar poate fi un caz particular.

-Nu asta-i problema.Întrebarea este de unde ştiaţi voi cum arată Arborele Sephirot când nu aţi putut vedea neuronul decât câteva mii de ani mai târziu ?

Se încinge el ,mă încing şi eu.Ceilalţi ne privesc uimiţi.Am să merg până la capăt şi dacă pic de proastă în faţa unei asemenea fiinţe ,nu-i mare lucru.

-Dar dacă unul dintre voi ne-a povestit sau arătat ?

-Asta era ! Preoţii de pe lângă temple ştiau anumite lucruei,poate chiar toate şi le împărtăşeau anumitor discipoli dar la acea vreme generaţia oamenilor-zei era departe.Anumite descoperiri atestă cu mari rezerve existenţa lor dincolo de zecz-cincisprezece mii de ani.Schimbările de civilizaţii au fost multe şi complexe.Vârfurile şi căderile s-au succedat fără încetare.Au murit lumi şi s-au născut altele din nimic.Doar omul,sămânţa lui a rămas să experimenteze mai departe această stare a materiei,această structură.

-Ceea ce spui este valabil pretutindeni.

Pare şocat.Pare să nu ştie nimic de marii gânditori ai Pământului.

Vreau să întrerup discuţia care poate degenera în polemică.

-Vreau să văd şi alte urme ale degradării planetei voastre.

-Dezastrul,vrei să zici.-intervine Toth.

-Oarecum – răspund.

-Ar fi bine să-l vezi ca să ştii unde nu trebuie să ajungeţi.- continuă vorba Horus.

-Să ştii că mă întreb cum de am scăpat numai cu dispariţia unui continent

-Chiar că aţi scăpat –adaogă Isis,dacă nu plecam cine ştie ce s-ar mai fu întâmplat.

-Nu pot să cred,Isis.

-O,ba da.Trufia culturilor supratehnologizate este fără margini.

-Dar voi,supravieţuitorii,cum aţi plecat ? – întreb vădit interesată de gradul de sinceritate cu care mi se va răspunde.De când am ajuns în această lume m-a mirat nespus modul maşinal de abordare a oricărei situaţii.Aproape îmi lipseşte explozia de stări emoţionale ale semenilor mei.Toţi sunt corecţi,sunt perfecţi şi identici.Trăiesc....,dar ce spun eu ?-trăiesc oare ?Mă poartă gândul la nişte clone cu care trebuie să comunic şi care,printr-o ţntâmplare fericită,îmi cer să creez o hologramă în dorul Pământului care nu li s-a şters din memorie.Sentimente contradictorii mă sfâşie.Încep să nu mai ştiu cum să-i abordez.Pot imagina case şi ape.grădini şi munţi,ceruri cu stele ,zile şi nopţi dar nu pot imagina drumul personalităţii umane.Nu pot construi punţi către ceva sau cineva perfect,de o perfecţiune sufocantă.Îmi dau seama cât de importante sunt micile defecte care ne însoţesc de-a lungul periplului numit "viaţă".Nu pot dărui acestor oameni modelul devenirii verbului"a fi"

În acest punct începe marele mister al Creaţiei.Ni s-a dăruit modelul de "a fi",imboldul iniţial şi mai departe totul a mers şi merge după o altă lege,după Liberul Arbitru.Suntem ,dar cu acestă stare fiecare dintre noi este liber să facă ce vrea,bun sau rău.Pentru asta nu va răspunde nimeni şi asta nu o va judeca nimeni.Restul sunt scorneli.Şi peste toate ca un corolar stă Legea determinării,a lucrului "de făcut" care ne poartă mereu înainte,care ne face să nu abandonăm ceva început,sau dorit,sau gândit.

În devenirea sa continuă,materia ajunsă la inteligenţă experimentează mereu,etapă cu etapă algoritmi deocamdată necunoscuţi.

-Danada,unde eşti ? Unde ai plecat ?

-Departe Seth,acasă ,acolo unde nu am terminat ceea ce am început.Mă gândeam că poate,şi voi aţi cunoscut etapele voastre de căutare şi neîmplinire.Şi mă mai gândeam că ,poate, şi voi aţi murit demult pe Pământ şi vă este dor să mai trăiţi o dată visul de dragoste pentru tot ce aşi lăsat în urmă.

-Iată cel mai frumos cadou pe care puteai să ni-l aduci cu tine.Sentimentele tale clare ca apa de izvor.Ai dreptate.Dincolo de corpurile noastre ,purtăm încă memoria celor ce au fost.Trăsătura energetică a vieţii trăite se păstrează.

-Prea ştiinţific,Seth.Dorul şi dragostea nu ascultă de doctrine şi de calcule.Ele sunt frumoase aşa spontane şi imprevizibile cape la noi.Auzi Seth ?Spune-mi mai bine cum au născocit oamenii povestea ta şi a lui Osiris ?

-Auzi Osiris –zice Seth pus pe glumă –despre ce poveste spune fata asta ?

Omul-şarpe,simbolul răului râdea.Era nespus de uman şi nimic din ceea ce făcea nu ar fi trădat fire unui ucigaş cu sânge rece.

Osiris pare foarte interesat.Toţi cinci se strâng în jurul meu şi aşteaptă ca nişte copii basmele Terrei.Este clar că ei nu ştiu nimic din ţesătura de basme ,mituri şi legende cu care i-am înconjurat pentru nimic altceva decât a depărta de la ei uitarea.Căci,se pare că oamenii ,aşa puţin cât i-au cunoscut,i-au iubit.

-Gata ? Spui ? –întreabă Horus şi-şi freacă mâinile.

-Spun şi dacă greşesc să mă iertaţi,aşa am auzit eu după douăzeci de mii de ani..

-Tii ! E o vreme ! –zice Ma'at glumeaţă.

-De mult,la începutul amintirilor lumii au venit în Deltă patru zei.Ei au coborât din carele lor de foc în deşert şi de acolo au ajuns pe jos până la vărsarea Nilului în Mediterana.Eraz doi bărbaţi şi două femei.Se numeu Osiris şi Isis,Seth şi Nephty.Ei erau fraşi şi soţi în acelaşi timp.Osiris a civilizat Egiptul,i-a învăşat pe oamenii locului scrisul, ştiinţa construcţiilor, agricultura, irigaţiile,contabilitatea.El era un erou civilizator.Gelos,Seth s-a hotărât să-l piardă şi cu ocazia plecării acestuia în ţinuturile nordice l-a asasinat.L-a închis într-o ladă şi l-a lăsat să se asfixieze.Isis l-a căutat şi l-a găsit dar nemilosul Seth l-a furat şi l-a sfârtecat în multe bucăţi.Apoi a împrăştiat bucăţile în toată Delta ca să nu le mai găsească nimeni.Isis şi Nephty l-au găsit din nou şi l-au refăcut şi înviat pentru puţin timp.În această stare,Isis a conceput cu Osiris pe unicul lor fiu ,Horus.Starea lui Osiris s-a agravat şi sufletul lui a plecat în împărăţia morţilor.Mult mai târziu,Horus îl răscumpără de acolo cu preţul unui ochi.Osiris însă nu mai poate fi niciodată viu cu adevărat.Eol devine un zeu al vegetaţiei care marchează ciclurile anului agricol prin apariţia şi dispariţia sa din lumea oamenilor.

-Extraordinar !

-Mai am.

-Spune.

-Apoi aţi instituit cultul Soarelui-Ra,aţi construit minunate temple şi piramide şi aţi ridicat o castă preoţească puternică şi bine instruită care s-a menţinut la putere câteva mii de ani.

-Opreşte-te -zice plin de haz Seth – iată ce a rămas din urma noastră. Ce ziceţi ?

-Danada,poţi să crezi că o mână de oameni scăpaţi ca prin urechile acului din dezastrul Atlantidei ,odată ajunşi în Egipt ne-am fi omorât între noi ? –zice Toth.

Şi continuuă :

-Când am ajuns acolo eram mai mult morţi decât vii.Cu oamenii locului nu puteam comunica pentru că nu le ştiam graiul iar ei nu erau receptivi la sistemele telepatice în care lucrăm de exemplu cu tine acum.Mai mult ne ascundeam.După multe chinuri am ănceput să deduc baza lingvistică a beduinilor şi să pot seta sistemul de comunicare.Atunci am început să vorbim mai întâi între noi şi apoi cu ceilalţi.Noi aveam o limbă bine pusă la punct şi şcoli şi universităţi dar totul s-a prăpădit.Cei care rămăsesem ne gândeam doar la ziua de mâine.A fost grea etapa învăţării decodării gândului şi alcătuirii sistemelor matematice de aşezare a sunetelor în forme intenţionale numite cuvinte.Hainele ne erau deja rupte şi a trebuit să improvizăm ceva altfel am fi ieşit în evidenţă.Nu suntem rude nici unii dintre noi dar sistemul tribal se baza pe relaţiile directe şi de aceea am fost asimilaţi drept fraţi,soţi,fii.Nici măcar Horus nu este fiul lui Isis.Emai tânăr dar atât.După o vreme,Osiris a plecat ce e drept spre Asia Mică şi nordul Maditeranei în căutarea altor suprsvieţuitori.Între timp,noi ceiolalţi,am strâns legăturile cu ceilalţi.I-am obişnuit cu scrierea şi cu puterea numelui.Când s-a întors Osiris,toţi eram deja bătrâni.Clima deltei ne-a afectat rând pe rând.Ne-am îmbolnăvit iar medicamentele s-au7 terminat.Plantele medicinale aveau acţiune bună dar prea lentă.Rând pe rând am murit,în termeni umani.Locul nostru a fost luat de cei care ne erau aproape şi probabil gustul puterii care este îmbătător i-a determinat să se ascundă în spatele chipurilor desenate sau să nu apară deloc în faţa semenilor lor sub pretext că sunt deosebiţi-zei.Nimic spectaculos.

-Dar Toth,nu aţi fost voi singurii supravieţiutori ? –întreb jenată de starea emoţională creată de rememorarea faptelor.

-Nu,sigur că nu.Au fost mulţi risipiţi pe tot globul dar nu prea ne ştiam între noi.

-Danada –zice Horus-tu cum ai ajuns la noi ?

-A adus-o Zalmoxis –răspunde Osiris în locul meu.

-Ah,Zalmoxis,cel din Carpaţi.

-De fapt cum ai reuţit să te desprinzi din timpul tău ?

-Nu mă întreba pe mine ,Horus,eu ştiu mult mai puţin decât tine.Eram într-o peşteră pe muntele Kogainon şi am trecut printr-o poartă temporală.Zalmoxis era cu mine şi m-a condus o vreme,apoi,odată ajunşi aici a dispărut.M-aţi preluat voi,mai întâi Isiris şi apoi grupul vostru.Nici nu ştiu cum mă voi întoarce dar sunt sigură că vreau să mă întorc.Şi chiar aşa,unde-i Zalmoxis ?

-Zalmoxis e un om tare de treabă.A vrut să ne ajute pe noi .Ei nici măcar nu-i din Sisius,e din Lebăda şi a plecat acolo.Dar ,nu te îngrijora,va veni să te conducă înapoi la timpul potrivit. –m-a liniştit Horus.

-Deci voi sunteţi materiali doar pentru mine ?

-Nu,...acum nu -zice Isis – acum suntem din nou materiali permanent.Aveam nevoie de modelel informaţionale pe care ni le-ai adus tu şi pe care le pierdusem.

-Isis,tu eşti medic ?

-Da,asta am fost dintotdeauna şi înainte de plecarea ta îţi voi da învăţătura şi meşteşugul vindecării pentru tine şi cei dragi.Atât pot face eu pentru tine.

-Îţi mulţumesc,mult,mult de tot.Şi ziceţi că veţi reuşi să refaceţi planeta cu puţinul pe care am putut să vi-l aduc eu ?

-Deja am făcut multe.Vino să vezi !

Afară se înserează.Mergem alene pe un drum pierduţi fiecare în propriile gânduri.Mă sint păstrătoarea legendei , o părticică dintr-o memorie gigantică.Mă gândesc la limitele noastre de acasă,la barierele pe care nu le putem depăţi,la faptul că ele ar trebui aduse aici ,în acest context,altfel se va strica din nou totul.

Îmi dau seama că Terra e doar o poveste născută din dorul de a crea continuu al omului,un paradis al Universului şi că noi nu prea ne dăm seama de frumuseţea în mijlocul căreia trăim.Măcinaţi de gânduri mici şi amplificând la paroxism nevoile zilnice ajungem să realizăm splendoarea planetei abia când trecem dinclolo.

Aerul care pe alţii îi ucide,solul care dezintegrează tot ce atige,imperiul microorganismelor ,al viruşilor şi bacteriilor care ne consumă de vii şi cu care convieţuim,Terra Mirrabilis,tărâm fermecat făcut parcă pentru a naşte legende.Doar aici,dincolo de timp înţeleg frumuseţea timpului,farmecul vieţii.

Spontaneitatea formelor,a sunetelor,a situaţiilor,sentimentele,nu încap în repetări robotice.Există o frumuseţe anume în inocenţa naturii,în jocul său duios şi ucigător în acelaşi timp,în experimentele sale neştiutoare şi netemătoare de greşeală,în forţa sa de eliminare şi de promovare a celor mai neaştepate situaţii .

Tot ce fac eu aici nu este decât o altă moarte.Este o zădărnicie.Mă sfâşie îndoiala.Nu modelele mele .nu imaginile mele trebuiau aduse aici ci sentimentele,deprinderea de a crea sentimente şi de acolo totul ar fi mers mai departe.Dar răul era făcut.O voce interioară îmi strigă :"opreşte-te!".

Vreau cu toată tăria să mă opresc dar ochii din jurul meu sunt fericiţi.Au ajuns să se mulţumească cu atât de puţin.Cu filme vechi deformate de memoria instabilă a unui om în transă.

Şi totuşi,până unde voi merge,până unde ?

-Nu te mai zbuciuma,Danada –îmi şopteşte Isis.

În ochii săi de chihlimbar joacă luminile apusului.

-Faci foarte mult.Noi suntem fericiţi că ai ajuns până aici.darurile gânduli tău sunt inestimabile.Sentimentele pe care te temi că nu ni le-ai dat sunt aici,în inimile oastrre.Dă şi temele rele,invidia,ura,exagerarea,toate sunt cu mult mai bune decât nefiinţa absolută.

Gândul mise umple de compasiune pentru aceşti oameni exilaţi în pustiul propriei uitări.Căci asta este boala lor.În saltul final şi-au pierdut memoria şi codul de acces în textura memoriei universale.

-Voi meritaţi mai mult decât cioburile memoriei mele,eu nu vă pot reconecta la spaţiul akashic.Asta veţi face singuri din urma mea.

Isis mă priveşte cu ochi vii ţi-mi spune plină de nerăbdare :

-Mai spune micuţule om,mai spune-ne legendele pe care noi v-am învăţat să spuneţi ,altădată.

Simt că între mine şi Isis va rămâne o poartă deschisă permanent,o comunicare de suflet pe care nici un cataclism nu o mai poate opri.

Simt că dincolo de vibraţia sufletului său deosebit,Marea Magiciană care uimise cu misterele sale o lume ,se temea.Strălucirea savantului se ştersese de atâtea neputinţe.Deşertul de pe Sisius era mai aprig decât fusese Sahara.Priveam înainte şi mă rugam lui Dumnezeu să-mi dea inspiraţia unor plăsmuiri stabile şi bune.O zvâcnire îmi străbătu mintea.Asata era.Ei nu aveau un soare viabil.Planeta lor agoniza.Încercările mele ar fi urmat să se şteargă oadată cu plecarea mea dacă nu am fi creat împreunăceva viabil.Puterea de aprinde un nou soare în cer nu o aveam şi nu o voi avea niciodată.Făcusem o mare greşeală când dădusem memoriei puterea de a se materializa.Era o amăgire.Trebuia să repar răul imediat.

Îi voi trezi la realitate şi le voi spune că singura alternativă viabilă esra să plece pe Lebăda,acolo unde era Zalmoxis.Imaginile lor de fum vor mai dăinui o vreme pe Sisiusul muribund iar când noaptea cosmică se va înscăuna pentru multă vreme ,vor muri încă o dată cu planeta aceasta intrată în reciclare materială.

-Uitaţi ce vreau să vă spun ....-şi încep să le argumentez plannul meu.

Toţi mă privesc halucinaţi şi plini de tristeţe.Nu voi lăsa să se petreacă+ asta.

-Să mergem –zic –să le vorbim şi celorlalţi.Trebuie acţionat repede.Câţi sunteţi ?

-Câteva sute.-răspunde Toth.

-Şi restul ?–zic

-Care rest ?Atâţia am rămas din catastrofă.

Învăţasem de la Zalmoxis teleportarea prin porţi galactice dar ştiam că îmi va fi greu cu mulţi deodată.Câtă nevoie aş fi avut acum de ajutorul lui.

Toth şi Osiris adună lumea la un loc.Eu mă gândesc profund la Zalmoxis şi îl chem,Umbre şi iar umbre se adună unele lângă altele în disperarea de a scăpa din infern.Zalmoxis nu răspunde.Trebuie făcut altceva. Gândesc cu întreaga capacitate a minţii mele chiar dacă ar fi să mă coste revenirea ce mai contează ?Kogainonul,asta tebuie să fie.Recreez mental imaginea muntelui,a peşterii.Un murmur se ridică din toate părţile.Din munte coboară Zalmoxis urmat de câţiva decenei.Toţi sunt atlanţi,şi vii şi emană forţă nelimitată şi dragoste faţă de umbrele din faţa lor.Nu sclipesc şi nici nu emană halouri ca –n poveste.Vin cu pas hotărât şi apăsat.Sunt doisprezece.

-Ai făcut treabă bună,Danada. –tună vocea omului-zeu.

-I-am cam adunat pe toţi pentru marele salt.Oricât am încercat n-am reuţit să-i întrupez.

-Bine,bine,asta şi trebuia să faci.Ia spune,îţi răspund la numele date de tine ?-întreabă curios ca un coppil.

-Parcă ar răspunde,parcă nu;îmi răspund la cuvinte,cereri şi idei.

Mă cuprinde pe după spate şi-mi zice:

-Asta pentru că u sunt numele lor.

Aş fi vrut să arate altfel.Să fie înalţi,cu haina lungi ,albe,bătrâni,cu feţe de patriarhi.Aş fi vrut să fie ca în visele mele pământene dar nu erau aşa.Erau un grup de tehnicieni veniţi să rezolve o problemă.Nu aveau însemne care să trădeze vreo ierarhie.Singurul lucru straniu erau ochii negri , de o adâncime nemaivăzută.

-Ce-i Danada,nu prea semănăm cu imaginaţia ta.

-Nu,deloc.

Răspunsul vine sec şi incisiv,aproape ca un reproş.Adevărul se află dincolo de visele şi dorinţele mele şi nu se aliniază acestora ci invers.Ei au venit cu tehnologia lor să salveze ceea ce se mai putea salva dintr-o civilizaţie valoroasă dar care s-a sinucis.Atât.Eu am privilegiul de a fi martora acestui fapt iar plăsmuirile mele rămân distracţiile mele şi gata.Încerc să-mi păstrez calmul în faţa acestei demonstraţii de forţă a logocii simple.Mă gândesc la ce am învăşat,la ce pot acum,la ce îmi oferă materia în continuă devenire.Voi continua.Mereu mă îmbărbătez cu aceste cuvinte.Trebuie ca în spatele acestor mişcări să fie altceva,altcineva care şrie şi aşează fiecare lucru la locul său fără milă sau ranchină.Mintea mi se înfundă în misterul factorului creator,al divinităţii,în misterul lui Dumnezeu şi şriu că de aici mai departe nu voi trece.

-Şi acum ?

-Acum plecăm.Luăm cu noi câţi putem încărca şi mai revenim.-răspunde Zalmoxis preocupat de cele ce vor urma.

-Şi cei care rămân ?

Ar fi bine ca până la îtoarcerea noastră să le laşi amintirile tale,i-ar ajjuta mult.

Zalmoxis este sobru şi hotărât.Nu lasă loc de echivoc.

-Pot să consider -zic – că totul face parte dintr-un plan început cu ceva vreme în urmă ?

Nu răspunde nimic.Mă priveşte şi organizează mai departe plecarea.

-Zalmoxis,cine eşti tu ? Vreau să mă întorc pe Pământ.

-Ai să te întorci,sigur ai să te întorci dar mai întâi mergi cu noi mai departe.Mă gândesc în sinea mea că nimic nu mă leagă de lumea lor.Îndoiala ţşi face loc în sufletul meu.Un moment greu.Mă refugiez în amintirile de acasă.

O lumină galbenă.plăcută mă învăluie.Nu ştiu de unde vine şi nici nu vreau să ştiu.Mă las în voia senzaţiei plăcute.Pajiştea de munte se aşterne lmătăsoasă şi jilavă.Aerul proaspăt mă învăluie cu arome de răşină şi fân.Insectele zumzăie şi mă retrag undeva mai la umbră.Mi se face sete.Vreau să beau.Mă aplec spre locul din care aud susuruş unui izvor.Simultan,mâna mi se afundă în nisipul tern al planetei muribunde.A fost doar un vis dintre multele pe care le-am trăit aici.

În faţă,câteva nave de construcţie banală înghit şiruri lungi de oameni.Umbre.Pe solul arid ,par nişte şerpi uriaşi cu mişcări sinuase.Caut cu privirea tot ce plăsmuisem până atunci.Este.Departe,în spatele meu.se zbate să fie în continuare.Oamenii gesticulează şi vorbesc de-a valma.Aud dar nu înţeleg.Ceva s-a rupt.Închid ochii de parcă m-aş apăra de ceva.În prima secundă se lasă un întuneric complet ăn faţa mea.Apoi fleşuri din viaţa de acasă.Foarte aproape mă surprinde vocealui Osiris

-Gata,acum mergem noi.

Deschid ochii şi văd cargoul care ne va duce Dummnezeu mai ştie unde.O imagine ciudată îmi străfulgeră în minte.Viitorul.Omul stelelor mă îndeamnă delicat pre viitor.Pornesc.Totul pare uşor şi firesc.Sunt între prieteni.

Pasarelă,scaune,tramvai galactic.Toţi împreună vreo douăzeci.Zalmoxis vine spre noi cu o mină mulţumită pe faţă.

-Gata,mergem în Orion.

Toţi se înveselesc.Bucurie şi împlinire.Ţi-au regăsit sentimentele.Măi,să fie !

-Nu te bucuri,Danada,nu te bucuri ?-zice Horus cel vorbăreţ şi continuă –ai să vezi leagănul civilizaţiei atlante.Ai să ne vezi pe noi cei adevăraţi.

-Ei,cum să nu mă bucur ?!

Mă copleşesc anii lungi şi grei de ucenicie în care m-am străduit să învăţ să-i pot auzi,să-i pot vedea dar,mai ales,să-i pot înţelege.În tot acest timp . ei erau lângă mine dar eu nu-i pputeam simţi.Au aşteptat răbdători,cu răbdarea nemuritorilor,să ajung la momentul final,să depăşesc limitele obişnuinţelor gândirii şi să-mi pot ridica mintea spre stele.Nu ştiu dece,dar aici,acum,toate astea sună banal.Mă simt un copil bătrân rătăcit pe cărări nebănuite.Oricât de autentică ar fi închipuirea,există un moment în care devine convingătoare prin încărcătura sa de fapte pe care le aşteptam altfel şi care s-au dovedit a fi altfel.