Drum infundat

Să te mişti liber în cer,printre stele pare un vis dar nu peste mult timp va fi o realitate accesibilă a generaţiilor viitoare.Deocamdată ,sunt aici şi constat că întregul proces de adaptare nu a fost decât o acordare conştientă de vibraşii , o demoonstraţie matematică de stabilire a unui scop şi de aprofundare a voinţei.

Voinţa va fi instrumentul capital în depăşirea convenţiilor devenite comode dar limitative.

Horus are în el e sete inepuizabilă de comunicare.Nasul acvilin încearcă să-i dea un aer savant dar ochii jucăuşi neagă îîntreaga seriozitate a feţei.El este peste tot,ascultă,răspunde,întreabă,intervine.Ce mai tura-vura,se bagă în orice.Restul nici nu mai contează dacă Horus e pe aproape şi el e pe aproape mereu.Nu-mi pot imagina inginerul sau ce-o mai fi fiind din spatele lui.Năstruşnică împlinire a materiei.

Ceilalţi nu-l prea bagă în seamă decât când vine vorba de treburi serioase,dar atunci îl ascultă cu atenţie.Aşa îmi dau seama că jucăuşul e un factor important.Prin contrast,Toth e taciturn.Prcă ar dormita continuu.Oricum,toţi fac echipă şi asta se vede.Cine poate vorbi -Horus:

-Ce stai aşa triată,făptură ? De când am plecat,abia ţi-am auzit glasul.

-Mă gândesc unde ajungem şi cum va fi acolo.

-Nu te mai gândi,ajungem şi gata.

-Îmi amintisem de Sfinx.Oamenii cred că el priveşte spre Orion şi că stă acolo ca un semn,un simbol de aducere aminte a faptului că de acolo au venit nişte oameni şi tot acoloo au plecat.

-Sfinxul,da,priveşte într-adevăr spre Orion.Noi am venit şi am plecat mereu din Orion dar nu în Egipt.

-Totuşi,Egiptul păstrează ammintirile despre voi.

-A fost ultima manifestare marcantă a culturii atlante dar noi ne-am retras treptat spre nordul Indiei.

-Oare voi sunteţi misterioasa populaţie blondă care a străbătut Cânpia Indusului la un moment dat ?

Îmi răspunde fără ezitare:

-Nu,noi nu suntem blonzi iar faptele despre care vorbeşti s-au petrecut probabil după plecarea noastră.

-Să fi fost nişte triburi nordice ?

-Tot ce e posibil-îmi confirmă ipoteza de parcă ar şti ceva.

-După cum îmi răspunzi,mi se pare că am fost temeinic monitorizaţi cel puţin câteva zeci de mii de ani.

Glasul meu trădează nervozitate.Sincer vorbind,nu-mi place ideea observatorilor galactici.Nici nu vreau să mă mai gândesc.

Horus mă ia pe ocolite.

-Îţi aminteşti cum l-ao cunoscut pe Osiris pe Sirius ?

Da.A fost o apariţie spontană.

-Şi zalmoxis ?

-Ce-i cu el ?

-Nnu l-ai numit tu om-zeu ?

-Da.

-Şi acum nu vorbeşti cu el de la egal la egal ?

-Ei.

-Aşa a fost şi cu noi.

-Cum ?

-V-am descoperit şi am venit printre voi.

-Ca la plimbare.

-De ce te enervezi ?

-Nu-ţi imaginezi câţi au crezut în voi.Câţi s-au rugat vouă şi uneori au murit pentru credinţa în voi.Şi când colo ?

Pentru prima oară,Horus este descumpănit.

-Ştiu asta.

Răspunsul mă surprinde.Opresc în gât o remarcă tăioasă.

-La început ,am încercat să ne facem înţeleşi,dar n-am putut.Apoi.lucrurile au patinat.

-Şi,cam cât aţi stat printre noi ?

-Cam zece mii de ani.-face o pauză. Uită-te mai bine în jur.

Nu mă pot lăuda că înţeleg bine diferenţa dintre zeu şi nemuritor.Mă întreb dacă Horus vrea să spună că zeii sunt trecători ca şi oamenii,doar că durează mai mult.Se poate concepe ceva stabil într-un vârtej material continuu ? După mintea mea , nu.Judecata mea îmi poate juca feste.Nu trebuie să mă las pradă imaginaţiei.Doar legătura permanentă dintre imaginaţie şi raţiune,poate păstra linia de plutire.De ce mă frământ ,oare ?Ceiilalţi s-au şiniştit din conversţie şi dorm.Până şi năvalmicul Horus a aţipit.Şi nici n-am apucat să ântreb cât mai avem de străbătut.Simt o stare plăcută de abandonare.Voi adormi şi eu.Îmi aşez fruntea în degetele răsfirate ale mâinii stângi.Închid ochii alene şi mă cufund în scenarii de necrezut.Mă văd în carne şi oase dar în acelaşi timp îmi dau seama că unele lucruri din viaţa trecută au dispărut .Hrana, apa, oboseala .Fruntea îmi alunecă agale spre podu palmei .Parcă s-a aşezat mai bine şi căldura mâinii mă face să mă simt vie.În fond,starea în care funcţionez acum nu se poate defini.Defectele,durerile,suferinţele organice au dispărut toate.A rămas doar o stare de supraconştientizare care îmi dă senzaţie de confort.Şi totuşi,trupul este cu mine,şi mai mult chiar ceilalţi sunt tot întrupaţi.Pot remarca o anume diversitate a trăsăturilor,chiar.Şi ar mai fi ceva;starea lor este stabilă. Materie structurată,deci.Cum pot fi nemuritori ? Unde sunt legile anduranţei,ale perisabilităţii,ale dezintegrării,ale reciclării ?Nu mai sunt. Odată cu ieşirea din chingile atracţiei gravitaţionale,toate au dispărut.Aşa devii nemuritor.În frunte îmi apare o senzaţie de ameţeală penru câteva clipe.Scutur capul de parcă m-aş apăra de ceva nevăzut. Îl aşez în spătarul scaunului.Privesc afară.Constelaţiile s-au răstrunat.Lumina neagră a spaţiului intergalactic se transformă uşor în galben.Aş vrea să privesc şi de cealaltă parte a navei dar hublourile sunt închise.Apoi totul devine violet,vioriu,transparent.Nori de diferite culori se răafiră pe lângă noi. Corpuri cereşti se desenează ca nişte imagini fantomatice.Privesc plină de curiozitate şi mă simt ca un copl neştiutor aruncat într-un carusel uriaş.

-Trecem a doua falie –zice Horus de lângă mine.

Nici nu l-am observat când s-a trezit.

-Navele astea sunt vechi şi se simt trecerile dar nu mai facem mofturi-continuă el ca o scuză.

-Şi cum trec ? Mie mi se pare că ne răsucim ca o săgeată în zbor.

-Chiar aşa.Asta-i toată chestia.Ne rotim şi inişiem un vârtej foarte puternic care străbate vortexul principal fără deviaţii semnificative de traiectorie.

-De aceea am ameţit mai devreme ?

-Da,ameţeala şi senzaţia de somn decurg din viteza de rotaţie.Dacă ai observat mai toţi păreau să doarmă în tot acest timp.

-Eu cgiar m-am mirat dar nu am avut pe cine să întreb.

-De acum înainte să întrebi orice,fără sfială pentru că lumea complet ouă în care ai intrat are nespus de multe taine pentru tine. Acum ,de exemplu,ne pregătim să trecem de ultima poartă spre Cetura lui Orion.

-Iar vom înţepa vottexul ?

-Da.

-Au fost trei porţi .

-trei cu tot cu asta dar primele două sunt foarte aproape şi par a fi una singură.

Ocupaţi cu discuşia,totul a trecut mai uşor.De fapt mă învăţasem să mor şi să inviez la fiecare nouă încercare.Ceilalţi erau vioi şi prietenoşi.O uşoară rumoare a străbătut grupul :

-Am ajns.

Cuvintele reverberau în diverse graiuri,unele cunoscute,altele de un straniu al conceperii articulării aproape muzical.Nu era nici o voce guturală,sfâşietoare sau înfricoşătoare.Erau limbile cerului.Îmi dau seama cât de convenţional este un limbaj.Logica conexiunii dintre stare,obiect şi sunet este complet aleatorie pentru mine.Şiruri de sunete deschise sau închise compun şi recompun secvenţe atribuite unui cu totul alt domeniu material.Este un spectacol unic.Îmi dau seama abia acum că am stat lângă oameni din toate colţurile galaxiei şi nu am sesizat măreşia momentului.Mă surprinde că toţi reacţionează la fel.Bucuria este o stare unică.Unitatea omului se manifestă nu neapărat prin trăsăturile comune ale structurilor materiale ci ,mai ales prin gama de sentimente pe care o dezvoltă în raport cu o situaţie dată.

Bătrâna Atlantidă îşi cheamă copii acasă.Cât au aşteptat oare această clipă ?

-Să mergem,Danada,- îmi şopteşte Isis la ureche.-lasă gândurile.Acum trebuie să părăsim nava care va pleca după ceilalţi.

-Voi aveţi case ?

-Avem ,avem casele noastre din care am plecat acum ceva vreme spre Terra.

-Câţi ani galactici ar fi ?

-Cam trei.

-Trei ani ? deci eu,de câtă vreme lipsesc de acasă după socotelile astea ?

-De vreo sută de ani....

-Vai de mine.....au murit toţi,la ce m-aş mai îmtoarce ?

-Ba nu.Nimeni nu e mort şi tu pare că ai lipsit doar câteva ore,hai,cel mult zile.

-Ei !

-Asta-i curbarea spaţiului şi a timpului. Ştii ?

Ce să ştiu ?De unde să ştiu ?Abia câţiva savanţi meşteresc la teoria asta.

-Mergeţi fetelor ?

Se aude vocea lui Toth.Nici chiar el nu mai este întunecat.

Ce-or fi avut pe Sirius de erau aşa de îmbufnaţi ?Voi afla.Voi rămâne printre ei şi voi afla până la urmă.Ne mişcăm încet.Nici nu-mi dau seama că suntem pe altă planetă.E la fel ca pe Pământ. Atmosferă, gravitaţie, relief, construcţii.Mintea mea alimentată cu viziune terifiante sau angelice din SF-urile de acasă refuză realitatea.În loc de monştri sau heruvimi,văd oameni normali care se manifestă aşa ca noi.Trăsături comune îi fac plăcuţi la vedere.Sunt doar puţin mai serioşi.

-Atlantida,deci ce-i asta ? O ţară , un continent, o planetă ?- vorbesc singură.

Se pare că am fost trecută uşurel în directa supraveghere a lui Toth. Sau nu ?

Ieşirea din navă seamănă cu ieşirea dintr-un tren de mare viteză.Dale gălbui de gresie fină se aştern sub picioare.Sunt în ciorapi.Aşa am rămas de la plecarea din peşteră.Jenant.Halal vizitator galactic.În pantaloni de munte şi ciorapi de bumbac.Ochii celor din jur întreabă mut ce fel de încălţări or mai fi şi astea ?Râd şi eu .

-Oare cum aş fi arătat cu bocanci ?

Îmi înfund capul între meri şi merg mai departe.

-Lasă,Danada,găsim noi ceva.

-Spune-mi,Isis,aici nu mai ţine treaba cu proiecţia mentală ?

-Nu,aici este ca pe Terra,mai greu. Ştii...câmpul magnetic....

Apoi se adresează ghiduş lui Toth :

-Trebuie să âncălţăm fata,Toth.

Sobrul Tith se trezeşte la realitate şi se încruntă scurt.

-Ce ?

Situaţia devine reconfortană prin umorul său.Nimic din existenţa noastră nu le este ecunoscut.Aşa a fost mereu.Aşa trebuie să fie.Oare egiptenii ştiau despre aceste lumi şi despre posibilitatea apropierii de ele ? Trăiesc cu senzaţia că mă afşu în centrul unui iperiu galactic.Peroane,spaţii vaste,oameni şi iar oameni.Flori,peste tot flori care de care mai ciudate şi mai frumoase.Oameni liniştiţi,calmi.Pe un perete se vede un panou uriaş cu paginile de sticlă.Se foloseşte ca ghid,videofon sau hartă.Totul pare însufleţit.Mobilele se ajustează instantaneu la cerinţele ocupantului.Tehnologia asta a lor atât de avnsată te aruncă n braţele paranoiei.Oricum,însoţitorii mei mă conduc cu eleganţă spre ieşire fără să mă lase să produc neplăceri.Mă înfioară gândul că nu a fost decât o sală de aşteptare.Cum or fi casele,atunci ?Afară e plăcut,călduţ şi luminos.Vegetaţie multă şi amestecată.Mă gândesc la cine voi merge ?

-Danada –zice Horus-la mine nu-i cine ştie ce dar sunt singur şi nu trebuie sî pregătesc pe nimeni pentru venirea ta.Ce zici ?

De parcă eu aş putea să zic ceva.dau din umeri.Ce pot să spun ?De ce nu m-au trimis înapoi pe Terra ?

-Mergem Horus,ştiu că te deranjez dar dacă nu m-aţi trimis înapoi acasă la mine,asta trebuie să fac.De aici,mă tem că nu prea ştiu singură drumul spre Pământ.

Râde.S-a înviorat.Cel mai greu moment a trecut.

-Pe mine nu mă deranjezi doar că îţi va fi mai greu să înţelegi viaţa noastră.Ceilalţi au familii şi pentru ai lor ar fi un şoc vederea unui străin după ce mama sau tata au lipsit de acasă atât de mult timp.

-Gata.Am pornit.Pe unde ?

Salut reverenţios grupul care rămâne prins în nişte discuţii.Toţi îmi răspund la salut şi privirea lui Toth mă petrece câteva clipe în timp ce plec alături de Horus.Intrăm în ceva ca un taxi.

-Sunt magnetice ?

-Da,sunt magnetice.Străzile poartă maşinile.

Mă uit în toate părţile.Case frumoase,elegante.Străzi drepte,curate,de fapt nu le atinge nimeni.Oamenii nu merg pe jos decât foarte puţin.Nu pot face diferenţa între zonele centrale şi periferice.Nu văd temple.

-Totul este electric ?

-Totul este nuclear.Aşa a fost şi în Aatlantida.

Horus se străduieşte din greu să stea în barajul întrebărilor mele şi se vede treaba că vrea să fie o gazdă bună.Nu în fiecrae zi primeşti oaspeţi din capătul Universului.Aşa aş face şi eu..Dacă n-ar fi el ,aş fi pierdută.

-Ajungem imediat.Oraşul se numeşte Rual.

-Şi ceilalţi ?

-Prin prejmă.Vor veni mâine dimineaţă.

Între timp s-a înserat.Cerul vânşt aprinde stele mari,luminoase.Parcă suntem mai proape de ele.Străzile sunt luminate de jos şi par nişte şerpi de lumină.Nun văd oameni pe stradă.

-Nu circulă oamenii pe stradă ?

-Ba da ,dar u pe arterele de mare trafic.Ei,gata ,am ajuns.

Coborâm pe marginea drumului şi maşina porneşte singură înapoi.Strada este ca oricare alta.Construcţiile frumoase lasă loc unora aiurite rău de tot.

-Nu construiţi pe verticală.

-Nu mai mult de două etaje.

-Şi cum a fost pe Terra când nu aveaţi electricitate ?

-Am făcut o centrală din reactorul navei.

-Mai taci, şi ţinea un continent ?

-Nu,de unde, Atlantida n-a fost niciodată un continent.A fost o locaţie cât un oraş mare.Ce era să facem ?Apoi am rămas mai mult decât era programat şi unii s-au încântat rău de tot.

Aici,discuţia se opreşte în faţa nei case.O uşă,o carrtelă,am intrat în universul cel mai ascuns al unui atlant.Pe Pământ sunt case mult mai impunătoare.Totul este practic şi modest dar foarte evoluat.

-Câte camere să fac ?

Întrebarea cade ca o piatră.Mă uit ca trăsnită.Ridic mâinile a neputinţă.

-E bine aşa cum e.

-Da,sigur,sigur –îşi dă seama că vin dintr-o lume mult mai modestă.

Acum s-a încurcat de tot.Mă aşez pe cave care trebuie să fie canapea şi care aş dori nespus să rămână aşa.

-Aşa,-zic ca să rup starea de încordare –cât ţine noaptea aici ?

-Opt ore.Ca şi pe Pământ.

-Sirius era altfel.

-Avea doi sori.

-Ce căutaţi voi acolo ?

-Este halta intermediară.

A trecut,momentul de timiditate a trecut.Îmi dau seama că nu o putem ţine aşa toată noaptea într-o filizifare.Oricum temele sunt deja discutate şi subiectul pare să agonizeze .

Pare cufundat în visare.Pune ochii în pământ şi deschide braţele a neputinţă.

-Şezi lângă mine atlantule .

Vine cu pas moale,şovăitor ; nu mai este viteazul vesel,plin de mândria civilizaţiei sale superioare.Se aşează timid lângă o pământeană perisabilă dar încărcată de forţa creaţiei.

-Ce eşti tu,Danada ? –şopteşte stins şi ochii lui mari caută în gol.Doreşte acelaşi adevăr pentru care eu stau spânzurată între viaţă şi moarte.

Îi iau mâna cu degete îngheţate ăn palmele mele calde.Nu fuge,nu se retrage.Pare vrăjit.Aici se petrece ceva.Minunea.Căldura trece încet spre trupul care pare că se trezeşte dintr-o lungă agonie.Degetele mâinii stângi se strecoară spre fruntea înaltă.Întreaga lui figură trădează plăcere,încântare.Se lasă pradă mângâierii.Mai vrea.Mâna continună gestul simlu şi plin de tandreţe.Încă o dată şi încă o dată.Apooi se odihneşte calm şi drăgăstos pe gâtul alb,imaculat.Fericirea îl inundă.Ridică uşor dreapta şi încearcă să repete gestul.Din ochii lui curge o lume de vise neştiute nici chiar de el.Trupurile se unesc într-o îmbrăţişare firească şi nesfârşită.Totul e pace şi linişte şi bine.Capul se lasă uşor pe umăr.Cuvintele nu mai au loc.Jocul iubirii nu permite vorbe; poate doar metafore postume.În poala visului aroganţa dispare.Totul se topeşte în căldura sentimentului pentru care a tânjit şi pe care nu a îndrăznit să-l descătuşeze decât acum.În murmurul său se împletesc plăcerea şi regretul celor pierdute.Corpurile se preling lin unul pe lângă celălalt.Se transformă ,se unesc în unul singur.Totul pare nat5ural şi firesc.Este un vis devenit realitate.Dragostea izbucneşte la cote nebănuite .Se aprinde un foc ,pământean,devorator,purificator ; un foc în care se contopesc înalte calităţi şi delicate sentimente.Comuniunea crează o identitate nouă,un om complet care,după nenumărate căutări şi-a găsit împlinirea,şi-a găsit întregul.Se distrug convenţii şi se remodelează traiectorii de evoluţie.Dragostea umană,simplă,copleşitoare care te acaparează în totalitate ,iatăce lipseşte acestui om.O floare uitată a înflorit pe planeta lui şi el este primul care o redescoperă.Un mugure de speranţă,o frântură de vis acoperă cu aripa lor frumuseţea clipei.Horus e fericit.Ceva îmi spune că va rămâne veşnic.Va fi aşa ? Eu ştiu că tocmai această incertitudine dă farmecul iubirii.El învaţă acum.

-Mă arzi,Danada –gângureşte ca un copil.

-Acum ştiu de ce nu m-ai lăsat să merg la ceilalţi.

-Nu puteam să te las.

-Zalmoxis ştia ce se va întâmpla.-rostesc aşa ca să mai detensionez clipa.

-Zalmoxis e tare şiret.

Nu ştiu de ce nu mă mir.Totul a decurs omeneşte şi foarte normal.Un bărbat,o femeie,doi străini,două lumi s-au intersectat,s-au cunoscut .Aşa e jocul şi asta e legea lui.

Horus s-a redescoperit ca fiinţă,ca om universal şi acest lucru a meritat întreaga sa zbatere şi recluziune de pe diferite planete.Unii se descoperă firesc,la ei acasă,pentru alţii este ceva mai greu.

-Horus,mă bucur pentru fiecare moment trăit alături de tine dar mă gândesc cum va fi când va trebui să plec.

Mi se usucă gătul,înghit ăn sec.El stă nemişcat şi pare că nu se mai satură ascultând.Apoi spune liniştit :

-Mai spune,spune orice,şi mai ales,mai rămâi.

-Dacă pot voi sta,voi mai sta sau .....poate vom pleca împreună... oricum pentru cei de acasă am murit deja.

-Cum aşa ?

-Am murit când n-am mai putut înţelege ce se petrece în jurul meu.Când am simţit că omenirea vrea să se întoarcă din drum.Şi nici nu plânge nimeni în urma mea.

Tace şi tăcerea lui mă descumpăneşte.

-La ce te gândeşti ?

-Sunt un privilegiat.Ascult o voce care păstrează în ea începuturile lumii.Ceilalţi au pierdut acest moment.

Apoi zice :

-Din sufletul acesta, din dragostea aceasta ai născut frumuseţile de pe Sirius,nu ?

-Aşa am vrut dar ele au pierit odată cu plecarea noastră.

-Poate da,poate nu,oricum mie unul mi-a plăcut.

Mi-e somn.Adorm instantaneu.Somnul vindecător şi reconfortant.În vis revăd imagini de pe Pământ.Poiana,drumul,dialoguri.Nu ştiu cât am dormit.Mă trezesc şi alături găsesc trupul fericit al celui care a descoperit puterea visului.Doarme sau mă aşteaptă să mmă trezesc ?Un zâmbet larg mă convinge că aştepta să mă trezesc.Apoi dispare pentru câteva momente.După un timp se aud murmure care se apropie.Sunt ceilalţi.Adulţi înăcriţi de calcule puţi faţă în faţă cu un copil somnoros al Universului.Râdem.Dintre toţi,poznaşul Zalmoxis pare foarte mulţumit de fapta sa.Zice:

-Spune Danada cum ai reuţit să-l domesticeşti pe Horus ?

-Horus,unde-i Horus ?

-Nu prea pot să explic,astea sunt chestii personale.

S-au adunat toţi în jurul meu.

-Ai vrea să mergi acasă sau să rămâi ?

-Am visat despre acasă....

-Nu,chiar ai fost acolo.Tu faci atât de uşor salturile de parcă eşti făcută pentru asta –intră în vorbă Horus cu un aer vinovat.

-Nu ştiu,eu nu fac nimic,gândul meu continuăsă stea suspendat între lumi.

-Ţii minte Isis -zice Toth –şi noi am încercat asta dar nu ne-am mai putut întoarce.

-Înseamnă că aducerea mea aici n-a fost întâmplătoare.

-Nu,deloc –răspunde Toth şi continuă –numai că lui Zalmoxis i-a fost greu să te găsească.

Zalmoxis dă din cap afirmativ.

-Fiţi serioşi,sunt milioane de aomeni care trăiesc aşa.Zalmoxis nu ar fi trebuit să aibă nici o digicultate.

-Nu-i aşa –zice Zalmoxis – îţi aminteşti starea prin care ai trecut pe Sirius ?

-Da,mi-a fost un pic rău.

-Da,da,ai murit şi ai reînviat de câteva ori.Ceilalţi nu şi-au mai revenit ,n-au avut structurile biologice destul de consolidate.

-Au mai fost şi alţii ?-întreb cu tristeţe în glas.

-Da....au fost mulţi dar n-au putut trece porţile.

Privesc în ochii lui adânci şi-mi scapă :

-Cartea Morţilor.

Zalmoxis mă strânge la pieptul său :

-Porţile,trecerile nu sunt pentru toţi.

Toth se simte dator să intervină :

-Cartea Morţilor n-am apucat s-o verific în totalitate.este un sistem de ghidare insuficient aprofundat.

-Care dintre ele ? – zic în continuare

-Cea egipteană ?!

Horus care este tot timpul lângă mine ,intervine brusc :

-Care alta ?

-Cea tibetană zic.

O clipă am crezuzt că s-a produs un scurt-circuit.Mirare amestecată cu bucurie se citeşte pe feţele tuturor.

-Ce aveţi,oameni buni ?

Osiris zice :

-Dacă există şi una tibetană,înseamnă că un prieten al nostru trăieşte

Acum prind momentul şi zic :

-Că tot veni vorba,ia spuneţi-mi numele voastre cele reale.....

Nu cred că-mi vor dezvăli acest secret,dar eram datoare să mai încerc o dată.Spre surprinderea mea ,mă consideră deja una de-ai casei şi încep : Theuth , Asisha , Ors , Eishir , Saret , Antar , Sene

-Astea le ştiu deja,credeam că aveţi altele.

-Le ştii ?De unde le ştii ?

-Au rămas scrise pe monumente sau în papirusuri.

-Atunci ştii şi numele celui dinTibet .

-Nu.Ei au fost foarte închişi şi necomunicativi.Oricum,după cum vorbiţi ,este tot un atlant.

Osiris continuă :

-Da,alt atlant dar care a ajuns în Hymalaia.

-Nu ştiu dacă trăieşte,deşi ar fi aproape imposibil să-şi fi prelungit atât viaţa pe Pământ.

-Când am părăsit Atlantida -zice Zalmoxis -ne-am aşezat mai întâi în nordul Africii şi am aşteptat să se calmeze lucrurile şi să e mai adaptăm şi noi la noile condiţii.Luasem cu noi două navete spaţiale şi le ascundeam de ochii oamenilor.Chiar şi noi ne ţineamla distamţă.Aşa era mai bine.Am ascuns navele în munţii Atlas şi tot acolo ne-am făcut şi tabăra.Nu era greu.Sahara era pe atunci plină de verdeaţă şi ne dădea tot ce aveam nevoie.N-am putut salva mare lucru din arhivele atlante dar îl aveam cu noi pe Toth.El s-a apucat să refacă istoria evenimentelor din amintire dar ţi-a dat seama că un asemenea text ar încurca tare de tot mersul firesc al dezvoltării Pământului.Atunci l-a codat.Între altele ,textul conţinea şi formulele de trecere dintre diferite nivele galactice.Aşa a apărut Cartea Morţilor.Am numit-o aşa pentru noi înşine ne consideram morţi pentru poporul nostru.

-Apoi,probabil v-aţi despărţit...

-Exact.Eu şi cu grupul meu am pornit spre Europa şi am rămas acolo pânăce am aflat că grupul lui Osiris s-a stabilit în Egipt.De fapt mi-a spus-o chiar Osiris când a venit în Tracia.Din Tracia ,a plecat spre Orient cu gândul că ar mai trebui să fie şi pe acolo cineva.Aşa a şi fost.Acolo,în munţii Hymalaia l-a găsit pe Phyra,colegul său care se tabilise la rândul său şi întemeiase o colonie.

-Şi voi credeţi că acest Phyra trăieşte ?

-Chiar dacă nu mai este pe Pământ,el trăieşte atâta vreme cât a lăsat codul de trecere.

-Staţi puţin,nu ştiu nimic despre acest Phyra dar ştiu că numele primului rtege de origine divină din Tibet a fost Dygun.

-Cum ? –Zalmoxis sare ca ars.

-Dygun,este cel care la mânie a rupt coarda de argint care îl lega direct de cer....

-Stai ! –de data asta este rândul lui Toth să întrebe mai departe.

-Era legat direct de cer ?

-Da.se spune că se ducera să se culce în cer în fiecare seară dar era năvalnic şi cam beţiv.

-Şi ce s-a întâmplat cu el ?

-Într-o bună zi s-a ridicat la cer ca un curcubeu şi oamenii au zis că a murit.De atunci nu a mai fost văzut.

-Copă a cerului –zice plin de încântare Zalmoxis –deci Dygun a plecat din Tibet directla cer.

-Da.

-Horus –zice Osiris –Dygun trebuie căutat.Vezi că şi-a păstrat numele vechi.

Horus plimbă palma mâinii stângi peste suprafaţa unei mese şi din aceasta începe să apară imagini asemănătoare computerelor noastre.

-Ăsta-i computerul,nu ?

-Da,acum hai , să-l căutăm.

-Şi pe Terra se lucrează la fel.

-Ştiu dar încă ne vine greu să comunicăm în spaţiu.

Horus caută cu grijă adresele la care poate răspunde Dygun sau Phyra.

Zalmoxis prinde ocazia să se mândrescă puţin :

-V-am spus că vă aduc un om care ştie ce-i cu el !