Drum infundat

Horus întoarce spre mine ochii lui frumoşi plini de dragoste,se pare că nu i-am gezamăgit şi că vom contiua să fim împreună.Cine poate şti ?

Deodată zice :

-Ia să vedem....

Toţi suntem în jurul lui

-În banca galactică de date nu apare

-Caută-l la metişi -zice Zalmoxis –s-a născut pe Terra ca şi mine.

-Aşa,că bine zici.S-a născut pe Terra.Uite-l !!!

Nu-l văzusem niciodată pe Horus sau Ors ,cum se umea de fapt,atât de entuziasmat.Trecusem împreună prin multe stări emiţionale dar entuziasmul coppilăresc de acum nu-l scosese la iveală.Se schimbase mult în bine şi ceilalţi împărtăşeau părerea mea.osiris şi Toth discutau ceva în atlantă fara a ţine seama că eu nu înţelegeam nimic.Mă considerau prea mult de-a lor.Pe de o parte mă cam simţeam în plus iar pe de alta ar fi trebuit să fiu mândră dar mândria o lăsasem de mult în urmă.Din monitor se formează un cub holografic şi apare un personaj la fel cu noi dar fie din cauza distanţei ,fie din ci8ne ştie ce alte cauze era mai şetrs.Se înfiripă o conversţie pe cinste între cei de faţă.Apoi se lasă liniştea.Dygun dispare ca în legendă.Cubul dispare.Monitorul vibrează şi apare programul de stand-by.După mult timp aud vocea lui Seth.

-Danada.tu rămâi cu Ors şi faceţi mai departe ce este de făcut.Noi trebuie să plecăm în Lebăda.Zalmoxis va termina transbordarea celor de pe Sirius.Ne revedem cât de curând pe Pământ.

Apoi,în loc de rămas bun zice:

-Tu....să ştii că rămâi protejata mea şi a lui Isis.Oricând ai nevoie de noi te vom asculta şi te vom ajuta.

Ochii lui verzi lucesc sălbatic.Ştie de câte ori l-am invocat.Ţtie câte aş fi vrut să-i spun.N-am timp să fac nici o remarcă.Omul-şarpe pleacă spre alte depărtări ale cerului.

-Ăştia sunt ei –spune Ors âmpăciuitor.Aşa am fost şi eu până să te cunosc pe tine.Seth te iubeşte foarte mult şi te va ajuta întotdeauna,şi Isis la fel dar ei u sunt liberi.

În acest timp.palma lui stângă închide computerul .Nu mă scapă din ochi nici o clipă.

Îmi sună în urechi cuvintele lui Ors.

-Ăştia sunt ei.Aşa au fost mereu.Fac lucruri minunate dr nu sunt capabili să păstreze dragostea.

-Ors,spune-mi,mai înainte s-a vorbit în atlantă ?

.-Nu,nu,era limbajul universal din care se desprind toate celelalte.Nici eu nu-l mai ştiu aşa de bine,e teribil de vechi şi oricum la o nouă remodelare a spaţiului cosmic se va modifica în funcţie de algoritmul nou.Să lăsăm asta,acum.Ce facem ? Mai rămânem pe aici sau plecăm spre casă ?

-Vii cu mine ,Ors ?

-Da...aşa se pare ...vin cu tine dacă mă iei.

-Atunci să mergem pe căile noastre.

Inima îmi saltă de bucurie .Nici nu credeam să se întâmple aşa.credeam că totul va rămâne o aventură de care îmi voi aminti până la moarte.

-Auzi,zi-mi şi mie ce-a vrut să spună Seth ? Eu îl ştiu ca Marele Şarpe,ucigaşul lui Osiris,geniul răului...

-Seth nu l-a ucis pe Osiris.I-a zădărnicit planul de organizare a Egiptului.Atunci,osiris a plecat în Tracia în căutare de noi aliaţi.

Vorbind aşa ne strecurăm către uşă.Afară e noapte.În faţa casei sunt câteva dale gălbui de gresie.Stelele mari cât pumnul par să se răstoarne peste noi.

-Hai să ne aşezăm de plecare ,Danada.Abia aştept să ajung pe Pământ.

Mă aşez ca pentru meditaţie şi Ors copie ca în oglindă poziţia.Întindem fiecare mâinile unul către celălalt.Degetele se unesc şi formăm un tot.Începe o rotire uşoară spre stânga.Apoi se amplifică.Sunt perfect conştientă de tot ce se întâmplă.Nici măcar nu îmchid ochii.Nici nu ameţesc şi nnici nu mă mir când începem să ne ridicăm.Din nou norii coloraţi,ceţurile sclipitoare şi frigul spaţiului cosmic.Steloe nasc,mor,explozii la mare depărtare,bubuituri înfundate.Materia naşte şi moare fără âncetare.Noi ne rotim continuu şi astfel străbatem neantul.Nu pot privi în urmă.Dar în ochii lui Ors văd eternitatea care se eliberează de perfecţiune.Suntem atât de mici încât şi un fir de nisip ne-ar ucide şi totuşi calea ne este deschisă;avem cu noi cheile.Mă rog continuu ca totul să se termine cu bine.Mereu altfel,totul este la fel în orice parte.Viaţă şi moarte împreună,fără graniţă.Scrâşnet de distrugere şi ţipăt de creaţie.Mă gândesc la trecerea prin vortex.Instantaneu,văd cu ochii vieţii falia,şarpele spaţiu-timp cum se încovoaie.Noi trecem lin prin vis către un alt vis.Mai trecem prin câteva inele.Asta ne arătase Seth când l-am numit Omul-Şarpe.Vreau să surprind totul dar nu pot.Bogăţia de informaţie este copleşitoare.Mă tem că nu voi ţine minte mai nimic.Am depăşit momentul cunoaşterii gradate,de acum toate merg în bloc.Mmomentul Adevărului Unic nu încape în cuvinte.Mă gândesc deja la intrarea în atmosferă.Legile fizicii se dezic.Nu arde,nu doare.Nu mai pot stăpâni mintea.Se comportă ca o busolă aşezată pe un magnet.Simt că voi muri dar îmi place.Strâng mâinile lui Ors.Le strâng cât pot de tare.Închid ochii.Mi-e frig.Mi-e foarte frig.de jur împrejur a jilav.Un frig greţos cu un miros greu de mucegai.Ors mă mângâie pe frunte şi-mi şopteşte uşurel :

-Gata.te-ai descurcat de minune şi m-ai adus şi pe mine.Să ieşim la lumină.

Deschid ochii şi văd peştera.Stau pe nisip ud.Ors stă lângă mine.Pare îngrijorat şi fericit în acelaşi timp.

-Ai făcut-o.ai reuşit.sunt mândru de tine.

Privesc zăpăcită în toate părţile.Capul îmi vâjâie şi mă ridic cu greu de parcă n-ar fi picioarele mele.Merg.Mai mult el mă poartă spre nu ştiu unde.Mâinile mele sunt vinete şi crispate de parcă au înţepenit pe ceva nevăzut.merg ca un robot.Simt cum încep să mă încălzesc.În faşă se zăreşte o geană de lumină.Iuţesc pasul.Aerul proaspăt îmi invadează plămânii.Încă puţin.Soarel mă învăluie.Mă arunc în iarba caldă.Îmbrăţişez pământul.Mi-e sete.Ors mă veghează cu blândeţe.Ştie cât este de greu.Ne ducem la un şipot de apă şi acolo,Ors reînvaţă să bea.Apa rece,gustoasă,mă readuce la viaţă.

-Ce-a fost asta, omule ?

Râde bucuros.

-Tunelul.Asta e cea mai grea etapă.

-Care tunel ? Nu-mi amintesc nici un tunel.

-Când ai să te linişteşti ai să-şi aminteşti.

Mă cuprinde în braţe şi mă ascunde la piept ca pentru a mă apăra d ceva nevăzut.

-Te-ai comportat extraordinar.

Dacă nu i-aş vedea hainel ,aş crede că nici nu am fost dincolo.Îmi găsesc bocancii lângă intrare.Mă încalţ liniştit.Strâng şireturile.Mă uit în peşteră.La câţiva paşi de la intrare se vede un perete de stâncă.E doar o grotă mică.În stânga ,pe un prag de piatră ,arde o candelă.Mângâi marginile intrării.Mă gândesc că deocamdată nu aş mai avea puterea să intru.Fac semnul Sfintei Cruci.Pornim spre vale.pe măsură ce coborâm,Ors devine tot mai deschis şi mai uman.Îl chemă Ursu şi e geolog.Mă opresc şi mă întorc spre intrarea din munte.Peretele de stâncă apare neted,compact de sus şi până jos.Vreau să mă întorc.Ursu mă opreşte blând :

-N-o mai căuta,e doar în sufletele noastre.

-Ştii ce cau ?

-Bineînţeles,ne leagă un mare mister.

Pun pas după pas.La o vreme de tăcere zic :

-E o poartă temporală,nu ?

-E mai mult decât atât.

-deeci şi tu crezi în ea.

-Sigur că da,dar nu o puteam trece singur.

-deci,chiar am fost dincolo ?

-Chioar.

-Amândoi ?

-Da.

-Şi acum ?

-Acum suntem aici.

Mă înnec în întrebări.Ursu se opreşte o clipă.Se întoarce în cărare şi-mi spune:

-Suntem aici,împreună şi vom fi cine vom vrea să fim.

Ochii lui lucesc în soare.Coborâm alene ocolind cabana.Mergem spre poiana florilor,a viselor,poiana misterelor.

-Oare cât a trecut ?

Ursu priveşte spre soare.

-Cam trei ore,poate patru.

-Trei ore ?

Nu-mi vine să cred.Trei ore în care erele geologice s-au rostogolit uele peste altele.trei ore în care mi s-au revelat misterele eternităţii.Nu se poate.Nu poate fi adevărat.

Ursu îşi trece mâna prin păr.

-Linişteşte-te Ada.

-Ada ?

-Ada,aici,acum.

-Da,deci totul este adevărat.

Stâncile se prăvălesc din stânga drumului.Izvorul şipoteşte sub talpă.Uite poiana.Vine seara.Ne oprim.Ursu adună găteje ppentru foc.Căutăm ciuperci.Pădure îşi desfăşoară poala plină de bunătăţi în faţa noastră.Ciuperci,mure.agrişe.Stau în lumina misterioasă a amurgului cu mâinile pline de roadele pământului parcă le-aş aduce ofrandă cerului.În cerul gândului meu se aude un râs diafan.Osiris râde copilăreşte de darurile mele.Ridic poala bluzei şi fac pungă din ea.O umplu de-a valma cu de toate.

Între timp,un fum subţirel se ridică din locul în care ursu stă pe iarbă.Îmi face semne cu amândouă mâinile,spre el,spre fum şi de sub fum se văd lucind primele flăcărui.Îmi simt inima plină de bucurie şi mă duc repede spre foc.Lumina scade repede,stele mici,puzderie încep să clipească pe cer.Umbrele Kogainonului îmbrăţişează discret eterna poveste a hranei,a docului,a oamenilor ,a basmelor.Ursu frige ciupersi în ţepuşe din crenguţe.Eu aleg fructele de frunze.Arunc frunzele în flacără şi mireasma lor umple oiana.Tăcem.Ne face bine tăcecrea aceasta ancestrală de dinainte de decoperirea cuvântului.Doar gândul se învârte nebuneşte şi sfredeleşte ianltul noţii.Pădure foşneşte,a frunze,a paşi uşori de fiară.Nu simt nici frică,nici îngrijorare.Sunt acasă pe deplin.Mă uit la Ursu.Omul din faţa mea este acela cu care am străbătut vălurile morţii.Cine eşti tu ? Bărbatul zâmbeşte cald,larg şi în ochi îi joacă lminile focului.Ne uneşte o eternitate.

-Şi ţie ţi-e dor de ei,Danada ?

-Şi mie....mi-e dor

-Haide,zii !

-Horus-Ors omule-zeu.

Vorbel se leagă încet,gândul ah,gândul rămas între doouă lumi.

-Vor mai veni aici ?

Întreb cu teama negării şi cu speranţa afirmării în suflet.

-Da....sigur....vor veni la timpul cuvenit.

-Îţi place planeta ?

-Da, e mult mai frumos decât înainte.

Cuvintele ţâşniseră din pieptul nemuritorului ca o ploaie de primăvară.

Îi caut privirea şi îmi sprijin ochii într-ai lui.Ursu întinde mâna şi-mi cuprinde degetele mâinii drepte.Le aproppie delicat de buze şi le sărută.Taina nopţii se aşterne peste toate.Undeva,în inima Kogainonului,zorii văd doi tineri coborând din poiana fermecată către viaţă.

-Adio Seth,nu mi-ai lăsat timp să-ţi spun,îmi place surâsul tău !