Dumitru Bordeianu Mărturisiri din mlaştina disperării

Uciderea lui Ionică Pintilie

Ce reprezenta Ion Pintilie, ca valoare morală si intelectuală, prin credinta în Dumnezeu si în Legiune, am mai relatat. Dar tin să mărturisesc, si nu as vrea să gresesc în fata lui Dumnezeu si fată de toti camarazii nostri, că el reprezenta pentru noi, ce reprezenta Mota pentru generatia lui. Pintilie a fost vârful piramidei elitei tineretului legionar de acolo. Nici un alt tânăr legionar nu i s-a asemănat, cu exceptia acelui student de la Politehnica din Bucuresti, ucis de Ţurcanu.

Pintilie a răbdat martiriul asemenea primilor crestini. A fost asasinat de slugile satanei, care si-au vândut sufletul si constiinta lui Lucifer. Dacă medicina si cultura românească au pierdut prin uciderea lui o valoare de neînlocuit, acest tânăr de o morală desăvâsită, cu dragoste pentru Dumnezeu, semenii săi si Legiune, va rămâne un exemplu de urmat pentru toti cei care vor veni după noi în acest neam.

Dumnezeu a vrut asa, cum a vrut si în cazul lui Mota, să-si aleagă, ca martiri pentru jertfă, pe cei mai buni dintre noi. Dacă nu las fi cunoscut în libertate, lucrând cu el, dacă nu as fi stiut ce valoare intelectuală reprezenta si pe ce solid piedestal moral era asezat, dacă în închisoare si în special în camera 3 subsol, unde Pintilie a stat tot timpul alături de mine, nu l-as fi văzut cu ochii mei cum a fost ucis, poate n-as face aprecierile pe care le fac despre acest înger cu chip de om. Lui Pintilie nu-i lipsea nimic din bărbătia si curajul martirului:

credinta si dragostea pentru Hristos si atasamentul fată de Căpitan si Legiune. Nu trec în rândul martirilor nici fricosii, nici pe cei ce s-au îndoit sau n-au avut curajul să-si mărturisească credinta. Vor trece în eternitate numai cei bravi care-l înfruntă pe satana prin jertfa lor adusă lui Dumnezeu. Jertfele pe care le vrea Dumnezeu si pe care El le alege sunt ale celor care, atunci când sunt pusi la încercare, dau dovadă de cel mai înalt eroism. Neamurile vor trăi numai prin eroii si martirii lor.

Şi acum îmi mai amintesc momentele prin care a trecut Pintilie până când i s-a luat viata.

Am relatat atitudinea lui în camera 3 subsol, aceea a unui crestin desăvârsit.

El a fost initiatorul sedintelor legionare în camera 3 subsol si a grupat în jurul lui peste zece camarazi. Nici unul dintre ei, în afară de Nedelcu, nu a avut însă curajul să facă ce a făcut Pintilie.

S-a rugat lui Dumnezeu si a tinut sedinte legionare fără frică si nu pe ascuns. A mărturisit în auzul tuturor celor din cameră, eu fiind alături de el, că este crestin si că-L iubeste pe Hristos, acceptând moartea, ca si Mota, că este legionar si crede în misiunea politică si mistică a Miscării Legionare.

Înainte de a i se da lovitura de gratie si de a-si pierde cunostinta, a fost întrebat încă o dată dacă mai este legionar. Pintilie a răspuns cu un curaj de martir: „Sunt crestin si legionar si asa vreau să mor!” Şi asa a si murit.

După cum am mai amintit, Pintilie avea un fizic delicat si de aceea loviturile pe care le-a îndurat i-au fost fatale. Şi pe când Nedelcu, cu un fizic de o rezistentă mai mare, a suportat tortura până aproape de nebunie, fizicul lui Pintilie a cedat sub lovituri, învăluit de moarte.

Constiinta mea îl va vedea în permanentă torturat, nu de Zaharia, care l-a ucis, ci de satana. Nu i-am văzut rănile de pe trup, căci nici unul dintre noi nu a avut voie să-l dezbrace. La baie nu fusesem de sase luni, ca să ne vedem rănile si să le putem denunta.

Cămasa si izmenele lui erau lipite de corp, doar capul i se putea vedea, un cap desfigurat, tumefiat, cu ochii abia vizibili, ascunsi în fundul orbitelor. În urma bătăilor, cât a tinut degradarea cu fecalele si până în ziua când Pintilie si-a dat sfârsitul, cei mai multi dintre noi nu eram decât o masă de carne sângerândă si tumefiată, pe care o simteam abia când ni se lipeau cămăsile si izmenele de corp.

Iată cum a sfârsit Pintilie. În acea dimineată, Zaharia a plecat din cameră. S-a întors după putin, a început să fredoneze, s-a dezbrăcat de cămasă si a venit în fata lui Pintilie, care era lângă mine.

L-a întrebat încă o dată dacă mai crede în Dumnezeu si în Legiune. Pintilie, care era atât de slăbit că nu se mai misca, a mai avut puterea să clatine din cap un „da” categoric. Atunci, demonii care-l stăpâneau pe Zaharia s-au năpustit asupra lui si l-au lovit timp de o oră cu toate instrumentele de tortură, până când n-a mai semănat a om. Apoi l-a aruncat pe prici, unde nu mai putea sta decât rezemat de mine si de Tudose.

După această ispravă, Zaharia a plecat din cameră să raporteze lui Ţurcanu si Zeller că ordinul lor a fost executat.

Pintilie a avut o revenire care ne-a îngrozit. Sufletul lui călătorea printre astri. Ultimele lui cuvinte îmi sună si azi în urechi si-mi vor suna până voi închide ochii: „Văd printre astri...”, apoi soptit, încât nici eu, nici Tudose sau Gelu Gheorghiu nu am mai putut deslusi ce spunea. „Am ajuns în galaxia lui Halas si văd⁴¹…” si vocea lui a încetat.

Am fost convinsi că Pintilie înnebunise si asteptam cu totii săsi dea sufletul. În cameră domnea tăcerea, groaza înaintea mortii.

Trăiam groaza că vom înnebuni si noi, înainte de a fi ucisi, ca Pintilie.

Când Zaharia s-a întors în cameră, Petrică Tudose, erou al torturilor, a avut curajul să-l înfrunte, spunându-i: „L-ai ucis!”.

Zaharia, constient de asta, pentru că asa primise ordinul, i-a ordonat lui Tudose să-l consulte pe Pintilie care, spunea el, doar simula moartea.

Tudose a mai avut curajul să-i confirme lui Zaharia că îl omorâse. Atunci, demonii din Zaharia s-au mai năpustit o ultimă dată asupra trupului lui Pintilie, inert. N-a putut să-i zdrobească sufletul⁴², pentru că Dumnezeu îl luase la El. Doar tărâna trupului i-a rămas lui Zaharia si celor ce i-au dat ordin să-l asasineze.

Pintilie nu se mai sprijinea de mine si Tudose, nu mai răsufla, era căzut cu fata pe prici. Am imaginea clară a momentului când a fost tras de un picior de pe prici si a căzut bustean pe ciment, apoi a fost scos afară. Desigur că a fost dus în celulele mortii de pe capul Tului si, fie că murise, fie că Zaharia sau Ţurcanu i-au dat ultima lovitură, din acea zi nu s-a mai auzit nimic de Ionică Pintilie.

Voi, dragi camarazi care veti veni după noi, să aveti si să păstrati amintirea si cultul martirilor, a suferintelor lor, începând cu Căpitanul si până la ultimul camarad ucis de hidra bolsevică. Să încercati din toate puterile voastre fizice si sufletesti să păsiti cu bărbătie si curaj pe drumul pe care au păsit toti martirii nostri si să nu vă temeti de nici un dusman, văzut sau nevăzut, asa cum nu s-au temut eroii nostri. Şi să nu fiti ca noi, cei slabi si neputinciosi, nehotărâti si fricosi. Să sărutati peste ani, cu evlavie si cutremur, crucea de pe mormântul camarazilor nostri, a eroilor martiri căzuti în luptă pentru Biserica lui Hristos, Legiune si Neam.