Dumitru Bordeianu Mărturisiri din mlaştina disperării

Uciderea lui Flueras

Bătrânul Flueras, muncitor tâmplar din Arad, fost membru în Comitetul Internationalei Socialiste si fost secretar al Partidul Social- Democrat al lui Titel Petrescu, nu a aderat la Partidul Comunist, odată cu Lothar Rădăceanu (Wurtzelbaum)¹¹¹ ci, a rămas fidel P.S.D.-ului lui Titel Petrescu. Arestat împreună cu acesta, a avut o comportare de om cinstit si de mare bun simt. L-am cunoscut la Gherla în următoarea împrejurare.

La sfârsitul primăverii lui 1952, eu nu ieseam la muncă, fiind bolnav; eram scos din celulă de gardian să mătur prin curtea închisorii si, împreună cu altii detinuti în situatia mea, să aduc apă de băut cu tinetele, din curte. Şefii biroului organizatoric, la acea vreme, erau Juberian si Rek.

Într-o bună zi, fiind scos în curte la măturat, inginerul Cristescu, invalid de război, responsabil de curătenia curtii, mă trimite să iau o mătură din clădirea de mijloc a închisorii. Aceasta era situată în partea de sud, vis-a-vis de bucătărie, unde se găsea capela; acolo fuseseră aduse icoanele si tot mobilierul din biserica de la parterul dinspre nord al clădirii mari.

Am rămas înmărmurit, zărind acolo un bătrânel, în genunchi si cu mâinile înclestate. Se ruga în fata unei icoane.

La zgomotul de saboti al pasilor mei, a întors capul si, vâzând că sunt un detinut ca si el, mi-a făcut semn să vin aproape. M-am apropiat cu sfială si am îngenuncheat si eu. Atunci, bătrânul mi-a soptit că este socialistul Flueras.

După ce si-a terminat rugăciunea, l-am întrebat, nedumerit, cum se face că el, care prin conceptie ar fi trebuit să fie ateu, se roagă totusi lui Dumnezeu? Bătrănul, cu o voce care mi-a încălzit inima, mi-a spus că aceasta a fost în tinerete, că totul n-a fost decât minciună, iar acum se roagă lui Dumnezeu să-L ierte.

În acea vreme, nebunia mea era destul de avansată si încercarea de a mă ruga nu prea avea efect, deoarece rugăciunile mele erau rostite cu buzele si nicidecum simtite cu inima¹¹².

La despărtire, i-am soptit bătrânului să fie prudent, căci sunt multi turnători si s-ar putea găsi un ticălos care să-l toarne. Mi-a răspuns însă că nu se mai teme si atunci i-am dat pace. Avea posibilitatea să vină în capelă si să se roage, datorită faptului că, împreună cu alti bătrâni si bolnavi, făcea curat prin curtea închisorii si pe la bucătărie.

Întâlnirile mele cu Flueras la capelă s-au repetat de mai multe ori. Întotdeauna mă chema lângă el, să stăm umăr la umăr si să ne rugăm. Odată, m-a întrebat dacă sunt ortodox si dacă cred în Dumnezeu. I-am răspuns afirmativ. Din cauza timpului foarte limitat, n-am apucat să-i spun însă ce aveam pe suflet, după toate cele pătite.

Dumnezeu se simte cu inima si nu cu buzele. Ratiunea rece nu-L poate simti pe Dumnezeu. Numai inima curată, caldă si plină de dragoste Îl poate simti, pentru că El este dragoste. Or, buzele mele rosteau rugăciunea, dar inima mea era rece si goală de prezenta lui Dumnezeu. La Flueras era tocmai opusul a ceea ce simteam eu si de aceea el rostea rugăciunea cu inima caldă si coplesită de prezenta lui Dumnezeu.

În întâlnirile noastre în acea capelă, eu îl simteam pe bătrânul Flueras atât de aproape si atât de cald lângă mine, de parcă alături era tata, cu barba albă.

Flueras credea fierbinte si astepta să plece din lumea asta¹¹³, în timp ce eu, cu inima mea rece, ca gheata, voiam să mai rămân. Cum nebunia mea progresa, iar peretii celulei îmi apăsau toată fiinta, voiam cu orice pret să scap de această insuportabilă apăsare si să ies la muncă. Întâlnindu-l în curte pe Juberian, l-am rugat să mă scoată să lucrez. Juberian m-a măsurat si mi-a spus că mă stia bolnav. I-am răspuns că e adevărat, dar că nu mai puteam suporta celula. S-a uitat la mine si mi-a promis că va vedea.

De la această întâlnire cu Juberian, nu l-am mai văzut pe Flueras, decât o singură dată. Îmi sună si acum în urechi ceea ce mi-a spus atunci: „Fătul meu, toate sunt minciuni. Vezi să nu-l pierzi pe Dumnezeu, c-ai pierdut totul”.

Exemplu de om cinstit cu el însusi, acest Flueras; om care ajunsese să spună că ceea ce crezuse până atunci fusese minciună, în afară de Dumnezeu, care este Adevărul absolut. Cum spune Ecclesiastul: «Desertăciunea desertăciunilor, toate sunt desertăciuni», afară de Dumnezeu.

După câteva zile, m-am trezit cu Juberian în celulă; mă chema să-l urmez. Ajunsi în atelierul de tâmplărie, la o masă unde se trasau toate piesele pentru tâmplăria mecanică, mi-a spus că pe viitor voi fi trasator, prevenindu-mă însă, în acelasi timp, să fiu foarte atent că trasarea gresită a unei piese mă va costa carcera de la parter. A plecat la biroul lui, iar eu la tâmplăria mecanică.

Pe Flueras l-am mai văzut un timp prin curte, când plecam sau mă întorceam de la atelier. Făceam în asa fel, încât să-l văd si să mă vadă. Îl salutam, cu un deosebit respect. Şi chiar îl admiram pentru că, desi ateu, revenise la dreapta credintă, îngenunchind în fata icoanei lui Hristos.

După câteva săptămâni de lucru ca trasator, am găsit pe masa mea din atelier următoarele cuvinte, scrise cu litere de tipar schimonosite: „Criminalii de Rek si Juberian l-au ucis pe Flueras”.

Am rămas înmărmurit. Nu-mi venea să cred ochilor si nici n-am crezut pentru moment. N-am crezut, pentru că, după plecarea lui Ţurcanu, Popa, Livinschi, Caba si ceilalti, Juberian nu mai era în stare să ucidă pe cineva.

Sunt convins că uciderea lui Flueras a fost comandată de la Bucuresti, iar autorii, morali si fizici n-au fost Juberian si Rek, ci Goiciu. Probabil că găsindu-l pe Flueras în genunchi, în fata icoanei lui Hristos, prin turnătoria unui ticălos, Goiciu a avut pretextul ca săi facă de petrecanie, asa cum le făcuse la Galati atâtor preoti sau celor pe care îi văzuse prin vizetă îngenuncheati, făcându-si rugăciunea.

Numai Dumnezeu stie cine l-a ucis pe Flueras, pentru vina că se ruga lui Dumnezeu să-i ierte necredinta si păcatele. Acele cuvinte:

„de acum nu mă mai tem”, îmi sună si azi dramatic în urechi.