Dumitru Bordeianu Mărturisiri din mlaştina disperării

Încheiere

Înainte de a încheia ceea ce am scris, tin să multumesc din toată inima domnului Horia Sima, Şeful Miscării Legionare, care ma sfătuit să spun aceste lucruri trăite despre tineretul legionar, studenti, elevi si muncitori, trecuti prin cumplita dramă de la Pitesti si Gherla; sfat si ajutor fără de care aceste mărturisiri n-ar fi văzut lumina zilei.

Cred că numai cei care au trecut prin Pitesti si Gherla ar avea dreptul si datoria să scrie despre această sită a satanei, care au fost demascările din cele două închisori ale mortii.

Cei care au scris până acum despre această dramă au făcut-o astfel: unii au scris din povestirile si fabulatiile altora, trecuti marginal prin demascări; altii, stăpâniti si mânati de o nestăvilită ură fată de Miscarea Legionară, au sustinut ideea că demascările de la Pitesti si de la Gerla nu au fost exercitate asupra tineretului legionar.

Pe toti acesti denigratori, aflati în slujba nu stiu căror forte oculte, fără frică de Dumnezeu si rusine de oameni, fără cel mai elementar bun simt, să-i judece Dumnezeu după dreptatea si voia Lui.

Redau mai jos un crâmpei foarte grăitor, dintr-o poezie a tânărului poet legionar, Aurel Visovan, cu care am împărtit zile de neuitat în demascările de la Pitesti, la camera 3 subsol.

MOMENT PITEŞTEAN

Opriti-vă din hohote – nebuni!

În râsul vostru negru fierb clocote de sânge,

Din rânjetul satanicei furtuni…

Pe cine-ati răstignit din nou – nebuni?

Ce cântec sfânt în scrâsnet greu se frânge?!

O! Dans în ritm macabru

Apocaliptic ropot de prohodiri ciudate…

Cer negru, negru clopot

Ce-ntunecat se zbate si

Bate, bate, bate…

Morti vii, stafii,

Şi câte-un înger mat

Ce-a înghetat, plecat în vesnicii…

Morti vii, stafii,

Şi urlete surpate de nebuni…

O, Doamne, unde esti?!

De ce n-aprinzi minuni, minuni ceresti?!

Pe unde esti?

O, Doamne, unde esti?!

………………………

Din nepătruns – nici un răspuns…

……………………….

Pitesti… Pitesti… Pitesti…

Noi, tineretul legionar, din cea mai fragedă tinerete, am fost si suntem în transee, flămânzi si însetati, dispretuiti, umiliti, prigoniti, torturati, anchetati si judecati pe nedrept, închisi în lagăre si închisori, denigrati, în permanentă suferintă si ucisi ca niste câini turbati. Poporul însă ne-a iubit, pentru că lupta noastră pentru el am angajat-o, ca să fie în sfârsit stăpân pe glia si avutul lui.

Convingerea mea e, după cum am mai relatat, că atunci când am fost anchetat la închisoarea din Pitesti, la 26 octombrie 1949, de către personajul cu fizionomie de rus get-beget, acesta si avea planul reeducării deja întocmit la Moscova, probabil la sugestia lui Stalin si cu stirea celor trei ministri comunisti: Ana Pauker, Teohari Georgescu si Vasile Luca. Acestia au format echipa biroului Central al Partidului Comunist (bineînteles, si cu consimtământul lui Gheorghiu Dej) care, cu ajutorul generalului Nicolski, comandantul Securitătii, si cu al unuia dintre ajutoarele lui, colonelul Zeller, a condus, ordonat si verificat personal demascările de la Pitesti si Gherla.

Ei au fost cei care au initiat si aplicat planul pentru înmormântarea tineretului legionar.

Asa că, planul nu a fost făcut pentru un alt tineret român, ci numai împotriva tineretului legionar, care avea o continuitate în luptă si prigoană – din 1933 si până în 1948 – o ideologie si o educatie bine puse la punct¹⁴⁴. La data când s-au declansat demascările, tineretul nelegionar reprezenta un număr infim. Elevii legionari au fost peste 90%, veniti din toate Frătiile de Cruce din tară.

La Suceava, în anul 1948, închisoarea număra câteva sute de elevi legionari. Tot aici se găseau si o multime de studenti din Centrul Universitar Legionar Iasi, apoi conducerea Frătiilor de Cruce de la liceele din Moldova: Comsa Ieronim, C. Străchinaru, M. Lates, L. Şoltuz, etc...

Tinerii studenti si elevi nelegionari care au trecut prin demascările din Pitesti si Gherla ar putea spune si ei, nominal, câti au fost ucisi dintre ei, câti au încercat să se sinucidă, câti s-au sinucis, câti au înnebunit. Tinerii nelegionari nu aveau nevoie de demascare sau reeducare.

Tinerii nelegionari au trecut prin închisoare ca fii de chiaburi, de ofiteri deblocati, de preoti, politisti si jandarmi, sau ca exponenti ai „burgheziei”, dati afară din licee sau facultăti. Ca argument al celor afirmate mai sus, dau un exemplu frapant: la Facultatea de Medicină din Iasi, care în cei sase ani de studii număra vreo două mii de studenti, numai un singur student nelegionar, un tărănist, a fost arestat si dus la Suceava, după anchetă fiind imediat pus în libertate.

Din anul meu, unde eram vreo trei sute de studenti, numai legionarii au fost arestati si condamnati la ani grei de închisoare; dintre ceilalti, rămasi liberi, multi aveau să îngroase rândurile membrilor de partid, fie ca activisti, securisti sau oameni de încredere în posturi de conducere. Asa că nu mai era nevoie să fie „demascati” sau „reeducati”, fiindcă o făcuseră ei însisi, fără ajutorul nimănui. De la profesorii universitari, până la ultimul student, au profitat de împrejurări ca să se pună „la adăpost”, cochetând fără jenă cu ocupantul si uitând că neamul nostru se afla la marginea prăpastiei, amenintat să fie descompus în esenta lui intimă.

Tineretul legionar a fost constient de acest pericol si s-a angajat din toate puterile să evite ireparabilul. Faptul că demascările de la Pitesti si Gherla au fost îndreptate exclusiv împotriva tineretului legionar, o dovedesc si miile de jertfe din rândurile sale. Şi dacă totusi s-ar găsi cineva să conteste acest lucru, acestia n-ar fi decât cei ce au complotat cu ocupantul. Istoria a înregistrat însă dăruirea pe altarul patriei a celor ucisi, sinucisi, înnebuniti, îmbolnăviti si morti din cauza torturilor si a conditiilor inumane de detentie. Mă fac exponentul tuturor fostilor tineri legionari, spunând că, dacă acestia ar mai avea de ales între o nouă demascare si moarte, sunt sigur că de sute de ori ar prefera moartea. Eu însumi n-as ezita o clipă a alege moartea, în locul chinurilor continue ale demascărilor prin care am trecut.

Iată concluzia demascărilor:

- pe „bandit” să nu-l crezi niciodată ce spune;

- în „bandit” nu trebuie să ai încredere;

- „banditul” niciodată nu este sincer,

- „banditul” caută întotdeauna să ascundă ce stie;

- „banditul” încearcă să inducă în eroare;

- „banditul” nu poate fi reeducat, de aceea el trebuie demascat (torturat) în continuu, până moare.

De zeci de ori le-am auzit pe toate acestea din gura lui Ţurcanu si a colaboratorilor lui.

Din ancheta la care am fost supus la 26 octombrie 1949, după toate aparentele (si ulterior din spusele directorului închisorii, Dumitrescu, ale primului gardian si ale altor gardieni) de către Nicolski, îmi reveneau mereu ca un leitmotiv următoarele spuse: „În închisoarea aceasta voi, banditilor de legionari, sunteti acum în jur de 80% si căutati să-i convertiti si pe ceilalti, atrăgându-i în tabăra voastră, ca să-i faceti legionari”, „o să vă stim si gândurile”, „s-ar putea să spui că nu mai esti legionar”, „voi, banditilor de legionari, sunteti în mâna noastră si o să facem din voi tot ceea ce vrem pentru că avem metode”, „din beton armat să fiti si tot vă înmuiem”.

Cu câteva exceptii, majoritatea dintre noi au fost îndrăciti.

Unii mai trăiesc si azi. Altii au avut moarte de martir. Se exclud cei ucisi, iar cei care au înnebunit sunt o categorie aparte.

Majoritatea dintre noi am trăit o nebunie colectivă, îndrăcirea si dezumanizarea, ajungând pe culmile disperării.

Doza de tortură a celor ce treceau prin demascări a fost administrată în functie de:

- credinta în Dumnezeu si valorile morale crestine;

- credinta si atasamentul fată de Miscarea Legionară, doctrina legionară, Căpitan si sefii legionari si, în special, fată de Horia Sima;

- vechimea, functia si pozitia în Miscarea Legionară;

- posibilitătile intelectuale si profesionale;

- gradul de influentă fată de ceilalti tineri;

- trăirea morală si puterea combativă; Aceste torturi, nemaiîntâlnite în istoria detentiei decât poate în Asia, au fost aplicate „prin noi, de noi si pentru noi”.

Ce s-a observat după realizarea acestui plan? În plan au prevăzut zdrobirea pentru totdeauna a tineretului legionar, dar s-au înselat, realizând doar aproximativ 10% din acest plan.

Nu s-au asteptat la atâtia morti, încercări de sinucidere, înnebuniti, precum si la atâta rezistentă din partea tineretului legionar. Desi au scos de la noi, prin torturi de nesuportat, peste 90% din ceea ce nu declarasem la anchetele oficiale, nu au putut scoate din inima noastră credinta în Dumnezeu, valorile morale crestine si cele ale Legiunii.

Nu au reusit să facă din toti niste posedati si ucigasi ireversibili si nu au putut folosi decât foarte putini ca turnători, în închisoare sau în afara ei.

Neîncrederea între noi a fost pasageră si forurile superioare nu s-au asteptat la revenirea si unitatea noastră.

Nu au putut păstra secretul demascărilor.

În loc să fim distrusi si înmormântati, istoria ne-a plasat pe incredibilele culmi ale răbdării si rezistentei, ca exponenti ai luptei neamului nostru, împotriva răului si a bolsevismului.

Am văzut care au fost responsabilii acestui genocid, iar victimele, repet, au fost în proportie de 90% legionari. E de retinut esenta crestină a acestui tineret: el a ajuns la o astfel de trăire, încât a putut să-i ierte pe toti cei ce i-au torturat, fie acestia camarazi, colegi sau dusmani.

Demascările cu torturile folosite la Pitesti si Gherla nu s-au aplicat nici unui alt tineret studios din tările stăpânite de comunisti si nu avem certitudinea că s-ar fi aplicat măcar în gulagurile din U.R.S.S.

Miscarea Legionară este unică în lume, prin politica si finalitatea ei, precum unică a fost si demascarea cu metodele ei de tortură continuă¹⁴⁵.

Tuturor dusmanilor nostri le răspundem prin cuvintele fariseului Gamaliel: «Şi acum eu vă spun, nu vă necăjiti pe oamenii acestia, ci lăsati-i în pace. Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici, dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veti putea nimici. Să nu vă pomeniti că luptati împotriva lui Dumnezeu» (Faptele Apostolilor 5, 38 - 39).

Deci, dacă Legiunea este împotriva lui Dumnezeu, se va nimici, dar dacă ea slujeste lui Dumnezeu si neamului, nimeni nu o va putea distruge. Patronul Legiunii este Arhanghelul Mihail, iar stăpânul celor plini de ură este satana, pentru că ura este arma diavolului.

Reproduc din memorie o poezie a unui tânăr legionar necunoscut, ucis sau poate înnebunit în chinuri continui:

Salcâmii

Cu rădăcini adânci înfipte-n lut,

suntem salcâmi cu lemnul greu si tare,

cu fruntea crengilor privim spre soare.

Acel ce ne-a născut, murind, a vrut

să fim salcâmi: al tării tare scut.

Suntem salcâmi si crestem pretutindeni

pe râpi adânci, pe grui si pe podzol,

pe sufletul si trupul tării gol,

pe raristi sărăcite de osânde.

Suntem salcâmi si crestem pe oriunde.

Noi crestem repede ca o furtună.

Călăii s-au temut de-atât elan,

cât se ridică bradul într-un an,

noi crestem vijelie într-o lună.

Noi nu voim pe nimeni să-nspinăm,

dar toti dusmanii ne-au izbit de moarte,

menindu-ne prigoanele drept soarte.

Doar ghimpii ne-au fost dati să ne-apărăm…

Un dor aprins înspre destin ne mână

si unde unul a căzut rănit,

o mie de lăstari au răsărit.

Suntem salcâmi si crestem din tărână,

codrii de crez si datină română.

Peste orice conceptie politică si peste tot si toate, rămâne credinta noastră nelimitată în Dumnezeu, dragostea pentru El si aproapele nostru, credinta în mântuirea neamului nostru românesc si a tuturor neamurilor.

Îmbrătisăm cu toată dragostea de frate pe toti românii care au făcut închisoare, indiferent de conceptiile lor, religioase sau de altă natură, pentru atitudinea, bărbătia si curajul de a se împotrivi ideologici satanei, comunismului.

Cinstim pe cei ucisi sau morti în anchete, lagăre si închisori.

Nu-i uităm, si cu aceeasi consideratie ne aducem aminte de toti cei vii si morti din lagărul comunist, de toti cei care au suferit si murit în închisori. Pentru toti acestia aprindem un pai de lumânare în fata Sfintelor Altare...