Dumitru Bordeianu Mărturisiri din mlaştina disperării

Încercarea de sinucidere a lui Gelu Gheorghiu

Am mai relatat că, în închisorile de la Pitesti si Gherla, s-a luat detinutilor până si posibilitatea de sinucidere, pentru că planul diabolic prevedea tortura continuă până la epuizarea totală a individului. De aceea au instituit pozitii fixe de tortură si plantoane ce supravegheau zi si noapte, observându-i pe cei de pe priciuri, să nu se miste din pozitia impusă.

Într-una din zile, Gelu Gheorghiu si Ghită Reus erau de serviciu, ca să ducă tineta de necesităti la w.c., Gelu a observat când Zaharia si-a pus la căpătâi o sticlă; când ducea tineta, a găsit momentul să ia sticla si s-o vâre în buzunar, fără ca Reus să-l vadă.

S-au întors în cameră si s-au asezat fiecare la locul lui pe prici.

Într-un moment de neatentie al celor din comitet, Gelu a scos ciobul de sticlă si si-a tăiat venele de la gât. Operatia a fost făcută atât de fulgerător, că nimeni n-a observat. După aceea Gelu s-a lăsat pe spate iar eu, cu riscul de a fi ciomăgit pentru că n-am respectat pozitia impusă, am întors capul spre Gelu. M-am îngrozit de ceea ce am văzut. Din gâtul acestuia gâlgâia sângele.

Am strigat la Tudose că Gelu si-a tăiat gâtul. Mă uitam la el cum stătea întins pe spate, palid la fată, iar sângele tâsnea din tăietură întinzându-i-se pe piept.

Nimeni nu a intervenit, deoarece nu aveam voie nici să vorbim, necum să ne miscăm. Tudose, fără să tină seama atunci de cei din comitet, mi-a strigat să scot batista si să-i leg gâtul. În acelasi timp, a sărit si el, peste mine, si l-a legat si cu batista lui.

Când cei din comitet au observat că noi nu mai eram în pozitia fixă, s-au repezit cu ciomegele spre noi. Petrică Tudose însă a avut curajul să-l înfrunte pe Măgirescu, strigându-i că Gelu si-a tăiat gâtul. Cei doi din comitet s-au îndreptat spre Gheorghiu, care stătea nemiscat pe prici si plin de sânge. Măgirescu a dat si el dispozitie să se caute toti prin boccele poate vor găsi o cămasă ruptă, pentru a-i face fâsii să-i lege rana. Toti s-au miscat atunci din pozitiile lor, căutând prin boccele. Şi asa, bietii de noi ne-am mai putut misca. În acest timp, Tudose, căpătând o cămasă, a rupt-o în fâsii si a reusit să oprească sângele.

Târziu a apărut si Zaharia si, aflând de la Măgirescu cele petrecute, înfuriat ca un taur în arenă, a urlat cât l-a tinut gura să i se spună cine i-a căutat sub căpătâi si i-a luat sticla. După aceea, ca un posedat, a început să lovească la întâmplare, în stânga si în dreapta, pe cine nimerea.

Cel ce a pătit-o mai rău a fost Reus Gheorghe, care făcuse echipă cu Gelu la W.C. După crunta maltratare, acesta i-a spus că a auzit spărgându-se o sticlă, dar nu l-a văzut pe Gheorghiu când a luat ciobul. Pe Gelu nu putea să-l întrebe pentru că, după spusele lui Tudose, dacă ar fi vorbit, exista riscul să se declanseze din nou hemoragia. L-am văzut pe Zaharia privindu-l pe Gheoghiu atât de furios, că dacă nu ar fi fost în această situatie, l-ar fi omorât pe loc.

După stingere, Zaharia a avut tot timpul să-si manifeste întreaga bestialitate. N-a întrebat pe nimeni nimic, ci a aruncat ciomagul pe prici si, ca de obicei, a început să fredoneze si să fluiere diferite melodii, care de care mai plăcute. Am mai spus că atunci când cânta, fata i se transforma în fată de om, dar din momentul în care înceta, devenea bestială, că îti era groază să-l privesti. Ura, mânia, cinismul si bestialitatea de lup încoltit gata să-si sfâsie victima, toate i se citeau pe chip³⁷.

Dezlăntuirea lui Zaharia se manifesta apoi cu o putere fizică ce nu mai era a lui, ci a demonilor care îl posedau.

Dezbrăcat de cămasă, a început să ne zdrobească pe toti cu ciomagul, pe care-l schimba cu centironul sau cu biciul, în asa hal, de parcă am fi fost niste busteni de lemn.

După aceea, Zaharia a făcut de planton singur, toată noaptea, fredonând si fluierând un repertoriu foarte bogat de arii.

A doua zi a plecat din cameră si s-a întors cu Ţurcanu. Când lam văzut pe acesta, am făcut deosebirea între expresia fetei pe care o avea acum, privindu-l pe Gheorghiu, si cea pe care o avusese în cazul lui Popa Nicolae. Atunci, avusese ceva uman; acum era Mefisto în persoană si nu întelegeam ce-l retinea să-l ucidă pe Gheoghiu.

Ţurcanu ne-a spus atunci: „Un alt bandit s-a aruncat de la etaj pe scara de serviciu, din neatentia unui gardian care-l ducea la anchetă, si s-a făcut zob când a ajuns jos. Banditii acestia de la muncă silnică si temnită grea sunt atât de înrăiti în credinta si conceptia lor legionară, că de aici încolo o să iau măsuri pe care numai eu le stiu, ca să nu se mai poată sinucidă nimeni. Îi voi ucide eu si prietenii mei pe aceia care trebuie, dar de sinucis nu se vor mai putea sinucide” ³⁸.

Cunosteam bine scara, pentru că pe ea mergeam la baie înainte de demascări si, într-adevăr, te puteai arunca de la etaj prin spatiul suficient de larg ca să ajungi până jos la subsol. Amenintarea lui Ţurcanu cu uciderea se referea la cei care rămăseseră cu credinta în Dumnezeu si în Miscarea Legionară. Iar medicul închisorii putea oricând diagnostica o moarte banală.

După începerea demascărilor, camera 4 spital s-a transformat în cameră de anchetă unde se redactau declaratiile. O parte din cameră era izolată printr-un paravan format din cearceafuri. În dosul acestui paravan stăteau Nicolski, Zeller sau oamenii lor care ascultau întrebările puse de Ţurcanu celui anchetat si pe care trebuia să le si scrie. Întrebările trebuiau puse cu voce tare ca să audă si cel din dosul perdelei. Nu rareori, am văzut cizmele misteriosului auditoriu din spatele cearceafului, cizme de ofiter, care se deosebeau de cele ale gardienilor. Mai mult, sunt convins că cei omorâti de Ţurcanu la camera 4 spital în timpul demascărilor, pentru că mărturisiseră fără echivoc credinta lor în Dumnezeu si în Miscarea Legionară, au fost ucisi de el ca să-si convingă stăpânii că era hotărât să suprime pe oricine i s-ar fi ordonat.

Totdeauna cel care era în comă era scos din celulă sau cameră înainte de a-si da sufletul. În felul acesta nu se putea sti dacă cel aflat în comă decedase imediat sau fusese omorât după aceea, pentru că numai Ţurcanu cu ajutoarele lui îl scoteau noaptea, ducându-l la morgă. Acolo, era pus într-un sac legat la gură si îngropat într-un cimitir unde nimeni nu mai stia groapa. Familiile celor ucisi la Pitesti nu le-au mai aflat mormântul³⁹. În cazul celor sinucisi au existat martori, cum a fost cazul lui Şerban, evocat cu atâta cinism de Ţurcanu: „Un bandit s-a aruncat de la etaj si s-a făcut zob”. Cei care se aflau în comă în cameră, după ce erau dusi afară, era foarte greu de stiut dacă muriseră sau nu. Am putut verifica moartea lor abia după încetarea demascărilor, pentru că toti cei aflati în comă au fost scosi si au murit în celule misterioase.

În timpul demascărilor, închisoarea din Pitesti devenise o închisoare de ucigasi. Cei ucisi si torturati până la epuizare au fost mai ales cei de la muncă silnică si cei de la temnită grea.

Revin la cazul lui Şerban, deoarece a fost primul dintre noi care, nemaiputând suporta torturile diabolice (fac presupunerea în analogie cu cazul lui Gelu Gheoghiu), credea că în urma sinuciderii lui călăii se vor vedea obligati să înceteze torturile. Dacă aceasta a fost convingerea lui, s-a înselat amarnic, pentru că torturile au continuat mai cinic si mai bestial, oculta cerând ca planul ei să fie dus până la capăt cu orice pret.

Şerban era originar din Constanta si era student la Facultatea de Medicină Veterinară din Bucuresti. Cei care l-au cunoscut sau au lucrat cu el ca luptător, spuneau că nu era omul care să cedeze în fata dusmanului. La el, n-a fost contradictie între cuvânt si faptă: asa întelegea el să-si facă datoria. Şi numai Dumnezeu stie cât a suferit acest tânăr de a ajuns să-si pună capăt zilelor. Cei care l-au torturat nu mai sunt să mărturisească: au fost si ei împuscati ca să dispară ca martori.

Pe Gelu Gheorghiu l-a salvat faptul că tăietura nu era decât superficială, neatingând vasele profunde. Încercarea de sinucidere l-a costat însă mult, căci torturile la care a fost supus, ca urmare a acestui gest, au fost dintre cele mai groaznice. După încetarea demascărilor, a spus că făcuse acest gest, crezând că-l va putea influenta pe Ţurcanu să-si schimbe atitudinea. Nu bănuia nici el că planul întocmit de ocultă trebuia îndeplinit cu orice risc.