După dezintegrare au aparut in locul sau state naţionale ca: Austria, Ungaria, Cehoslovacia, Iugoslavia



Yüklə 445 b.
tarix01.11.2017
ölçüsü445 b.
#26267







Dispariția Imperiului Otoman a fost o consecință a victoriei Antantei în primul război mondial, când forțele Aliaților, în rândurile cărora se aflau și arabii, i-au înfrânt în cele din urmă pe turci în Orientul Mijlociu. La sfârșitul primului război mondial, guvernul turc s-a dovedit absolut neputincios, iar imperiul a fost împărțit între puterile învingătoare

  • Dispariția Imperiului Otoman a fost o consecință a victoriei Antantei în primul război mondial, când forțele Aliaților, în rândurile cărora se aflau și arabii, i-au înfrânt în cele din urmă pe turci în Orientul Mijlociu. La sfârșitul primului război mondial, guvernul turc s-a dovedit absolut neputincios, iar imperiul a fost împărțit între puterile învingătoare















Imperiul s-a dezintegrat la sfârșitul Primului Razboi Mondial, ca urmare a incapacității celor două națiuni dominante ,germană și maghiară, de a găsi o soluție la revendicările celorlalte naționalități din cadrul său, astfel încât acestea au preferat să formeze state naționale proprii .

  • Imperiul s-a dezintegrat la sfârșitul Primului Razboi Mondial, ca urmare a incapacității celor două națiuni dominante ,germană și maghiară, de a găsi o soluție la revendicările celorlalte naționalități din cadrul său, astfel încât acestea au preferat să formeze state naționale proprii .



După dezintegrare au aparut in locul sau state naţionale ca: Austria, Ungaria, Cehoslovacia, Iugoslavia.

  • După dezintegrare au aparut in locul sau state naţionale ca: Austria, Ungaria, Cehoslovacia, Iugoslavia.



Primul război mondial începe în 1914, însă Bulgaria intră în război în anul 1915 alături de Puterile Centrale. Deoarece a fost în tabăra înfrântă Bulgaria pierde prin Tratatul de pace de la Neuilly-sur-Seine, Tracia apuseană în favoarea Greciei (1919).

  • Primul război mondial începe în 1914, însă Bulgaria intră în război în anul 1915 alături de Puterile Centrale. Deoarece a fost în tabăra înfrântă Bulgaria pierde prin Tratatul de pace de la Neuilly-sur-Seine, Tracia apuseană în favoarea Greciei (1919).



Bulgaria a fost prima din Puterile Centrale care a semnat un armistițiu separat la data de (29 septembrie 1918).

  • Bulgaria a fost prima din Puterile Centrale care a semnat un armistițiu separat la data de (29 septembrie 1918).



Luptele din primul război mondial s-au încheiat la ora 11:00 a zilei de 11 noiembrie 1918, după semnarea convenţiei de armistiţiu.

  • Luptele din primul război mondial s-au încheiat la ora 11:00 a zilei de 11 noiembrie 1918, după semnarea convenţiei de armistiţiu.





http://www.antena3.ro/thumbs/big/2010/02/28/carte-despre-atrocitatile-comise-de-rusi-in-al-doilea-razboi-mondial-63853.jpg

  • http://www.antena3.ro/thumbs/big/2010/02/28/carte-despre-atrocitatile-comise-de-rusi-in-al-doilea-razboi-mondial-63853.jpg

  • http://ro.wikipedia.org/

  • http://t2.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcRoptl8vztYEjeGyclQkWPWdMBf3-pwX-Y7K6Vhu_4mhuqKOq9N

  • http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/8a/Plevna_battle_1877.jpg

  • http://www.presidency.ro/include/romania/1/marasest.jpg

  • http://ruvr.ru/files/Image/Editiors/Romania/Raznoe/primul_razboi.jpg

  • http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1706/4701007/1/ww1.jpg?width=400

  • http://3.bp.blogspot.com/_MEFTH34jT6c/TKL9wTTcfUI/AAAAAAAAATk/nJjKUAL15dk/s1600/Al+doilea+razboi+mondial.jpg

  • http://image.stirileprotv.ro/media/images///400x300/Sep2010//60448238.jpg

  •  



Yüklə 445 b.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin