Principala problemă cu care se confruntă industria de software în România şi care poate fi reglementată prin politici orientate corespunzător, odată cu maturizarea industriei însăşi, este dependenţa de modelul de subcontractare – care angrenează un pericol real de schimbare de locaţie, odată cu creşterea (dezirabilă) a salariilor specialiştilor români. Politicile de stimulare a inovării (în principal crearea parcurilor ştiinţifice) ar trebui însoţite de programe de promovare a mărcilor locale şi proprietate intelectuală.
Există un interes mai redus de promovare a conţinutului naţional pe Internet şi de cuplare a acestei politici cu cea de inovare. Totuşi, dacă în domeniul producţiei de hardware beneficiile economiei de scară sunt aşteptate să prevaleze, în cadrul producţiei de conţinut, nevoia de a răspunde unor nevoi culturale şi lingvistice specifice este un factor important în diminuarea decalajului de cunoaştere. Având în vedere că 66% din populaţie nu vorbeşte limbi străine139, crearea unui spaţiu mai bogat al utilizatorului român pe Internet ar trebui să aibă un efect pozitiv asupra ratei de utilizare. Fără aceste politici de conţinut, cele de stimulare a infrastructurii riscă să se lovească de limita de acceptabilitate a publicului român şi să piardă din eficienţa potenţială.
Politica de stimulare a folosirii Internetului prin promovarea de activităţi care creează cerere (comerţ electronic, Internet banking, e-taxe) se loveşte de dificultăţi în implementare: decalaje în adoptarea de acte normative conexe (apariţia Autorităţii de Autentificare a Semnăturii Electronice mult după ce restul premiselor pentru funcţionarea sistemelor de plăţi electronice a fost creat; disfuncţionalităţile în finanţarea locală care au forţat amânarea semnificativă implementării e-tax etc.), ceea ce reduce credibilitatea măsurilor.
Costurile încă ridicate ale telecomunicaţiilor împiedică o penetrare mai mare a Internetului în sectorul afaceri mai ales, în timp ce lipsa unei certitudini financiare pe termen mediu şi lung împiedică multe dintre firme să adopte alte forme de conectare decât dial-up.
II.4. Dezvoltarea regională a Economiei Bazate pe Cunoaştere
Se poate presupune existenţa unei inabilităţi de diseminare a avantajelor modelului de dezvoltare urban către sat, şi aceasta include problematica EBC. Programe speciale de încurajare a dezvoltării Economiei Bazate pe Cunoaştere în mediul rural s-ar putea dovedi benefice.
Ca şi în alte domenii, lipsa de informaţie este acută. Foarte puţine date regionale există, multe dintre ele nefiind actualizate. Această lipsă de cerere şi interes pentru informaţie de piaţă şi monitorizare, constituie, alături de funcţionarea greoaie a canalelor de diseminare a informaţiei, modelelor şi cunoaşterii, una dintre cele mai importante piedici de natură comportamentală identificată în calea implementării Economiei Bazate pe Cunoaştere.
Discrepanţele regionale sunt în creştere, dar forţa de muncă este puţin mobilă, fenomenul de retromigraţie fiind încă important.
Deşi strategia naţională de dezvoltare prevede reflectarea obiectivelor stabilite la nivel naţional către nivelul regional, acest lucru nu este similar cu o descentralizare a strategiilor, îndeosebi în ceea ce priveşte alocarea responsabilităţilor specifice şi a fondurilor şi resurselor de finanţare pe piloni şi obiective. Aceasta creează disfuncţii în ritmurile de implementare a strategiei la nivel local.
Partea III:
Recomandări de politică economică
III.1. Rolul statului în emergenţa EBC în România
Deşi sunt propuse multe argumente în favoarea forţelor pieţei în designul şi implementarea politicii tehnologiei, există curente care susţin rolul concret al statului în stimularea inovării şi a ratelor de transfer tehnologic140.
Abordarea adoptată aici pledează pentru perfecţionarea mecanismelor decizionale pe de o parte şi, pe de altă parte, pentru transferarea către piaţă a cât mai multora dintre deciziile specifice - în măsura în care acest transfer este permis de gradul de maturizare al respectivei pieţe. Astfel:
O necesitate care trebuie acoperită este construirea pe viitor a unui instrument de monitorizare curentă a sistemelor de reglementări şi/sau autoreglementări cu impact asupra Economiei Bazate pe Cunoaştere în România. Doar prin crearea unui astfel de instrument se pot pune bazele unui sistem de resurse de cunoaştere pentru orientarea dezvoltării de afaceri şi întreprinderi sociale la scară micro, care să vină în sprijinul întreprinzătorilor, investitorilor sau iniţiatorilor de programe şi proiecte din societatea civilă, înlesnindu-le fundamentarea deciziilor prin furnizarea unei informaţii de calitate privind starea şi tendinţele care au loc în acest domeniu legislativ, care cunoaşte încă şi probabil va mai cunoaşte şi în viitorul apropiat evoluţii atât la nivel conceptual, dar, mai ales, la nivelul practicilor.
Tot în zona monitorizării, se situează nevoia îmbunătăţirii şi adaptării instrumentelor de măsurare existente şi diseminarea la costuri cât mai mici şi cât mai transparent a rezultatelor, inclusiv prin crearea unor forme de colaborare permanentă sau punctuală între Institutul de Statistică şi organismele de cercetare, inclusiv societatea civilă.
Pentru înţelegerea tendinţelor viitoare care rezultă din monitorizare, este nevoie de construirea unui sistem funcţional de prognoză tehnologică şi de existenţa unei viziuni strategice focalizat prioritar pe pregătirea factorului uman (prognoză curriculară). Sunt critice trei paliere de viziune: 12 ani (durata medie a unui ciclu educaţional), 4-6 ani (echivalentul unui ciclu de învăţământ superior) şi 1-2 ani (care să permită ajustări punctuale conforme cu tendinţele investiţionale din economie).
Rolul statului ca şi garant al drepturilor de proprietate (inclusiv intelectuală) ar trebui puternic accentuat şi în viitor, chiar dacă în ultima perioadă s-au înregistrat succese importante în acest sens.
Politica cercetării şi mai ales cea a inovării trebuie să îşi schimbe radical cursul, către stimularea creării unei pieţe reale a inovării şi cercetării care să constituie cadrul propice de dezvoltare autonomă a procesului însuşi. Anumite politici active pot fi totuşi deosebit de utile, în condiţiile în care urmăresc preluarea riscului asociat activităţilor inovative, prin intermediul unor instrumente de politică de ordinul II, bazate pe principiul legii reflexive141.
Având în vedere că anumite ramuri ale industriei manufacturiere (inclusiv domeniile de înaltă tehnologie, promotorii Economiei Bazate pe Cunoaştere) au beneficiat din plin de o decadă de transfer tehnologic intens, inclusiv prin intermediul ISD şi înregistrează în prezent productivităţi care se apropie de cele din ţări ale UE142 trebuie analizată necesitatea de a muta treptat accentul politicii de inovare de la finanţarea transferului de tehnologie la stimularea inovării locale, pentru a evita permanentizarea unui decalaj tehnologic la nivele de productivitate apropiate143 şi a contribui la reducerea dependenţei de modelul de subcontractare care se regăseşte mai ales în domeniile high-tech.
Dezvoltarea sistemelor de servicii integrate on-line destinate sprijinirii exporturilor în contextul adoptării acquis-ului şi transpunerii sistemelor de calitate din UE144.
