Ecumenismul fără mască

Ministrul a făcut observaţia următoare: «Au înfiinţat şi au constituit asociaţii greceşti fără nicio dependenţă de organizaţiile internaţionale similare (aşa se pretinde). Regulamentele acestor organizaţii fac referire la aspecte care în fapt sunt contrare situaţiei reale, ele vorbind de independenţa şi autonomia lor şi de contacte minime cu cele din afară…YMCA, după propria legislaţie, nu are aşadar niciun drept legal să intervină.

Nu este admis ca o organizaţie străină să se ocupe pe viitor de situaţia tinerilor noştri. Această interdicţie este în conformitate cu tradiţiile noastre…Susţinem acest lucru pentru că ne bazăm pe ceea ce ne-au învăţat doi mari învăţători ai umanităţii : Platon şi Aristotel…De altfel statul grecesc are dreptul incontestabil de a-şi educa tineretul ţării în consonanţă cu acele idei şi convingeri specifice locului şi să se îngrijească ca dogmele Bisericii ortodoxe greceşti să aibă un caracter absolut şi exclusiv atunci când se pune problema credinţei, întrucât ea este legată indisolubil de neamul nostru de-a lungul unei istorii străvechi. Dacă urmărim integritatea neamului nostru nu putem privi cu indiferenţă Biserica ortodoxă grecească…Având în vedere că majoritatea covârşitoare a populaţiei este ortodoxă (la 8 milioane de ortodocşi fiind doar 200000 de neortodocşi), statul se obligă să le protejeze conştiinţa religioasă…

Nimeni nu poate susţine că YMCA ar putea să sprijine şi să asigure în mod exclusiv credinţa ortodoxă grecească şi nici nu i s-ar putea pretinde aşa ceva.

Prin urmare orice presiune venită din exterior pentru ca YMCA să fie menţinută în continuare, ar constitui un amestec în treburile interne ale statului nostru. Nimeni nu poate afirma că societatea grecească ce este reprezentată de stat, este de condamnat pentru că nu-şi lasă tineretul să fie educat de organisme ce se găsesc în afara ei.

În ce priveşte averea YMCA nu ascund că ne-a surprins neplăcut efortul depus pentru a se dovedi că ea ar proveni din contribuţii americane.

În primul rând, chiar dacă acest fapt este exact, trebuie să ţinem cont de faptul că aceste contribuţii au fost făcute, în definitiv, pentru binele societăţii greceşti şi acest lucru nici n-ar mai fi trebuit menţionat. Şi spunem aceasta pentru că suntem siguri că au fost făcute cu bună credinţă fără a se aştepta vreo răsplată şi că de regulă dorinţa donatorilor nu poate intra în contradicţie nici cu scopurile asociaţiilor, nici cu legea grecească şi nici cu specificul etnic al asociaţiilor care este curat grecesc.

În al doilea rând, să nu uităm faptul că atât Statul grec cât şi mulţi greci de peste hotare şi-au adus contribuţia fie prin ajutoare, fie prin donaţii anuale la înfiinţarea şi funcţionarea YMCA.

(Din arhiva personală al lui Metaxa aflată în arhiva de Stat)

YMCA------imagine----Sigla cunoscutei organizaţii masonice

ROTARY----imag--- siglă---Rotary este antecamera masoneriei, fiind condusă de aceleaşi puteri malefice ca şi ea. Oriunde te-ai duce în ţară Rotary se găseşte în mâinile lojii masonice. Conducătorii şi membrii ei de încredere sunt masoni. Rotary sprijină mult organizaţia cercetaşilor, care este curat masonică. Ea a înfiinţat numai în SUA din proprie iniţiativă 2000 de unităţi de cercetaşi, cheltuind 3 mil. de dolari. Rotary a venit în Grecia în 1928 din iniţiativa masoneriei.»…

(Vezi: «Puterile întunericului sub lumina creştinismului» Nicolae Psarudaki)

Dacă mai este însă cineva care se îndoieşte de legăturile strânse ce există între YMCA, YWCA şi masonerie, ne trebuie decât să fie atent la sigla celor două asociaţii. Este prezent acelaşi semn ca al masoneriei – triunghiul răsturnat cu vârful în jos, care este triunghiul satanic.

Primii părinţi ai mişcării ecumenice actuale sunt, aşadar, YMCA şi YWCA.

2. Cercetaşii

Organizaţia cercetaşilor poate fi numit cel de-a al doilea părinte al ecumenismului.

Lordul mason Bauden Paul înfiinţează în 1908, în Anglia, organizaţia mondială a cercetaşilor. Secretarul ei general, Martin – evreu şi mason –, a dat în 1917 acestei organizaţii internaţionale un conţinut eminamente masonic. N-a trecut mult şi după 2 ani, în 1910, a fost înfiinţată şi în Grecia. Această organizaţie, atât de cunoscută astăzi, are ca obiectiv educarea tineretului într-un spirit defensiv, sub idealul unei dispoziţii binevoitoare generale de tip umanitar şi a frăţietăţii mondiale.

Plecând chiar de la scopurile ce le are în program, apare evident faptul că cercetaşii sprijină planurile ecumenismului şi că a pregătit calea acestuia prin procesul de dezcreştinare al tineretului pe care a înfăptuit-o de-a lungul vremii. Cercetaşii, pe de altă parte, au legături strânse cu masoneria, cea care, în realitate, se află în spatele ecumenismului, fapte ce le vom prezenta în continuare.

În urma celei de-a XI-a ediţii internaţionale a manifestărilor Jamaboree, din anul 1963 au ieşit la iveală multe elemente care atestă legăturile dintre cercetaşi şi masonerie.

În broşura numărul 55 din 1963 a „Buletinului masonic”, organul oficial al Marii Loje a Greciei, citim despre felul în care masonii cercetaşi au fost primiţi de către Marea Lojă a Greciei. Mai sunt menţionate printre altele şi alte elemente revelatorii:

«Sunt cunoscute legăturile dintre masonerie şi organizaţia cercetaşilor, a cărui ctitor a fost fratele Bauten Pauel», iar mai jos: «Fratele cercetaş, membru al comitetului general de conducere Jamboree, aduce îmbrăţişare frăţească întreită fratelui Alexandru, ofiţer general al Corpului grecesc de cercetaşi şi conducător general al celei de-a XI-a adunări mondiale cercetaşe (Jamboree), care n-a putut să se găsească la lucrările de astăzi, fiind ocupat cu Maratonul» (din actele lucrărilor lojii masonice)

La această adunare masono-cercetaşă a Marii Loji din Grecia «slăvitul frate» Pik din Loja Victoriei a Australiei şi şeful reprezentanţei cercetaşilor australieni, după ce a mulţumit pentru invitaţia de i s-a făcut, «felicită eforturile Marii Loji a Greciei pentru lupta ce a dus-o împotriva analfabetismului, punând accent pe marea legătură ce există între organizaţia cercetaşilor şi masonerie».

Reprezentantul masoneriei germane a spus printre altele:«Lojile masonice au deschis porţile cercetaşilor tocmai pentru înrudirea ce există între cele două organizaţii. Ne-am bucura dacă s-ar înfiinţa şi în Grecia loji de cercetaşi»
Imag – sigla cercetaşilor cu pentalfa evreiască, adică steaua cu 5 colţuri

Imag – sub sigla cu numele de SCUTS putem distinge salutul masonic.

Aflăm astfel că al XI-lea congres mondial al cercetaşilor din 1963 a avut în frunte nu un simplu membru al masoneriei, ci un cadru de marcă. Iar în plus se aduce la cunoştinţa participanţilor faptul că masoneria are în plan de a impune organizaţia cercetaşilor deferitelor state, acolo unde nu s-a reuşit încă ca ea să joace un rol dominant. Se doreşte, altfel spus, ca toţi cercetaşii să fie masoni. Acest lucru l-a spus de altfel în mod clar şi reprezentantul Germaniei atunci când a accentuat că «ar fi fericit dacă şi în Grecia s-ar înfiinţa loji de cercetaşi».
POZA – pag 61---Imaginea reprezintă un cal luminos călărit de un cercetaş care străpunge cu suliţa balaurul. În spate, proiectată pe perete, se poate distinge imaginea Sfântului Gheorghe. Cine a născocit acest paralelism între un cercetaş şi sfântul Bisericii noastre? Ce putere a întunericului aşează în prin plan un cercetaş şi mai ales într-o reprezentare care constituie o scenă din viaţa minunată a Sfântului.
Scopurile anticreştine ale cercetaşilor reies pe de altă parte şi din aceea că a reuşit cu viclenie să-i scoată pe tineri din Biserică, organizând în timpul Sfintei Liturghii excursii şi tot felul de adunări.

Perfida activitate a cercetaşilor este denunţată de un cunoscut specialist în drept cu următoarele cuvinte:

«Mi se strânge inima de durere când aud lauda pe care masonii o aduc cercetaşilor, zicând că sunt o organizaţie exemplară, ce lucrează şi aduce cu adevărat iubirea creştină între oameni. Spun aceasta de pe poziţia unuia care a fost cercetaş în perioada 1942 – 1947 şi lider al cercetaşilor «pui de lup». Când am auzit că i-au scos în faţă pe cercetaşi ca exemplu de frăţietate al popoarelor şi al punerii în practică a «iubirii creştine», am declarat cu durere în suflet că cercetaşii sunt un lup în piele de oaie.

Am început să-i acuz pe cercetaşi ca o replică la faptul că au interzis rugăciunea «Împărate ceresc» care se făcea la inaugurarea adunărilor cercetaşe (a puilor de lup), înlocuind-o cu o cântare cu următoarele versuri:

«Întotdeauna un pui de lup trebuie să-l asculte pe lupul cel bătrân,

Niciodată nu trebuie să se asculte pe sine, nici în cele mai mărunte lucruri».

Mi-am permis să acuz mult lăudata organizaţie a cercetaşilor pentru că a interzis (cel puţin în perioada 1943 – 1944) rugăciunea de duminică, impunând ca unică rugăciune următoarele cuvinte anoste şi confuze: «Ziua se duce, noaptea vine şi se întunecă…Dumnezeul nostru, păzeşte-ne!»
Mi-aduc aminte că pe vremea când aveam vârsta de 17 ani şi s-a întâmplat să protestez pentru interdicţia mai sus amintită, cel ce era responsabil de noi m-a lăudat şi mi-a spus că ţinând cont că sunt un copil «deştept şi iscoditor» trebuie să fiu luminat. Lauda i-a fost apoi însoţită de sfatul de a stima idealul masonic al lui Banten Pauel, dacă vreau să fiu şi eu într-o zi iniţiat în masonerie, atunci când bineînţeles voi fi găsit vrednic».

Profesorul universitar Ioan Karmiris a adeverit, în cadrul întrunirii marii adunări eparhiale din 26 02 1970 faptul că «Cercetaşii sunt antecamera masoneriei».

Se poate vorbi fără doar şi poate de realitatea dezcreştinării tinerilor prin intermediu acestor organizaţii a cercetaşilor, YMCA şi YWCA, prin care se împlinesc planurile ecumenismului şi masoneriei, al căror copii sunt de fapt.

Puii de lup

Cercetaşii, însă, au şi ei creşele lor, ce poartă numele puii de lup. Această titulatură a constituit pentru mine o surpriză dar şi o nedumerire, ceea ce m-a făcut să caut prin enciclopedii şi dicţionare pentru a găsi o explicaţie. Noţiunea «pui de lup» se referă la micul nou-născut al lupului. Ce legătură poate fi, mă gândeam, între nevinovaţii copii şi progeniturile acestui animal sălbatic şi însetat de sânge?
Poză—copii grecilor ortodocşi sunt asemuiţi în cadrul organizaţiilor de cercetaşi, fie şi prin nume, cu puii de lup. Desenul de mai sus este dintr-un periodic al cercetaşilor
Continuându-mi cercetările, am descoperit cu surpriză că noţiunea de pui de lup – likideus este preluată şi de masonerie atunci când e vorba de copiii minori ai masonilor ce sunt puşi sub protecţia lojii. Iată ce spune enciclopedia: Este numit pui de lup fiul minor de mason ce este pus – în cadrul unei solemnităţi oficiale, la care trebuie să fie prezenţii şi cei iniţiaţi – sub protecţia spirituală a lojii, căreia, de regulă, îi aparţine şi tatăl său. Cuvântul pui de lup înseamnă fiul celui ce aduce lumină, a celui luminat ce are deja lumina iniţiatică.

Lupul după vechii egipteni era imaginea marelui zeu Ra, zeul soarelui şi al luminii. Rădăcina lik (likos) este comună cuvintelor lup-likanghes, Luceafăr (Satana), Likios (Apolo), Lux, Lucifer».(Enciclopedia greacă, la cuvântul soare, vol. 12, pag. 623).

Pui de lup îi numesc pe copii, aşadar, atât cercetaşii cât şi masonii. Să fie aceasta o simplă coincidenţă sau este rodul înrudirii şi conlucrării dintre cercetaşi şi masonerie? Ne întrebăm cine a îngăduit sau şi-a pus semnătura ca micuţii copii puri şi nevinovaţi ai grecilor creştini ortodocşi să fie numiţi pui de lup? Cine sunt părinţii lor, lupii –animale însetate de sânge sau creştinii greci? Nu sunt chemaţi ei să fie copiii Lui Dumnezeu, de ce sunt puşi simbolic alături de aceste animale sângeroase?

E timpul să ne trezim ca stat, ca Biserică, ca familie pentru că duşmanii credinţei şi neamului nostru uneltesc cu viclenie să ne piardă.

3. Consiliul mondial al vieţii şi lucrării (acţiunii)

Până să ajungem însă la ecumenismul actual, înfiinţarea de organizaţii şi asociaţii cu caracter ecumenist, nu s-a oprit doar la cercetaşi.

În 1910 a fost înfiinţată o asociaţie purtând titulatura de « Consiliul creştin mondial al vieţii şi al lucrării» care a fost convocat în 1925 la Stocholm şi în 1937 la Oxford. Cu aceste ocazii consiliu mai sus menţionat începe să-şi arate încet, încet adevărata faţă în spatele căreia se află puterile întunericului, scopurile lui devenind tot mai vădite. Începe să se vorbească cu această ocazie de studierea, cercetarea relaţiilor reciproce dintre diferitele Biserici creştine.

Are loc, putem spune, prima negociere la nivel de credinţă; este în fapt începutul punerii în practică a planului ecumenismului.

3. Consiliul mondial al credinţei şi ordinii

Alături de asociaţia menţionată mai sus a luat fiinţă şi s-a dezvoltat o altă asociaţie cu numele «Consiliul mondial al credinţei şi ordinii», având un rol de administrare şi conducere. Această organizaţie a fost convocată de două ori, prima oară la Lozan în 1927 şi apoi la Edinburg în 1937. Scopul acestei asociaţii a fost să scoată la iveală toate dificultăţile şi piedicile dogmatice ce stau în faţa «Unirii Bisericilor». Şi acest «Consiliul mondial al credinţei şi ordinii» a dovedit că a studiat cu conştiinciozitate temele predilecte ale mişcării ecumenice, ale ecumenismului. «Consiliul mondial al vieţii şi lucrării» şi «Consiliul mondial al credinţei şi ordinii» au ca scop vădit «unirea Bisericilor». Ele pentru aceasta lucrează, vrând să unească în principal ortodoxia, papismul şi protestantismul.

Cine sunt, însă, cei care au înfiinţat asociaţiile acestea ce au un înţeles atât de larg? De unde a venit acest îndemn de a fi studiate piedicile dogmatice ce stau în calea «unirii Bisericilor»? Poate de la un Patriarh ortodox? Poate vreun sinod al Bisericii ortodoxe? Cine le-a cerut părerea? Cine i-a autorizat pe aceşti domni să se ocupe de chestiuni de credinţă atât de subtile şi de riscante? Lucrurile acestea le vom vedea în continuare pe măsură ce vom trece în revistă dezvoltarea istorică a ecumenismului.

3. 
   Consiliul mondial a Bisericilor (WCC)
   

«Consiliul mondial pentru viaţă şi lucrare» şi «Consiliul mondial pentru credinţă şi ordine» s-au unit în 1932 într-un organism ce poartă astăzi numele de «Consiliul mondial al Bisericilor» (WCC).

Această organizaţie a început să-şi facă cunoscute planurile mai ales după cel de-al doilea război mondial. Războiul nu i-a permis să-şi pună în practică mai devreme planurile.

În 1948 a avut loc prima întrunire a Consiliului mondial al Bisericilor la Amsterdam. Au mai urmat până astăzi alte trei adunări, la Evaston în 1953, la New Deli în 1961 şi la Upsala în 1968.

Poză-----pag 67---Toate aceste organizaţii sunt conduse din umbră de către un comandament unic de sorginte luciferică care urmăreşte destrămarea tuturor religiilor. Iată câteva dintre denumirile sub care apar aceste organizaţii, care pretind că ar avea un caracter religios şi pacifist, dar care în realitate sunt ale întunericului, aşa cum pot fi văzute în revista ortodoxă «Apocalipsa» din 1964, care apare în străinătate şi pe care o reproducem aici.

A se lua în considerare faptul că foarte multe din aceste nume seamănă între ele, ceea ce se datorează originii lor comune, ele nefiind altceva decât tentaculele aceleaşi organizaţii a întunericului. Toate aceste organizaţii sunt ecumeniste (cele ce pot fi văzute în poză).

YMCA, YWCA, organizaţia cercetaşilor şi WCC sunt baza văzută a ecumenismului.

Mitropolitul Vitalie al Montrealului şi Canadei, în cuvântul său adresat Bisericii Ruse din Diaspora, spune următoarele: «Aceste trei organizaţii (YMCA, Scouts şi WCC) sunt până astăzi stâlpii pe care se sprijină întreaga mişcare ecumenică şi care constituie nucleul constant în jurul căruia gravitează toată activitatea ei şi toţi activiştii ecumenişti, precum şi acel poporul credincios care este format în sensul unei atitudini favorabile ei».

Cine se ascunde în spatele Mişcării ecumenice?

Organizaţiile de care am vorbit până acum sunt cele aflate la lumină, la vedere. În spatele acestora însă şi al mişcării ecumenice în general se află cineva mai puternic care organizează şi dirijează totul. Este vorba, după cum vom vedea în continuare, la un anumit nivel, de masonerie, însă mai presus de ea se află sionismul internaţional. Prima este de fapt creaţia celei de a doua, a cărei lucrare o şi slujeşte, lucru confirmat de sioniştii înşişi care spun: «E natural că noi singuri, fără amestecul altora, suntem aceia care conducem francmasoneria, deoarece noi ştim unde mergem şi cunoaştem scopul final al fiecărei fapte, în vreme ce creştinii nu ştiu nimic, nici chiar rezultatul imediat; ei se mulţumesc de obicei cu un succes momentan, de amor propriu, în înfăptuirea planului lor, fără a observa măcar că acest plan nu porneşte din iniţiativa lor, ci le-a fost sugerat de noi».(Protocoalele Înţelepţilor Sionului, cap. XV-lea).

Masoneria, aşadar, ca instrument al sionismului internaţional, coordonează prin firele nevăzute ale ecumenismului desfăşurarea şi ducerea la capăt a acestui plan ce este potrivnic Bisericii Lui Hristos.

În Ortodoxos Typos din iunie 1966 este publicat un articol edificator, ce a fost trimis din spatele cortinei de fier şi în care printre altele se spune că WCC este un tentacul al masoneriei. Redăm mai jos cele scrise acolo: «Nu este Geneva locul unde s-a înfiinţat în 1927 WCC, organism internaţional care nu este altceva decât un tentacul al masoneriei libere, precum YMCA, Rotary, Cercetaşii? În toate aceste asociaţii iniţierea nu este tipică (clasică), fapt care face ca legătura lor cu lojile să nu fie la vedere; în realitate urmăresc cu acrivie planurile şi comandamentele trasate de ele.»

Iar mai încolo se spune: «Ecumenismul este o creaţie a masoneriei care caută să uniformizeze toate religile, să le bage pe toate în acelaşi malaxor, pentru a pregăti încetul cu încetul aluatul unei indiferenţe religioase generale, etapă premergătoare venirii lui Antihrist».

Faptul că masoneria conduce din umbră şi cu viclenie ecumenismul nu este o afirmaţie pe care o facem la întâmplare ci este probată de dovezi, unele dintre ele fiind furnizate chiar de masonii înşişi.

Revista „Templul” ce apare la Paris ca organ oficial de presă al Ritului Masoneriei scoţiene, a publicat în 1946 un articol cu titlul «Unirea Bisericilor», în care este lăudată contribuţia masoneriei la mişcarea ecumenică. Altfel spus, masonii declară cu mândrie că planul unirii Bisericilor provoacă un viu interes organizaţiei lor, precizând cât se poate de clar şi în termeni foarte categorici că această unire se află pe «calea cea bună» datorită eforturilor depuse de masonerie.

«Ne punem întrebarea, se spune în revistă, de ce să ajungem la polemici de natură religioasă atâta timp cât chestiunea unirii Bisericilor, al congreselor ecumenice şamd., poate prezenta un interes pentru masonerie? Pe altarele atelierelor noastre toate dogmele sunt cercetate în aşa fel încât niciun apriorism să nu mai poată să-şi facă loc atunci când definitivăm concluziile noastre. Cartezie, Leibnitz, nedeterminismul lui Jan Rostan şamd., şi orice domeniu în care există o anumită parte de adevăr prezintă interes pentru noi. Ori în aceste condiţii este preferabil să nu ne intereseze problema dezvoltării relaţiilor creştine?»

Chiar şi dacă am încerca să uităm că masoneria are o provenienţă religioasă, însăşi realitatea existenţei religiilor ne cheamă la un efort susţinut în a-i strânge pe toţi muritorii la un loc (unindu-i), la acea unitate la care visăm dintotdeauna. Problema ce s-a ridicat în cadrul acestui plan al unirii Bisericilor, de către cei ce cred în Hristos, prezintă un viu interes pentru masonerie fiindu-i foarte familiară, întrucât se leagă de ideea globalizării.

Şi dacă putem spune că această unitate, cel puţin în ceea ce priveşte credinţa necatolică, este pe o cale bună, acest fapt se datorează ordinului nostru».

Masonii mărturisesc, aşadar, fără nicio reţinere că se află în fruntea mişcării ecumenice, bucuroşi fiind că lucrarea lor se află pe un «drum bun», dătător de speranţe.

Patronii ecumenismului sunt duşmanii Lui Hristos

Trebuie să vedem însă ce reprezintă masonii sau sioniştii ce se arată atât de interesaţi de unirea Bisericilor? Sunt oare creştini credincioşi sau mădulare vii ale Bisericii? Nimic din toate acestea, ci cu totul altceva: ei sunt duşmanii mai mult sau mai puţin declaraţi ai Lui Hristos.

De unde atunci acest entuziasm nestăpânit din partea masonilor în chestiuni de credinţă? De ce sunt interesaţi atât de mult de „unirea Bisericilor” aceşti duşmani neînduplecaţi ai Bisericii? Poate că din dragoste pentru Biseric Lui Hristos? Cu siguranţă că nu, ci interesul lor vine din faptul că masoneria este o organizaţie secretă internaţională, revoluţionară al cărui scop este războiul împotriva creştinismului, al Bisericii. Până acum am prezentat elemente suficient de revelatoare din care reiese clar că în spatele YMCA, YWCA, organizaţiei cercetaşilor şamd. este masoneria. Aşadar, duşmanul Bisericii, masoneria găseşte interes în mişcarea ecumenică şi în unirea Bisericilor.

În «Protocoalele Sionului» (cap. 17) se vede clar furia sioniştilor împotriva Bisericii. Iată ce zic: « Dar, atâta timp cât nu vom-fi crescut tineretul în noile credinţe de tranziţie, şi apoi în a noastră, nu ne vom atinge pe faţă de Bisericile existente, ci vom lupta împotriva lor prin critică, aţâţând neînţelegerile»

«Ne-am îngrijit deja să discreditam clasa preoţilor creştini şi să le dezorganizăm astfel misiunea, care ne-ar putea astăzi stânjeni mult, înrâurirea ei asupra poporului scade din zi în zi. Astăzi libertatea conştiinţei e pretutindeni proclamată. Prin urmare nu mai e decât un anumit număr de ani care ne desparte de căderea desăvârşită a religiei creştine; celelalte religii le vom dărâma şi mai uşor, dar e încă prea devreme să vorbim despre aceasta. Vom aşeza puterea bisericească şi preoţimea, în nişte cadre atât de strâmte, încât înrâurirea lor va fi nulă faţă de aceea pe care au avut-o altădată».

Ei sunt, aşadar, cei care sădesc seminţele neînţelegerilor.

În cadrul acestei organizaţii internaţionale a masoneriei cea mai mare influenţă o exercită desigur sionismul. Masoneria serveşte până la urmă sionismul, adică neamul evreiesc în ura sa de veacuri împotriva Lui Hristos, care este principala sa trăsătură din ziua răstignirii Domnului.

Cei care continuă să nege faptul că masoneria şi sionismul sunt duşmanii creştinismului, să citească următoarele texte doveditoare care vin dintr-o sursă sigură:

Scrisoarea enciclică a Sinodului Bisericii Ruse din diaspora spune: «Masoneria este un duşman nemilos al creştinismului. Scopul ei este distrugerea creştinismului, războirea religiilor, zdruncinarea temeliilor conducerilor creştine ale neamurilor şi declanşarea revoluţiei (spirituale) în toată lumea»
Poză pag 79---Vedeţi undeva vreo cruce? Pe Mântuitorul nostru? Pe Maica Domnului? În locul acestora în mijlocul triunghiului, în depărtare pe perete, se poate vedea scris, în toată splendoarea, numele arhicunoscut a lui Yehova, în ebraică.
Voltair, cunoscut ca mason, a spunea cândva: «Să zdrobim desfrânata!», înţelegând prin aceasta Biserica.

Într-un cuvânt (paragraful 9) al lui Cosma Flamiat, rostit în faţa mai multor clerici din Kefalonia, în ianuarie 1941, putem afla modalitatea în care masoneria lucra pe vremea aceea pentru desfiinţarea ortodoxiei şi a neamului grecesc.

«Vedem că s-a întins înşelăciunea necredinţei prin lucrarea asociaţiei blestemate a celor ce se numesc masoni, a celei pe care Anglia cu mulţi ani înainte a organizat-o şi a pus-o în mişcare în toate popoarele din Apus, Răsărit şi din Nord. Aceasta s-a făcut pentru a-şi împlini scopurile sale, spre folosul propriu dar în detrimentul tuturor celorlalţi, sub pretextul libertăţii, fapt care a provocat atâta apostazie de la Vest la Est. Putem vedea că această înşelăciune se răspândeşte fără încetare la toate vârstele şi clasele sociale, urmărind o îndepărtare lentă, fără bruscări, în masă a oamenilor de la ortodoxie şi desfiinţarea neamului nostru. Anglia speră ca în felul acesta să fie sprijinită în interesele sale coloniale din Grecia şi în celelalte părţi ale răsăritului şi că… punând la un loc în această asociaţie multe popoare ale Europei şi pe toţi evrei oficiali de pretutindeni, aceştia din urmă prin înşelăciune şi prin punerea la bătaie a unor sume mari de bani vor reuşi desfiinţarea evangheliei».