ÎN
C
AMERA
DE
S
US
pământeşti de care s-au prins cu cârceii lor. Ele trebuie să se orienteze
spre cer şi să se sprijine pe Dumnezeu. Frunzişul prea îmbelşugat
care-şi atrage curentul de viaţă, împiedicând rodirea, trebuie să ie
tăiat. Tot ce a crescut peste măsură trebuie să ie îndepărtat pentru
a face loc razelor vindecătoare ale Soarelui Neprihănirii. Viticultorul
opreşte toate tendinţele acrescente, dăunătoare, pentru ca rodirea să
ie mai bogată şi mai abundentă.
„În aceasta este proslăvit Tatăl Meu”, a zis Hristos, „dacă aduceţi
mult rod.” Dumnezeu doreşte să arate prin tine sinţenia, bunătatea
şi mila caracterului Său. Cu toate acestea, Mântuitorul nu cere de la
ucenici să se chinuiască pentru a aduce rod. El le spune să rămână în El.
„Dacă rămâneţi în Mine”, zice El, „şi dacă rămân în voi cuvintele Mele,
cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.” Hristos rămâne în urmaşii Săi prin
Cuvânt. Legătura aceasta este tot atât de vitală ca aceea reprezentată
prin a mânca trupul Său şi a bea sângele Său. Cuvintele lui Hristos sunt
duh şi viaţă. Primindu-le, primiţi viaţa Viţei. Voi trăiţi „prin orice cuvânt
care vine din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4). Viaţa lui Hristos ajunsă
în voi dă naştere aceloraşi roade ca şi în El. Dacă trăiţi în Hristos, dacă
vă alipiţi de Hristos, dacă sunteţi sprijiniţi de Hristos şi vă alimentaţi
din Hristos, veţi aduce roade ca Hristos.
39
10
ZILE
ÎN
C
AMERA
DE
S
US
Ziua
Ziua
– C
REDINŢĂ
MAI
PROFUNDĂ
2
2
Aplicarea sfaturilor divine
Împlinirea condiţiilor
Duhul Sfânt mărturiseşte despre Isus. Dacă ne supunem călăuzirii
Sale, El ne conduce la o relaţie mai strânsă cu Domnul nostru. Duhul
dezvăluie frumuseţea neîntrecută a lui Hristos. El ne ajută să ne
odihnim în dragostea Sa, să ne încredem în călăuzirea Sa şi să ne predăm
clipă de clipă voinţei Sale. Acesta era pentru Isus sensul cuvintelor
„rămâneţi în Mine”. Experienţa rămânerii în Hristos ne aprofundează
credinţa. La Cincizecime, ucenicii au învăţat ce înseamnă cu adevărat a
rămâne în Hristos. Şi noi vom descoperi în studiul acesta ce înseamnă
să rămânem în Hristos în iecare zi.
1. Care este deosebirea fundamentală dintre Petru cel de dinainte
de răstignire şi Petru cel de la Cincizecime? Citeşte
Hristos,
Lumina lumii
, paginile 672, 673 şi compară cu Faptele apostolilor
2:37-39; 4:8-12; 5:29-32.
_________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________
Ia-ţi timp să te gândeşti ce aspecte din viaţa ta au nevoie de harul
curăţitor al lui Hristos. De ce păcate te-a convins Duhul Sfânt în ultima
vreme? Îţi indică El un păcat îndrăgit la care doreşte să renunţi? Citeşte
cu rugăciune (pe genunchi) Psalmul 51 şi cere-I lui Dumnezeu să
lucreze adânc în inima ta prin Duhul Sfânt.
40
10
ZILE
ÎN
C
AMERA
DE
S
US
10
10
Zile
Zile
Dostları ilə paylaş: |