ÎN C AMERA DE S US Sa. El vrea să vindece relaţiile rupte din trecutul nostru. El doreşte să
ne transforme viaţa şi să ne dea un viitor plin de speranţă. El doreşte să
înlocuiască neliniştea provocată de greşelile trecutului cu încrederea
în călăuzirea Sa prezentă. Dacă am făcut greşeli în educaţia pe care
le-am dat-o copiilor noştri, să le mărturisim înaintea lui Dumnezeu şi
să-I cerem să ne dea puterea de a face schimbările necesare. Dacă este
necesar, să le împărtăşim adolescenţilor noştri greşelile acestea şi să
le cerem iertare.
Scopul cercetării de sine este acela de a descoperi anumite aspecte
ale vieţii care au fost ascunse de ochii noştri. Tuturor ne este diicil să
sesizăm defectele din caracterul nostru. Uneori, Duhul Sfânt ne ajută să
alcătuim un inventar spiritual pentru a stabili care sunt aceste defecte.
Psalmistul se ruga: „Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi
inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale
rea şi du-mă pe calea veşniciei!” (Psalmii
139:23,24). Scopul lui Dumnezeu este ca
prin acest proces să ne aducă mai aproape
de El. Dumnezeu nu vrea să rămânem la
starea de vinovăţie şi de remuşcare pentru
trecutul nostru. Scopul Său este să ne ducă
„pe calea veşniciei.” Este sănătos să ne analizăm viaţa spirituală cu
onestitate, dar nu este sănătos să insistăm asupra defectelor din trecut.
Zăbovirea asupra defectelor noastre şi accentuarea propriilor greşeli
nu fac decât să ne descurajeze.
Domnul nostru este mai mare decât greşelile noastre şi este
mai mare decât eşecurile noastre. Este important să ne cunoaştem
starea reală, dar este cu mult mai important să cunoaştem harul Său.
Cunoaşterea slăbiciunii noastre ne pregăteşte pentru primirea puterii
Sale. Cunoaşterea păcătoşeniei noastre ne pregăteşte pentru primirea
neprihănirii Sale. Cunoaşterea ignoranţei noastre ne pregăteşte pentru
primirea înţelepciunii Sale. Duhul Sfânt ne determină să deplângem
natura noastră decăzută, dar El nu ne abandonează în această
stare. El ne convinge de păcat pentru a ne conduce la Isus. Când ne
recunoaştem păcatele şi greşelile prin procesul de cercetare de sine,
putem să-I mulţumim lui Dumnezeu că Duhul Sfânt ne conduce mai
aproape de Isus. În acest fel, Duhul Sfânt ne pregăteşte să Îl primim
deplin în puterea ploii târzii. Înainte să ne vindece, Dumnezeu trebuie
Înainte să ne vindece,
Dumnezeu trebuie să
ne zdrobească.