– S
MERENIE
7
7
lăcomia. S-ar putea ca Duhul Sfânt să-ţi descopere mândria, ambiţia
egoistă, spiritul de competiţie şi dorinţa după întâietate. În acest
caz, primeşte în inima ta puterea curăţitoare a lui Isus şi nu uita că
Dumnezeu adeseori ne smereşte înainte de a ne umple şi adeseori ne
coboară înainte de a ne înălţa.
96
10
ZILE
ÎN
C
AMERA
DE
S
US
10
10
Zile
Zile
ÎN
C
AMERA
DE
S
US
Meditaţie asupra sfaturilor divine
Citeşte cu atenţie următorul fragment din
Faptele apostolilor,
paginile 53-56.
Prin Duhul Său cel Sfânt, Dumnezeu a lucrat de la început prin
unelte umane, în vederea împlinirii planului Său în favoarea neamului
omenesc căzut. Lucrul acesta s-a manifestat în viaţa patriarhilor. De
asemenea, în biserica din pustie, în vremea lui Moise, Dumnezeu le-a dat
Duhul Său cel bun ca să-i înveţe (Neemia 9:20). Şi în zilele apostolilor,
El a lucrat cu putere pentru biserica Sa, prin mijlocirea Duhului
Sfânt. Aceeaşi putere care i-a susţinut pe
patriarhi, care le-a dat lui Caleb şi lui Iosua
credinţă şi curaj şi care a făcut rodnică
lucrarea bisericii apostolice, i-a susţinut
pe copiii credincioşi ai lui Dumnezeu din
toate veacurile următoare. Prin puterea
Duhului Sfânt au pregătit creştinii valdenzi,
în Evul Mediu, calea spre Reformă. Aceeaşi
putere, a făcut să aibă succes eforturile nobililor bărbaţi şi femei care
au făcut pionierat pe calea îniinţării de misiuni moderne, precum şi
pentru traducerea Bibliei în limbile şi dialectele tuturor neamurilor şi
popoarelor.
Şi astăzi Dumnezeu foloseşte încă biserica Sa pentru a face
cunoscută voinţa Sa pe pământ.
Astăzi, vestitorii crucii merg din
oraş în oraş şi din ţară în ţară, pregătind
[pagina 54]
calea pentru a
doua venire a Domnului Hristos. Stindardul Legii lui Dumnezeu este
înălţat. Spiritul Celui Atotputernic mişcă inimile oamenilor şi cei care
răspund inluenţei Sale devin martori pentru Dumnezeu şi adevărul
Său. În multe locuri, pot i văzuţi oameni consacraţi, vestindu-le şi
altora lumina care le-a făcut clară calea spre mântuire prin Hristos. Şi
continuând să lase să strălucească lumina lor, aşa cum au făcut cei ce
au fost botezaţi cu Duhul Sfânt, în Ziua Cincizecimii, ei au primit mai
mult şi tot mai mult din puterea Duhului Sfânt. În felul acesta, pământul
trebuie să ie luminat de slava lui Dumnezeu.
Şi astăzi Dumnezeu
foloseşte încă biserica
Sa pentru a face
cunoscută voinţa Sa
pe pământ.
97
10
ZILE
ÎN
C
AMERA
DE
S
US
Ziua
Ziua
Dostları ilə paylaş: |