Anotimp privilegiat al vieţii, tinereţea este vârsta de aur a destinului fiecăruia dintre noi, când totul pare posibil şi când contrariile se armonizează într-un întreg. Tinerii sunt însufleţiţi de entuziasm şi de vitalitate, pentru că, în multe privinţe, ei sunt nişte neiniţiaţi în tainele vieţii şi, de aceea, orice nouă experienţă de viaţă o receptează cu bucurie şi interes şi o trăiesc cu o dăruire totală.
Tinereţea este vârsta marilor începuturi, a marilor promisiuni şi a deschiderilor către spectacolul fascinant al vieţii.
Adolescentul încearcă să depăşească
Adolescentul încearcă să depăşească
limitele pe care adulţii le impun, adeseori
tocmai din dorinţa de a nu se supune lor,
căci ideea este să trăieşti cât mai diferit şi
mai presus de ceilalţi.
Experienţa proprie este dovada cea mai
puternică şi mai convingătoare, care ţine
loc întrebărilor fãrã rãspuns la care
adulţii, în general, nu se prea oferă să
caute soluţii.
Tânărul adolescent simte însă şi dorinţa
de a se retrage în sine ca la semnalul unei
voci interioare mai presus de voinţă.
Adolescenţa este şi perioada în care se alege un model.
Adolescenţa este şi perioada în care se alege un model.
Ce modele putem urma: părinţii, profesorii, preoţii, persoanele consacrate, sfinţii sau fotbaliştii, dansatoarele, cântăreţii?
Familia ar trebuie să fie model şi "însoţitoare" permanentă a copilului care devine adolescent, tânăr şi, la rândul lui, părinte.
Tinerii din ziua de azi au preocupări din ce în ce mai variate.
Tinerii din ziua de azi au preocupări din ce în ce mai variate.
Unii dintre ei practică un sport: fotbal, tenis, atletism. Alţi tineri sunt preocupaţi cu cititul, cu excursiile sau pur şi simplu ascultă muzică.
Preocupările variază de la individ la individ în funcţie de domeniul de interes.
Cele mai mari 2 hobby-uri ale adolescentului român sunt fotbalul şi muzica.
Cei mai mulţi tineri au ca modele în viaţă fotbalişti sau oameni din lumea muzicii.
Ce e tragic însă e că tânărul din ziua de azi nu mai citeşte aşa mult,
el preferând să vadă un film să asculte muzică sau chiar să stea degeaba.
Scopul lecturii nu este doar delectarea, petrecerea plăcută a timpului.
Scopul lecturii nu este doar delectarea, petrecerea plăcută a timpului.
Citim pentru a ne instrui, pentru a găsi modele de viaţă, exemple de conduită, destine exemplare.
Întâlnim în paginile cărţilor oameni adevăraţi sau personaje fictive, oameni slabi sau oameni puternici, naturi malefice sau pozitive, prezentate în viziuni fie idealizate fie de un crud realism.
Curiozitatea noastră rămâne aceeaşi, pentru că literatura reprezintă, în bună măsură, şi un spaţiu al confruntării experienţei noastre de viaţă cu experienţa celorlalţi.
Ceea ce căutăm în lecturile noastre e mai puţin banalitatea vieţii şi mai mult excepţiile ei.
Ceea ce înnobilează dragostea mamei pentru copilul ei este spiritul de sacrificiu împins, adesea, până la jertfa de sine. O mamă oferă totul, fără a aştepta nimic în schimb. Iubirea maternă este singura capabilă de iertare necondiţionată şi de sacrificiu deplin.
Ceea ce înnobilează dragostea mamei pentru copilul ei este spiritul de sacrificiu împins, adesea, până la jertfa de sine. O mamă oferă totul, fără a aştepta nimic în schimb. Iubirea maternă este singura capabilă de iertare necondiţionată şi de sacrificiu deplin.
În literatura română de la mama ştrengarului Nică din Amintiri din copilărie de Ion Creangă, până la Mara, personajul omonim al lui Ioan Slavici, mamele sunt ilustrate în ipostaze mereu iertătoare şi uneori sacrificiale.
Manole reprezintă ideea de dăruire totală a unui artist, este un constructor excepţional, iar rodul muncii sale nu poate fi altfel. Viaţa, limitată prin însăşi condiţia umană, merită a fi jertfită într-un mit al întemeierii.
Manole reprezintă ideea de dăruire totală a unui artist, este un constructor excepţional, iar rodul muncii sale nu poate fi altfel. Viaţa, limitată prin însăşi condiţia umană, merită a fi jertfită într-un mit al întemeierii.
Manole este concomitent un erou mitic, devenind exemplar prin dăruire şi jertfa de sine, şi unul tragic, a cărui conştiinţă problematizează esenţa artei: aceasta este profund morală, dar sacrificiul impus artistului este asociat unui păcat. Binele estetic, cântat de Manole, absoarbe în realizarea lui un rău – sacrificiul, omorul – cu care omul superior nu se împacă până la sfârşit.
Trăsăturile dominante ale voievodului sunt voinţa şi dorinţa de dreptate:” a prigonit pe lotri, a bătut peste fălci pe duşmani, a grăbit sfârşitul vicleniilor.” Reuşitele sale, izbânzile şi victoriile nenumărate îl fac să fie privit ca un mit, ca un ales al divinităţii. Politica pe care el o duce este una dreaptă, iar ” braţul măriei sale a lovit, a stăpânit şi a călăuzit”.
Trăsăturile dominante ale voievodului sunt voinţa şi dorinţa de dreptate:” a prigonit pe lotri, a bătut peste fălci pe duşmani, a grăbit sfârşitul vicleniilor.” Reuşitele sale, izbânzile şi victoriile nenumărate îl fac să fie privit ca un mit, ca un ales al divinităţii. Politica pe care el o duce este una dreaptă, iar ” braţul măriei sale a lovit, a stăpânit şi a călăuzit”.
Exemplu prin faptele sale, prin caracterul său, Ştefan este un simbol al patriotismului, al dragostei de ţară şi de popor, al dreptăţii, al demnităţii şi al cinstei, iar Sadoveanu este cel care prin romanul Fraţii Jderi prezintă “Soarele Moldovei” într-un mod memorabil, figura sa intrând în lumea sfinţilor.
Înţelegem că singurul nostru model nu ne poate fi decât adevăratul eu, matricea aceea umană de la care plecăm şi la care trebuie să ajungem. Noi, cei ce putem fi, dezbăraţi de toată zgura acumulărilor formale, de toate şabloanele asimilate dar niciodată conştientizate, de toate improvizaţiile născute din dorinţa de a juca un rol.
Înţelegem că singurul nostru model nu ne poate fi decât adevăratul eu, matricea aceea umană de la care plecăm şi la care trebuie să ajungem. Noi, cei ce putem fi, dezbăraţi de toată zgura acumulărilor formale, de toate şabloanele asimilate dar niciodată conştientizate, de toate improvizaţiile născute din dorinţa de a juca un rol.
Modelele sunt bune ca material de studiu dar nu ca sisteme de referinţă, folositoare ca exemple de drum şi de folosire a capacităţilor proprii dar nu ca fotografii pe care să le punem în locul oglinzii în care nu prea mai avem chef să ne uităm.
