Eliminarea pedepselor corporale şi umilitoare

Partea II - Pedepsele corporale şi umilitoare în şcoală
1. Introducere
Copiii învaţă cel mai bine în medii în care se simt preţuiţi, respectaţi şi în siguranţă. Utilizarea larg răspândită a pedepselor corporale şi umilitoare în şcoli nu este numai o încălcare a drepturilor copilului dar este şi contraproductivă faţă de capacitatea acestora de învăţare; de asemenea există dovezi din ce în ce mai numeroase care arată că ar fi un mijloc de intimidare care duce la nefrecventarea şcolii. Unul din mesajele cheie care trebuie comunicate într-o strategie de eliminare a violenţei în şcoli este că oferă o soluţie cîştigătoare pentru toată lumea. Prin utilizarea disciplinei pozitive, copiii vor fi prezenţi la şcoală şi vor învăţa mai bine, iar profesorii vor avea elevi mai motivaţi.

2. Dezvoltarea unei strategii
Ca şi în secţiunea anterioară, prima sarcină este de a dezvolta o strategie de abordare a educaţiei şi formării profesionale a cadrelor didactice. Va trebui:

• 
  să stabiliţi obiectivele
  
• 
  să identificaţi publicul ţintă
  
• 
  să dezvoltaţi instrumente şi materiale
  
• 
  să construiţi alianţe şi să diseminaţi materialele
  

A. Stabilirea obiectivelor
Ca şi în contextul familial, va trebui să decideţi cum vreţi să abordaţi sarcina de a a vă asigura că profesorii nu mai folosesc pedepse corporale şi umilitoare în şcoli. În mod clar, orice progam educaţional trebuie legat de campaniile de reforme legislative. Copiii nu vor fi niciodată cu adevărat protejaţi de pedepsele corporale dacă legea nu interzice în mod clar utilizarea acestora. Dar educaţia şi formarea profesională pot contribui la crearea unei presiuni pentru schimbările legislative şi la influenţarea atitudinilor şi practicilor în şcoli pentru o implementare efectivă a legislaţiei. De exemplu, obiectivele ar putea fi:

• 
  creşterea conştientizării dreptului copiilor la protecţie faţă de pedepsele corporale şi umilitoare
  
• 
  furnizarea de strategii pozitive pentru profesori în vederea menţinerii unui climat pozitiv la clasă
  
• 
  eliminarea utilizării pedepselor corporale şi umilitoare în toate şcolile
  

B. Identificarea publicului ţintă
Sfera de acoperire a obiectivelor alese va influenţa publicul ţintă al programului dvs. Printre persoanele cu responsabilităţi principale pentru îngrijirea şi protecţia copiilor în şcoli ar trebui să se regăsească: personalul din Ministerul Educaţiei de la nivel naţional, regional şi judeţean, directori, profesori, asistenţi şi alţi angajaţi din şcoli; ar trebui de asemenea adăugaţi educatorii non-formali. Trebuie implicate în plus instituţiile care formează profesorii, ca şi formarea iniţială şi cea continuă să integreze filozofia respectării drepturilor copilului, mai ales dreptul la protecţie faţă de orice formă de violenţă şi abuz.

În plus, trebuie reţinut că înşişi copiii sunt deseori responsabili de îngrijirea sau supravegherea copiilor mai mici. În multe şcoli, elevii care au performanţe bune sau care sunt apreciaţi de profesori sunt declaraţi şefi de clasă. Şefii de clasă sau elevii mai mari pot uneori să-şi pedepsească colegii sau pe elevii mai mici, atunci când profesorul este absent, şi pot utiliza pedepse corporale sau umilitoare pentru a disciplina, educa sau controla comportamentul altor copii.

Salvaţi Copiii Marea Britanie din Afganistan a acordat o atenţie specială pedepselor corporale şi umilitoare , în Programul său local de protecţie a copiilor prin furnizarea de asistenţă pentru mai multe grupuri din Mişcarea Globală pentru Copii, prin formarea profesorilor şi a adulţilor – ceea ce a dus la eliminarea bătăii din unele şcoli.

C. Producerea materialelor şi instrumentelor
Va trebui să decideţi dacă doriţi să produceţi materialele în mod independent, să colaboraţi cu organizaţiile profesorale relevante sau să încurajaţi Guvernul să-şi asume responsabilitatea şi să acţionaţi în calitate de consilieri. În dezvoltarea instrumentelor şi a materialelor care îşi propun să contribuie la eliminarea pedepselor corporale şi umilitoare din şcoli, este important să se ţină cont de contextul în care aceste practici au loc şi de presiunile cu care se confruntă profesorii în munca lor. Va trebui să subliniaţi avantajele pozitive pentru profesori ale alternativelor la pedepsele corporale, precum şi să explicaţi care ar fi aceste alternative.
Înţelegerea factorilor care contribuie la o cultură a violenţei faţă de copii în şcoli
Nu există un factor unic care să explice pedepsele corporale şi umilitoare în şcoli, ci există o întreagă serie de factori sociali, culturali şi educaţionali care contribuie la acest lucru:

• 
  Deseori profesorii sunt slab pregătiţi, plătiţi şi subevaluaţi. Ceea ce poate duce distrugerea disciplinei în clasă, la o pregătire neadecvată a orelor, la utilizarea unor metode de predare nepotrivite, la un prost control asupra clasei, la o lipsă de interes la cel care învaţă şi/sau a lecţiei, atitudini negative faţă de elevi şi o proastă respectare a timpului.
  
• 
  Mulţi profesori se confruntă cu clase mari de copii cu vârste şi abilităţi diferite, la care se adaugă lipsa resurselor de predare, a cărţilor şi a echipamentelor.
  
• 
  Stresul poate apărea ca o consecinţă a condiţiilor fizice proaste din şcoală, de ex. lipsa toaletelor, un sistem prost de iluminat, de încălzire sau de ventilaţie, sau prea puţine bănci.
  
• 
  Sistemele de educaţie din multe ţări tratează copiii ca pe nişte receptori pasivi de cunoştinţe, care trebuie învăţaţi şi care trebuie să se conformeze, fără să fie încurajaţi să pună întrebări sau să gândească singuri. Atunci când chiar pun întrebări, actul este perceput ca obrăznicie sau lipsă de respect.
  
• 
  Mulţi părinţi le cer profesorilor să-i bată pe copii, iar profesorii sunt deseori şi ei părinţi şi îşi bat propriii copii.
  
• 
  O cultură bazată pe violenţă, de exemplu în situaţii de conflicte armate sau de tulburări civile, poate crea o atmosferă în care violenţa este principala strategie utilizată atunci când apar conflicte personale.
  
• 
  Evaluarea neadecvată a nevoilor copiilor înseamnă deseori că problemele de sănătate, malnutriţie, vedere sau auz pot fi luate greşit drept lene sau neascultare.
  
• 
  Deseori copiii au presiuni concurente care se suprapun – de ex. treburi casnice care duc la întârzieri, la teme nefăcute şi la oboseală. Într-o cultură educaţională care nu îi ascultă pe copii, aceşti factori sunt prea des trataţi ca fiind neascultare sau lipsă de respect şi nu elemente care ies de sub controlul copiilor care necesită sprijin şi atenţie.
  
• 
  Modelele de discriminare sunt reproduse frecvent în clasă şi pot duce la o mai mare vulnerabilitate a unor copii faţă de pedepse decât a altora. Copiii cu dizabilităţi sunt foarte vulnerabili la ostilitatea profesorilor, la fel şi copiii care aparţin castelor inferioare, minorităţilor rasiale, lingvistice sau religioase. Băieţii şi fetele pot fi supuşi unor forme diferite de pedeapsă.
  

Numai dacă aceste aspecte sunt recunoscute şi înţelese, şi dacă dificultăţile cu care se confruntă profesorii sunt apreciate în mod veridic, va fi posibilă comunicarea eficientă cu profesorii şi adaptarea comportamentului acestora.

Mesaje cheie care trebuie promovate în formarea profesională a cadrelor didactice
Este importantă o abordare pozitivă de creare a unei schimbări mai degrabă decât de evidenţiere a faptului că profesorii au un comportament greşit. Profesorii sunt mai capabili să pună capăt utilizării pedepselor corporale şi a altor forme umilitoare de disciplinare dacă simt că există alte moduri alternative eficiente de încurajare a unui comportament adecvat din partea elevilor. În tot procesul de educare şi de formare, vă puteţi concentra pe următoarele aspecte:

• 
  Motivarea copiilor: Majoritatea covârşitoare a copiilor doresc să înveţe şi sunt capabili de un comportament bun. Profesorii pot lucra eficient cu elevii dacă adoptă o abordare pozitivă, evitând furia pe de o parte şi rugăminţile inutile pe de altă parte.
  
• 
  Recompense şi nu pedepse: Un bun comportament depinde de stabilirea unui cadru de reguli, limite, ritualuri, recompense pentru bună purtare şi sancţiuni de corectare. Tinerii se vor purta bine dacă aşteptările legate de comportamentul lor sunt foarte clare.
  

„Părinţii mei au murit şi acum sunt responsabilă de fraţii şi surorile mele. Din păcate nu am reuşit să fac faţă şi responsabilităţilor casnice şi temelor de la şcoală. Aşa că rezultatele mele şcolare au fost din ce în ce mai slabe. Profesorul meu a început să mă bată foarte rău pentru că nu ştiam răspunsurile corecte. În final, am decis să renunţ la şcoală, pentru că nu mai puteam suporta bătăile.”

Fetiţă sud-africană, 14 ani.

• 
  Elaborarea în comun a regulilor: Implicarea copiilor în elaborarea regulilor şcolii duce la o reducere semnificativă a problemelor. Regulile sunt mult mai eficiente dacă profesorii şi elevii lucrează împreună la aprobarea lor.
  
• 
  Respectarea drepturilor ca un proces reciproc: Dacă elevii simt că le sunt respectate drepturile, este mai uşor pentru ei să înţeleagă importanţa respectării drepturilor celorlalţi.
  
• 
  Comportamentul adulţilor: Comportamentul profesorului este factorul cel mai important care determină purtarea elevului. Dacă profesorul este agresiv sau neconvingător, elevii nu vor răspunde în mod constructiv.
  
• 
  Câştigarea cooperării şi reducerea stresului profesorilor: În loc să aleagă direct o pedeapsă, profesorii ar trebui să explice regula, să îndemne la ascultare şi să reamintească elevului opţiunea în acest sens. Pentru reducerea la minim a stresului profesorului şi evitarea unei lupte continue cu elevul, este importantă criticarea comportamentului şi nu a copilului, controlarea oricărei manifestări de furie, poate îndepărtarea de elev pentru câteva momente şi reconstruirea relaţiei cât mai repede posibil.
  
• 
  O abordare planificată, a întregii şcoli: Toate acestea sunt mult mai uşoare dacă toţi cei implicaţi în bunul mers al şcolii lucrează împreună. Profesorii vor avea o abordare mai consistentă dacă există un acord colectiv despre cum trebuie să se predea şi cum trebuie gestionat comportamentul.
  
• 
  Problemele de programă: O programă stimulatoare, care îi implică pe elevi îi va încuraja să se comporte şi să înveţe bine.
  
• 
  Promovarea echităţii şi a respectului: Acolo unde diferenţele între grupuri sunt recunoscute şi valorificate, şi impactul devastator al discriminării şi prejudecăţilor este înţeles, sunt mai puţine şanse să existe violenţă şi conflicte fie din partea profesorilor fie între elevi.
  
• 
  Copiii ca resurse: Copiii pot juca un rol important de mediatori, consilieri sau educatori pentru colegi, în rezolvarea conflictelor între copii în şcoală. În acest mod contribuie cu abilităţile proprii la crearea unui mediu lipsit de violenţă, şi la uşurarea presiunii profesorilor.
  

Dezvoltarea de materiale pentru categorii diferite de public
Va trebuie să vă gândiţi la o serie de materiale adaptate la diferiţii actori din sistemul educaţional.

• 
  Pentru copii, puteţi pregăti afişe care captează atenţia, pliante şi pamflete despre importanţa rezolvărilor non-violente ale conflictelor, împreună cu dezvoltarea de activităţi care să-i ajute să analizeze aspecte ca bătaia, puterea, pedepsele etc.
  
• 
  Pentru profesori şi instituţiile de formare a profesorilor, va trebui să dezvoltaţi sau să susţineţi un curriculum de formare care să introducă conceptul de drepturile copilului şi care să-i ajute pe participanţi să-şi înţeleagă propriile atitudini şi credinţe legate de pedepsele corporale. Vor trebui de asemenea abordate aspectele de mai sus şi furnizate ocazii de analizare a unor noi abordări ale disciplinei pozitive. În mod ideal, se va obţine aici colaborarea Guvernului şi a unor organizaţii profesionale ale profesorilor, sindicate sau organisme de formare a profesorilor, în funcţie de contextul local.
  
• 
  Pentru membrii autorităţilor, aţi putea produce sau susţine o formare introductivă pe marginea drepturilor copilului şi rolul autorităţilor în protejarea şi promovarea acestor drepturi, inclusiv importanţa dezvoltării de politici educaţionale care să respecte demnitatea copiilor şi să susţină profesorii în introducerea disciplinei pozitive în şcoli.
  
• 
  Pentru Guvern, trebuie să argumentaţi necesitatea eliminării pedepselor corporale şi umilitoare în şcoli. Puteţi face asta prin reunirea dovezilor viabilităţii abordărilor alternative ale disciplinei, avantajele educaţionale, corelarea între frecventarea orelor şi eliminarea pedepselor corporale, precum şi obligaţiile Guvernului potrivit Convenţiei Naţiunilor Unite privind drepturile copilului şi potrivit observaţiilor şi concluziilor pe această temă. Trebuie de asemenea să subliniaţi importanţa promovării de către Guvern a unei culturi a respectului pentru intregritatea corporală a copiilor în şcoli.
  

D. Construirea alianţelor şi diseminarea materialelor
Un element central în orice program de educaţie sau formare este construirea de parteneriate şi alianţe cu toate instituţiile relevante pentru lărgirea sferei de promovare. Angajamentul activ al partenerilor este esenţial fie că e vorba de sprijin acordat prin includerea formării printre cursurile deja existente sau încurajarea profesorilor să participe la pregătiri suplimentare. Va trebui să stabiliţi contacte cu toţi actorii majori şi când este posibil să lucraţi în colaborare cu ei în dezvoltarea materialelor de formare precum şi în susţinerea cursurilor.

Strategiile schiţate în secţiunea privind educaţia şi formarea în vederea eliminării pedepselor corporale şi umilitoare în contextul familial (a se vedea Etapa 4C Partea 1) sunt la fel de relevante şi aici, inclusiv contribuţia copiilor la susţinerea sesiunilor de educare şi formare. De exemplu, puteţi recurge la:

• 
  conferinţe şi seminarii pentru autorităţile din domeniul educaţiei, profesori şi directori
  
• 
  editarea de articole pentru publicaţiile educaţionale şi presa mai generală
  
• 
  participarea la conferinţe şi seminarii organizate de profesioniştii din domeniul educaţiei
  
• 
  organizarea de întâlniri cu organismele educaţionale relevante de la nivel naţional
  
• 
  identificarea şi construirea de relaţii cu oficialii cheie din Ministerul Educaţiei.
  

La un nivel practic, aţi putea:

• 
  apela la o strategie pilot de eliminare a pedepselor corporale şi umilitoare aplicată într-un număr restrâns de judeţe, prin programe orientate către autorităţile din domeniul educaţiei, grupuri locale ale comunităţii, profesori şi autorităţi locale. Acolo unde experimentul reuşeşte, puteţi publica metodologia utilizată pentru a putea fi apoi generalizată.
  
• 
  lucra cu Guvernul şi autorităţile din domeniul educaţiei pentru dezvoltarea politicilor de protecţie a copilului în şcoli cu scopul de a:
  

- creşte conştientizarea dreptului la protecţie faţă de violenţă

- introduce sisteme de gestionare a acestui aspect

- furniza mecanisme care să permită copiilor să depună plângeri atunci când le sunt încălcate drepturile.


3. Exemple de bune practici
1. Afganistan
Salvaţi Copiii SUA, în parteneriat cu UNICEF şi Ministerul Educaţiei, a dezvoltat două module de formare pentru profesori şi lucrătorii din domeniul sănătăţii privind abuzul şi violenţa împotriva copiilor. Modulele pun accentul pe interzicerea abuzului fizic şi psihologic asupra copiilor şi femeilor în şcoli şi în familie. Modulul adresat profesorilor a fost acum inclus în Programa naţională de formare a profesorilor.

Salvaţi Copiii Suedia a realizat un studiu în şapte privincii privind atitudinile copiilor şi adulţilor faţă de pedepsele corporale şi psihologice. Pe baza rezultatelor acestui studiu, Salvaţi Copiii Suedia a dezvoltat un modul de formare privind alternativele disciplinei pozitive.

2. Indonezia
Partenerii Salvaţi Copiii Marea Britanie în Indonezia au aplicat Cadrul de învăţare, dezvoltat de Salvaţi Copiii Marea Britanie, ca un mod de dezvoltare a educaţiei pentru copii în situaţiile de criză. Sunt trei domenii:

• 
  să învăţăm să citim (alfabet, cifre)
  
• 
  să învăţăm să fim (abilităţi sociale şi de cooperare)
  
• 
  să învăţăm să trăim (abilităţi de supravieţuire cum ar fi promovarea sănătăţii, conştientizarea faţă de minele anti-personale).
  

În Indonezia, într-un context conflict/post-conflict, acest cadru a fost utilizat pentru dezvoltarea de programe, inclusiv un amplu program de educaţie realizat în cinci provincii post-conflict. Tabelul de mai jos ilustrează cum abordează partenerii din Indonezia problema violenţei profesorilor în şcoli.

3. Etiopia
Salvaţi Copiii Suedia a condus o sesiune de formare cu profesorii privind alternativele la pedpesele corporale şi umilitoare. În acelaşi timp, elevii au beneficiat de un curs pe Convenţia Naţionilor Unite privind drepturile copilului. S-a putut observa scăderea practicării pedepselor corporale şi umilitoare . Conştientizarea elevilor asupra propriilor drepturi şi capacitatea şi disponibilitatea profesorilor de a învăţa noi metode pozitive de predare a avut un impact important asupra rezultatelor formării cu ambele categorii de public.
4. Liban
Salvaţi Copiii Suedia şi partenerul său Centrul de formare pentru dezvoltarea comunităţii (TCCD) au condus o formare psiho-educaţională în managementul comportamental cu grupuri de părinţi libanezi şi palestinieni ai căror copiii frecventau şcoli şi licee publice, private şi ale UNRWA (Agenţia Naţiunilor Unite pentru refugiaţii palestinieni din Orientul Apropiat), încă din ianuarie 2003, de la fondarea TCCD. Formarea a abordat valori şi principii, nevoi şi dorinţe, stres, comunicare, disciplină, stiluri de autoritate, disciplina şi alternativele la pedeapsă, şi rolul educatorului versus rolul ca părinte.

Materialele includ un manual interactiv. Teoria este pusă în context prin intermediul exemplelor profesorilor din propriile lor vieţi şi din ceea ce trăiesc utilizându-se jocurile de rol, analiza de situaţie pe baza exemplelor furnizate de profesori etc.

TCCD s-a concentrat pe oferirea unui punct de vedere non-discriminator, lucrând cu grupuri etnice, religioase şi sociale diferite. Potrivit personalului şi elevilor din şcolile selectate, violenţa a scăzut şi atmosfera este mai paşnică decât înainte. De asemenea directorii din şcoli au observat o îmbunătăţire a notelor elevilor după formare. Explicaţia directorilor a fost că elevii se pot concentra mai bine pe munca lor într-un mediu mai puţin violent.
5. Bangladesh
Partenerii Alianţei Internaţionale Salvaţi Copiii au realizat un studiu privind eliminarea pedepselor corporale în trei şcoli din Dhaka. Motivul era înţelegerea principiilor cheie ale psihologiei copilului şi a impactului negativ al pedepselor corporale asupra dezvoltării mentale şi fizice a copiilor. Şcolile erau de asemenea conştiente că rata de abandon şcolar a scăzut în momentul în care au fost eliminate pedepsele corporale. În loc să se concentreze pe alte măsuri disciplinare, şcolile au dezvoltat un sistem educaţional mai interactiv axat pe învăţarea prin joc. Alţi elevi ajutau pe copiii care învaţau mai greu, şi dacă elevii nu se purtau bine, acest lucru era discutat în clasă pentru a putea fi înţelese motivele ascunse în spatele comportamentului.

Salvaţi Copiii Marea Britanie Indonezia Problemă: Nivele ridicate de aplicare a pedepselor corporale şi violenţa profesorilor faţă de copii ca un mijloc de control asupra clasei şi de diciplinare în şcolile primare Strategia derivată din Cadrul de învăţare: Îmbunătăţirea mediului de învăţare în şcoli Învăţarea de a fi: Dezvoltare individuală şi protecţie socială Promovarea dialogului şi a schimbărilor de comportament în privinţa violenţei în şcoli prin dezvoltarea criticii sociale şi a abilităţilor de punere de întrebări dechis Dezvoltarea de către şcoli a unor indicatori de calitate pentru relaţia profesor/elev Activităţile programului: discuţii pe grupuri de reflecţie ateliere pentru profesori ateliere pentru copii ateliere pentru comunitate activităţi de sprijin şcolar teatru pentru dezvoltare activităţi teatrale play-back Resurse: Discuţii şi cartonaşe cu activităţi dezvoltate în jurul conceptelor cheie din Cadrul de învăţare, concentrate pe aspecte legate de educaţie şi protecţie socială, mai precis, reducerea şi prevenirea violenţei în şcoli. Rolul cartonaşelor În cadrul Startegiei de Educaţie a Salvaţi Copiii Marea Britanie în Indonezia, aceste cartonaşe cu activităţi au avut ca scop întărirea mediului de învăţare în şcoli prin îmbunătăţirea calităţii predării, utilizându-se curriculum-ul relevant, precum şi îmbunătăţirea accesului la educaţie. Obiectivul specific este preluat din Cadrul de Acţiune al Alianţei Salvaţi Copiii pentru eliminarea pedepselor corporale şi prevenirea violenţei împotriva copiilor în şcoli, făcând efectele negative ale violenţei vizibile prin: prevenirea violenţei împotriva copiilor în şcoli stoparea violenţei împotriva copiilor în numele disciplinei şi al controlului stoparea violenţei legalizate împotriva copiilor, de ex. pedepsele corporale. Conţinutul cartonaşelor Fiecare cartonaş conţine un cartonaş pentru profesori şi unul pentru elevi. Temele sunt următoarele: Partea A: Promovarea unei educaţii de calitate: principii pentru bune practici de predare şi învăţare activă Cartonaş 1: Dezvoltarea de relaţii bazate pe respect Cartonaş 2: Bune practici pentru o predare de calitate Cartonaş 3: Crearea unor zone sigure de învăţare şi joacă Cartonaş 4: Îmbunătăţirea mediilor de învăţare din şcoli Cartonaş 5: Gestionarea grupurilor de învăţare bazată pe activităţi Partea B: Obstacolele în calea bunelor practici Cartonaş 6: Violenţa ca mijloc de gestionare, controlare şi disciplinare a copiilor vine în contra standardelor internaţionale de bune practici în educaţie Cartonaş 7: Care este impactul asupra copiilor atunci când adulţii utilizează violenţa pentru a-i pedepsi, disciplina, controla sau gestiona? Partea C: Convenţia ONU privind Drepturile Copilului Cartonaş 8: Violenţa profesorilor asupra copiilor şi drepturile copilului Cartonaş 9: Protecţia copilului: responsabili Cartonaş 10: Ce fel de societate ne dorim să creăm prin educaţie? www.savethechildren.org.uk

PASUL 4D
PARTICIPAREA COPIILOR

1. Introducere

2. De ce să-i implicăm pe copii în programe de eliminare a pedepselor corporale şi umilitoare?
3. Când să-i implicăm pe copii
4. Cum să-i implicăm pe copii
5. Aspecte de luat în considerare în munca cu copiii pe marginea pedepselor corporale şi umilitoare
6. Exemple de bune practici

1. Introducere
Salvaţi Copiii şi alte organisme au elaborat numeroase manuale şi instrumente de orientare care să furnizeze asistenţă şi ajutor celor care doresc să promoveze participarea copiilor la influenţarea politicilor publice în vederea promovării unei mai mari respectări a drepturilor acestora. Nu avem intenţia să reluăm aceleaşi informaţii aici. La sfârşitul manualului, puteţi găsi o listă cu sugestii de surse de informare.

Această secţiune creionează pe scurt argumentele implicării copiilor în acest domeniu al drepturilor, subliniind câteva aspecte cheie de luat în considerare. Sunt cuprinse de asemenea sugestii pentru activităţi în care se pot angaja copiii în fiecare etapă a programului, împreună cu exemple de bune practici.

2. De ce să-i implicăm pe copii în programe de eliminare a pedepselor corporale şi umilitoare ?
Copiii au de adus o contribuţie dar au şi dreptul de a fi implicaţi în toate aspectele activităţilor de eliminare a pedepselor corporale şi umilitoare. Argumentele pentru participarea copiilor sunt puternice:

• 
  Pot aduce o sursă unică de informaţii şi dovezi privind natura şi experienţa pedepselor corporale şi umilitoare
  
• 
  Pot aduce informaţii legate de complexitatea vieţilor lor sociale, dilemele cu care se confruntă şi opţiunile pe care le fac, pe care adulţii poate nu le văd, sau nu vor să le vadă
  
• 
  Pot pleda cu multă eficienţă şi influenţă, aducând autenticitate şi forţă problemei
  
• 
  Copiii cărora li se acordă aceste împuterniciri se vor simţi mai încrezători în a vorbi şi a se proteja singuri de violenţă
  
• 
  Implicarea activă a copiilor poate face problemele lor mai vizibile, ceea ce ajută la îmbunătăţirea responsabilităţii actorilor faţă de vulnerabilitatea copiilor, şi la ruperea tăcerii care a permis exploatarea şi abuzul împotriva copiilor de atât de mult timp
  
• 
  Copii pot fi capabili să idenjtifice măsuri disciplinare pozitive şi eficiente.
  

„Copiii i-au motivat pe părinţi şi pe săteni, au adus foarte multe schimbări pozitive... Comitetele copiilor pentru dezvoltarea satelor le pot permite copiilor să participe împreună cu adulţii la crearea unui sistem educaţional care să funcţioneze fără folosirea pedepselor corporale şi umilitoare”.

Consilier executiv pe probleme de educaţie, oficial al autorităţilor locale, Ladakh, India

3. Când să-i implicăm pe copii
Participarea copiilor este un proces, nu un eveniment singular. În mod ideal, copiii ar trebui să fie implicaţi pe întreg parcursul programului de eliminare a pedepselor corporale şi umilitoare . Programul va fi întărit dacă beneficiază de informaţiile aduse de copii şi creează un spaţiu pentru aceştia ca parteneri în realizare. De exemplu:

• 
  Analiza de situaţie şi planificarea programului: experienţa copiilor trebuie neapărat să aducă informaţii în procesul de construire a unei înţelegeri a răspândirii, gravităţii, naturii şi frecvenţei utilizării pedepselor corporale şi umilitoare . În plus, copiii pot contribui cu o perspectivă vitală a impactului asupra vieţilor lor şi a influenţei asupra comportamentelor lor. Viziunea lor poate de asemenea fi luată în considerare în determinarea priorităţilor din planul programului. De exemplu, în funcţie de contextul local şi de experienţele copiilor, se poate decide demararea prin susţinerea unei campanii de reforme legislative în şcoli mai degrabă decât în instituţiile judiciare. Dar problema violenţei domestice poate fi atât de gravă încât copiii să considere că, deşi este cel mai greu de abordat, ar trebui să aibă prioritate.
  
• 
  Schimbarea pentru copii: copiii pot juca un rol cheie în pledarea pentru o reformă legislativă. De exemplu, pot aduce o contribuţie valoroasă în argumentarea faptului că pedepsele corporale sunt periculoase dar şi ineficiente ca forme de disciplină, şi continuarea legitimării acestora este un act de discriminare – negându-le lor, ca membrii cei mai vulnerabili ai societăţii, aceeaşi protecţie ca cea acordată adulţilor. Pot fi nişte avocaţi eficienţi ai schimbării prin participare în media, la conferinţe, seminarii şi ateliere. Pot fi implicaţi în dezvoltarea propriilor strategii de campanie.
  
• 
  Evaluarea impactului: copiii pot fi implicaţi în identificarea obiectivelor programului şi a indicatorilor de impact pentru monitorizarea progreselor acestuia. Pe întreg parcursul implementării programului, pot juca un rol în evaluarea progreselor în atingerea obiectivelor.
  

Pedepsele corporale şi umilitoare în şcolile din Bangladesh
Copiii sunt bătuţi în şcolile din Bangladeh pentru că nu cunosc răspunsul corect sau pentru că au făcut greşeli la teme, de multe de ori ca rezultat al mediului economic sau social din care provin, sau pentru că au dizabilităţi, sau provin din comunităţi etnice minoritare. Sunt umiliţi. Copiii spun că profesorii nu ştiu nimic despre condiţiile lor de viaţă. Trebuie să se ocupe de treburile casei şi să facă faţă unor responsabilităţi suplimentare când se întorc de la şcoală, în afara temelor. De multe ori sunt epuizaţi şi nu au suficient timp pentru toate. Spun că şi-ar dori un respect reciproc de la profesori şi cred că acest respect trebuie câştigat. Salvaţi Copiii a început dezbateri în numeroase şcoli pe tema disciplinei şi a pedepselor, împreună cu copii, profesori, părinţi şi alţi membri ai comunităţii.
Laws şi Mann, 2004

4. Cum să-i implicăm pe copii
Exsită multe moduri concrete prin care copiii pot fi implicaţi cu folos în munca de eliminare a pedepselor corporale şi umilitoare. Resursele prezentate la sfârşitul acestui Manual vă furnizează o serie de instrumente practice care să vă ajute să-i implicaţi pe copii în mod eficient. Lista de mai jos ilustrează câteva din activităţile la care copiii pot lua parte. Copiii pot:

• 
  fi implicaţi în cercetări participative şi consultări care vor fi baza pentru planificarea programului
  
• 
  dezvolta propriile iniţiative media, de ex. pot produce un newsletter, un program radio, o emisiune TV, teatru pentru dezvoltare
  
• 
  fi formaţi să lucreze cu educatorii pentru a-i conştientiza pe ceilalţi copii asupra dreptului de a fi protejaţi de orice formă de violenţă
  
• 
  lucra ca mediatori, ajutându-i pe ceilalţi copii să analizeze abordări non-violente de rezolvare a conflictelor
  
• 
  fi încurajaţi şi ajutaţi să-şi creeze propria organizaţie pentru susţinerea campaniilor de schimbare, de ex. cluburi, sindicate, parlamente, comitete
  
• 
  fi implicaţi în conducerea şcolii şi sprijiniţi în formarea de consilii şcolare care să lucreze pentru crearea unui mediu de siguranţă în şcoli. Pot de asemenea încuraja alţi elevi să-i denunţe pe profesorii care fac abuz de putere
  
• 
  fi implicaţi în activitatea autorităţilor locale, de ex. comitete săteşti de conştientizare a răspândirii şi naturii problemelor şi de identificare a soluţiilor la nivel local
  
• 
  discuta şi pleda pentru eliminarea pedepselor corporale şi umilitoare într-o serie de forumuri, de ex. cluburile copiilor, conferinţe, împreună cu reprezentanţi ai Guvernului, grupuri de profesionişti care lucrează cu copiii
  
• 
  denunţa cazurile de abuz şi pedepsire
  
• 
  fi implicaţi în monitorizarea şi reacţiile sistemului de protecţie a copilului la nivel local
  

5. Aspecte de luat în considerare în munca cu copiii pe marginea pedepselor corporale şi umilitoare
Înţelegerea contextului copiilor
Aşa cum se spunea mai devreme în acest Manual, pedepsele corporale şi umilitoare sunt un subiect foarte delicat, care afectează vieţile oamenilor într-un mod foarte personal. Problema pedepselor merge în miezul relaţiilor de putere dintre copii şi adulţi: copiii pot avea un simţ puternic al loialităţii faţă de părinţi, şi atunci le este greu să vorbească despre modul în care sunt trataţi. Pot de asemenea resimţi frică, ruşine şi durere ceea ce îi poate împiedica să-şi exprime opiniile. Aceste dificultăţi pot fi aplanate în ţările în care copiii şi tinerii nu sunt încurajaţi să îşi exprime opiniile sau să participe la luarea deciziilor la nici un nivel. Pot fi văzuţi ca proprietatea părinţilor, datori să fie respectuoşi şi să facă ce le spun cei mai în vârstă.
Una din strategiile dezvoltate în vederea abordării acestor puncte sensibile, atunci când se lucrează cu copiii pe tema pedepselor corporale şi umilitoare , este că se evită să li se ceară copiilor să-şi descrie experienţele personale. În loc de asta, se creează un personaj de ficţiune care vrea să ştie lucruri legate despre vieţile copiilor. Copiilor li se pun întrebări neutre. De exemplu:

• 
  Cum se simt copiii când sunt plesniţi?
  
• 
  De ce sunt plesniţi?
  

Această metodă a fost utilizată cu succes cu copii de vârste mici, permiţându-le să vorbească liber fără să se expună nici pe ei nici pe părinţi.

Willow şi Hyder, 1998

Abilităţile adecvate
Angajamentul personal şi abilităţile de comunicare sunt pre-condiţii esenţiale pentru activităţile din acest domeniu. Consultarea copiilor asupra oricărui aspect legat de pedepsele corporale şi umilitoare necesită înţelegere, răbdare şi sensibilitate. Trebuie alocat timp şi resurse pentru a se asigura că personalul este bine pregătit şi susţinut pentru această muncă. Implicarea copiilor în planificarea şi implementarea programului este un proces complex care cere timp.

Abilităţile de mai jos vor îmbunătăţi calitatea comunicării cu copiii:

• 
  abilitatea de a se simţi în largul său în preajma copiilor şi de a discuta cu ei în orice stil de comunicare care se potriveşte persoanei sau grupului – de ex. stând pe jos cu copiii, utilizând jocul, fiind capabil să tolereze exprimarea supărării, a agresiunii şi aşa mai departe
  
• 
  abilitatea de a utiliza limbajul şi conceptele adecvate vârstei copilului, stadiului său de dezvoltare şi cultură
  
• 
  acceptarea faptului că acei copii care au avut experienţe dureroase pot avea dificultăţi de acordare a încrederii unui adult necunoscut. S-ar putea să fie nevoie de mult timp şi răbdare înainte ca un copil să poată să simtă suficientă încredere pentru a comunica în mod deschis
  
• 
  abilitatea de a înţelege că este posibil copiii să-şi vadă situaţia foarte diferit de modul în care o văd adulţii. Copiii pot să inventeze, să găsească explicaţii imaginare pentru evenimente nefamiliare sau înfricoşătoare, să se exprime în moduri simbolice, să sublinieze aspecte care pot părea neimportante adulţilor, şi aşa mai departe.
  

Vocile copiilor despre alternative
„Să ne împiedice să facem lucruri cum ar fi să ne uităm la emisiunea noastră preferată la televizor sau să ne jucăm cu jocul nostru preferat” (un băiat de 9 ani)
„Să ne avertizeze dacă nu respectăm regulile. Dacă nu facem ce ne spuneţi voi să facem, să ne trimiteţi pur şi simplu la culcare” (fetiţă de 8 ani)

„Îmi place când mă laudă profesorul meu. Mă încurajează să mă port bine.” (fetiţă de 9 ani)

„Cred că părintele ar trebui să se aşeze şi să vorbească cu copilul” (băiat de 11 ani)

„Ar fi mult mai frumos dacă mama ar putea să mă pedepsească nelăsându-mă să mă mai joc afară câteva zile” (băiat de 6 ani)

Consideraţii practice pentru participarea bazată pe principii
Munca cu copiii cere standarde înalte de comportament. Standardele de calitate ale Salvaţi Copiii ar trebui să se aplice la fiecare activitate participativă realizată cu copii. În plus, în orice activitate condusă cu copiii, fie că este vorba despre cercetare în vederea unei analize de situaţie, monitorizare şi evaluare sau implicarea lor în campanii, ar trebui respectate următoarele puncte:

•