Emil dumea

XXXII.Evanghelizarea popoarelor germanice din Europa Centrala 276

A. Situatia Occidentului 276

B. Evanghelizarea Europei centrale 276

C. Biserica în Anglia 279

D. Sfântul Bonifaciu (680-754) 280

Importanta sfântului Bonifaciu si a activitatii sale 283

XXXIII. Carolingienii si Biserica Romana 285

A. Istoria familiei carolingiene 285

a. Majordomii 285

b. Continua reforma Bisericii francilor 286

c. Întronarea lui Pepin 287

XXXIV. Originea si caracteristicile Statului Papal 290

1. Alianta dintre papalitate si franci 290

2. Papa în Franta 291

3. Semnificatia "Promisiunii Carisiace 292

c. «Promissio Carisiaca» 293

XXXV. Perioada carolingiana 295

1. Extinderea regatului francilor 296

2. Personalitatea lui Carol cel Mare 297

3. Încoronarea lui Carol cel Mare 298

4. Teocratia carolingiana 302

XXXVI. Europa Occidentala în sec. IX-XI 310

1. Peninsula Iberica 310

Spania - Reconquista crestina 310

Caracteristicile Reconquistei 311

2. Franta 312

3. Istoria regatelor post-carolingiene 313

A. Franta 313

Situatia Bisericii din Franta 314

B. Italia 315

4. Situatia papalitatii 315

5. Germania 317

A. Regatul lui Otto I cel Mare (936-973) 318

B. "Renovatio imperii" si caracterul imperiului ottonian 319

Situatia Bisericii germane în timpul ottonilor 320

c. Caracteristicile imperiului medieval 321

a. "Privilegium ottonianum" (13 februarie 962) 325

b. Idealul imperial al lui Otto al III-lea (983-1002) si al papei Silvestru al II-lea (999-1003) 326

XXXVII. Viata si organizarea Bisericii în Evul Mediu timpuriu 328

1. Bisericile proprii 328

2. Bisericile urbane 332

3. Investitura episcopala 332

Cresterea puterii papale în Evul Mediu timpuriu 334

1. Veneratia fata de Sfântul Petru 335

2. Pozitia Sfântului Scaun 335

XXXVIII. Relatiile dintre Rusia de Kiev si Europa crestina

(sec. X-XII) 339

XXXIX. Reforma monastica a secolului al x-lea: C l u n y 347

Reforma de la Cluny 348

Caracteristicile reformei clunyane 349

XL. Schisma din 1054 353

XLI. Grigore al VII-lea (1073-1085) 359

XLII. Crestinismul în România în sec. X-XII 371

Dobrogea 371

Transilvania 375

NOTE

1. ¹ HERTLING, L., Istoria Bisericii, [editie îngrijita si traducere de E. Dumea], Iasi 1998.

2. ² Storia della Chiesa, [ed. H. Jedin], vol. 1-10, Milano 1983-1984⁴.

3. ³ Storia della Chiesa, [ed. A. Fliche, V. Martin, J.B. Duroselle, E. Jarry], vol. 1-24, Torino 1979-1990.

4. ⁴ DANIÉLOU, J., - MARROU, H., Nuova storia della Chiesa, vol. 1-5, Casale Monferrato 1984².

5. ⁵ BIHLMEYER, K.,- TUECHLE, H., Storia della Chiesa, vol. 1-4, Brescia 1985⁴.

6. ⁶ Cfr.: Storia della Chiesa, [ed. H. Jedin], vol. 1, Milano 1983³, p XXI-XXXII.

7. ⁷ K.H. RENGSTORF, , în GLNT (Grande Lessico del Nuovo Testamento), Brescia I(1965), col. 1088-1196.

8. ⁸ Referitor la începuturile literaturii eretice, vezi: QUASTEN, J., Patrologia, vol. 1, Casale Monferrato 1983², pp. 224-247.

9. ⁹ Confruntarea din sânul crestinismului primar este generata de iudeo-crestinismul care se concentreaza asupra a doua probleme fundamentale, ce necesitau neaparat o clarificare: cristologia si valoarea normativa a legii mozaice.

10. ¹⁰ Storia della Chiesa cattolica [ed. J. Lenzenweger si altii; editia italiana îngrijita de L. Giovannini], Cinisello Balsamo 1989, p. 56.

11. ¹¹ IRINEU DIN LYON, Adv. haer. I, 26, 1; III, 1; 11; 34.

12. ¹² HE=EUSEBIU DIN CEZAREEA, Istoria bisericeasca VI, 17.

13. ¹³ Secta a supravietuit pâna în zilele noastre; cu câteva decenii în urma era prezenta în zonele Tigrului si Eufratului de Jos si cuprindea mai multe mii de membri: Cfr. Storia della Chiesa [ed. H. Jedin], vol. 1, Milano 1983⁴, pp. 201-208.

14. ¹⁴ Cfr.: Storia della Chiesa [ed. J. Lenzenweger si altii], pp. 57-58.

15. ¹⁵ Storia della Chiesa [ed. H. Jedin], vol. 1, p. 239.

16. ¹⁶ Probabil ca din filosofia greaca (de exemplu, doctrina platonica despre caderea sufletului si legatura sa cu materia corpului), gnosticismul a preluat mai mult terminologia, nu si continutul.

17. ¹⁷ IUSTIN, Dial. 35, 1-6.

18. ¹⁸ Gnosticii nu înteleg ca mesajul crestin reprezinta un complex (simplu în esentialul sau) de adevaruri revelate, imutabile si cu valoare absoluta. Nu înteleg apoi ca Isus Cristos este revelatia ultima si definitiva a Tatalui si ca în persoana sa se realizeaza mântuirea.

19. Actele martirice, Bucuresti 1997, p 104-131.

20. ²⁰ SUETONIUS, Claud. 25, 4: "Iudeos impulsore Chresto assidue tumultuantis Roma expulit".

21. ²¹ TACITUS, Annales, 15-44.

22. ²² SUETONIUS, De Vita Caesarum, Claudius, XXIX, 1.

23. ²³ TACITUS, Annales, XV, 44.

24. ²⁴ Cfr.: DANIÉLOU, J.-MARROU, H., Nuova storia della Chiesa², trad. de Ambretta Milanoli Berti, vol. 1, Casale Monferrato 1970, p. 124.

25. ²⁵ CLEMENT ROMANUL, Ep. ad Cor. 6. Nu ne este precizat faptul daca Petru si Paul au suferit martiriul în anul 64, când a fost incendiata Roma.

26. ²⁶ TERTULIAN, Ad nat. 1, 7, 9: "et tamen mansit erasis omnibus hoc solum institutum Neronianum".

27. ²⁷ EUSEBIU DIN CEZAREEA, Historia ecclesiastica (HE), 4, 26, 9. Importante sunt si adnotarile papei Clement I, în prima scrisoare trimisa corintenilor (1, 1), în care scrie despre diferite nenorociri ce s-au abatut asupra crestinilor nu cu mult timp înainte. La fel, importante sunt si marturiile lui Epictet care le reproseaza crestinilor faptul de a cauta moartea cu orice pret (EPICTET, Diss. 4, 7, 6), ca si scrisoarea guvernatorului Pliniu cel Tânar trimisa împaratului Traian (PLINIU CEL TÂNAR, Ep. 10, 96, 6).

28. ²⁸ DIO CASSIUS, Hist. rom. 67, 14, 1-2.

29. ²⁹ Aluziile din Apocalips si mai ales reprosurile aduse Bisericilor din Asia Mica, trebuie întelese în acest sens.

30. ³⁰ PLINIU CEL TINAR, Ep. 10, 96 si 97.

31. ³¹ EUSEBIU DIN CEZAREA, HE, 3, 32.

32. ³² Idem, 3, 36, 3; IRINEU DIN LYON, Adv. haer., 5, 28, 4.

33. ³³ IUSTIN, Apol. 68, 5-10; EUSEBIU, HE 4, 9.

34. ³⁴ IUSTIN, Apol., append. 2.

35. ³⁵ Mart. Polyc., 3, 2.

36. ³⁶ TERTULIAN, Ad Scapulam 3-4.

37. ³⁷ HE V, 23-25.

38. ³⁸ ORIGENE, Contra Cels. 5, 33.

39. ³⁹ HE VI, 3, 1; 4, 1-3.

40. ⁴⁰ QUASTEN, J., o.c., pp. 161-164. Printre documentele timpului referitoare la persecutii, paginile acestuia sunt dintre cele mai emotionante si edificatoare. Vibia Perpetua era «distincta din nastere, cu o educatie liberala, casatorita conform regulelor casatoriei matronului. Ii traia înca tatal si mama. Avea doi frati, unul dintre ei fiind si el catecumen, si un fiu, un copil pe care îl alapta înca».

41. ⁴¹ HE VI, 1; 6, 2, 2.

42. ⁴² Ibidem 6, 7.

43. ⁴³ TERTULIAN, Ad Scap. 3.

44. ⁴⁴ HE VI, 34; 7, 10, 3.

45. ⁴⁵ Cfr.: MOREAU, J., La persécution du christianisme, Paris 1956, p. 92.

46. ⁴⁶ HE VI, 36, 3.

47. ⁴⁷ Persecutiile sporadice, neorganizate si locale se explica si prin faptul ca în timpul acestor suverani militari imperiul trecea printr-o decadenta politica acuta, iar împaratii, inclusiv autoritatile locale imperiale, se confruntau cu alte probleme mai grave pentru ei decât problema crestinismului.

48. ⁴⁸ CIPRIAN, Ep. 37, 2; 6, 3-9, 1.

49. ⁴⁹ Nu avem textul edictului; el poate fi refacut în liniile sale esentiale din alte izvoare contemporane.

50. ⁵⁰ CIPRIAN, Ep. 37, 2; 6, 3-9, 1.

51. ⁵¹ In Ierem. Hom. 4, 3.

52. ⁵² «De altfel, toti s-au înspaimântat: multi dintre locuitorii mai cu vaza s-au prezentat imediat, altii împinsi de frica, altii, care erau functionari publici, determinati de însasi functia lor, iar altii au fost condusi de catre prieteni. Chemati pe nume, se apropiau de sacrificiile impure si nelegiuite, unii palizi si tremurând, ca si cum ar fi fost nu sacrificatorii, ci ei însisi victimele de sacrificat la idoli, asa încât au devenit obiectul de dispret al marii multimi ce-i înconjura... altii, în schimb, se apropiau mai decisi de altare, afirmând cu nerusinare ca nu au fost nicicând crestini... Dintre cei ramasi, unii urmara exemplul acestora, altii fugira...»: HE VI, 41, 10-13.

53. ⁵³ CIPRIAN, De lapsis; Ep. 55, 2.

54. ⁵⁴ IDEM, Ep. 30, 3.

55. ⁵⁵ IDEM, Ep. 20, 2.

56. ⁵⁶ Ep. 65, 1; 59, 10; 67, 6.

57. ⁵⁷ HE VI, 41, 14-23; 6, 42, 1-4.

58. ⁵⁸ Ibidem, 6, 39, 2-5.

59. ⁵⁹ Panegyr. in Greg. Thaumat., PG 64, 944-953.

60. ⁶⁰ Cfr.: HE VII, 1-10.

61. ⁶¹ CIPRIAN, Ep. 80.

62. ⁶² Acta Cypr., CSEL (= Corpus Scriptorum ecclesiasticorum latinorum, Viena 1866 s.u.) 3, 3, CX-CXIV.

63. ⁶³ CIPRIAN, Ep. 80, 1.

64. ⁶⁴ HE VII, 11, 4-6.

65. ⁶⁵ DELEHAYE, H., Analecta Bollandiana 51(1938), pp. 34-98.

66. ⁶⁶ CIPRIAN Ep. 76 si 80. HE 7, 11, 18-26.

67. ⁶⁷ HE VII, 13.

68. ⁶⁸ Cfr.: HE VIII, 1, 1-6.

69. ⁶⁹ Referitor la raspândirea crestinismului în perioada premergatoare persecutiei lui Diocletian, vezi: Storia della Chiesa [ed. H. Jedin], vol. 1, pp. 467-491.

70. ⁷⁰ LACTANTIU, De mort. pers. 12, 2.

71. ⁷¹ HE VII, 22, 3; 8, 2.

72. ⁷² HE VIII, 4, 2-3.

73. ⁷³ HE VIII, 2, 4.

74. ⁷⁴ LACTANTIU, o. c., 12 si 13.

75. ⁷⁵ HE VIII, 6, 6.

76. ⁷⁶ HE VIII, 6, 6; LACTANTIU, De mort. pers., 15, 2-4.

77. ⁷⁷ AUGUSTIN, Breviculus collat., 3, 25-27.

78. ⁷⁸ In cadrul controverselor si schismei donatiste din timpul lui Constantin cel Mare, cei ce rezistasera în fata persecutorilor vor atribui acest apelativ celor ce au încredintat autoritatilor imperiale cartile sacre.

79. ⁷⁹ LACTANTIU, De mort. pers. 15, 6, 7; Eusebiu din Cezareea, în schimb, afirma ca tatal lui Constantin, Constantiu, nu a luat nici o masura împotriva crestinilor: HE VIII, 13, 13.

80. ⁸⁰ HE VIII, 6, 9.

81. ⁸¹ HE VIII, 6, 10.

82. ⁸² EUSEBIU DIN CEZAREEA, De mart. Palaest. III, 1.

83. ⁸³ HE VIII, 12, 8-10.

84. ⁸⁴ Ibid. 8, 11, 1.

85. ⁸⁵ Ibid. 8, 9, 3.

86. ⁸⁶ Ibid. 8, 12, 10.

87. ⁸⁷ Ibid. 8, 13, 1-7.

88. ⁸⁸ Dupa încetarea persecutiei, tocmai în Egipt s-a pus imediat problema daca si cum pot fi readmisi în comuniunea Bisericii.

89. ⁸⁹ EUSEBIU, De mart. Palaest. 9, 2.

90. ⁹⁰ HE VIII, 17, 3-10.

91. ⁹¹ LACTANTIU, De mort. pers.: «ut denuo sint christiani et conventicula sua componant ita ut ne quid contra disciplinam agant».

92. ⁹² HE IX, 1, 3-6.

93. ⁹³ HE IX, 1, 7-11.

94. ⁹⁴ CLEMENT, Romanul, Epitre aux Corinthiens, cap. 5-6 Sch 167 (ed. A. Jaubert), Paris 1971, pp. 107-111.

95. ⁹⁵ IGNATIU DIN ANTIOHIA, Scrisoarea catre romani, IV, 3: "Nu va dau dispozitii ca Petru si Paul: ei sunt apostoli...", în QUASTEN, J., Patrologia, vol. I, Casale Monferrato 1983, p 69.

96. ⁹⁶ EUSEBE DE CÉSARÉE, Histoire ecclésiastique II, 15 Sch 31 (ed. G. Bardy), Paris 1978, p 70-71.

97. ⁹⁷ TERTULIAN, De Baptismo, IV, 3

98. ⁹⁸ IRINEU DIN LYON, Adversus haereses, III, 3, 2-3, Sch 211 (ed. A. Rousseau, L. Doutreleau), Paris 1974, p 32-39.

99. ⁹⁹ Gli Apocrifi del Nuovo Testamento, vol. II, (ed. M. Erbetta), Casale Monferrato 1966, p 163-168.

100. ¹⁰⁰ H. Sienkiewicz a scris celebrul roman Quo vadis, în care se foloseste si de aceasta scriere apocrifa.

101. ¹⁰¹ EUSEBE DE CÉSARÉE, o.c.,, II, 13 si 14, p 66-70.

102. ¹⁰² EUSEBE DE CÉSARÉE, o.c., II, 25, 7, p 92-93. Un studiu aprofundat referitor la mormântul apostolului Petru a fost facut de Margherita GUARDUCCI, care a condus sapaturile arheologice de sub bazilica Sf. Petru: Pietro ritrovato, Verona 1970. Printre alte inscriptii, dânsa a descoperit una de o importanta deosebita: "[] " (=Petru este aici): Cfr. o.c., p 56.

103. ¹⁰³ IERONIM, De viris illustribus, 1, în: PL, 23, 639.

104. ¹⁰⁴ DAMASUS, Epigrammata (ed. A. FERRUA [Epigrammata Damasiana], Città del Vaticano 1942, pp 139ss.

105. ¹⁰⁵ VINCENTIU DE LÉRINS, Commonitorium primum, cap. 23, în: QUASTEN, J., o.c., III, Casale Monferrato 1978, p 519.

106. ¹⁰⁶ Aceasta scrisoare, Ignatiu o scrie romanilor în timpul calatoriei sale de la Antiohia spre Roma, unde a fost martirizat în timpul împaratului Traian. Data martiriului este fixata de Eusebiu din Cezareea în anul al zecelea al domniei lui Traian, deci în 107-108: Cfr. EUSEBE DE CÉSARÉE, o. c., III, 36, 3-15, p 147-150.

107. ¹⁰⁷ EUSEBE DE CÉSARÉE, o.c., IV, 23, 11, p 205.

108. ¹⁰⁸ Ibidem.

109. ¹⁰⁹ IRINEU DIN LYON, o.c., III, 3, 2, p 32.

110. ¹¹⁰ EUSEBE DE CÉSARÉE, o.c., IV, 22, 3,p 200.

111. ¹¹¹ "Si autem Italiae adiaces, habes Romam unde nobis quoque auctoritas praesto est. Ista quam felix ecclesia cui totam doctrinam apostoli cum sanguine suo profuderunt, ubi Petrus passioni dominicae adaequatur...": De praescriptione haereticorum, XX. Vezi si cap XXXII.

112. ¹¹² EUSEBE DE CÉSARÉE, o.c., V, Sch 41, 23, 3-4, p 66-67.

113. ¹¹³ EUSEBE DE CÉSARÉE, o.c., V, 28, p 74-79.

114. ¹¹⁴ Nu trebuie uitat totusi faptul ca Ciprian avea divergente cu Roma în ceea ce priveste botezul ereticilor.

115. ¹¹⁵ Episcopul Faustic îl denuntase pe Marcian la Roma si la Cartagina pentru faptul ca pozitia lui fata de acesti cazuti în timpul persecutiilor (lapsi) era în contradictie cu atitudinea pe care o luasera fata de ei episcopii Galliei.

116. ¹¹⁶ CIPRIAN, De catholicae Ecclesiae unitate, 4, în: QUASTEN J., o.c., I, p 583-584; 605-607.

117. ¹¹⁷ Ibidem: "Qui cathedram Petri, super quem fundata ecclesia, deserit, in ecclesia se esse confidit - hoc erant utique ceteri, quod fuit Petrus, sed primatus Petro datur et una ecclesia et cathedra una mostratur".

118. ¹¹⁸ "Manente concordiae vinculo et perseverante catholicae ecclesiae individuo sacramento, actum suum disponit et dirigit unusquisque episcopus, rationem propositi sui Domino redditurus" (Ep. 55, 21, 2).

119. ¹¹⁹ TERTULIAN, De baptismo, 15.

120. ¹²⁰ CLEMENT ALEXANDRINUL, Strommata, 1, 19.

121. ¹²¹ CIPRIAN, Epistola 69, 1-2ss.

122. ¹²² IDEM, Epistola 71, 3.

123. ¹²³ CIPRIAN, Epistola 75, 17: "de episcopatus sui loco gloriatur et se successionem Petri tenere contendit, super quem fundamenta ecclesiae collocata sunt".

124. ¹²⁴ Referitor la Ciprian, trebuie adaugat ca el nu are o pozitie coerenta în ceea ce priveste diferitele interventii ale episcopilor Romei. Temperamentul sau pragmatic îl face sa se pronunte în mod contradictoriu referitor la pozitia si rolul pe care îl au succesorii lui Petru. Mai multe detalii se pot gasi si în: QUASTEN J., o.c., I, p 605-607.

125. ¹²⁵ Cfr.: RAHNER, H., Symbole der Kirche. Die Ekklesiologie des Väters (trad. it.: L'Ecclesiologia dei Padri) Roma 1971, p 809-863.

126. ¹²⁶ Cfr.: Ibidem, p 830-833. Tema primatului roman în primele patru secole este analizata în detalii de: FALBO, G., Il primato della Chiesa di Roma alla luce dei primi quattro secoli, Roma 1989.

127. ¹²⁷ Referitor la izvoarele paleocrestine (inscriptii, edificii de cult, obiecte de arta) din România, vezi: BARNEA, Ion, Les monuments paléochrétiens de Roumanie, Vatican 1977.

128. ¹²⁸ HE III, 1.

129. ¹²⁹ Commentariorum in Genesim III, 24.

130. ¹³⁰ De altfel, în Biserica antica nici nu exista ideea unui crestinism sau a unei biserici nationale. Tendintele de diviziune, de separare din trupul Bisericii sunt prezente numai la eretici. Astfel de tendinte sunt favorizate apoi si de un important (decisiv) factor politic: noua Roma (Constantinopolul) vrea sa devina si capitala crestinismului din Orient.