Emotie de toamna

CAPITOLUL 3

Vitoria Lipan se indrepta spre biserica pe ulicioare lungi si croite, apoi pe carari printre gradini. Luneca din cand in cand prin mazga, dar altfel calea era curata, caci pietrisul si nasipul sorbisera zloata. Biserica era asezata pe-un damb, cu tintirimul imprejur, in apropiere, in dreapta, se ridica gospodaria parintelui Danila, cu case, suri si heiuri. De partea cealalta a bisericii mai era o casuta, ca o ciuperca singura pe toloaca. Acolo traia baba Maranda. Vitoria avea treaba si cu dansa, intai se duce la parintele, sa-i alcatuiasca ravasul. Dupa ce insereaza, trece la baba Maranda, pe intuneric, ca sa n-o vada nimeni. Ca sa-si pregateasca toate din vreme si cu randuiala, ocoleste pe la crasma. Intra pe dindos, ca sa nu mai aiba schimburi de vorbe cu unii si cu altii. Toti o intreaba de omul ei. Ea trebuie sa stranga din umeri, simtindu-se umilita si rusinata. Cu toate acestea rade si le raspunde ager. Acuma insa n-are gust de vorba. Pofteste la dansa, in odaita de dindos, pe domnu Iordan, crasmar cuviincios cu obrajii rumeni si cu pantecele mare abia stapanit de chimir. El vine numaidecat, razbind anevoie pe usa scunda si ingusta, ii da o garafioara verde, sa i-o umple c-o litra de rachiu de cel bun. Cere hartie si plic pentr-o scrisoare. Vara garafioara verde in san si poarta cu mare grija intre doua degete ale manii stangi, langa piept, plicul si foaia invalite intr-o bucatica de hartie neagra. Asa suie la casa popii si canii o intampina repezindu-se spre poarta buluc, cu larma de latraturi. Ea da glas si bate cu batul in poarta. Iese un argat buhos din bucatarioara din laturea caselor celor mari. Se stropseste la cani, ii suduie si zvarle in ei cu scurtaturi de lemn, pe care le cauta la intamplare aplecandu-se in juru-i. Vitoria trece pe carare la casele cele mari si intra la cucoana preoteasa. Totdeauna, in zilele de lucru, o gaseste la stative, alegand scorturi. E palida, subtire si uscata si intruna se tanguie c-o% voce slaba ca nu-i prieste aerul de la munte. Ea-i de loc din partile deschise de la Prut, s-acolo lumea-i altfel, intre holde si-n soare. Aici umbla si vara cu cataveica si nu se mai poate incalzi. De douazeci si sase de ani si-a parasit neamurile si nu s-a mai intors la ele. Si parintele Irimia Iliut si presvitera Maria, acuma-s batrani si nu mai pot calatori catra ea in munte. A dat sotului ei, parintelui Daniil, sase copii, toti baieti si toti voinici, cu obrajii pietrosi. Invata pe la scoli, le merge bine la campie si mai ales le merge bine la munte. Toata sanatatea si tot sangele cucoanei preutese Aglaia au trecut in ei si sporesc cu dobanda. Vitoria ii da buna sara, ii saruta mana. Cucoana preuteasa ii raspunde cu vocea-i bolnava:
— Dumneata, Vitorie, ai treaba cu parintele.
— Da, am venit sa ma mai sfatuiesc cu sfintia sa si sa-mi mai scrie un ravas.
— Bine, Vitorie, parintele-i in odaia cea mare. Acu s-a intors din munte. A avut mult bucluc si vorba cu oamenii, dar cum i-i obiceiul lui, i-a rapus pe toti si i-a impacat. A mancat, s-acuma s-a fi hodinind. Se deschise o usa si s-auzi un glas gros:
— Care-i acolo?
— Noi suntem, parinte Danila.
— Aha! dumneata esti, Vitorie. Pofteste incoace. Parintele Daniil Milies deschise larg usa, ca pentru sfintia sa. Isi desfacu si bratele si-si flutura barba pe deasupra pantecului. Era un om mare si plin, cu ochii mititei foarte patrunzatori. Parul carunt ii era strans pieptanat si impletit in coada la ceafa. Dintii ii straluceau sub tufele de par ale mustatilor. Vitoria intra si inchise usa dupa dansa. Preuteasa ramasese singura cu stativele si-si apleca mai tare fruntea pe alesaturi, in umbra amurgului.
— Ai nevoie de vreo scrisoare? intreaba parintele. Sezi, iaca aprind lampa si ti-o scriu numaidecat.
— Si de asta, am venit, parinte Danila, raspunse femeia, si ma aduce si alta nevoie, pentru un sfat.
— Bine, s-ascultam, ce este? Vitoria strecura pe masa rotunda din mijlocul odaii plicul si foaia alba. Statu putin in cumpana, plimbandu-si ochii asupra mobilelor orasenesti din juru-i, dar fara sa le vada.
— Parinte, vorbi ea cu stapanire, nu stiu ce s-a facut omul meu. Am inceput sa am grija. Parintele Daniil isi arata dintii puternici si raspunse cu voce buna:
— Ce grija? Cauta-ti de treaba. Omul se afla la afacerile lui. Mani-poimani se-ntoarce acasa cu chimirul plin. Iti aduce de la Piatra o casanca noua de matasa.
— Bine ar fi sa fie cum spui sfintia ta. Eu socot ca are o pricina, de aceea intarzie.
— Stii ceva? Ai oblicit ceva?
— Nu. Tocmai de asta-s cu mare grija, in douazeci de ani am ajuns eu sa-i stiu drumurile si intoarcerile. Poate zabovi, o zi ori doua, cu lautari si cu petrecere, ca un barbat ce se afla, insa dupa aceea vine la salasul lui. Stie ca-l doresc si nici eu nu i-am fost urata. Parintele Daniil rase:
— Cunoastem asta si nu ne pare rau.
— Asa ca eu, desi-s femeie proasta, am numarat pe degete zilele. S-a mai dus s-acu sapte ani la Dorna dupa oi. Le-a cumparat cu bine si s-a intors cu pace. A avut vreme sa le coboare la iernatic in locurile pe care le are naimite, le-a dat pe sama bacilor, a stat cu ei la numaratoare, a facut socoteli, a platit simbrii, a statut si-n targ la Iasi o zi, a statut alta zi la Piatra
— Si dupa douazeci de zile a fost inapoi. Dar acu a trecut de doua ori pe atata.
— Cum se poate? Asta n-am stiut.
— Apoi, parinte, sfintia ta nu-i esti sot si n-ai nevoie sa stii. Durerea-i la mine si socotelile acestea numai eu le fac noaptea, cand is singura treaza s-aud numai greierul din vatra. Acu, asta-noapte, am avut si un semn in vis.
— Lasa visurile, is mai mult inselari.
— Cateodata poate-s inselari, dar aicea imi raspund mie. Cat chem si cat doresc, trebuie sa-mi raspunda. L-am visat rau, trecand calare o apa neagra.
— Atuncea are sa vie.
— Nu. Era cu fata incolo.
— Acestea-s de-ale femeilor. De cand va bat eu capul si va spun sa nu credeti in eresuri.
— Ba-i vis cu adevarat, parinte, nu-i eres.
— In sfarsit, fie cum spui. Se poate sa aiba omul o pricina de intarzie. Poate sa fi cazut bolnav, si-a sclintit o mana ori un picior.
— M-am gandit la asta, parinte. As fi primit scrisoare. Acuma n-as fi aici, as fi la el.
— Va fi facut vreo pozna. Sta la popreala. Femeia clatina din cap, neincrezatoare.
— Sa fac o slujba si sa cetesc la biserica, incheie parintele. Dumnezeu are sa faca lumina si are sa-ti aduca pace.
— Asa, parinte, asta-i mai bine. Acu la Dumnezeu am si eu nadejde, la Maica Domnului si la sfantul Gheorghe. Te-i ruga pentru mine si ei m-or izbavi. Acuma n-am la mine parale, dar om da cat se cuvine, caci avem de unde.
— Stiu, Vitorie, de asta n-am eu grija. Si nici nu-mi trebuiesc bani. Mai degraba ti-oi fi multamitor pentru-un barbacut cu coada groasa, de care a adus Nechifor din Basarabia. Cand s-ar intoarce turmele la primavara, mi-ai face bucurie daca mi-ai darui unul.
— Se poate, numai sa-mi vad omul sosit acasa. Pentru acesta sfat am venit, in alta parte n-am unde ma duce. Sfintia ta ne esti aici, in pustia asta de munte, si primar si subprefect. Eu ma mai gandeam ca sa scrii cumva acolo la Dorna, la capitania targului, sa intrebi de el ce si cum.
— Hm!
s-ar putea, dar cine-l cunoaste?
— Nu-l cunoaste nimeni, ca el e un strain acolo, s-afara de asta oile trebuia sa le neguteze de la niste ciobani de pe Rarau.
— Apoi atuncea de ce sa mai scriu? Pe Rarau a ramas stapana Mama-Padurii. Parintele se veseli. Nevasta lui Lipan suspina, cu mana la gura, intorcand fruntea intr-o parte.
— Vad ca ai adus hartie. De scrisoarea asta e vorba?
— Nu. Vreau sa dau o stire baietului.
— Atuncea-i bine, sa ti-o scriu numaidecat.
— Da, parinte, incuviinta femeia. Isi incrunta sprancenele si privi tinta inainte-i vazandu-l pe Gheorghita, intre ciobanii de la camp si intre oi, si spunandu-i lui vorbe apasate. Parintele Daniil astepta, cu condeiul in mana, aplecat din scaun asupra mesei si cu pieptul paros desfacut, ca pentru o munca nu tocmai usoara. Vatalele cucoanei preutese batura de cateva ori in odaia cealalta. Gheorghies dragul mamei, grai Vitoria, atintindu-si feciorul de departe, sa stii ca tatal tau nu s-a intors la noi acasa si eu socot ca poate sa fi ajuns acolo la Cristesti, cu voia lui Dumnezeu. Iar daca n-a venit, tu intelege-te cu mos Alexa baciul si vindeti cat trebuie din oile canarale, ca sa faceti bani. Iar daca nu v-ajunge, scrie, ca sa va trimet de aici, caci mai avem acasa saptezeci de piei de oaie si o suta de miel si saizeci de burdufuri de branza afumata. Vand si va trimet. Iar dupa aceea sa vii de sfintele sarbatori acasa, caci am nevoie de tine, fiind acuma tu singur barbat la gospodarie. Parintele Daniil Milies asculta cu luare-aminte incuviintand din cap si zambind cu ingaduinta. Muind condeiul legat cu ata intr-un sip colbait de cerneala violeta, isi pregati mana cu cateva intorsaturi dibaci si asternu un prea frumos ravas pe care Vitoria il asculta cu religiozitate. Prea scumpul meu fiu!
ceti parintele Daniil Milies cu glasu-i gros, afla ca, din mila lui Dumnezeu, sunt sanatoasa si doresc sa aflu si despre tine la fel. Am sa vand producte din magazie si-ti voi trimite bani de care ai necesitate. Vitoria intelegea ca toate sunt puse in ravas intocmai cum a voit ea, numai cat mai lamurit si mai cu pricepere. Saruta parintelui mana si-i fagadui inca o data barbacutul.