Epidemiologia

2.2.1. Complement compus

355. 
     Corecte pentru HVA sunt afirmaţiile:
     

1. 
   este provocată de un enterovirus;
   
2. 
   nu poate fi exclusă calea parenterală de infectare;
   
3. 
   este caracteristică sezonalitatea de toamnă-iarnă;
   
4. 
   mai frecvent se întâlneşte la copii 0–1 an;
   
5. 
   supravegherea asupra persoanelor contacte se efectuează în pe­ri­oa­da ma­ximă de incubaţie din momentul izolării sursei de agenţi pa­to­­ge­n­i.
   

355. 
     Corecte pentru HVA sunt afirmaţiile:
     

1. 
   grupurile de vârstă cu risc diferă în diferite ţări;
   
2. 
   există deja elaborat vaccin eficace;
   
3. 
   dezinfecţia are un rol paliativ;
   
4. 
   imunoglobulinoprofilaxia nu e raţional a fi aplicată;
   
5. 
   bolnavul începe să prezinte pericol odată cu apariţia icterului.
   

355. 
     Pentru erupţiile hidrice de HVA sunt caracteristice:
     

1. 
   lipsa majorării prealabile a morbidităţii prin BDA;
   
2. 
   un număr mare de persoane afectate;
   
3. 
   predominarea copiilor de vârstă preşcolară;
   
4. 
   sezonalitatea de toamnă-iarnă;
   
5. 
   afectarea prioritară a bărbaţilor.
   

355. 
     Căile de transmitere a HVA sunt:
     

1. 
   contact direct;
   
2. 
   alimentară;
   
3. 
   hidrică;
   
4. 
   contact indirect;
   
5. 
   contact habitual.
   

355. 
     Sursa de infecţie în HVA este:
     

1. 
   bolnavul cu formă frustă;
   
2. 
   bolnavul cu formă acută;
   
3. 
   purtătorii reconvalescenţi;
   
4. 
   purtătorii imuni;
   
5. 
   bolnavii în perioada prodromală.
   

355. 
     Calea hidrică de transmitere este principală pentru:
     

1. 
   HVA;
   
2. 
   escherichioze;
   
3. 
   HVC;
   
4. 
   HVD;
   
5. 
   HVE.
   

355. 
     Factorii de transmitere a HVB:
     

1. 
   sângele;
   
2. 
   saliva;
   
3. 
   apa, produsele alimentare;
   
4. 
   sperma şi secreţiile vaginale;
   
5. 
   lichidul amniotic.
   

355. 
     Contra căror hepatite virale practica medicală dispune de vaccinuri?
     

1. 
   HVA;
   
2. 
   HVB;
   
3. 
   HVB şi HVD;
   
4. 
   HVC;
   
5. 
   HVE.
   

355. 
     În transmiterea VHB substratele principale sunt:
     

1. 
   sângele;
   
2. 
   sperma;
   
3. 
   urina;
   
4. 
   lacrimile;
   
5. 
   saliva.
   

355. 
     Din complexul de măsuri de profilaxie a HVB fac parte:
     

1. 
   folosirea seringilor getabile;
   
2. 
   sterilizarea calitativă;
   
3. 
   vaccinarea nou-născuţilor;
   
4. 
   investigarea la portajul de AgHBs;
   
5. 
   supravegherea sanitară asupra blocurilor alimentare.
   

355. 
     Surse de agenţi patogeni la HVB pot fi:
     

1. 
   bolnavii cu forme acute ale bolii;
   
2. 
   bolnavii cronici;
   
3. 
   purtătorii;
   
4. 
   bolnavii cu HVD;
   
5. 
   convalescenţii cu anti-HBs.
   

355. 
     În ce perioade ale procesului infecţios la HVB omul prezintă pericol:
     

1. 
   toată durata perioadei de incubaţie;
   
2. 
   perioada de prodromă;
   
3. 
   perioada de manifestări clinice;
   
4. 
   perioada de convalescenţă;
   
5. 
   40–50 % din convalescenţi se externează cu antigenemie.
   

355. 
     Bolnavul cu HVC prezintă pericol:
     

1. 
   în perioada de incubaţie;
   
2. 
   în perioada de prodromă;
   
3. 
   în perioada de manifestări clinice;
   
4. 
   în perioada de convalescenţă;
   
5. 
   după însănătoşirea clinică nu prezintă pericol.
   

355. 
     Corecte pentru HVD sunt afirmaţiile:
     

1. 
   vaccinarea efectuată în RM poate considerabil influenţa mo­rb­i­di­ta­tea;
   
2. 
   este o antroponoză;
   
3. 
   formele cronice nu sunt caracteristice;
   
4. 
   lucrătorii medicali fac parte din grupul cu risc major la infectare;
   
5. 
   calitatea sterilizării instrumentarului medical nu influenţează ni­ve­lul morbidităţii.
   

355. 
     Metodele de profilaxie a HVD:
     

1. 
   vaccinarea contra HVD;
   
2. 
   limitarea numărului de donatori la un recipient;
   
3. 
   aplicarea corectă a măsurilor de dezinfecţie a instrumentariului me­di­cal;
   
4. 
   vaccinarea contra HVB;
   
5. 
   testarea sângelui donatorilor la HVB.
   

355. 
     HVD prezintă pericol prin:
     

1. 
   letalitate înaltă;
   
2. 
   procentul sporit al formelor cronice;
   
3. 
   procentul sporit al cancerului hepatic;
   
4. 
   perioada foarte scurtă de incubaţie;
   
5. 
   afectarea mai frecventă a copiilor.
   

355. 
     Receptivi la HVD sunt:
     

1. 
   persoane sănătoase ce nu sunt purtătoare de AgHBs;
   
2. 
   bolnavii cu HVA;
   
3. 
   bolnavii cu HVB;
   
4. 
   purtătorii de AgHBs;
   
5. 
   purtătorii de AgHBe.
   

355. 
     Corecte pentru HVE sunt afirmaţiile:
     

1. 
   mecanismul de transmitere parenteral;
   
2. 
   afectarea prioritară a persoanelor tinere;
   
3. 
   caracteristice sunt erupţiile hidrice;
   
4. 
   poate găsi răspândire ubicuitară;
   
5. 
   vaccinoprevenţia se efectuează după indicaţii epidemiologice.
   

355. 
     Selectaţi hepatitele virale cu mecanism fecalo-oral de transmitere:
     

1. 
   HVA şi HVC;
   
2. 
   HVA şi HVE;
   
3. 
   HVA;
   
4. 
   HVE;
   
5. 
   HVC.
   

355. 
     Selectaţi hepatitele virale cu mecanismul prioritar de transmitere pa­ra­nteral:
     

1. 
   HVA;
   
2. 
   HVB şi HVC;
   
3. 
   HVB şi HVD;
   
4. 
   HVD;
   
5. 
   HVE.
   

355. 
     Pentru HVA sunt posibile următoarele căi de transmitere:
     

1. 
   hidrică;
   
2. 
   paranterală;
   
3. 
   alimentară;
   
4. 
   contact habitual;
   
5. 
   verticală.
   

355. 
     Sursă de agenţi patogeni în HVA pot servi:
     

1. 
   bolnavii cu forme anecterice;
   
2. 
   reconvalescenţii;
   
3. 
   bolnavii în perioada preicterică;
   
4. 
   bolnavii în a doua perioadă de manifestări clinice;
   
5. 
   bolnavii cu forme asimpromatice.
   

355. 
     Căile de transmitere în HVB sunt:
     

1. 
   parenterală;
   
2. 
   transmisivă;
   
3. 
   hidrică;
   
4. 
   sexuală;
   
5. 
   verticală.
   

355. 
     Calea parenterală de transmitere este mai caracteristică pentru:
     

1. 
   HVA;
   
2. 
   HVB;
   
3. 
   HVC;
   
4. 
   HVD;
   
5. 
   HVE.
   

355. 
     Mecanismul de transmitere în HVB:
     

1. 
   contact;
   
2. 
   vertical;
   
3. 
   transmisiv;
   
4. 
   sexual;
   
5. 
   parenteral.
   

355. 
     Corecte pentru HVC sunt afirmaţiile:
     

1. 
   calea parenterală de transmitere este cea mai frecventă;
   
2. 
   sursa principală de infecţie sunt bolnavii cu forme acute;
   
3. 
   vaccinoprevenţia este una dintre măsurile de bază;
   
4. 
   agentul patogen este destul de rezistent în mediul ambiant;
   
5. 
   rezultatele investigaţiilor serologice nu tot timpul permit a face concluzii despre riscul epidemiologic ce-l prezintă cel investigat.
   

355. 
     Pentru HVC sunt corecte afirmaţiile:
     

1. 
   agentul patogen al HVC e un virus, care poate produce o coinfecţie sau o suprainfecţie numai în prezenţa virusului HVB;
   
2. 
   mecanismul şi căile de transmitere a HVC prezintă similitudini con­­siderabile cu cele ale VHB;
   
3. 
   în cazul HVC prevalează căile artificiale de transmitere;
   
4. 
   HVC are o răspândire largă în rândul UDI;
   
5. 
   prognosticul e moderat favorabil, dar cu letalitate înaltă la gravide.
   

355. 
     Pentru HVB sunt corecte afirmaţiile:
     

1. 
   un loc deosebit în procesul epidemic îl ocupă personalul medical;
   
2. 
   în timpul unei înţepături cu acul se poate conţine până la 100 doze infecţioase de virus al HVB;
   
3. 
   titrul protectiv minimal postvaccinar e 1/10 mU.I./ml;
   
4. 
   pentru imunoprevenţie se foloseşte vaccin viu atenuat;
   
5. 
   rata de cronicizare e de 95%.
   

355. 
     Controlul infecţiei cu virusul HVB constă în următoarele:
     

1. 
   asigurarea cu apă potabilă de calitate;
   
2. 
   solubrizarea terenurilor, asanarea lor;
   
3. 
   organizarea corectă a decontării şi lichidării inofensive a in­stru­men­telor medicale de multiplă folosinţă;
   
4. 
   asigurarea protecţiei pielei, mucoaselor personalului medical la lo­cul de muncă;
   
5. 
   vaccinarea universală a nou-născuţilor combinată cu cea a ado­le­s­cen­ţilor, personalului medical cu risc major de infectare.
   

355. 
     Din grupul de boli sexual transmisibile fac parte:
     

1. 
   HVA;
   
2. 
   HVB;
   
3. 
   HVC;
   
4. 
   HVD;
   
5. 
   HVE.
   

355. 
     Din grupul de boli sexual transmisibile fac parte:
     

1. 
   HVB;
   
2. 
   sifilisul;
   
3. 
   infecţia HIV/SIDA;
   
4. 
   Herpes Zoster;
   
5. 
   HVE.
   

355. 
     Controlul infecţiei cu virusul HVB constă în următoarele:
     

1. 
   vaccinarea universală a nou-născuţilor şi contingentelor de risc;
   
2. 
   screeningul la prezenţa AgHBs în sângele, organele, ţesuturile şi sper­ma donate;
   
3. 
   înlocuirea instrumentelor de multiplă folosinţă prin instrumente ge­ta­bile;
   
4. 
   reducerea maximă a transfuziilor de sânge;
   
5. 
   interzicerea folosirii preparatelor farmaceutice, obţinute din sânge.
   

355. 
     Pentru care dintre hepatitele virale nu este caracteristică sezo­na­li­ta­tea?
     

1. 
   HVA;
   
2. 
   HVB;
   
3. 
   HVC;
   
4. 
   HVE;
   
5. 
   HVD.
   

355. 
     Care dintre agenţii patogeni ai hepatitelor virale nu posedă capsulă?
     

1. 
   HVA;
   
2. 
   HVB;
   
3. 
   HVC;
   
4. 
   HVD;
   
5. 
   HVE.
   

355. 
     În cazul stabilirii diagnosticului de hepatită virală A bolnavul:
     

1. 
   nu se spitalizează;
   
2. 
   obligator se spitalizează;
   
3. 
   se spitalizează după indicaţiile clinice;
   
4. 
   se spitalizează după indicaţiile epidemiologice;
   
5. 
   se spitalizează după indicaţiile clinico-epidemiologice.
   

355. 
     Persoanele contacte cu bolnavul de HVA sunt supuşi:
     

1. 
   supravegherii medicale timp de 35 zile;
   
2. 
   termometriei zilnice cu determinarea mărimii ficatului;
   
3. 
   investigării la IgM-anti HVA;
   
4. 
   investigării sângelui la activitatea ALAT;
   
5. 
   investigarea sângelui la activitatea ALAT la apariţia semnelor cli­ni­ce de boală.
   

355. 
     Menţinerea virusului hepatitei B ca specie biologică este determinată de următoarele căi de transmitere:
     

1. 
   prin transfuzie de sânge;
   
2. 
   sexuală;
   
3. 
   parenterală;
   
4. 
   intranatală;
   
5. 
   habituală.
   

355. 
     Marcherii hepatitei virale B în anamneză sunt:
     

1. 
   HbsAg;
   
2. 
   anti-Hbc;
   
3. 
   anti-Hbs;
   
4. 
   anti-Hbe;
   
5. 
   anti-HCV.
   

355. 
     Impactul socio-economic al HVB este determinat de:
     

1. 
   cronicizarea;
   
2. 
   predominarea formelor asimptomatice şi fruste ale infecţiei;
   
3. 
   dezvolatrea cancerului primar al ficatului;
   
4. 
   dezvoltarea cirozei hepatice;
   
5. 
   letalitatea înaltă a nou-născuţilor.
   

355. 
     Intensitatea procesului epidemic în HVB este determinată de :
     

1. 
   morbiditatea prin HVB acută;
   
2. 
   răspândirea carcinomei hepatocelulare;
   
3. 
   scăderea capacităţii de muncă ca urmare a infecţiei suportate;
   
4. 
   răspândirea portajului de HbsAg, inclusiv a altor marcheri ai vi­ru­­su­lui hepatitei B în populaţie;
   
5. 
   răspândirea limitată a morbidităţii ca urmare a lichidării infecţiei în une­le teritorii.