Era libertatii statul national-legionar

16. Funeraliile Capitanului. Baldur von Schirach si von Bohle la Bucuresti

Guvernul german si partidul national-socialist au fost reprezentate la înmormântarea Capitanului de doua personalitati însemnate ale Reichului: Baldur von Schirach, seful tineretului german si Ernst Wilhelm von Bohle, seful organizatiei externe a partidului (Auslandsorganisation), si Secretarul de Stat în Ministerul de Externe. Baldur von Schirach era trimisul lui Hitler, iar von Bohle îl reprezenta pe Rudolf Hess, loctiitorul Führerului la conducerea partidului.

Ei au sosit cu avionul în dupa amiaza zilei de 29 Noiembrie 1940 si cum nu fusesem anuntat decât în ultimul moment, mi-a ramas putin timp ca sa pregatesc primirea lor. Antonescu considerând ca oaspetii reprezinta mai mult partidul decât Statul, n-a venit la aeroport, cedându-mi mie întâietatea de a-i saluta pe pamântul României. În câteva ore am mobilizat corpurile legionare din Capitala si în momentul aterizarii avionului, formatiile noastre, în camasi verzi si cu drapele, se aflau pe aeroportul Baneasa.

Însotit de Victor Medrea, pe care-l numisem între timp sef al protocolului legionar, i-am întâmpinat pe delegatii Reichului la coborârea lor din avion si dupa prezentarile de rigoare, am ascultat imnurile celor doua tari în pozitie de drepti. Dupa sfârsitul acestei ceremonii, am trecut în revista compania de onoare, cu muzica si drapel, si apoi detasamentele legionare, care ne-au salutat, pe masura ce înaintam, cu bratul în sus. În fata steagurilor, Baldur von Schirach si von Bohle se înclinau si salutau. Ne-am urcat apoi în masini, eu cu Baldur von Schirach si Victor Medrea, care îmi servea de interpret, si i-am condus pâna la Athenee Palace, unde li se rezervasera camere.

În dimineata de 30 Noiembrie, Baldur von Schirach si von Bohle au asistat la slujba înmormântarii la Biserica Sf. Ilie Gorgani. La picioarele sicriului Capitanului, care era asezat pe un pod mai înalt, cei doi reprezentanti ai Reichului au depus o splendida coroana de trandafiri rosii, pe a carei panglica erau scrise cuvintele „Adolf Hitler”.

Dupa sfârsitul funeraliilor, seara, Legatia germana a dat o receptie în onoarea reprezentatilor Reichului, la care au fost invitati, în afara de Generalul Antonescu si de mine, alti ministri si demnitari legionari. De partea germana, au asistat toti sefii de misiuni, militari si civili, de la Bucuresti, împreuna cu personalul Legatiei germane. Mai era prezenta si o delegatie a armatei germane din România, formata din ofiteri, subofiteri si soldati.

Cu prilejul acestei receptii, Baldur von Schirach, care statea lânga mine la masa, mi-a transmis din partea lui Rudolf Hess invitatia de a-l vizita la Berlin, comunicându-mi si ziua fixata pentru primirea mea, 15 Ianuarie 1941. L-am rugat sa-i exprime lui Rudolf Hess multumirile mele pentru invitatie si pentru marea bucurie ce mi-o face de a-l putea cunoaste si saluta personal la data stabilita. În cursul conversatiei care a urmat cu Baldur von Schirach, acesta m-a sfatuit sa întretin cele mai bune raporturi cu seful Statului, pentru a se putea consolida regimul legionar. I-am raspuns, oarecum nedumerit, ca loialitatea noastra fata de General este o dogma si ca relatiile noastre au fost bune pâna la tensiunile ce s-au ivit în ultimele zile din cauza executarii la Jilava a asasinilor Capitanului de catre un grup de legionari. I-am explicat starea sufleteasca a acestor oameni care au lucrat la deshumarea osemintelor Capitanului si revolta care i-a cuprins când au descoperit trupul Capitanului ars de vitriol si cu streangul la gât. Baldur von Schirach parea ca m-a înteles, desi comportamentul lui era rece, rezervat, protocolar, spre deosebire de von Bohle, în care simteai ca bate o inima de camarad. Era cald, afectuos si deschis în toate manifestarile lui.

Dupa venirea lui Baldur von Schirach si von Bohle la Bucuresti pentru a participa la înmormântarea Capitanului, dupa ce au depus coroana de flori din partea Führerului, ca un omagiu adus întemeietorului miscarii, dupa ce s-a aflat de invitatia mea la Rudolf Hess, toate aceste fapte au produs o puternica impresie asupra Generalului Antonescu, determinându-l sa revina la o atitudine mai moderata. Mâniile lui din ajun s-au risipit ca prin farmec. Nu-l mai recunosteam. Vorbea pe un ton blând si împaciuitor, ca si cum nu ar fi fost nimic între noi cu doua zile înainte, când îmi cerea sa-i cedez sefia miscarii. Revenisem la atmosfera buna din primele zile ale guvernarii noastre. Îsi daduse seama ca guvernul Reichului nu era dispus sa-l sustina într-o actiune de desprindere violenta de miscare. Mai erau rezistente de înfrânt la Berlin si trebuia sa astepte o alta oportunitate, pâna ce si acestea erau înlaturate.

17. O scrisoare a lui Himmler

La câteva zile dupa înapoierea celor doi delegati germani la Berlin, Baldur von Schirach si von Bohle, primesc o scrisoarea din partea Reichsführerului SS Himmler, care mi se adresa pe un ton foarte prietenos, cu cuvintele „Lieber Kamerad Horia Sima”. Nu stiu daca e vreo legatura între convorbirile avute cu înaltele personalitati germane la Bucuresti si acest mesaj. Eu nu l-am provocat si n-am cerut interventia nimanui dintre demnitarii Reichului în afacerile noastre interne. În orice caz scrisoarea lui Himmler a fost binevenita, contribuind la restabilirea echilibrului guvernarii noastre, grav zdruncinat dupa întâmplarile de la Jilava. Aceasta scrisoare mi-a dat siguranta ca Reichul nu este dispus sa-l sprijine pe Antonescu, daca ar încerca o actiune de forta contra miscarii.

Ce spunea Himmler în scrisoarea lui? O serie de consideratii judicioase si care coincideau perfect si cu punctul nostru de vedere:

I. Aproba executarea sumara a asasinilor Capitanului de la Jilava, afirmând ca „o asemenea masura este justa”. Un astfel de act nu se poate realiza în cadrul justitiei legale, care întotdeauna va fi împiedicata sa se pronunte cu severitate, fiind îngradita de paragrafele pe care trebuie sa le consulte.

Dar, îmi atragea atentia ca actiuni de acest gen nu trebuie sa se produca decât o singura data, caci altminteri „ordinea de Stat ar suferi si s-ar zdruncina în final însasi structura lui”.

II. Dându-mi ca exemplu colaborarea dintre Hindenburg, Presedintele Reichului, si Cancelarul Hitler, Himmler ma sfatuia sa apuc acelasi drum în relatiile cu Generalul Antonescu: „binele si viitorul României depind de unirea strânsa si plina de încredere între Miscarea Legionara si Conducatorul Statului Român”. Nu se poate imagina, continua Himmler, ca Miscarea Legionara sa poata reconstitui România fara de Generalul Antonescu, dupa cum era sigur ca, urmând exemplul Italiei si Germaniei, si Generalul „va fi patruns din ce în ce mai mult de convingerea ca patria nu poate fi refacuta, fara ajutorul D-voastra, camarade Horia Sima, care ati preluat mostenirea Capitanului Codreanu, si fara ajutorul legionarilor”.

III. Himmler aproba masura ce-am luat-o de a desfiinta politia legionara, caci în modul acesta se evita primejdia „de a se naste un dualism în puterea politieneasca”. Recomanda ca un numar cât mai mare de membri sa fie încadrati în Politia de Stat, unde sa-si însuseasca cât mai repede cunostinte profesionale.

IV. Scrisoarea se încheia cu invitatia ca daca vin în Germania (cu prilejul vizitei la Hess) sa-l caut si pe el pentru a trata atât problema reorganizarii politiei cât si alte probleme de interes comun dintre cele doua tari.

Dupa cum se poate convinge oricine, scrisoarea lui Himmler nu continea nici un element susceptibil sa fie interpretat ca o atâtare la revolta contra Sefului Statului. Dimpotriva, Himmler îmi recomanda „sa câstig si inima lui Antonescu”, pentru ca, „în modul acesta, între Conducerea de Stat si Miscarea Legionara va lua nastere o unitate indisolubila...”.

N-am dat scrisoarea s-o citeasca si Generalul, considerând-o de natura particulara, o transmisiune de gânduri si preocupari de la un camarad la altul. Totusi s-a aflat de existenta scrisorii si dupa expulzarea noastra de la putere, 23 Ianuarie 1941, Generalul Antonescu l-a acuzat pe Himmler si serviciul lui din România ca n-ar fi straini de „rebeliunea” contra lui. Pentru a risipi aceasta acuzatie, Himmler i-a trimis Generalului o copie a scrisorii adresate mie în 5 Decembrie 1940 si asa se face ca documentul a ramas si în Arhiva Ministerului de Externe de la Bucuresti.

18. Acordul economie germano-român

În urma schimbului meu de scrisori cu Generalul din Octombrie, prin care îi propuneam adoptarea unui program de economie dirijata, Conducatorul Statului desi mi-a raspuns aspru si pe nedrept, combatând conceptia mea, totusi, în cursul întrevederii lui cu Hitler, a anuntat hotarârea guvernului român de a întocmi un plan decenal pentru refacerea economica a României. Este evident ca planificarile economice apartin mai degraba sistemului de economie dirijata decât economiei liberale, încât Generalul Antonescu îsi însusise în final ideea mea, desi ma atacase cu vehementa când am cerut o schimbare de perspectiva în organizarea economiei nationale. Generalul s-a dus direct la Führer cu planul decenal, fara sa-mi spuna mie nimic si fara sa trateze chestiunea în prealabil în Consiliul de Ministri, cum ar fi fost normal.

Când Seful Statului i-a vorbit lui Hitler de planul decenal, n-avea nimic pregatit, nici un studiu din partea unui grup de specialisti, ci l-a scos din tolba nou-nout, exclusiv ca sa-l impresioneze pe Hitler, aratându-i ca merge în organizarea economiei românesti pe urmele experientei germane, care a dat rezultate atât de stralucite.

Pentru realizarea acestui plan, Generalul a solicitat sprijinul Germaniei, în forma unor credite de lunga durata. Hitler a aprobat cererea lui Antonescu si a trecut-o forurilor economice competente pentru a fi examinata si pusa în aplicare. Ca urmare a acestei întelegeri, Cancicov, Ministrul Economiei Nationale, a dus tratative intense cu persoanele acreditate de guvernul german si, ca rezultat al lor, s-a ajuns la încheierea unui nou acord economic româno-german. Protocolul noului acord a fost semnat în 4 Decembrie 1940, din partea României de catre Constantin Greceanu, Ministrul nostru la Berlin si de Dr. Dimitriuc, Subsecretar de Stat pentru Problemele Petrolului, iar din partea Germaniei de catre Dr. Clodius. Pentru a cunoaste esenta acestui acord si a-l putea valoriza din punct de vedere al intereselor românesti nu avem alta sursa mai buna decât însasi declaratiile facute de Cancicov, Ministrul care a dus tratativele, presei românesti, dupa întoarcerea lui de la Berlin, în 13 Decembrie 1940. Reproducem din aceste declaratii textul acordului, însotit de explicatiile si comentariile ministrului.

”Cred necesar sa se lamureasca pe întelesul tuturor paturilor sociale, atât natura cât si însemnatatea acestor aranjamente.

Unele din aceste acorduri reprezinta normala si periodica revizuire si punere la punct a conventiei de schimburi si plati în curs, în lumina experientei anului ce se termina si a necesitatilor anului ce începe. În acest scop sunt prevazute sesiunile anuale ale Comisiilor Guvernamentale, româna si germana, compuse din cei mai distinsi tehnicieni, care s-au întrunit si anul acesta si au reglementat, prin protocoalele respective, într-un spirit de larga întelegere mutuala, atât traficul de marfuri si plati cu Germania si Protectoratul Boemiei si Moraviei cât si cu tarile ocupate de Germania, Olanda, Belgia, Norvegia si Guvernamântul General.

De data aceasta însa, în afara de aceste aranjamente periodice de natura speciala si de o tehnica necesara în cadrul noului spatiu european, s-a mai semnat un protocol privitor la colaborarea germano-româna pentru realizarea unui vast plan românesc de 10 ani, în vederea reconstructiei tarii, prin refacerea si completarea utilajului national în toate domeniile economiei publice si private a Regatului Român.

Asupra acestui acord vreau sa insist în mod deosebit pentru a explica împrejurarile în care s-a elaborat si a fixa cadrul sau juridic si economic, de o valoare epocala si fara precedent în tara noastra.

Dupa evenimentele zguduitoare pentru constiinta nationala, care au început la finele lunii Iunie si au culminat la începutul lunii Septembrie 1940, s-ar fi putut crede ca adaptarea vietii noastre sociale si economice la noua stare de fapt va fi grea si de lunga durata. Cu granitele sfâsiate, cu echilibrul sufletesc rupt, cu aparatul productiei, circulatiei si repartitiei bunurilor deranjat, problemele ce se puneau pentru noul regim al revolutiei legionare erau din cele mai grele ce s-au pus vreodata pentru un Conducator de Stat si un regim politic.

Si totusi, pentru a ma limita numai la discutia laturii economice a problemei, iata, România Noua, desi mutilata si redusa în posibilitatile sale materiale momentane, încheie, pe plan international, un act juridic de colaborare economica si financiara, în conditii pe care niciodata nu le-a obtinut România veche”.

Textul acordului economic

”Sa amintim textul acordului, pentru a face comentarii cât mai substantiale.

Cu scopul ca sa realizeze printr-un plan decenal reconstructia economica a României, Guvernul Regal Român a luat contact cu Guvernul Reichului pentru a obtine sprijinul si colaborarea acestuia la realizarea acestui plan. Guvernul German se declara gata sa acorde sprijinul sau financiar si tehnic, în toate domeniile economiei pentru reconstructia României. Pentru executarea practica a acestui Acord, cele doua guverne au convenit, în primul rând, urmatoarele:

1. Germania acorda, pe timpul cât va dura planul decenal, credite importante, pe termen lung, în conditii speciale, necesare pentru realizarea planului.

2. Colaborarea ce exista actualmente în domeniul agricol si forestier pentru intensificarea si sporirea productiei, va fi continuata în acest scop si în cadrul creditelor acordate. Germania va dispune livrari considerabile de unelte si masini pentru dezvoltarea agriculturii românesti si va pune la dispozitie instalatiile necesare pentru asanarea mlastinilor si irigarea regiunilor agricole.

3. Pentru a promova metodic productia industriala a României în cadrul noii ordini economice a Europei, Germania, în colaborare cu industria româna si în conformitate cu planul de 10 ani, va pune la dispozitie sprijinul ei financiar si tehnic.

4. În cadrul planului ei decenal, România va dezvolta caile ei de comunicatie si anume atât reteaua de cai ferate si de sosele cât si conductele de petrol, potrivit debuseelor firesti ale economiei românesti, în cadrul noii ordini europene. Germania va efectua livrarile considerate necesare pentru executarea acestui plan în cadrul creditelor planuite.

5. Germania se declara gata ca, în afara de creditele pe termene lungi, dupa o întelegere prealabila cu Guvernul Român si în conditiile stabilite în aceasta întelegere, privitoare la colaborarea capitalului român cu cel german, sa puna la dispozitie capitalul si pentru dezvoltarea industriei românesti si a sistemului ei bancar si de credit pe baza colaborarii în domeniul economiei private.

6. Guvernul German pune la dispozitie Guvernului Român – la cererea acestuia – specialisti agricoli, industriali si altii.

7. Cele doua guverne vor avea grija la stabilirea raporturilor de politica comerciala dintre cele doua tari ca piata germana sa ramâna asigurata ca debuseu sigur pentru produsele românesti, cu preturi potrivite si independente de crizele economice si ca importanta pietei românesti în schimburile comerciale cu Germania sa continue a fi sporita.

8. Cele doua guverne constata cu satisfactie ca colaborarea româno-germana a si început în toate domeniile. Ele sunt hotarâte sa asigure continuitatea rodnica a acestei colaborari, în interesul celor doua popoare.

Dupa ce a facut textul acordului, Cancicov l-a completat cu o serie de comentarii, destinate sa scoata în evidenta importanta si avantajele lui pentru România.

1. România îsi întocmeste singura, asa cum interesele ei o cer, planul decenal al refacerii economice...

2. Pentru dezvoltarea metodica a industriei românesti în cadrul planului de 10 ani, Germania va pune la dispozitie sprijinul ei tehnic si financiar.

3. Colaborarea capitalului german cu cel român, în cadrul economiei private, în industrie si în sistemul bancar, se va face în baza si în cadrul unei întelegeri de la Stat la Stat.

4. Cele doua guverne se angajeaza ca, în stabilirea raporturilor de politica comerciala, piata germana sa fie un debuseu sigur pentru produsele românesti, cu preturi potrivite si independente de crizele economice.

5. Germania, pentru executarea planului de 10 ani, pune la dispozitie – pe termen lung si cu procente mici în conditii speciale – credite necesare, considerabile, adica atât cât vor fi necesare dupa amploarea planului romanesc.

Dupa ce subliniaza principiile acordului economic, adauga Cancicov si aceste comentarii, pentru a demonstra atmosfera „de perfecta reciprocitate în încrederea sinceritatii cuvântului dat de Statul Legionar”:

a) Nu se înstraineaza nici fondul, nici exploatarea bunurilor tarii, nici veniturile speciale (ca de pilda alta data, chibriturile, telefoanele, C.A.M.).

b) Nu se face control strain (ca de pilda alta data, cu ocazia împrumutului stabilizarii).

c) Plafonul creditelor pentru împrumut nu sunt impuse, ci fixate de noi dupa necesitatile ce le vom stabili prin planul de 10 ani.

d) Regimul colaborarii capitalului strain, în domeniul economiei private, va fi stabilit în cadrul legal al unei întelegeri de la Stat la stat.

În continuare Cancicov arata ca împrumuturile ce le vom primi de la Germania se vor realiza în natura, adica nu vom primi devize, ci obiecte si diverse materiale pe care le vom achizitiona în contul sumelor puse la dispozitie în cadrul acestor împrumuturi. Raspunzând criticilor acelora care ar putea obiecta ca împrumuturile ar putea fi anihilate prin preturi mari necontrolate cu care ar putea fi facturate cumpararile din Germania”, spune ca acest lucru ar fi posibil în principiu „numai în cadrul economiei liberale, a preturilor variabile sub legea cererii si a ofertei sau a unor factori conjuncturali.

În cazul împrumutului de fata, însa, nu trebuie sa se uite ca realizarea lui se face pe piata germana, adica a acelei tari în care a reusit, spre uimirea întregii lumi, conceptia integrala a economiei dirijate, bazata pe stabilitatea celor trei factori substantiali: moneda – salarii – preturi. Notiunea pret, în economia germana, este concreta si stabila”.

Partea cea mai delicata a expunerii lui si unde ministrul nu s-a simtit tocmai în largul tui, a fost justificarea ridicarii marcii de la 50 la 60 lei, caci în timp ce acordul economic legat de planul decenal, reprezenta o promisiune, un proiect legat de viitor, noua reglementare a cursului marcii constituia o realitate actuala, apasând greu asupra economiei românesti, care abia îsi reluase respiratia. De fapt nu este Cancicov responsabil de noul curs al marcii, ci Antonescu. Ca sa câstige încrederea cercurilor economice germane, stiind cât de greu atârna opinia lor în deciziile lui Hitler, a consimtit la ridicarea cursului marcii, în timpul vizitei lui la Berlin, dupa ce noua ne daduse ordin mai înainte sa ne opunem cu toata energia lui Neubacher, când acesta adresase aceasta cerere Ministerului de Finante, Cancicov, în declaratia lui, nu putea decât sa-l acopere pe Conducatorul Statului în fata tarii, cu autoritatea lui de specialist. Iata cum a explicat el urcarea cursului marcii:

”În afara de acest acord de importanta epocala, s-a încheiat înca o conventie speciala pentru reglementarea cursului RMK fata de leu. Ca o consecinta fireasca a RMK în spatiul european, atât occidental cât si sud-estic.

Trasatura de unire între aceste parti ale continentului pentru înlesnirea schimburilor si platilor o face, în cadrul unui plan precis si de o conceptie tehnica superioara, Casa Centrala de Compensatii (Clearingul Central) de la Berlin.

Ca România sa nu ramâna izolata si sa-si poata fixa pozitia sa în acest vast sistem, s-a convenit o stabilire a cursului RMK cu începere de la 1 Aprilie 1941 de la 50 lei la 60 lei = 1 RMK”.

Pentru a se evita pagubele ce-ar putea rezulta pentru economia româneasca, prin urcarea cursului marcii, s-au luat o serie de masuri destinate ca noul curs sa nu afecteze transportul de petrol, Banca Nationala si industria de Stat privata. Ministrul expune în amanunt întelegerea facuta cu guvernul german ca aceste sectoare ale economiei nationale sa nu sufere de pe urma schimbarii raportului între marca si leu.

Ministrul încheie importantele lui declaratii cu convingerea ca România a apucat pe drumul cel bun si ca va putea duce la bun sfârsit opera de reconstructie a tarii, facând un vibrant apel catre români „sa pasim cu vointa dârza la executarea planului de refacere economica a tarii”. Iata ultimele lui cuvinte:

”Se poate pune însa o întrebare: Cum se face ca România Noua, mutilata si redusa la posibilitatile sale materiale momentane, obtine un tratament si avantaje pe care nu le-am putut obtine timp de 20 de ani, România Veche, pentru înzestrarea si dezvoltarea economiei nationale?

Examinarea obiectiva a împrejurarilor lasa sa se desprinda un singur raspuns.

Viziunea clara a viitorului ca si experienta trecutului trebuie sa indice conducatorilor de State calea de urmat pentru popoarele a caror îmbinare de interese în politica economica a continentului a avut si are aspectul unei colaborari organic predestinate.

Domnul General Ion Antonescu, Conducatorul Statului Român, are meritul de a fi exprimat pe linii mari si clare, atât la Roma cât si la Berlin, înainte ca si în timpul vizitelor sale oficiale din cursul lunii Noiembrie, nu numai bazele sistemului conceput de Corneliu Codreanu, pentru a angaja politica externa a României, dar în acelasi timp a expus cu convingere si sinceritate punctele cardinale ale vastului sau plan de reconstructie a Statului, pe baza colaborarii de capital si tehnica în conditiile principale enumerate mai sus.

Când Domnul General Antonescu mi-a facut onoarea sa-mi solicite colaborarea la Guvern pentru executarea planului sau economic si când Domnul Sima mi-a aratat încredere si m-a asigurat de tot sprijinul sau, nu am avut nici un moment de ezitare pentru a primi aceasta sarcina”.

Ca un fapt de mare importanta din declaratiile lui Cancicov si necesar de a fi relevat din punct de vedere al miscarii legionare, caci nu vine de la un prieten al ei, ci de la un fost adversar, este recunoasterea contributiei revolutiei legionare la procesul de însanatosire al economiei românesti într-un timp-record. Dupa ce enumera zguduitoarele evenimente ce-au avut loc din Iunie pâna în Septembrie 1940, care au redus la limita posibilitatile materiale de existenta a Statului Român, arata ca „problemele ce se puneau pentru noul regim al revolutiei legionare erau din cele mai grele ce s-au pus vreodata pentru un Conducator de Stat si un regim politic”. Dar iata ca România Noua biruie aceste greutati si încheie un act de colaborare economica, pe care niciodata România veche nu l-a putut obtine.

Declaratiile lui Cancicov, optimiste, convingatoare si pline de încredere pentru viitorul României, nu aprofundeaza îndeajuns esenta acestui acord economic, care contine o serie de lacune si puncte subrede. Citind declaratiile lui Cancicov, mi-am dat seama de atunci de fundamentele gresite ale întelegerii economice de la Berlin, dar timpul si gravele preocupari ce-au urmat nu mi-au mai dat ragazul necesar ca sa le semnalez în vreun Consiliu de Ministri. Îndoielile mele au fost confirmate total de evolutia economica a relatiilor româno-germane, dupa expulzarea noastra de la putere si în cursul razboiului.

1. Nu se fac planuri economice pe termen atât de lung, zece ani, ci pe patru sau cinci ani. Observatia era cu atât mai justa cu cât ne aflam în timp de razboi, când nu se stie ce poate aduce ziua de mâine.

2. Planul decenal nu avea nici o baza concreta. Nu se savârsise nici un studiu prealabil pentru a dispune de el macar într-o forma rudimentara. Cu o usurinta condamnabila pentru un om de Stat, Antonescu i-a vorbit lui Hitler de un plan economic care nu exista decât în imaginatia lui. Dar nu posibilitatea realizarii acestui plan fantezist îl interesa pe General, ci sa se serveasca de el ca de o piesa politica pentru a capta bunavointa lui Hitler, supralicitând miscarea.

3. Generalul Antonescu nu avea de gând sa aplice planul propus de el, caci realizarea lui ar fi însemnat, ceea ce eu propusesem, adoptarea sistemului de economie dirijata. Ramânând în cadrul economiei liberale în tot cursul razboiului, implicit cadea si pretentia lui de a organiza economia romaneasca pe baza acestui plan.

4. Prin lovitura de Stat din Ianuarie 1941 si expulzarea noastra de la putere, Generalul nu mai putea aspira la realizarea planului decenal, deoarece executia lui presupunea existenta unui puternic cadru politic, capabil sa-l puna în aplicare în toate domeniile economiei nationale.

5. Acordul economic prevedea la punctul 6 trimiterea de tehnicieni si experti germani în România, care sa ajute la dezvoltarea agriculturii si a industriei. Aceasta clauza a fost sistematic sabotata de guvernul român, ceea ce arata cât de putin interesat era Generalul la reusita planului de 10 ani.

6. Nici guvernul german n-a facut presiuni asupra guvernului român, pentru a trece la întocmirea planului decenal si punerea lui în practica. E de presupus ca expertii germani si-au dat seama din primul moment de aspectul fantezist al planului decenal si l-au acceptat sa figureze ca un balast, înteresându-se mai mult de latura politica a acordului, adica ce beneficii ar putea trage Germania pentru aprovizionarea ei cu materii prime din România.

7. Planul decenal a cazut în desuetudine, as putea zice chiar de a doua zi de când a fost intercalat în acordul germano-roman, ramânând în istoria relatiilor economice cu Germania ca o curiozitate istorica.

8. Singurul avantaj real al acordului economic ar fi fost daca Germania s-ar fi angajat sa livreze armament modern României. Ori, capitolul înarmarii armatei n-a figurat în agenda lui Antonescu. Presupunem ca a ignorat aceasta chestiune, stiind din discutiile prealabile cu Fabricius si Hansen ca Hitler nu este dispus pentru moment sa furnizeze armament de calitate României.

România dispunea în acel moment de argumentele puternice în fata guvernului german, petrolul, grânele si admirabila ei pozitie strategica, ca sa poata cere în schimbul lor arme. Antonescu a sacrificat problema înarmarii pentru a nu-l supara pe Hitler, fiind preocupat în primul rând sa-si consolideze pozitia lui politica la Berlin în detrimentul miscarii.

9. Ridicarea cursului marcii de la 50 la 60 de lei nu era justificata. România, la data încheierii acordului, iesise din faza dezechilibrului economic si dadea semne vadite de însanatosire, chiar fara ajutorul Reichului. Explicatia lui Cancicov ca marca a trebuit sa fie urcata ca o rezultata a încadrarii noastre în marele spatiu economic german era fortata si neconvingatoare. Ridicarea marcii a fost un act politic al Generalului, o concesiune financiara facuta exclusiv cu scopul de a intra în gratiile lui Hitler.

Cine a platit urcarea cursului marcii a fost taranimea, ale carei produse s-au devalorizat pe piata germana, în timp ce petrolul, bancile si industria au fost scutite de pagube prin acorduri suplimentare între cele doua guverne.

10. Articolele 3 si 5 ale acordului erau daunatoare economiei nationale. Acestea se refereau la colaborarea capitalului german în domeniul economiei private, pentru dezvoltarea industriei românesti si a sistemului ei bancar. Cu aceste doua articole, germanii îsi asigurau penetratia în petrol, în metalurgie si banci, fara a aduce o contributie proprie la progresul economic al tarii. Ei urmareau doar sa patrunda în întreprinderile existente, fara sa se angajeze si creeze ei însisi noi întreprinderi.

Dupa expulzarea noastra de la putere si ca o recompensa pentru ajutorul dat de armata germana în evenimentele din Ianuarie, Conducatorul Statului a sacrificat parti importante din patrimoniul industrial si petrolifer al tarii, oferindu-le consortiilor germane.