Era libertatii statul national-legionar


O misterioasa politie legionara



Yüklə 1,89 Mb.
səhifə39/39
tarix03.01.2019
ölçüsü1,89 Mb.
#89857
1   ...   31   32   33   34   35   36   37   38   39
16. O misterioasa politie legionara

La Presedintie s-au primit mai multe scrisori, pe la începutul lui Noiembrie, în care unii evreii din Bucuresti se plângeau ca li s-au facut perchezitii din partea politiei legionare si în cursul ei li s-au confiscat obiecte de valoare din case.

Generalul mi le-a trecut mie ca sa cercetez cazul. Cum era normal, m-am adresat mai întâi sefilor de resort, Generalul Petrovicescu, Colonelul Zavoianu si Alecu Ghica, întrebându-i daca stiu ceva de aceste perchezitii. Nici unul n-avea vreo cunostinta de ele. Nici Prefectura si nici Siguranta nu ordonasera descinderi în casele evreilor care i se plânsesera lui Antonescu.

Cum reclamantii evrei – care îsi dadeau si adresele lor – pretindeau ca politia legionara le-a calcat casele, l-am întrebat pe Victor Apostolescu, seful politiei legionare din Capitala, daca nu cumva ordinele au pornit de la el si sunt oamenii lui care au facut descinderi la acesti evrei. Nici Apostolescu nu stia nimic. Atunci l-am rugat – dat fiindca indivizii care devalizau casele acestor evrei pretindeau ca sunt politie legionara si îi uzurpau autoritatea lui – ca în cel mai scurt timp posibil sa dea de urmele acestor raufacatori si sa-i aresteze.

Am asteptat o zi, doua, trei. De la Apostolescu nici un rezultat, iar actele de jaf continuau. Îmi imaginam ca niste derbedei, îmbracati în camasa verde, spargeau casele evreilor pentru a-si asigura o sursa usoara de câstig. Între timp, Antonescu ma îmbulzea sa curm cu aceste atentate contra proprietatii private, fie ea chiar evreiasca. Am fost nevoit atunci, cu mult regret, sa-i ridic comanda lui Apostolescu de la Politia Legionara a Capitalei, parându-mi-se ca nu depune destul zel, si sa i-o încredintez lui Ion Boian. Acesta, într-adevar, a reluat cercetarile cu multa energie, pentru a da de urmele misterioasei politii legionare.

Cum eram exasperat de cele întâmplate, temându-ma sa nu se creeze o psihoza colectiva, care sa propage în populatia marginasa a Capitalei acest gen de tâlharii, compromitând Miscarea, m-am asociat si eu anchetei întreprinse de Boian. În doua seri consecutive, împreuna cu Alecu Ghica, Boian, Pavel Onciu si alti legionari, am trecut pe la câteva case evreiesti, din cele semnalate în reclamatiile facute la Presedintie, pentru a ma convinge cu ochii mei de jafurile savârsite. Vazându-ne pe noi, dupa ce-au aflat cine suntem în loc sa se linisteasca, evreii s-au speriat de moarte si nu vroiau sa declare nimic. Daca au patit ce-au patit din partea „politiei legionare’”, gândeau ei, ce-o sa se întâmple acum cu ei când au intrat în casele lor Directorul Sigurantei si... Horia Sima. Cu mare greutate i-am potolit, explicându-le pentru ce am venit si rugându-i sa ne dea indicatii asupra persoanelor care s-au prezentat ca politie legionara si le-au rascolit casa.

Dupa mai multe confruntari, misterul s-a lamurit. Dumitru Groza, seful Corpului Muncitorilor Legionari, a avut nastrusnica idee sa înfiinteze si el o politie legionara a Corpului Muncitoresc, sub conducerea unui oarecare Nicolae Tudose, fara sa ceara aprobare si fara sa ne informeze cel putin. Mai avea un sens initiativa lui, daca s-ar fi folosit de aceasta politie pentru treburile interne ale corpului, pentru a descoperi, niscaiva infiltratii. Atunci echivala cu un serviciu de ordine al casei. N-am înteles nici pâna astazi ce rost avea sa-si trimita Groza oamenii sa sparga casele evreilor si sa ridice obiecte de valoare. Nu era modul cel mai indicat de a rezolva problema jidoveasca, ci doar de a crea necazuri regimului legionar. În al doilea rând, Corpul Muncitorilor Legionari dispunea de considerabile mijloace materiale – caci cotizau zece mii de membri – încât nu era avizat la acest gen ilicit de operatii.

Ceea ce m-a surprins si mai mult a fost faptul ca în casele vizitate locuiau familii modeste de evrei, la care nu se puteau gasi cine stie de bogatii. Le-am cerut scuze în numele guvernului si le-am asigurat ca persoanele care le-au tulburat pacea nu apartin organelor oficiale de Stat, ci sunt niste elemente iresponsabile, care vor fi împiedicate în viitor sa mai faca rau. Se vor lua masuri ca astfel de acte sa nu se mai repete si bunurile confiscate sa fie restituite.

17. Stâlpul Infamiei

Stâlpul Infamiei” a fost folosit prima oara în judetul Ilfov si nascocitorul lui a fost Rogojanu, seful organizatiei legionare din acest judet. „Stâlpul Infamiei” consta, dupa câte stiu eu, în legarea hotului sau delapidatorului de bani publici de un stâlp din piata, pe unde trecea lumea, având deasupra o tablita, pe care era scris „Stâlpul Infamiei”. În afara de faptul ca individul era legat câteva ore si expus publicului, nu suferea vreo tortura fizica. Aplicarea acestei pedepse, mai mult morale, în judetul Ilfov n-a facut vâlva, ramânând circumscrisa în aria câtorva sate.



Aflând totusi de aceasta întâmplare, l-am chemat pe Rogojanu pentru a-mi da explicatii. Era un exaltat al dreptatii, al necesitatii de a se extirpa cu fierul rosu coruptia din mijlocul nostru.

Am vrut sa dau acest exemplu, pentru ca taranii sa stie ca noi nu glumim cu jefuitorii banului public. Banul Statului este ban sfânt. Nu e de-ajuns sa fie condamnat tâlharul, ci trebuie stigmatizat în fata multimii, expus oprobiului public, pentru a taia pofta altora sa-si însuseasca bunuri nemuncite.



Când vorbea, îi scaparau ochii de mânie. Parea ca un Arhanghel la judecata de apoi. Mi-a placut atitudinea lui fanatica în apararea avutiei publice sau a avutului altora, dar i-am atras atentia ca adeseori leacul întrebuintat poate sa aduca organismului national mai mari daune decât boala sociala însasi.

O mentalitate înradacinata de sute de ani în poporul nostru, mostenire a unor domnii si regimuri corupte, nu se poate îndrepta într-o zi. Trebuie multi ani de educatie si de guvernare cinstita, pentru a se crea o clasa de functionari corecti si loiali Statului. Daca am generaliza sistemul D-tale, am ajunge la rezultate diametral opuse. Un om legat la stâlp, chiar stiind lumea ca este un hot, chiar prins asupra faptului, trezeste sentimente de compatimire în multime si pâna la urma vom fi acuzati noi pe nedrept de cruzime.



Rogojanu a înteles si mi-a promis ca nu va mai recurge la „Stâlpul Infamiei”. Nu l-am înlocuit de la conducerea judetului, caci era bun organizator si mi-am dat seama ca vorbeste dintr-o convingere profunda.

Dar ce s-a întâmplat mai departe? Sistemul s-a transplantat în alte parti ale tarii, creând probleme mult mai grave. Ideile gresite se propaga mai repede decât cele bune. S-a descoperit un „Stâlp al infamiei” la Azuga, în judetul Prahova, la câtiva kilometri de Predeal, unde-si avea resedinta Generalul Antonescu. Chiar Generalul a ridicat chestiunea într-un Consiliu de Ministri, cerându-i lui Petrovicescu, Ministrul de Interne, sa ia masuri.

Dar n-a trecut mult timp si „stâlpul infamiei” a aparut pe Calea Victoriei, în fata Prefecturii de Politie. Pe aici treceau mii de oameni si au avut prilejul sa contemple un om legat de un stâlp, având deasupra inscriptia infamanta. Dupa câte îmi amintesc, cel sanctionat era un legionar încadrat la Prefectura de Politie, care luase mita, descoperindu-se pe deasupra ca era si informator al lui Rioseanu. Nu stiu cine a dat ordinul, fara sa-si dea seama de repercusiunile negative asupra Miscarii. Expunerea la „stâlpul infamiei” n-a durat decât câteva ore, dar a fost suficient ca vestea sa se raspândeasca fulgerator în toata Capitala. Din nou discutie în Consiliul de Ministri, în prezenta lui Radu Mironovici, care era pe atunci Prefect al Politiei. Mironovici si-a luat angajamentul în fata Generalului ca nu va mai tolera astfel de acte, ci va aplica agentilor vinovati de mici transgresiuni alte pedepse, între care traditionalele 25 de lovituri.

Un sfârsit mai tragic a avut „stâlpul infamiei” în judetul Constanta. Faptele s-au petrecut în preajma loviturii de Stat a Generalului Antonescu, încât n-am mai avut timp sa intervin. O serie de indivizi, vinovati pentru furturi sau escrocherii, au fost ridicati de la Constanta si dusi la Hârsova pentru cercetari. Operatia a fost realizata de Ion Petre, seful plasei Hârsova, care n-avea nici o îndrituire sa faca anchete politienesti, cu atât mai mult cu cât politia legionara era desfiintata de multa vreme. Dupa interogatoriu, cei vinovati, patru persoane, au fost legati împreuna la „stâlpul infamiei”, pe un timp geros, în Ianuarie. Între cei legati, era si un comerciant evreu din Constanta, Spiegel, prins cu afaceri necurate. Acesta n-a putut suporta temperatura joasa la care a fost tinut câteva ore si, dupa ce l-au dezlegat, a murit, cu toate eforturile legionarilor de a-l reanima.

Aceste fapte s-au petrecut în aria administrativa a Prefectului de Judet, Avocat Nicolae Seitan, si a sefului organizatiei legionare judetene, Gheorghe Stoian. Erau elemente de elita ale Legiunii si e de mirare cum de au tolerat sa se întâmple aceste fapte regretabile si neomenoase.

Stâlpul infamiei”, într-o alta versiune, l-a avut ca imitator pe... Generalul Antonescu. Cum am citit în presa timpului, Conducatorul într-un acces de furie, aflând de hotiile savârsite de un perceptor de la Constanta, a dat ordin ca vinovatul sa fie legat în lanturi chiar la intrarea în Administratia Financiara, ca sa fie vazut de toti cei ce intrau si ieseau din institutia pe care o pradase.



18. Raporturile cu armata. Originea unei circulari

Cam la începutul lunii Decembrie, am dat o circulara prin care stabileam raporturile dintre Legiune si Armata. Spuneam în acea circulara ca Armata este de resortul exclusiv al Generalului Antonescu si interziceam legionarilor sa se amestece, sub orice forma, în treburile militare.

Circulara a creat oarecare nedumerire în lumea legionara, iar mai târziu s-au gasit unii care sa ma învinuiasca pentru ordinul dat, considerând ca daca noi am fi cultivat mai intens relatiile eu corpul ofiteresc, am fi putut împiedica lovitura de Stat a Generalului Antonescu din 21 Ianuarie 1941.

Ce m-a determinat sa dau aceasta circulara care aseza armata în afara Legiunii? La originea ei a stat fapta necugetata a unui legionar din Arad. Unui marunt sef local, al carui nume nu mi-l mai amintesc, i-a venit în cap sa faca o inspectie la un regiment din oras, pentru a cerceta daca hrana soldatilor este buna. A intrat pe poarta regimentului si a cerut ofiterului de zi sa-i dea voie sa guste mâncarea de la cazan. A fost un scandal care s-a auzit repede pâna la Bucuresti. De când un civil îsi permite sa-i controleze pe militari fie el îmbracat chiar în camasa verde? În ce tara traim?

Imediat m-a chemat Generalul în cabinetul lui si mi-a aratat informatia ce-o primise de la Ministerul Armatei. Era rosu-vânat de mânie. Am citit-o si eu si am avut aceeasi senzatie de indignare puternica. Cum e posibil ca un legionar sa faca treaba asta? Nu era numai un act necugetat, dar de o prostie fara margini. Cu aceste metode idioate, ne înstrainam armata, cream tensiuni inutile, pe care le vor specula dusmanii.

Sub imperiul acestei revolte, dezgustat, mâhnit si umilit ca se poate gasi un legionar capabil sa ofenseze corpul ofiteresc al unui regiment, am redactat circulara cu continutul mai sus amintit, care a fost publicata apoi în presa.

Nu puteam proceda altfel. Nu numai pentru a-i da satisfactie lui Antonescu, dar si de teama ca fara o luare de atitudine categorica sa nu se iveasca alti legionari, în alte parti ale tarii, care, dupa exemplul de la Arad, sa se transforme în cenzori ai armatei, provocând alte conflicte. Este adevarat ca aceasta circulara a fost interpretata în cercurile militare ca un semn de debilitate legionara si ca un triumf a lui Antonescu, interzicându-se fraternizarea dintre cele doua corpuri. În ce masura pozitia noastra în armata a fost afectata de dispozitia mea, ramâne o chestiune deschisa, deoarece în cursul loviturii de Stat a Generalului Antonescu, o parte însemnata a corpului ofiteresc s-a alaturat noua.

19. Socoteala finala

În acest ultim capitol voi face o analiza a tulburarilor din Miscare si din organele Statului conduse de legionari, pentru a cântari în ce masura au influentat ele cursul evenimentelor din guvernarea noastra.

În primul rând trebuie separate focarele permanente de neliniste din Miscare de acele actiuni sporadice de dezordine, care apareau în diverse puncte ale tarii, dar fara sa aiba continuitate, stingându-se repede. Au existat trei centre de agitatie permanenta în Miscare, care nu ne-au dat pace aproape în tot timpul guvernarii:

1. Prefectura de Politie

2. Corpul Muncitorilor Legionari

3. Organizatia de Prahova.

Asupra Prefecturii de Politie nu mai revin, caci am explicat cauzele dezordinii de acolo în capitolul dedicat Ministerului de Interne. În Corpul Muncitorilor Legionari, tulburarile se datoreaza exclusiv conducerii deficitare. Dumitru Groza, seful acestui corp, îsi pierduse-capul aflându-se în fruntea a mii de oameni, facând un fel de delir de grandoare. Nu mai tinea seama de cadrul în care trebuia sa lucreze, de respiratia generala a Miscarii si de ierarhia stabilita. Lua initiative excentrice, crea organe cate depaseau rostul acestui corp, cum a fost si nefasta politie legionara a corpului, care ne-a facut atât rau.

Groza a ajuns în fruntea acestui corp printr-un proces revolutionar. Fusese închis la Chisinau în timpul prigoanei carliste, unde suferise mult, iar dupa eliberare reconstituise în clandestinitate, cu mici efective, corpul muncitoresc. La 3 Septembrie, echipele ce mi le-a pus la dispozitie au jucat un rol important în luptele de la Brasov si Bucuresti. Dupa 6 Septembrie, conducerea corpului i-a revenit, asa zicând în mod natural, fiind produs al revolutiei. Dar odata ajuns pe culmi, purtat de iuresul maselor populare, n-a avut bunul simt sa-si masoare posibilitatile si sa se încadreze în ordinea noului Stat. S-a înconjurat de elemente mediocre, care l-au încurajat si mai mult în tendintele lui anarhice.

Corpul Muncitoresc în sine era splendid, mostenitor al educatiei si traditiilor din timpul când era condus de Inginerul Clime. Nu numai ca reprezenta o masa impunatoare, de peste zece mii de oameni, dar avea în sânul lui o pleiada de elemente valoroase, sefi de sectie, sefi de întreprinderi, mult superioare conducerii de atunci.

În organizatia de Prahova s-a produs un fenomen de alta natura. Aceasta organizatie a fost cea mai crâncen lovita în prigoana carlista. Aproape toate cadrele ei au fost lichidate. Sângera din zeci de rani. Era firesc ca sentimentul razbunarii sa fie mai virulent în Prahova decât în alta parte si sa se descarce cu mai multa putere la cei ramasi în viata. Dezordinile din aceasta organizatie nu pot fi puse pe seama unei persoane, ci se datoreaza unei stari colective de razvratire. S-au produs si în alte parti ale tarii, dar acestea aveau un caracter sporadic, erau de scurta durata, stingându-se repede, fie de la sine, fie prin interventia mea.

Pentru începutul lui Ianuarie, asa cum era obiceiul în Miscare, planuiam o schimbare generala a cadrelor conducatoare, începând de la Secretarul General, sefii de corpuri, sefii de regiuni si de judete. Echipa de conducere iesita din revolutie trebuia sa faca loc unei echipe selectate cu mai multa grija. Nu am putut duce la îndeplinire acest plan, din cauza tensiunilor crescânde cu Antonescu. Riscul era prea mare, când Generalul îsi ascutea sabiile sa ne loveasca.

În Miscare erau sute de elemente de valoare, cu toate pierderile suferite. Dificultatea consta în a-i descoperi si a-i aseza pe fiecare la locul potrivit, dupa pregatirea, înclinatiile si experienta lui. Erau talente în oratorie, în gazetarie, în creatia literara si artistica. Erau elementele de lupta care au dus greul bataliei în prigoana. Erau profesionisti remarcabili care puteau face mândria oricarui minister. Mai greu de gasit si mai putini la numar au fost si sunt în toate timpurile bunii organizatori. Multi îsi închipuie ca e suficient sa stii sa comanzi, sa dai ordine, pentru ca o organizatie sa mearga bine. Un sef de organizatie trebuie sa însumeze o sinteza de însusiri: camaraderie, buna cunoastere a oamenilor, arta de a-i înmanunchea dupa afinitatile lor, simtul terenului si evaluarea obstacolelor. Un sef de organizatie are si o mare raspundere politica, pentru ca trebuie sa-l secundeze cu tact si întelepciune pe Seful Legiunii. El trebuie sa fie atent nu numai la organizatia locala, ci si la ansamblul Miscarii, pentru a nu face acte în regiunea sa care sa tulbure politica generala a miscarii.

Mai mult decât dezordinile în sine, aceia ce le-au savârsit mi-au facut mie mai mult rau, rapindu-mi timpul si energia pentru cercetarea si reprimarea lor, timp si energie ce le puteam folosi pentru a examina panorama câmpului de batalie. Aveam impresia câteodata ca nervozitatea si agitatiile din anumite sectoare ale Miscarii erau anume întretinute de o mâna care avea interesul sa le produca. Toti cei ce mi-au creat greutati în aceasta perioada, cu iesiri necontrolate, nu aparau Miscarea, ci erau în fond aliatii inconstienti ai Generalului Antonescu, caci îi procurau acestuia argumente ca sa ne loveasca, iar mie îmi îngustau câmpul de actiune.

Îmi aduc aminte cu dragoste si recunostinta de corpurile legionare si organizatiile care s-au purtat impecabil în cursul guvernarii noastre. În primul rând organizatia Razletilor din Capitala, apoi admirabilul corp al Studentimii Legionare, de sub conducerea lui Vasile Andrei, Garzile Încazarmate, create si comandate de Ovidiu Gaina, si Serviciul de Ordine a lui Boian. În provincie, cu rare exceptii, regiunile au dat de asemenea un exemplu masiv de disciplina.

Cine examineaza cu nepartinire dezordinile din timpul guvernarii noastre, atât de mult trâmbitate, chiar si acelea pomenite cu mare aparat în cartea Pe Marginea Prapastiei, va descoperi ca în imensa lor majoritate erau de natura benigna. Ilegalitati care se pot petrece asa zicând în cea mai buna familie, sub cel mai bun guvern din lume, cu atât mai mult cu cât în România izbucnise o revolutie nationala. Faptele de sânge se pot numara pe degete. Câteva cazuri la o jumatate de milion de legionari. Întâmplarile de la Jilava nu intra în categoria aceasta. Au un alt substrat si o alta explicatie. În ce priveste victimele din Ianuarie 1941, români si evrei, raspunderea cade în întregime asupra aceluia care a provocat „rebeliunea”, în realitate lovitura de Stat a Generalului Antonescu.

Ce s-a petrecut în timpul Statului National-Legionar, nici pe departe nu se poate compara cu masacrele din perioada carlista si nici cu crimele lui Antonescu, cu miile de vieti tinere nevinovate, secerate de moarte, sub pojghita unei presupuse legalitati. Nu se gaseste nici un guvern care sa se auto-flageleze, cum a facut Antonescu cu guvernul sau, descoperind singur defectele. Le repara, le îndreapta. E treaba opozitiei sa le critice. Antonescu însa nu era seful acestui guvern, ci s-a convertit în dusmanii lui si vroia sa-l lichideze. Si atunci era firesc sa se foloseasca de cele mai perfide arme, de cele mai nedrepte acuzatii, pentru a aparea în fata strainatatii si a anumitor cercuri din Capitala ca „salvatorul Statului”.

Legionarii si cititorii acestor rânduri sa nu-si închipuie ca noi am fi cazut de la putere din cauza acestor dezordini, care ai fi demonstrat incapacitatea noastra de a guverna. N-are nimic în comun una cu alta. Acestea puteau fi usor îndreptate, daca aveam la conducerea Statului un Aliat si nu un dusman. N-am cazut de la putere pentru greselile noastre, pentru pacatele noastre, ci pentru virtutile noastre. Pentru puterea creatoare a Miscarii. Pentru vitalitatea acestui regim, capabil sa înfrânga toate obstacolele. Pentru elanul cu care ne-am pus la treaba vindecând ranile natiunii. Pentru formidabila capacitate de daruire a legionarilor în slujba patriei. Pentru realizarile noastre uriase. Aceasta ofensiva creatoare a Miscarii în toate domeniile i-a îngrozit pe dusmani si i-a determinat sa se coalizeze pentru a împiedica Legiunea sa devina piatra din capul unghiului a unei ere de renastere nationala.
Yüklə 1,89 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   31   32   33   34   35   36   37   38   39




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin