Era libertatii statul national-legionar

10. Al doilea schimb de scrisori

Raspunsul Generalului m-a surprins atât prin violenta limbajului cât si prin acuzatiile adânc nedrepte ce le azvârlea asupra miscarii. Mai avusesem pâna atunci nepotriviri de vederi cu Generalul, dar întotdeauna se rezolvau pe cale amicala, fara nici o urma de suparare. Simteam din raspunsul lui de acum ca fusesem prelucrat de cercuri ostile noua, care începusera sa se grupeze în jurul persoanei lui.

A continua pe acelasi ton, aratându-i ca e nedrept, ca acuzatiile lui, luate bob cu bob, sunt neîntemeiate, ar fi însemnat sa maresc tensiunea la maximum. Cum tot rechizitoriul lui contra Legiunii culmina în cererea lui de a fi proclamat si seful miscarii, am evitat aceasta chestiune, ca si cum n-as fi înteles despre ce este vorba. Unitatea de comanda în Stat nu era de fapt primejduita, deoarece Generalul detinea toate pârghiile lui de comanda. Nici o numire si nici o lege nu se puteau face fara semnatura Conducatorului. Miscarea era altceva. Ea avea spiritul si structura ei, pe care Generalul nu le asimilase. El avea o mentalitate cazona. În miscare nu e destul sa dai ordine, ca în armata, ci trebuie sa te bucuri în prealabil de dragostea legionarilor, singura virtute care garanteaza executarea lor.

A doua scrisoare a mea, la o saptamâna dupa raspunsul Generalului, avea o semnificatie mai larga extinzându-se asupra politicii globale a regimului. Am reluat chestiunea economica, dar nu ca subiect principal de discutie, ci ca una din problemele tratate în ansamblul situatiei generale.

Ce constatam în decursul scurtei noastre guvernari, când abia trecuse o luna de zile de la intrarea noastra în ministere? Înainte de formarea guvernului, i-am oferit Generalului, cum am scris în prima parte a lucrarii, alternativa sa facem alegeri libere, cu participarea tuturor partidelor, propunere pe care i-am repetat-o mai târziu si care a fost motivul principal al convocarii marii manifestatii legionare de la 6 Octombrie, al carei obiectiv era tocmai sa demonstreze popularitatea miscarii. Generalul a preferat sa ramâna în cadrul deplinelor puteri primite la 6 Septembrie 1940, de la Regele Mihai, si a refuzat solutia alegerilor. Abia dupa ce Generalul s-a decis sa pastreze deplinelor puteri, fara consultarea poporului, am cerut, pentru realizarea colaborarii noastre, ca miscarea sa fie proclamata organ unic de guvernare, ceea ce s-a si înfaptuit prin Actul Constitutional de la 14 Septembrie 1940.

Ei bine, între timp ce am constatat? Chiar Generalul nu respecta clauzele Decretului-Lege din 14 Septembrie si, pe sub mâna, încuraja celelalte formatiuni politice sa tina întruniri si sa se organizeze! Acest procedeu neloial contravenea Actului Constitutional, pe care Generalul îl semnase. Nimic nu-l silise la aceasta solutie. Miscarii nu-i era teama de celelalte partide si bucuros s-ar fi înfruntat cu ele într-o competitie electorala, dar de vreme ce însusi Generalul a optat pentru regimul autoritar, trebuia sa se tina de el, trebuia sa fie consecvent cu propria lui iscalitura.

A doua scrisoare a mea a fost determinata de informatiile ce le primisem din diferite puncte ale tarii ca partidele începusera sa se miste, încurajate chiar din cabinetul Generalului si cu aprobarea lui tacita. Pentru a lamuri aceasta stranie situatie a politicii regimului, i-am trimis Generalului a doua scrisoare, care avea urmatorul continut:

Domnule General,

„Va marturisesc ca intentia mea este ca astazi sa lichidam definitiv orice urma de neîntelegere si sa patim pe un drum limpede si istoric.

Toata neîntelegerea, Domnule General, provine de la spirit, de la o conceptie, de la o atmosfera sufleteasca si nu de la oameni. Regimul legionar cere guvernare în spirit legionar, guvernare totalitara. Guvernare totalitara înseamna monopolul politic al unei miscari, aceea care a biruit, exclusivitate daca vreti: asa e în Italia, asa e în Germania. Cine îndrazneste, trebuie sa fie sanctionat. Pentru ca acest lucru este un atribuit fundamental al Statelor totalitare.

La noi se constata exact contrariul. Nu numai ca vechile partide asasine ale tineretului, odioase în fata opiniei publice si raspunzatoare de dezastrul actual al tarii, nu sunt puse la index, dar sunt încurajate si, în taina, îndemnate sa se reorganizeze.

Cui foloseste? Caci Generalul Antonescu nu poate sa-i foloseasca sa se organizeze nemernicia societatii omenesti, care a complotat permanent contra vietii lui! În al doilea rând, e o violenta încalcare a decretului-lege, prin care s-a instaurat regimul legionar. În al treilea rând, orice încurajare a lor înseamna pierderea încrederii în Axa, care se sprijina aici în România, exclusiv pe cuvântul de ostas al Generalului Antonescu si pe miscarea legionara.

Tot regimul legionar presupune presa dirijata. Presa dirijata înseamna ca nimic nu poate sa apara, ceea ce ar veni în contradictie cu regimul instaurat si suprimarea a tot ce a fost excrescenta si ticalosie a vechiului regim. Ce se constata? Ziarele de santaj ca Porunca Vremii continua sa apara. Ziare comunizante ca Timpul etc. Ceea ce este mai grav, este ca li se permite sa scrie despre întrunirea diferitelor grupari, cum sunt cuzistii, care sa afirme „expectativa lor binevoitoare”. Acestea sunt semne de slabiciune intolerabile. Oamenii complet descalificati azi au devenit insolenti si ataca regimul în vazul tuturor.

În al patrulea rând, regim legionar înseamna economie dirijata, total opusa economiei vechi liberale. Cine sa realizeze aceasta? Oamenii vechilor partide? Specialistii care traiesc în contact permanent cu bancherii si vechii oameni politici si care primesc ordine de la aceste oficine? Toate ordinele si dispozitiile D-voastra ramân neîndeplinite, Domnule General, în acest domeniu.

Aici situatia este asa de alarmanta, ca daca nu se intervine în câteva saptamâni, prabusirea este inevitabila. Lumea veche opune rezistenta formidabila, lumea noua ar vrea sa lucreze, sa stabileasca o noua ordine, dar este oprita.

Cui apartine raspunderea? D-voastra în toate ocaziile, o aruncati pe legionari. Ca si cum cele câteva ilegalitati ar fi decisive si aceste facute, în cele mai multe cazuri, de perfecta buna credinta.

Raspunderea apartine:

1. Guvernului;

2 D-voastra;

3. Miscarii Legionare.

Alaturi de D-voastra se consuma în aceasta guvernare o miscare cu un trecut glorios, cum putine tari au avut.

Sa presupunem ca vin reclamatii contra legionarilor. Cazurile, evident, trebuiesc cercetate. Dar D-voastra sunteti în fruntea Statului legionar ca sa-i aparati în primul rând pe legionari, pentru ca ei sustin osatura noului Stat.

În loc de aceasta, alarma nejustificata si toate reclamatiile luate în considerare. Constat ca toti oamenii acestia din lumea veche gasesc o larga întelegere în sufletul D-voastra, pe care îl speculeaza acesti nemernici în detrimentul regimului.

Domnule General,

Sa nu uitati ca este regim legionar, ca legionarii au întâietate, ca ei trebuie ascultati mai întâi si asupra lor sa se îndrepte grija D-voastra parinteasca. Acestia au fost loviti de 2 ani si iarasi ei sa sufere? Constatarile mele finale sunt urmatoarele:

l. Un mare asalt al lumii vechi, al plutocratiei si iudeo-masoneriei, ca sa va infiltreze idei si oameni straini de spiritul legionar.

2. Oamenii acestia speculeaza bunatatea si spiritul de dreptate al D-voastra.

3. D-voastra sunteti însufletit de cele mai bune intentii care sunt contracarate de influente nefaste.

4. Multi dintre asa zisii prieteni ai D-voastra va fac cel mai cumplit rau, sapând treptat si metodic raporturile de încredere cu miscarea legionara.

5. Singurii sprijinitori leali si sinceri ai Generalului Antonescu sunt legionarii.

6. Numai cu legionarii, Generalul Antonescu poate sa duca Tara spre un destin mare.

7. Generalul Antonescu are în fata cel mai mare moment din viata vreunui om de Stat.

8. Generalul Antonescu, daca vrea sa mearga la biruinta, trebuie sa conduca tara în spirit legionar si cu legionari.

9. Miscarea Legionara nu se poate retrage de la cârma Tarii, pentru ca ea a venit cu D-voastra, biruind o lume veche. Duhul ei ne depaseste pe toti. El trebuie sa se împlineasca.

10. Orice împiedecare a revolutiei legionare este fatala tarii.

11. De aceea va imploram sa mergem înainte pe drumul Capitanului, sa ne dati libertatea sa ne realizam programul legionar, care înca nu a început, pentru ca noi pâna acum am fost prizonieri ai propriului nostru Guvern, situatie pe care am suportat-o numai din dragoste si respect fata de D-voastra.

Vreau lucrul acesta, pentru ca raspunderea cade nu numai asupra D-voastra si a mea, ci asupra întregii miscari legionare, cu toti martirii ei si cu toti anii de suferinte.

Cu aceleasi sentimente de devotament,

(Horia Sima)

Bucuresti 28 Octombrie 1940”

Textul scrisorii mele are nevoie de câteva explicatii. De asta data ma ridicam peste chestiunea economica si puneam o problema de ordin general: al spiritului în care trebuie sa functioneze regimul legionar. Daca miscarea a fost proclamata organ politic al Statului, atunci alaturi de ea nu se mai pot manifesta alte formatiuni. Generalul însusi optase pentru aceasta formula.

În cursul scrisorii mele, am folosit de câteva ori termenul „totalitar”. Trebuie lamurit ce întelegeam eu la vremea aceea prin aceasta vocabula. Termenul era la moda pe atunci, ca si „economia dirijata”, si întrase în limbajul tuturor miscarilor nationaliste din Europa. Dar exista diverse specii de totalitarism. Totalitarism, în sensul pur al cuvântului, dus pâna la ultimele consecinte, pâna la anihilarea persoanei umane, nu exista decât în Rusia bolsevica, unde sistemul marxist invadeaza si sfera vietii individuale. În Germania national-socialista, totalitarismul a acaparat Statul, dar nu a violentat sfera familiei si a individului. În Italia, nici cel putin Statul nu a ajuns la gradul de perfectiune totalitar din Germania. Mussolini a fost mai degraba seful unui regim paternalist, asemanator cu dictatura benevola a lui Franco. Eu ma refeream la exclusivitatea miscarii de a se afirma în Stat si nimic mai mult, fara a ne atinge de viata particulara a oamenilor, de proprietatea privata si de activitatea culturala a natiunii. De fapt, regimul legionar nu s-a impus cu forta natiunii, ci a fost saltat la putere de natiune printr-o adeziune quasi-unanima. Daca s-ar fi facut alegeri, asa cum am propus eu, ieseam din ele cu majoritati zdrobitoare, aproape de unanimitate. Se produsese un fenomen de ecumenicitate nationala, cum spune Capitanul.

Îi atrageam atentia Generalului ca reorganizarea partidelor este o „violenta încalcare a decretului-lege, prin care s-a instaurat Statul national-legionar”. Mai târziu, Generalul Antonescu si-a însusit punctul meu de vedere si în 13 Noiembrie 1940 a semnat un decret de reprimare a întrunirilor si manifestatiilor cu caracter politic potrivnice prevederilor decretului-lege Nr. 3151 din 14 Septembrie 1940. Eu nu-i cerusem sa mearga atât de departe, ci doar sa nu încurajeze de la Presedintie, direct sau indirect reluarea activitatii politice a partidelor.

Ma refeream apoi la presa care functiona sub cenzura. Aceeasi inconsecventa. Aceleasi fenomene. Daca e cenzura si asta nu am vrut-o noi, ci Generalul, atunci nu se pot tolera manifestatii care contravin ordinii existente.

Reluând apoi tema economiei dirijate, aratam ca oamenii vechiului regim nu pot organiza economia nationala în stilul cerut de noile împrejurari.

În concluzie, în politica, în presa, în economie, se creasera situatii contradictorii, care amenintau stabilitatea regimului.

Trecând la chestiunea „dezordinilor” provocate de legionari, am aratat ca originea crizei nu trebuie cautata în ele, ci în contradictiile interne ale regimului, care se manifestau pe toate planurile. I-am adus aminte Generalului de usurinta cu care el ia în considerare toate reclamatiile ce ajung la el, fara sa dea suficienta atentie izvorului de unde vin si intentiilor cu care este bombardat zi de zi cu aceste reclamatii.

”Constat ca toti oamenii acestia din lumea veche gasesc o larga întelegere în sufletul D-voastra, pe care îl speculeaza acesti nemernici în detrimentul regimului”.

În partea a doua a scrisorii faceam un patetic apel la întelegerea sufleteasca a Generalului, de ostas si patriot, ca sa-si îndrepte grija parinteasca în primul rând catre legionari, care au suferit o crâncena prigoana timp de doi ani.

Nu întârzie nici raspunsul Generalului, care, trebuie recunoscut, este ceva mai ponderat decât în prima scrisoare:

Domnule Sima,

Nu este timp de polemica între D-ta si mine. Daca continuam, raporturile dintre noi, dintre mine si Miscare, se vor înrautati.

De aceasta situatie vor profita dusmanii si vor pierde Tara, Legiunea si noi doi.

Constient de aceasta perspectiva, nu voi aluneca, în ceea ce ma priveste, pe aceasta panta.

Incontestabil ca s-au facut si se fac greseli.

Sunt inerente mostenirii ce am primit, schimbarilor radicale ce au survenit, într-un ritm ametitor, imposibilitati în care ne-am gasit si eu si D-voastra, în a ne cauta si pregati cadrele, în a înfaptui colaborarea si programul si în a realiza sudura, atât de indispensabila unei bune conduceri între D-voastra si mine.

Întrebarea ceasului de fata nu este cine sunt vinovatii, ci ce facem?

Continuam cu metodele de pâna acum, ori ne oprim?

Daca continuam, dezastrul este inevitabil. Nu se poate ca un corp sa mearga cu doua capete.

Un organism politic, social si economic trebuie sa asculte de o singura conducere.

Aveti teama, o simt, ca Generalul Antonescu vrea sa salveze vechile conceptii, încearca sa-i acopere pe marii vinovati.

Profunda eroare si nemeritata ofensa.

Generalul Antonescu vrea ceea ce vreti si D-voastra. Însa cu alta metoda si în ritmul pe care-l reclama întelepciunea.

Nu se poate darâma totul într-o zi.

Trebuie sistem, trebuie succesiune în eforturi.

Trebuie darâmat si recladit pe compartimente.

Trebuie armonie în gesturi. Cum totul se înlantuieste într-un organism viu, trebuie aprofundata orice problema, înainte de a se trece la actiune.

Altfel, toata cladirea se darâma peste noi.

Generalul Antonescu este legat pe viata si pe moarte cu D-voastra.

Generalul Antonescu va realiza tot ce inima D-voastra tânara doreste, ceea ce sufletul D-voastra de buni si mari români viseaza. Inima lui bate la unison cu a D-voastra, sufletul lui simte si doreste la fel cu al D-voastra.

Mintea si energia lui sunt total puse în serviciul tarii, deci si al D-voastra.

Dar, Generalul Antonescu vrea sa darâme si sa recladeasca cu experienta omului matur, care cunoaste, a trait si a meditat catastrofe sociale, militare si politice si la noi si la altii si astazi si în toate timpurile.

Daca sunt: doua politici în Stat; doua justitii; doua conceptii si doua conduceri politice si economice; daca toti se amesteca, daca toti ordona si intervin – când vor si cum vor -, prabusirea, în circumstante interne si externe în care se gaseste Tara, va veni vertiginos.

Trebuie unitate în conducere.

Nu se poate doi sefi de orchestra sa conduca în acelasi timp aceeasi orchestra. În primul rând, trebuie separata guvernarea de partid.

Trebuie ca atât guvernul, cât si partidul sa aiba încredere totala si sa asculte în toate de acelasi om. Astazi una hotarasc si alta se încearca, de elemente fara raspundere, sa se impuna, de multe ori cu brutalitate, sefilor de autoritati responsabili fata de mine si fata de lege.

Am acceptat tot ce mi-ati cerut la guvernare.

Am primit pe cine ati vrut.

Trebuie sa se stie ca toti cei numiti au datoria sa se încadreze într-o singura lege, ca disciplina si ca norme: aceea a Statului.

Ei trebuie sa asculte si sa execute.

Ei nu pot impune sefilor lor metode si atitudini. Pot însa sugera, ca orice subaltern, orice idee buna.

Cu sistemul care tinde sa se generalizeze, anarhizam aparatul de Stat.

Nu întru în precizii. Nu este timp. Cunoasteti însa destule cazuri. Cunosc si eu foarte multe.

Nu uitati ca s-au strecurat intentionat în regim si aparatul economic elemente vârâte ca sa ne încurce. Pâna la purificarea Legiunii, ele pot face ravagii mari.

Generalul Antonescu nu poate lasa sa-i cada victima lor si el, si Legiunea si Tara.

În consecinta, ce va cere Generalul Antonescu în interesul Tarii si în interesul D-voastra?

El va cere sa declarati:

a) Ca, conform I.D. Nr... care este actul unic si de baza al constituirii politice a Statului Român, Generalul Antonescu este Seful Regimului Legionar si Seful Guvernului.

Având aceasta dubla calitate, se întelege de la sine ca si Guvernul si Regimul asculta de Generalul Antonescu.

b) Ca este separatie si nu imixtiune între partid si guvern;

c) Ca liniile principale de guvernare se hotarasc în forurile politice conducatoare ale Regimului Antonescu, care hotaraste în ultima instanta în privinta dezideratelor, succesiunii si ritmul aplicarii lor;

d) Ca, plecând de la liniile mari directoare stabilite cum am aratat mai sus, guvernul având raspunderea totala, trebuie sa aiba si libertatea totala de guvernare;

e) Persoanele de toate categoriile, din Legiune, care sunt indicate, prin pricepere, puterea lor de munca si trecutul lor onest si curat, sa ocupe locuri în administratiile publice de orice categorie, sa fie desemnate numai de forul de conducere politica al Regimului Legionar, si sa-mi fie prezentate în scris mie, pentru raspunderi, numai prin Dl. Horia Sima, care este si ramâne, sub Directia suprema a Generalului Antonescu, Comandantul Miscarii Legionare.

În consecinta, este singurul în drept sa prezinte Generalului Antonescu si deziderate politice si economice si recomandari de persoane pentru completarea si purificarea Aparatului de Stat, de sus si pâna jos.

f) Ca odata pe saptamâna sau de doua ori pe luna, Generalul Antonescu va prezida Forul de Conducere Politica al Regimului.

Cu aceasta ocazie, se vor discuta toate problemele care privesc si actiunea Regimului si aceea a Guvernului, pentru a face si acordul perfect si sudura totala între Guvern si Regim, între Generalul Antonescu si D-voastra”.

Analizând a doua scrisoare a Generalului, constatam un amestec de idei rezonabile si de atacuri tot atât de nedrepte contra Legiunii. Dar tema centrala ramâne aceeasi: vrea sa smulga si sefia Legiunii, într-o forma mai voalata, mai putin directa.

I. Generatul recunoaste ca greselile sunt inerente grelei mosteniri ce-am primit-o. Ca n-am avut timpul necesar ca sa se pregateasca programul, cadrele si colaborarea. În sfârsit, un adevar. Ceea ce i-am spus de atâtea ori. O revolutie biruitoare, mai ales dupa teribilele pierderi suferite, nu poate „stante pede” sa se încadreze „fara murmur si sovaire” în ordinea de Stat.

II. Introducerea pare mai degraba o „captotio benevolentiae”, caci revine la atac pe chestiunea conducerii. „Nu se poate ca un corp sa mearga cu doua capete”. Trebuie sa se ajunga la o unitate de comanda.

III. Ca sa nu mai opunem rezistenta la cererea lui, afirma ca „el vrea ceea ce vrea Legiunea”.

”Este o profunda eroare si nemeritata ofensa ca Generalul Antonescu vrea sa salveze vechile conceptii, încearca sa-i acopere pe marii vinovati”.

IV. Ceea ce îl deosebeste de miscare este numai ritmul de lucru. El are un sistem, el reclama o succesiune de forturi. „Nu se poate darâma totul într-o zi”.

Generalul Antonescu vrea sa recladeasca „cu experienta omului matur, care cunoaste, a trait si a meditat profund si îndelungat asupra cauzelor care au provocat marile catastrofe sociale, politice si militare”.

Generalul nu spunea nimic nou. Acesta era si modul nostru de a gândi. Si noi vroiam acelasi lucru: sa iesim din improvizatie, sa începem sa elaboram un plan de guvernare, care sa fixeze pozitia regimului în toate compartimentele. Rolul primei mele scrisori tocmai acesta era: în economie sa trasam liniile mari ale desfasurarii ei.

V. Reia vechile acuzatii:

– ca ar exista doua politii (uitase ca politia legionara fusese ceruta chiar de el la începutul guvernarii noastre);

– ca ar exista doua justitii. Nu stiu de unde a scos aceasta enormitate. Exista o singura justitie, sub conducerea lui Mihai Antonescu, unde noi nu aveam nici un acces;

– doua conduceri politice. Alta absurditate, caci Generalul detinea toate pârghiile Statului si noi nu ne puteam plânge ca suntem prizonierii lui. Eu nu aveam nici o putere, nici sa numesc pe cineva si nici sa întocmesc o lege;

– doua conduceri economice. Tot atât de gresit. Seful economiei era omul pus de Antonescu, Profesorul Leon. Legea comisarilor de românizare nu ne apartinea. A fost întocmita împotriva opozitiei ministrilor legionari. Noi ne puteam plânge ca lucrurile nu merg bine în economie, lipsind o idee directoare, un plan.

VI. Strecoara si perfida insinuatie ca sunt infiltratii în Stat, „elemente vârâte ca sa ne încurce. Pâna la purificarea Legiunii ele pot face ravagii mari”. O acuzatie tot atât de neîntemeiata. Nici timpul material nu permitea sa se produca astfel de infiltratii. Era aceasta insinuatie o pregatire a ceea ce avea de gând sa faca Generalul mai târziu? Dupa îndepartarea noastra de la putere, Generalul a utilizat pe scara larga aceste argumente, afirmând ca în miscare s-ar fi produs puternice infiltratii comuniste.

VII. Mereu revine la realitatea ce-l doare: ca guvernul si partidul sa asculte de acelasi om.

VIII. Într-o forma camuflata cere din nou Sefia Legiunii. El cere o declaratie prin care sa se spuna, ca, în conformitate cu decretul de constituire a Statului National-Legionar, Generalul Antonescu este si seful regimului si seful guvernului. Situatie pe care nu i-o contesta nimeni. Dar merge mai departe, sustinând ca ambele entitati, guvern si regim, asculta de el. Nici asta nu i-o contesta nimeni. Pâna când spune ca Dl. Horia. Sima ramâne sub conducerea suprema a Generalului Antonescu, Comandantul Miscarii Legionare. Deci el vroia sa se ridice peste mine, ca un fel de supercomandant.

Si de asta data, am ignorat aceasta cerere si am retinut din tabloul dorintelor o idee pozitiva: ca odata pe saptamâna sau de doua ori pe luna Generalul sa prezideze sedintele Forului Legionar, „în care sa se trateze toate problemele care privesc actiunea regimului si aceea a guvernului, pentru a se face acordul perfect si sudura totala între Guvern si Regim”.

Aceasta sugestie am pus-o imediat în aplicare. Generalul, din acest moment, a fost invitat sa prezideze sedintele Forului Legionar, ceea ce s-a realizat fara întrerupere pâna în ajunul loviturii lui de Stat contra noastra.

Si ca încheiere, o observatie care caracterizeaza mentalitatea lipsita de orice omenie a scribilor care au redactat faimosul Pe Marginea Prapastiei. Schimbul meu de scrisori cu Generalul Antonescu este intitulat în aceasta carte „Horia Sima în fruntea faradelegilor! „.